Mihai Morar fura de mic! |
Judecând după fața lui rotofeie, aș fi înclinat să cred că fura sandvișuri cu șuncă, dar se pare că mica secătură a dovedit o înclinație timpurie spre furtul intelectual. Probabil și-a dat repede seama că e mai sigur să furi teme la mate de la tocilari – în fond, ce pot să-ți facă ăștia? să te bată cu raportorul? Dar, iată ce ne spune despre el un fost coleg de școală într-un comentariu din Libertatea, sub articolul ce anunța că îl dăm în judecată pentru plagiat:
„La Morar e obicei vechi. Foștii lui colegi de clasă știm de unde procura el articole pentru revista școlii, rezolvările pentru teză, intervenea mamă-sa cu flori ca să-l ierte profele. Copia chiar și bilețelele de dragoste, eu i le trimiteam uneia, la finalul orei rămânea ultimul, scotocea prin banci și peste doua zile le trimitea și el la câte una. Sau mai spuneam ca băieții, la o țigară în toaleta școlii, câte un banc. Întotdeauna el se ducea primul în clasă și făcea fetele să râdă cu glumele noastre. Și ne făcea rău la toți, ziceau tipele că noi nu suntem originali, plus că strica poanta. Mai povestesc cei din trust cum că și lui Stan de la Antena3 i-ar fi furat odată un sms de Crăciun. Îl pregătise dl Stan, cel cu laptopul, pentru dna Voiculescu. Mihăiță l-a trimis drei Pestrițu. Deci așa ceva…”
Probabil mi-am angajat degeaba avocați, îl înșfacă oricum de la prima audiere, când deschide gura: „Onorată instanță, domnule judecător, hai să vă zic una tare”.

Twitter
Facebook





30 Noiembrie 2011 la 11:22 am
Nu era Morar, era sosia lui, asa au zis aia de la INML…
30 Noiembrie 2011 la 11:24 am
Da’ Buzdugane n-a fúrat?
30 Noiembrie 2011 la 11:33 am
Bre, dar carcotasi mai sunteti: uite ca era talentat de mic, Mihaitza
30 Noiembrie 2011 la 11:50 am
Şi mie mi-a furat cineva radioul din prima mea Dacie. Înţeleg perfect ce simţi şi îţi sunt alături. Cu prietenie, fratele A.
30 Noiembrie 2011 la 11:52 am
30 Noiembrie 2011 la 12:13 pm
@Fratele Andryusha: Mie capacele de la roti. Acum o saptamana. Si eu sunt alaturi de voi.
Daca e sa dam crezare comentariului din ziar apoi Mihai Morar (initiale meme
) e cleptoman de-a binelea. Un psiholog ceva?
30 Noiembrie 2011 la 12:32 pm
@Cristi: Psihologul n-are ce-i face, poate psihiatrul…
30 Noiembrie 2011 la 12:33 pm
Vorba lui Marin Moraru:
“Era un radio mic, cu casetofon. Eu nu aveam casete.”
30 Noiembrie 2011 la 12:34 pm
deci asa ceva..
@ la multi ani, andryusha
30 Noiembrie 2011 la 12:59 pm
@Ciprian: Mulţumesc.
30 Noiembrie 2011 la 1:07 pm
@Fratele Andryusha: Da’ chiar, măi, Adryushule! Na şi de la moşneagu’ un LMA!

Şi vezi cum faci cu parcelele alea, sper că n-ai uitat înţălegerea unde să nu te bagi
Măi! Io zic aşe: Morar, acest Moga al mass-mediei autohtone, nu a făcut dăcât să se ia dupe celălalt hartist de renume mondial, ba chiar judeţean, al patriei, Buzdugan. Şi cum se lua iel aşe dupe Buzdu, ce i-o troznit prin minte? “Măh, da’ di ce mă iau io tăt timpu’ dupe ăsta, cân’ pot şi io să fur poante la fel de bune ca alea de le fură iel?” Şi iete pocinogu’!
30 Noiembrie 2011 la 1:15 pm
@Old John Wheel: Mulţumesc. La fel la toată lumea!

Gata, nu mă mai felicitaţi atât, să nu uităm că se trăieşte o dramă aici, totuşi…
30 Noiembrie 2011 la 1:21 pm
@Fratele Andryusha: Ia uite la astia ce sar cu felicitarile
Pfiiiiiiiuuuu, mai baieti, da’ cu vizite si like-uri pe site-ul dragului nostru Andryusha ati sarit, nu-i asa?
30 Noiembrie 2011 la 1:24 pm
Stiti, pe mine m-a dernjat intodeauna la urechi cum zic unii sudisti in loc de “de pe” , “dupa” (cu varianta dupe). Adica e mai ok sa ai accent si sa zici “di pi” decat sa folosesti total eronat prepozitia dupa. Azi pe blogul lui Eftimie am vazut si viceversa, un cititor de`al lui zicand “ca sa aiba de pe ce bea apa”. Interesant…
De altfel, tot comentariul e foarte simpatic, omul neavind nici cea mai mica legatura cu limba romana sau cu gandirea coerenta, el fiind doar decis ca il uraste pe indragit (oximoronic, nu?) si dorind sa`l injure cum il duce pe el microcapu lui mai bine.
Foarte simpatic comentariul d-lui Pirca referitor la aceasta, cateva randuri mai jos: “Chiar ma intrebam cand o sa ai si tu cititori quality, Eftimie.”
Mi-a placut si textul cu accente proustiene , desi io nu`mi amintesc sa ma fi dat pe spate cafeaua in Ungaria , probabil pentru ca am baut-o pe la crasme.
http://eftimie.net/amintiri-cafele/ VEZI AICI !!!
Ma plictisesc…
30 Noiembrie 2011 la 1:49 pm
Articolul incepe asa: “Mihai Morar fura de mic!”
Si se termina cu: “50 people like this.”
30 Noiembrie 2011 la 1:55 pm
@laurentiu: Excelenta remarca!

Vezi, ca stiu eu de ce citesc DC!
30 Noiembrie 2011 la 2:01 pm
@Fratele Andryusha:
Şi mie mi-a furat cineva radioul, dar cu tot cu maşină. Diferenţa e, că în cazul meu, fapta a rămas cu autor necunoscut. Deci, subscriu.
30 Noiembrie 2011 la 2:10 pm
@Fratele Andryusha: Sa traiesti. Si eu ma bag cu Julius, cu tine si cu Cristi si cu multi altii in selectul club al pradatilor. Mie mi-au furat bateria de la Dacie, doi ani la rand, de cum dadea un pic frigul. Cand m-am adus la sectia de politie sa reclam furtul, politaiul m-a intrebat de ce nu m-am dus cu masina sa faca acolo constatarea … ca atat l-a dus mintea. Poate si MM intelege putin mai greu lucrurile si e nevoie de cineva sa-i explice.
30 Noiembrie 2011 la 2:14 pm
@sebra: Cred ca i-ar fi fùrat-o si lui Julius, doar ca trebuia tractata!
30 Noiembrie 2011 la 2:23 pm
@Dan1:
Păi na, dacă n-aveau şufă la ei!
30 Noiembrie 2011 la 2:36 pm
ce-i aia “şufă” ?
30 Noiembrie 2011 la 2:48 pm
@sebra:
Şi la mine e cu autor necunoscut. Bine, necunoscut până la Judecata de Apoi, când am de gând să-l arăt cu degetul şi să-l umilesc în faţa întregului neam omenesc pentru că a furat un radio-casetofon auto fără MP3…
30 Noiembrie 2011 la 2:51 pm
@Cristina: E o chestie cre se gaseste numai intr-o “ghena”.
30 Noiembrie 2011 la 3:00 pm
@Cristina: E o chestie cu care se tracteaza masinile, desi e interzis (legal e sa fie tractate cu “stanga” ).
30 Noiembrie 2011 la 3:17 pm
“Procurorii bistriteni au adunat suficiente probe impotriva a doi barbati, care si-au violat in nenumarate randuri copii, pentru a-i trimite in judecata.”
după ce mă va lovi un atac vascular cerebral promit că mă voi ocupa cu bîntuitul ziariștilor
30 Noiembrie 2011 la 3:36 pm
http://www.timesnewroman.ro/monden/6027-moment-penibil-la-radio-zu-buzdugan-si-morar-au-dat-pe-post-propriile-poante
30 Noiembrie 2011 la 3:40 pm
Ce comentariu penibil in Libertatea.
30 Noiembrie 2011 la 5:15 pm
de ce fura, ca-i doar unu’ ? el fu !
))))
30 Noiembrie 2011 la 6:10 pm
Durul-durilor, dăşteptul-dăştepţilor, frumosul-frumoşilor, spiritualul-spiritualilor, şmecherul-şmecherilor, x-factorul-x-factorilor, morarul-moralilor, doamnelor şi doomnilor, Mihai Morar, va fi acţionat în judecată pentru plagiat (de la trei luni la cinci ani, dacă se nimereşte un complet de judecată rău, da’ bun!)
30 Noiembrie 2011 la 7:10 pm
Julius, daca ai ajuns sa te asociezi cu Libertatea e grav. Toti stim ca Morar e o curva de om, dar STOP. Pune capat pana nu pici si tu in oala cu ciorba penibila.
Parerea mea.
30 Noiembrie 2011 la 8:24 pm
@ano: da’ Julius ce vină are că libertinii au găsit şi ei un subiect de presă?

Ca să nu îţi sugerez, pe de altă parte, să te uiţi prin autobuze, trenuri, metroaie etc, să vezi câţi citesc Libertatea şi câţi Dilema veche
30 Noiembrie 2011 la 8:27 pm
@stalker: Aha! I-am prins!!! Va să zică bărbaţii ăia d-aia şi-au violat în nenumărate rânduri copiii: pentru a-i trimite pă bieţii infanti în judecată! Cre’ că nu mai aveau ce să le dea să bea bieţilor copilaşi şi-au zis că poate măcar în judecată i s-o face cuiva milă de ei…
30 Noiembrie 2011 la 9:10 pm
Cel mai tare comentariu a fost asta: (ma rog, cel mai tare a fost altul, dar sunt o doamna intelectuala abstrusa si nu pot sa-i dau aluia, copy-paste)
“nu e bine net, eu mi- am făcut dar nu mi-am dat toate datele pe net”
30 Noiembrie 2011 la 11:56 pm
@Fratele Andryusha – Cu ocazia ultimelor 5 minute din ziua onomastică: La mulţi ani şi simple urări de sănătate, prosperitate & vizitatori unici!
@Grand Master Jules – Maître, e clar ca lumina aparatului de sudură că Morar trebuie capturat şi tratat precum Bastus. Iar în loc de mama sa, hrana să i-o administreze Buzdugan, cu instrumentul al cărui nume îl poartă.
…sau poate îl iertaţi creştineşte, de ziua Sf.Patrii? La urma-urmei, ciordelile sale servesc la identificarea adevăratelor poante de pe DC.
Morare, citeşti?
1 Decembrie 2011 la 8:03 am
Eu sunt in continuare perplex – cum de nu apar sutele de fani ai lui mm sa protesteze pe acilea pe blog? Sa insemne ca el chiar a furat? Vaaai, nu pot sa cred
1 Decembrie 2011 la 8:05 am
@kilroy: Nu zi de două ori
Ha? Azi ie ziua Sf. Patrii şi a cuviosului iei bobor? La mici şi grătare, vitejilor! Nu văz niciun fum, nu auz nicio manea!!!
Care ieşti mândru că ieşti rumân, păi ce facem?
1 Decembrie 2011 la 1:55 pm
MORAR ESTE CA CEAUSESCU PE VREMURI ADICA ORICE APARAT CASNIC BAGI IN PRIZA ESTE TOT EL…DIMINEATZA LA,, ZU ”EL ,RAI DA BUNI : MORAR LA VAX FACTOR TOT EL DAR ACASA LA EL LA STAPINA CASEI LUI ESTE CINEVA ? RAU SAU BUN? ZIC SI EU
1 Decembrie 2011 la 6:06 pm
Numai pentru c-o tine pe Dina langa el si-o promoveaza de parca-i madam Liiceanu, merita castrat sau dupa moda noua, castrat chimic.
28 Decembrie 2011 la 12:02 pm
@mos craciun: pe bune daca am inteles ceva din ce ai scris tu acolo…