Locul naşterii? Secţia de obstetrică
Simona Catrina
Duminică, pe când tocmai mă opinteam să mă recenzurez singură, parţial online desigur, ţrrrrrr!… soneria. Mai exact, ngum-ngum-ngum în uşă, că n-avea răbdare să apese pe buton. Fiindcă am tras învăţăminte din tragedia Oanei Zăvoranu, m-am repezit să pun nişte haine cu nasturi pe mine, în timp ce aşteptam ca de dincolo de uşă să răzbată un minim trei-iezi-cucuieţi, cât să deschid şi eu liniştită, fără aritmii şi extrasistole.
“Recensământu’!!!”, nechează o doamnă. Deschid. Zice: “Bună seara, io propun să-ncepem discuţia în timp ce eu stau aici, pe hol, că sunt cu ţigara!”. Am scos un cap, m-am uitat în amonte şi-n aval, ca să văd cine m-ar putea auzi, la o adică, atunci când declar în prag că am termopane. Nu puteam risca asemenea indiscreţie, aşa că am poftit-o înăuntru cu tot cu cancerul şi cu emfizemul pulmonar aferente, ce să fac.
Pe scurt, recensământul acesta a fost foarte indiscret, deoarece doamna cu trei rânduri de formulare m-a întrebat, cu cinism, ce stare civilă am. Aş fi dat orice să pot spune “divorţată”, să fiu şi eu în rândul lumii. Dar am plecat fruntea, învinsă, şi-am admis că sunt necăsătorită. A urmat o întrebare sinistră: “Câţi copii vii aţi născut?”. Am clătinat din cap, oripilată de această formulare: “Nici unul!”. Eram aşa indigo, încât recenzoreasa a crezut că am născut câţiva mai puţin vii sau că am făcut ouă, în fine, oricum mă privea deja cu interes ştiinţific.
Dialogul nostru începuse oricum sub semnul şocului. De cum a intrat, m-a pus să recit CNP-ul şi eu l-am secat dintr-o sorbire, l-am spus atât de repede, încât a simţit nevoia să mă-ntrebe dacă e real sau inventat. Am folosit o replică din filmele poliţiste americane: vreţi să vi-l mai spun iute de şaişpe ori, ca să vedeţi că nu e născocit pe loc? N-a vrut.
Dar cel mai mult şi cel mai mult m-a indignat la această doamnă faptul că, deşi a fumat non-stop (după ţigara cu care a pătruns în locuinţă, a mai aprins trei), n-a vrut să bea decât apă plată, lucru care mi s-a părut maladiv, că apa cu fum este foarte, foarte greţoasă. Am vrut să-i dau un şnaps, ca să devenim mai creative, dar m-a refuzat. Dintre vălătuci, mi-a zis că dânsa nu bea alcool niciodată, întrucât dăunează grav sănătăţii. Ruşinată, i-am spus că nici eu nu beau niciodată, Doamne fereşte, îl ţin numai pentru musafiri. La acest moment, mi s-a părut că a notat ceva într-un colţ de formular. Deci aveţi grijă, eu cred că există şi rubrici secrete, de genul: Subiectul recenzat mirosea a băuturi alcoolice? A se bifa discret, fără ştirea subiectului: a) Nu miroase b) Miroase vag c) Trăsneşte de dincolo de uşă d) Deţine alambic/distilerie în apartament e) Alte religii.
In ultima perioada observ ca giulius, respectiv prestatorii pe mogulie, publica in fiecare dimineata la ora 8!!! Mai sa fie, l-a dat jos din cui pe mos Niculae sau …
off-topic, dar veti vedea ca merita:
“În satele din Transilvania, Ziua Morţilor are un nume foarte frumos: Luminaţia. Dacă ar fi după mine, aş trece Luminaţia în rîndul Sărbătorilor Naţionale.”
http://sareinochi.com/2011/11/01/luminatia/
“Poate că numele de pe cruci s-au stins ori abia mai pîlpîie scrise într-un buletin ori într-un paşaport prin cine ştie ce ţară străină. Acum, lumînările scot din indiferenţă teritoriile dinspre pădure, altădată pustii. Şi mă gîndesc că, încet, încet, urmînd drumul lumînărilor, ţinţirimul din satul meu va face înconjurul lumii şi că, într-o bună zi, poate peste o mie de ani, lumînările, asemeni corăbiilor lui Magelan, vor ajunge de unde au plecat.”
” ngum-ngum-ngum ” , parca ar fi alarma de pe U-boot-uri. :)) :))
Mie mi-a cerut apă de cum a trecut pragul şi cred că am o apă grozavă din moment ce a făcut asta şi a doua zi.
@lichu:
Aşa a fost mereu. 😀
Umorul Simonei e fabulos.
Sa vezi ce fain reactioneaza cand le raspunzi la starea civila cu “bigam”…
“hmm,necasat… casatori,…divortat,…vaduv,… nu este dom’le. Las rubrica goala sau trecem la mentiuni”
La religie nu gasea niciunde Zamolxism.
nu eram acasa. nevasta-mea a indeplinit oficiile de ‘cap de familie’
recenzoarea: starea civila?
nevasta: casatorita
……
recenzoarea: sotul dumneavoastra e casatorit?
bai, nu se mai comenteaza cum se comenta odata … te pomenesti ca lumea chiar s-a apucat de munca :d
@Raluca: Daca “fabulos” nu este de fapt un tic verbal pentru tine, sunt de aceeasi parere 🙂
On topic: Pe mine m-au intrebat cum ma cheama. Le-am zis: Rada Vlad. De asemenea, le-am declarat ca am probleme de vedere, dar ca n-am nevoie de insotitor. I-am corectat si cand au vrut sa treaca ca am sursa de apa rece in casa, ca doar mie imi vine apa din afara. Totul a mers perfect, pana la completarea formularului pentru sotie (eram singur acasa).
Cand au ajuns la numele sotiei imi zice nenea: “deci Vlad …”.
Il corectez si aici: “Nu. Rada…”.
El: “Pai mi-ati spus ca numele dumneavoastra de familie e Vlad!”.
Eu (uitandu-ma la el in timp ce imi mangaiam barba si parul de pe maini): “Credeati ca prenumele meu e Rada?”
El: “Pai am mai vazut..”
Asa ca a fost nevoit sa refaca formularul meu, deoarece denumirea subsemnatului trebuia trecuta in urmatoarea ordine: nume si prenume. Eu i le zisesem invers.
Cu ocazia asta a corectat si partea cu defectul de vedere, de la unul la niciunul. Uitase sa imi precizeze ca e vorba doar de defecte care afecteaza capacitatea de munca.
Pe-aia cu sursa de apa rece in afara cladirii n-a mai corectat-o.
Odata la doua saptamani revin la domiciliu. De la locul de munca. Gasesc recenzorul in casa. Primise deja informatia ca muncesc in alta localitate. Imi ia CNP-ul (care ii lipsea) si imi spune ca asta e tot. O intreb: “si nicio intrebare, nimic? religie, ceva?” “Nu”, a venit raspunsul ei prompt, “pentru ca nu sunteti acasa!” :>
ha ha ha….si eu m-am oripilat de chestia cu nascutii-vii
Pe toti v-au chinuit recenzorii?
La mine a fost o doamna tare draguta, repede a completat strictul necesar, si la intrebarea cu starea civila zice, vai nu va intreb daca traiti in uniune consensuala, ca eu nu ma bag in treburile oamenilor :)) deci stai linistita tanti, nici o uniune, eu sunt mai individualista asa :))
Stateam alaturi de nevasta-mea la intilnirea de 30 de ani de la terminarea liceului si ma tot uitam la o tipa bine, dar complet
turta, ce-si legana nostalgic intre doua degete paharul, singura la o masa de alaturi. Nevasta-mea m-a intrebat: “O cunosti?”
“Sigur”, am oftat, “e prima mea prietena din liceu. Am inteles ca s-a apucat de baut imediat dupa ce ne-am despartit, si de-atunci n-a mai fost treaza.”
“Dumnezeule!” a spus nevasta-mea. “Cine s-ar fi gindit ca o persoana poate sarbatori atita timp?”…
Eu faceam ciorba pentru caini, cand a venit recenzorul. I se umflasera narile, saracul, dar am portii prestbilite foarte riguros. =))
Profesoara de biologie intra in clasa a 6-A si zice:
-Astazi o sa invatam cum se fac copiii!
Eleva Suzi, din ultima banca ridica doua degete si intreaba:
-Doamna profesoara, astia care ne-am fu**t deja, putem iesi la o tigara?
Catrina, eu sunt divorţată (de 2 ori chiar), s-a uitat la mine ca la monştrii când i-am zis asta!
Unmihai are dreptate, nu se mai comenteaza ca altadata, eheeeei, ce vremuri, pai mi-aduc aminte cand am pus primele texte pe blogul asta, ce bobarnace misogine luam… Dar tot ce-i frumos trece. :))
RoseN, ba pe mine m-a intrebat aia fara jena, privindu-ma in ochi, daca traiesc in uniune consensuala. Si i-am spus ca… hahaha, sa credeti voi ca va spun ce i-am zis, ca sa aflati degraba conditia mea! :))
Lichu, asa este, Julius a trecut la represalii, eu una recunosc, stiu doar de frica!
@Simona Catrina:
Au o viaţă grea masochiştii în ziua de azi…
@Rada: Nu este un tic verbal. Am alte ticuri verbale, precum “porcule!”. Glumesc.
Si io nu pricep ce e treaba recensamantului daca traiesti au ba in uniune consensuala.
Orice bărbat normal este misogin, după cum orice femeie normală este misogină. Misoginismul este însăşi esenţa subtilă a lumii, după Empedocle.
@Simona Catrina: eu inteleg ca Julius este un tartor, dar nu fac si ei, tartorii o pauza ceva? nu de alta da, de ceva timp povestesti o groaza si mi-e teama sa nu creezi dependenta…daca se taie corentu si nu te mai pot citi, ce fac? iar Sopenauer, iar Cioran?
@Raluca: Ce ticuri verbale ai si tu. E de-a dreptul infiorator! :))
Eu nu inteleg ce treaba are statul sa stie cine e capul familiei. Habar n-aveam ce sa declar. Noroc ca mi-a zis nevasta-mea sa ma trec pe mine. 😀
Eu ca recenzor am intalnit oameni cumsecade, moldoveni, mai rau a fost de sf dumitru cand a trebuit sa refuz o parte dintre paharele de vin. Ma enervau diverse tanti cand ma intrebau daca fumez, beau alcool, daca am pe cineva.. grija lumii. Era o doamnă, căsătorită şi cu soţul prezent, făcea tanti aia nişte prăjituri delicioase de m-a pus pe gânduri. Am păpat un platou îndată, deşi cu o mână eram ocupat să scot formularele din mapă, mapă din rafie care s-a rupt din prima zi deşi aveam în ea doar vreo 10 formulare. Lumea îţi oferă cam de toate, băutură, mâncare, desert şi câteodată nu ai cum să nu mai scapi şi un nepoliticos “bine, să fie un pic, fiindcă nu-i frumos să vă refuz”.
@Ciprian: Era grozav daca era de Ignat recensamântu’, este? :))
@Dan1: este :)), mi-a povestit un domn învăţător că odată perioada recensământul a cuprins şi zilele de 31 decembrie şi 1 ianuarie, el locuia în altă localitate atunci şi a fost invitat de către o familie să rămână la petrecerea de revelion, a rămas şi acolo şi-a cunoscut viitoarea soţie.
Acum trebuie să fac centralizări, mă plictisesc cifrele, mai bine m-ar trimite să mai recenzez 100 de familii.
Mi-am dorit sincer sa ma autorecenzez. In primul rand pt ca nu prea stau pe-acasa, in al doilea rand pt ca duminica, acasa fiind, tocmai iesisem din dus cand mi-a batut recenzorul la usa. M-am uitat pe vizor, l-am analizat scurt – parea pensionar, dupa infatisare – si-am ramas la primul gand, autorecenzarea :).
Atata doar ca, dupa ce-am obosit listand formularele cu pricina, n-am mai gasit energie sa le si completez si-am aplicat planul B: l-am sunat pe d-l recenzor, ii stiu si numele dar nu-l zic, asa ceva nu se face. Am stabilit de comun acord sa ne-auzim pe seara la telefon. Eu mi-am respectat partea de intelegere si l-am sunat pe la 9, dar d-lui mi-a spus ca nu a ajuns inca acasa (de aici am dedus eu ca s-ar putea sa fiu recenzata telefonic, desi nu eram inca f convinsa). Mi-a promis ca ma suna de indata ce ajunge si mi-a dat asigurari ca nu dureaza mult.
La 23.40 a sunat telefonul, era d-l recenzor. M-a intrebat grijuliu daca dorm si daca-i permit sa-mi puna cateva intrebari (acele intrebari, cu copiii nascuti vii, cu capul familiei etc). I-am permis, ca de nu i-as fi permis atunci, ar fi trebuit sa-i permit dimineata la 6, pt ca la 9 omul trebuia sa fie la primarie, n-am vrut sa-i fac probleme. Am atipit de vreo 2 ori in timpul discutiei, m-am trezit complet cand m-a intrebat CNP-ul copilului si-am realizat ca trebuie sa cobor din pat sa caut certificatul de nastere, pt ca nu-l stiam. In fine, putin dupa miezul noptii eram gata recenzata, aproape fericita c-am scapat. Copilul s-a trezit si m-a intrebat cu cine vorbesc la ora aia. Cu recensamantul, mama, culca-te. Nu-i sanatos recensamantul asta, a spus si-a adormit. Dimineata nu-si mai amintea nimic.
Sa nu uit. Domnul tot domn. M-a rugat respectuos sa-i permit (expresia ii apartine, de-aia o si folosesc atat de des) sa semneze in locul meu. I-am permis.
@radaver: unii de alde ăştia le fac viaţa grea celorlalţi, cum credeţi că m-am simţit eu în casa oamenilor când îmi spuneau că la televizor au dat ştiri cum că sunt şi recenzori infractori, unii care vin cu formularele gata completate sau semnate?
O doamnă a luat legitimaţia să-şi noteze numele meu, că dacă.. Păi să nu-ţi vină să o spui pe aia cu p…? -Pfuu, vai ce veste mi-ai dat, chiar aşa au spus? Mai pune o gură de vin să-mi revin, Sauvignon din ăla cu care te lăudai, sunt realmente şocat!! =))
@unmihai:
Răspuns: nu, e văduv, doamnă recenzor! Sau voi fi eu, cu siguranţă, dacă mă mai lasă pe mine să mă chinui cu tâmpiţi ca tine!
Simona, numai tu puteai scrie asa ceva! :)))