Postul nu e post destul

Rădăcina tuturor relelor: contabilul

Ovidiu Eftimie

Cele mai malefice persoane pe care le poţi întâlni în scurtul periplu pe acest pământ sunt contabilii. Sunt convins că pentru ei există un iad special, mai rău decât iadul, un fel de super-iad în care vor fierbe în smoală şi după judecata de apoi.

Există oameni care nu te vor ajuta în viaţă, din egoism sau din indiferenţă. Există oameni care te vor ameninţa, te vor bate, îţi vor răpi copiii şi-ţi vor tăia degetele. Oameni care te-ar putea ucide doar ca să se distreze. Ei bine, chiar şi acestor oameni le este frică de contabil.

Principala ocupaţie în firmă a unui contabil e să-ţi spună că nu se poate. Dacă eşti patron, contabilul îţi va răspunde la orice întrebare cu „nu se poate”. Dacă eşti salariat, contabilul îţi va spune că nu sunt bani. Orice om care a luat vreodată un salariu ştie faţa cu care îţi dă contabilul bani: daca n-ai avea nevoie de ei pentru ţigări, ai prefera să te scuipe în faţă. Contabilul care-ţi dă bani o face de parcă ar trebui să-şi taie o mână.

“Au venit nişte bani”, va scheuna acesta, “nici nu ştiu dacă e bine să vi-i dau că nu mai avem nimic în casă”. Contabilul ţine la bani mai mult decât patronul firmei. De fapt nici ăsta nu poate obţine bani de la contabil; de aceea, de multe ori, după cum s-a observat, patronii preferă să fure bani din firmă decât să-i ceară la contabilitate.

Răutatea contabililor este invers proporţională cu competenţa lor. Cu cât un contabil este mai prost, cu atât mai greu dă bani. Cel mai bun exemplu de contabil este guvernatorul BNR Mugur Isărescu: practic a luat jumate din împrumutul FMI şi-l ţine în bancă, “să aibă bani în casă”.

Sigur, se vor găsi naivi care să spună că Isărescu ar fi un economist de largă respiraţie, care vede lucrurile macro şi ţine cursul euro/leu în frâu. Aceştia uită că, sub şefia sa la BNR, în România au falimentat mai multe bănci decât în întreaga lume într-o criză economică. Ce n-a falimentat s-a devalizat. Avantajul e că nimeni nu ascultă ce spune Isărescu, omul emană atâta macroeconomie încât cu greu mai poate fi cineva atent la ce aberează. Am căutat, la întâmplare, “declaraţii Isărescu” pe google şi am dat de asta.

“In Romania inchidem un ciclu cu aceasta criza, in care oamenii de afaceri, antreprenorii au avut unii mai mult, altii mai putin un avantaj sau un dezavantaj din startul privatizarilor, de maniera in care s-au facut privatizarile, de relatii mai mult sau mai putin privilegiate cu statul”.

Dacă spunea asta Romică Ţociu sau Bendeac râdeam de ne prăpădeam. Dacă o spune Isărescu, o ascultăm ca pe sfânta scriptură.

În concluzie, un contabil bun e cel care-ţi spune non-stop tâmpenii şi nu-ţi dă voie să scoţi niciun ban din casă. Cred că din cauza lor marii miliardari ai României par atât de zgârciţi: au nişte contabili atât de buni încât trebuie să ceară bani cu împrumut pe la prieteni ca să poată ieși şi ei la un caviar şi o şampanie prin oraş.

Share:

31 comments

  1. boemul 16 November, 2011 at 08:09

    hmmm… eu nu ştiu cum ne-am descurca unde lucrez eu fără contabil.
    el e şoferul când mergem la pescuit, ca să putem ceilalţi să bem liniştiţi 🙂

  2. Old John Wheel 16 November, 2011 at 08:13

    “Sigur, se vor găsi naivi care să spună că Isărescu ar fi un economist de largă respiraţie, care vede lucrurile macro”[…]
    Fătu’ Oldului, vezi că ai o greşală p-acolea. Un “c” în plus, în “macro” 😕

  3. NOvi 16 November, 2011 at 08:37

    “Orice om care a luat vreodată un salariu ştie faţa cu care îţi dă contabilul bani” asta poate nu in secolul acesta

  4. Radu 16 November, 2011 at 09:11

    Mai e cineva care n-a inteles nimic din textul asta? 😛

  5. valeria 16 November, 2011 at 09:11

    Trei ingineri si trei contabili calatoresc cu trenul la o
    conferinta. In gara, fiecare dintre cei trei contabili
    cumpara cate un bilet, iar inginerii cumpara impreuna numai unul.
    “Cum veti calatori toti trei cu un singur bilet?” intreaba
    unul dintre contabili. “O sa vedeti imediat,” raspunde unul dintre
    ingineri.

    Se urca toti in tren. Contabilii se aseaza pe locurile lor,
    insa inginerii se inghesiue toti trei in toaleta si inchid usa dupa ei.
    Vine controlorul pentru a cere biletele. Bate la usa toaletei: “Biletul va
    rog.” Usa se deschide si o mana ii d biletul. Controlorul o ia si merge
    mai departe.

    Contabilii care asista considera fapta ca fiind o idee ca
    lumea si decid sa incerce si ei. Cand se intorc de la conferinta, cumpara
    numai un bilet, insa acum inginerii se urca in tren fara bilet.

    “Cum o sa mergeti fara bilet?” ii intreaba acestia
    surpinsi. “O sa vedeti imediat,” raspunsul acestora.
    Se urca in tren, contabilii se inghesuie intr-o toaleta,
    iar inginerii in alta.

    Trenul porneste. La scurt timp iese unul dintre ingineri si
    se apropie de toaleta cu contabili si bate la usa: “Biletul va rog”.

  6. Didinutza 16 November, 2011 at 09:13

    Doamne Dumnezeule si sfanta Fecioara, dau 10 acatiste si bat vreo 3 matanii sa nu vada barbatumio articolul asta ca nu mai imi da bani de tigari si prostii

  7. valeria 16 November, 2011 at 09:16

    La o firma, se prezinta doi canibali pentru
    angajare. La inceput, nimeni nu vrea sa-i angajeze,
    dar in final ii angajeaza cu o conditie: sa se
    comporte bine si sa nu consume oameni. La inceput,
    totul merge bine, dar dupa cateva luni se observa ca
    a disparut contabila. Se fac cercetari si ii iau la
    intrebari pe canibali.
    Acestia nu vor sa recunoasca, dar dupa un timp unul
    dintre ei recunoaste ca a mancat contabila. Normal,
    este dat afara. Al doilea canibal il conduce pana la
    poarta si ii zice:
    – Ce te-a apucat sa mananci contabila? Eu de cateva
    saptamani halesc ingineri si nimeni nu le-a simtit
    lipsa.

  8. Florentina 16 November, 2011 at 09:34

    In calitate de contabila,m-am distrat maxim si drept rasplata as vrea sa-ti iau ceva cadou,de exemplu,sa-ti iau un milion din geanta.Daca nu ai geanta,nu-i nimic pot sa-ti iau si din cont.N-ai nici cont ,no problem,iti dau timp sa-ti deschizi,pana citesc alte texte.All the best !!!

  9. Ovidiu Eftimie 16 November, 2011 at 09:41

    @Florentina: cu OP merge?

  10. warlock 16 November, 2011 at 09:44

    @Florentina: In cel mai rau caz il facturezi, si apoi ii bagi penalitati, doar asa … ca sa se invete minte

  11. Ciprian 16 November, 2011 at 09:56

    Vreo contabila nemaritata pe aici? Asta ar fi o raritate, contabila nemaritata.

  12. Florentina 16 November, 2011 at 10:02

    @Ciprian: eu sunt maritata ,dar daca insisti baga o propunere la Parlament sa schimbe ashtia legea cu bigamia 🙂

  13. Florentina 16 November, 2011 at 10:04

    @Ovidiu:Prefer cu bilet la ordin sa te execut vrei nu vrei la data de pe el,si eventual sa-l si avalizez la nishte rusi de-aia simpatici. 🙂

  14. Sandi 16 November, 2011 at 10:04

    Un copilaş se uita la un nene care repara o maşină:
    – Şi nene, spune copilul, în mînă aveţi un ciocan?
    – Da, băieţel.
    – Şi aveţi doar unul?
    – Da, băieţel…
    – Unul singur?!
    – Da, dar de ce mă întrebi?
    – Pentru că tata are două: unul cum aveţi dumneavoastră şi unul de cauciuc cu care îşi dezdoaie caroseria…
    După un timp, din nou:
    – Şi aceea e o şurubelniţă?
    – Da, băieţel…
    – Şi numai pe aceea o aveţi?
    – Numai…
    – Păi, ştiti, tata are două: şi un cum aveţi dumneavoastră, şi una în stea pentru alte şuruburi…
    Şi tot aşa cîteva ore bune… La un moment dat tipul pleacă după un colţ să se pişe… Apare de după colţ capul copilului, la care tipul exasperat:
    – Hai pleaca de aici ca nu ai ce vedea… Te miri ca-mi spui ca tatăl tău are şi două din astea….!
    – Da, să ştiţi, nene, că e adevărat… are una ca a dumneavoastră cu care face pipi şi una mai mare cu care se spală mama pe dinţi…
    @RaduCrezi ca l-a citit cineva ?

  15. Anca 16 November, 2011 at 10:05

    As da calul si jumatate din regat pentru un articol despre avocati :))

  16. Belle d”Imagination 16 November, 2011 at 10:07

    Aş! N-ai întâlnit-o tu pe fosta mea soacră! P-ormă Isărescu ţi se părea un fel de Moş Crăciun binevoitor, care a lăsat copii să se joace cum au vrut ei cu banii.

    Iar contabilul/a ţi se părea hehe, un om jovial şi plin de poante.

  17. Ovidiu Eftimie 16 November, 2011 at 10:23

    @Florentina: Nu pot sa-mi dau seama daca vrei să-mi iei banii sau sa ma seduci.

  18. camionagiu 16 November, 2011 at 10:28

    Dacă aşa se raportează la autorităţile financiare ale statului cel mai bine plătit şi de încredere om al trustului Daily Cotcodac, realizaţi cam ce impozite se plătesc? Sau nu se plătesc.
    Alături de Vântu în puşcărie – măcar 2 zile, până ameninţaţi că luaţi legea în propriile mâini – se cuvine să staţi la mititica.

  19. 4mall 16 November, 2011 at 10:44

    @Ovidiu Eftimie: Eu cred ca tu, intr-o viata anterioara, ai fost contabil. Si acum suporti reversul medaliei!

  20. Florentina 16 November, 2011 at 10:45

    @Ovidiu:Ramai in ceata asha, e starea ta naturala 😉

  21. ionut 16 November, 2011 at 11:29

    La acest text, Julius “nu a dat Like”. 😀

  22. Mircea Hamza 16 November, 2011 at 11:37

    “Cele mai malefice persoane sunt contabilii” Da, dar eu cunosc unul care este mai malefic decât cele mai malefice şi nu e contabil. De câteva zile e foarte agitat. Şi lui i se trage tot de la nişte contabili care se numesc procurori şi care au prostul obicei de a te întreba ce-ai făcut cu banii pe care ţi i-a dat contabilul ieri, anul trecut sau acum zece ani. Când la Cluj-Napoca sunt arestaţi pedeliştii, zornăitul de cătuşe se aude sinistru şi prevestitor de rele, la Palatul Victoria. http://mirceahamza.com/?p=1373.

  23. JULIUS 16 November, 2011 at 11:47

    Ma trezesc si primul lucru pe care-l citesc, pe telefon, cu ochii carpiti de somn, e ca o femeie vrea sa-l seduca pe Eftimie. M-am intors imediat pe partea cealalta, asta nu e lume in care sa vrei sa te trezesti.

  24. Florentina 16 November, 2011 at 12:01

    @Julius: pai e “lumea contabilelor malefice care vor sa-l seduca pe Eftimie “,e chiar lumea viselor,mai bine te trezesti sa nu te bantuie vreun vis de-asta 🙂

  25. Noni 16 November, 2011 at 12:06

    Un contabil bun este acel contabil care nu lasa mai nimic la stat, care nu da bani la stat. Un contabil bun gaseste mereu chichite legislative prin care pastreaza banii pentru firma si patron. Si apoi vine si juristul care iti demonstreaza ca ce este al tau nu este al tau, si chiar daca tu vezi alb este de fapt rosu si iti da adresa unui oftalmolog sa te tratezi daca ai curajul sa il contrazici

  26. Insignifianta 16 November, 2011 at 13:05

    Hmmm…o fi de bine ca m-am facut inginera si nu contabila?!…sau o fi de rau?!…daca nici Mugur nu-mi poate raspunde la aceasta dilema existentiala, fie! Am sa-l intreb pe insusi vicontele Davignon 😀

  27. Cristi 16 November, 2011 at 13:06

    Se pune intrebarea: cat face 1+1?
    Inginerul raspunde: 2
    Economistul raspunde: probabil 2
    Contabilul raspunde: cat vrei sa faca?

  28. Ovidiu Eftimie 16 November, 2011 at 13:11

    @Florentina: Zici că nu eşti malefică, ai?

  29. Florentina 16 November, 2011 at 13:37

    @Ovidiu Eftimie:Tu ia actele de la contabila aia a ta “malefica”,vino cu ele la mine, si iti arat eu ce inseamna sa fi malefic cu adevarat :D.Rectific :seducator de malefica 🙂

  30. N.A. 17 November, 2011 at 10:32

    Unele din cele mai bune prietene ale mele sunt contabile. Abia astept sa le trimit textul! =))
    Mai ales uneia dintre ele care tinea scorul cand jucam rentz si ne tragea in piept in permanenta.

  31. Ghinea 18 November, 2011 at 12:16

    Eftimie soseste cu intarziere la impartirea darurilor, iar Dumnezeu ii spune amarat:
    – Imi pare rau de tine, nu mi-a mai ramas decat frumusetea si prostia, fiule. Ce sa-ti fac? Alege-ti.
    – Apoi, Doamne, frumusetea-i trecatoare.

Leave a reply