Facebook Ideea Zilei |
Un embargo necruţător asupra supelor cu găluşte şi ciobiţelor de văcuţă cu fidea a fost declanşat zilele astea pe facebook de către trei tipi revoltaţi pe un clip publicitar uşor misogin al celor de la Maggi. Ei au creat cauza „Nu mai cumpăr produse Maggi”, jurând că nu vor mai cumpăra aceste produse până ce compania nu va retrage respectiva reclamă şi îşi va cere scuze public (ca o paranteză, noi credem că au făcut asta doar fiindcă nu sunt în stare să agaţe cu poze sau clipuleţe cu pisicuţe drăguuţe, ca toată lumea).
Despre ce e vorba? Cică de un spot publicitar care începe ceva de genul: „şi el a plecat pentru ca ea nu ştia ce să mai gătească” (unde l-aţi văzut, bre, pe Acasă? Că noi ne uităm la aproape toate meciurile şi nu l-am prins niciodată), adică ceva misogin şi discriminatoriu, dacă aveţi răbdare intraţi pe facebook la cauza cu pricina să aflaţi ce procent de mame singure are Uniunea Europeană (n-am prins exact care e legătura, dar e ceva civic, sigur e bun).
Acuma, când am citit titlul cauzei, am crezut că lumea s-a revoltat că bagă ăia în plicuri toate E-urile posibile – deci, ne-am zis, iată în sfârşit pe cineva care ne îndeamnă să nu mai mâncăm toate căcaturile. Când colo, era ceva cu rolul femeii în căsnicie, lucru care toată lumea pare că se pricepe (dovadă şi numărul mic de divorţuri din Uniunea Europeană).
Ca să înţelegeţi mai bine ce-aţi făcut voi acolo, mă, e ca şi cum milioane de văduve din toată Europa s-ar fi isterizat într-o bună zi: „Dragă, nu-mi mai place deloc de Napoleon ăsta de când a zis că toate femeile în afară de mă-sa şi sor-sa sunt curve!”.


Twitter
Facebook





19 Septembrie 2011 la 2:41 pm
io cred ca cei trei s-or saturat de galustele la plic si vor sa atraga ceva fumei sa le faca un papricas ceva..
si ps. sa isi ceara scuze si copyrighterul cretin, nu numa maggi
19 Septembrie 2011 la 2:41 pm
Eu nu ma raliez embargoului, ca stiu sa gatesc supe instant de la Maggi! (bine, si Knorr)
19 Septembrie 2011 la 2:44 pm
Eu de aici am inteles ca tu ai agatat (ca toată lumea) cu clipuleţe cu pisicuţe drăguuţe
Daaaaaaa’ clipuleţe cu catelusi draguţi n-aveţi?
19 Septembrie 2011 la 2:45 pm
S-or fi ofticat ca nu au castigat nimic la concursurile alea cu inimioare
19 Septembrie 2011 la 2:46 pm
Mna…acum regret că n-am facebook…
19 Septembrie 2011 la 2:46 pm
Păi e normal, în concursurile multor branduri se umblă cu mânăreli.
19 Septembrie 2011 la 2:53 pm
Justin Bieber , tu esti ma?
19 Septembrie 2011 la 3:02 pm
@Dan1:
Dar ceai stii sa faci?? C-am un fin care era tare mandru ca nevasta-sa a invatat sa nu mai arda ceaiul.
19 Septembrie 2011 la 3:04 pm
Julius, tu esti din asta, pragmatic, te-ai gandit automat la E-uri, cand colo ideea e muuuuult mai inalta!

Oricum, la cat de misogin e site-ul asta, cred ca ideea aceasta generoasa (a vreunei feministe, sper!), va ramane fara ecou!
19 Septembrie 2011 la 3:06 pm
@sebra: Stiu bre, da’ nu prea beau; eu – ca si tine – mai mult cu cafele. (nes, ca sa nu ma spetesc cumva spalînd ibrice)
19 Septembrie 2011 la 3:08 pm
@sebra: ceaiul se arde? ar trebui sa mai las draq berea ca vad ca sunt pe langa subiecte de acest gen unde poti trolla lejer si sa te umpli de like-uri
19 Septembrie 2011 la 3:08 pm
@ErRon: E deja o fixatie la toata lumea: cum e vorba de o firma din industria alimentara, gândul ne duce automat la E-uri!
19 Septembrie 2011 la 3:12 pm
@Dan1: Pai da, si uite, se poate ajunge la idei mult mai generoase si importante, se pune in discutie insasi statutul femeii, nu porcariile de E-uri!
19 Septembrie 2011 la 3:14 pm
@Dan1:
Plus ca zatul face si mizerie!!!!!
@ThoR:
Daca fina’mea a reusit, cred ca se poate
19 Septembrie 2011 la 3:16 pm
Astia de Maggi nu sunt tot aia care au avut acum cativa ani ideea aia tembela cu afisele lipite pe geamurile apartamentelor? La mine in oras tot vedeam abtibilduri de-alea pe la blocuri (mai ales la strada), puse de gospodine in speranta ca doar doar le-o vizita cineva cu nu’s ce premiu. Cred ca si acum mai sunt unii cu afise de-alea in geam. Iata publicul tinta, uite si reclama.
Am totusi o nelamurire: tu cu cine faci banking?
PS: @RoseN: De ce, ai nevoie de niste exemplificari pentru sot/logodnic/prieten?
19 Septembrie 2011 la 3:17 pm
Pe ce loc mai e Narcis?
19 Septembrie 2011 la 3:21 pm
Sper ca celor trei sa nu le casune si pe firmele de mezeluri (parizer în special).
19 Septembrie 2011 la 3:22 pm
@Rada:
Pai daca baietii agaţa cu pisicuţe, ma gandeam ca noi fetele putem agaţa cu catelusi
nuuuu???

@dyers_eve: E ca si Dinamo
daaaa’ pentru aia puneti mana si votati
19 Septembrie 2011 la 3:26 pm
@Dan1:
Sa nu le casune pe firmele de bere, ca si alea “cocheteaza” cu misoginismul
19 Septembrie 2011 la 3:33 pm
Unde putem sa vedem clipuletul cu pricina?
19 Septembrie 2011 la 3:38 pm
din cauza ca gatesc fara Maggy, mancarea mea e mai buna, pur si simplu mie nu-mi place sa gatesc cu unguroaice
19 Septembrie 2011 la 3:42 pm
@RoseN: Mai bine incearca cu masinute, trenulete, tractorase. Eventual o placa de baza, un microprocesor ceva. Catelusii se asorteaza cu presul din fata usii.

19 Septembrie 2011 la 3:45 pm
@Ramses3: Nu stii ce pierzi
19 Septembrie 2011 la 3:46 pm
Mi-am reactivat contul de FB, special să-i pot susţine pe băieţii ăştia. De data asta, Maggi a întrecut măsura!
19 Septembrie 2011 la 3:47 pm
@Rada:
Ca acu facem sondaj de opinie!
@All: Bre fiti atenti, care vreti peste cap niste catelusi dragalasi pufosi, si care vreti ceva trenulet, tractoras, vro tastatura eventual
19 Septembrie 2011 la 3:50 pm
@Nelly: pe Acasă
19 Septembrie 2011 la 3:53 pm
@Dan1: Dom’le vrei sa îi iei locul Sebrei? Tot timpul ai dreptate în ultima vreme
.
Explicati-mi şi mie că funcţionez pe lămpi, ce îi aia grija pe cei 3 TIPI(masculi prin definiţie) de un mesaj misogin? Sunt fani boy george sau cum?
19 Septembrie 2011 la 3:58 pm
N-am înţeles care e legătura cu văduvele şi Napoleon. Corsicanu’ gătea cu E-uri, sau cum?…
19 Septembrie 2011 la 4:00 pm
@andryusha: Eu am inteles ca toate femeile, in afara de ma-sa si sor-sa, gateau cu E-uri!
19 Septembrie 2011 la 4:03 pm
@admin: Aici, pe net ma refeream, iutub ceva, ca sa inteleg despre ce e vorba.
Maggi zice ca toate femeile sunt curve sau ce.
Acum am vazut ca sunt mai sus nedumeriri asemanatoare…
19 Septembrie 2011 la 4:03 pm
@ErRon:
Am crezut că-şi mai băga nasul în cazanul cu ciorbă, că oricum era prea mic să iasă pe câmpul de luptă.
19 Septembrie 2011 la 4:03 pm
@Cristi: M-am întrebat si eu acelasi lucru, si cre’ ca i-au pus nevestele.
19 Septembrie 2011 la 4:43 pm
Cum ramane cu concursul cu statusurile idioate?
19 Septembrie 2011 la 4:46 pm
Mda, alţii care se iluzionează că rolul femeii este altul decât cel din bucătărie.
19 Septembrie 2011 la 4:53 pm
@costin: Esti gay sau cum??
19 Septembrie 2011 la 5:07 pm
@ErRon: Pai stii cum e, de la o vaaaarsta
19 Septembrie 2011 la 5:43 pm
Cica un burlac amarat, ajunge seara in garsoniera lui minuscula rupt de foame. Deschide frigiderul si gaseste in el o caserola cu salata de icre de hering. O haleste cu painea aproape uscata pe care o avea in dulap. Scoate o sticla cu cel mai ordinar spumos din care isi toarna intr-un pahar. Soarbe cu nesat. Merge la baie unde face un dus si se masturbeaza . Revine in camera, se tranteste pe canapea si, foarte incantat, spune cu voce tare:
- Caviar, sampanie, femei! Ce-ti mai poti dori de la viata?
19 Septembrie 2011 la 6:04 pm
@Dan1: nes??? ești de-al meu!!!

@Stephanie: la gagici ar fi tripleta: apă plată cu lămâie, o telenovelă, și un crenvurșt.
19 Septembrie 2011 la 7:57 pm
@ Costin: DA, rolul femeii este in bucatarie !!! !!! !!! … la masa, picior peste picior, cu un pahar de vin in mana, privindu-si barbatu’ cum gateste
19 Septembrie 2011 la 9:01 pm
Deci, Cemeseule, s-a zis cu supa ta la plic! Vezi poate mai sunt magazine de tip Gospodina, sau taie cocosii aia de pe Splaiul Unirii. Vezi ca se pun jumuliti in oala! Daca n-ai rabdare sa-i despoi, baga-le labele in priza. Vezi sa ai manusi de cauciuc in maini!
…
Napoleon asta, care m-a disperat cu curvele lui, s-o fi uitat vreodata in oglinda, ca sa inteleaga de ce-s femeile curve?
19 Septembrie 2011 la 9:30 pm
@raluca: Raluca, dai dovada de multa imaginatie! De ce nu scrii un text pentru DC, Julius o sa-l publice imediat!
19 Septembrie 2011 la 9:50 pm
@Lecteriţa: E o idee ciorba de cocoş, dar la cum mă pricep eu, mi-e să nu înceapă să cânte şi în oală…
@Dan1: Nu aşa! Raluca o să-i dicteze “la masa, picior peste picior, cu un pahar de vin in mana” un text lui Julius, care o să-l publice imediat (şi necenzurat)!
19 Septembrie 2011 la 9:58 pm
@Cms:
Acuma-i randul meu sa zic: CMS-ule dai dovada de multa imaginatie! de ce nu scrii tu un text pentru DC, chiar cu sau fara mobila 
19 Septembrie 2011 la 10:18 pm
Pfuuu, asa a zis porcu’ ala de Napoleon? Hai sa pornim repede o cauza pe feisbuc sa-l discreditam!
19 Septembrie 2011 la 10:19 pm
@Cms: E simplu. Incepi cu o disectie/autopsie. Nu cred c-o sa-i mai dea mana sa mai cante-n oala
19 Septembrie 2011 la 10:28 pm
@RoseN: Nu mobila îmi lipseşte, ci mobilul.
@N.A.: Contrar părerii aproape unanime în privinţa mea, eu nu am avut inimă să disec nici măcar broscuţele de la fiziologie.
19 Septembrie 2011 la 10:32 pm
@Cms: Vorbesti serios?! Si ai terminat Medicina, te-au trecut?
19 Septembrie 2011 la 10:35 pm
@Cms: Asta cu disectia te inteleg!
Da’ cum ai avut tu inima s-o refuzi pe lungana, n-o pot pricepe!
Si mobilul, cum adica iti lipseste?
Zise mogulul ca-i tare ocupat? Ca n-are timp de scris??
19 Septembrie 2011 la 10:42 pm
@N.A.: M-au trecut numai după ce am semnat o înţelegere scrisă în care mă angajam să lucrez tot restul zilelor în cercetare şi să nu mă apropii de clinică la mai puţin de 50 de metri.
@ErRon:

Era o copilă iar eu nu eram cel mai indicat pentru o tranziţie uşoară la experienţa de adult.
Şi ai dreptate, n-am nici o scuză în privinţa scrisului, de vreme ce trollez aici fără nici o jenă.
19 Septembrie 2011 la 10:42 pm
@N.A.: L-au trecut, da’ vezi ca nu i-au dat drumul in spital, il tin la cercetare!
19 Septembrie 2011 la 10:44 pm
@Cms: ție-ți trebuie mobil ca să scrii un text???

ups… mobil, adică motiv… eu mă gândeam la samsung, iphone, etc…
@ErRon: care lungană???
19 Septembrie 2011 la 10:49 pm
@Cms: @ErRon: Si eu care ma gandeam ca am la cine sa apelez in caz de vreo injectie..
19 Septembrie 2011 la 10:50 pm
@mifty: Una, de trebuia sa aiba grija sa se simta bine domnul doctor venit tocmai din Bucuresti, la simpozion in provincie!
As da link, da’ n-am reusit sa invat cum, si mi-i rusine de oamenii care-au incercat sa ma invete sa mai zic!
19 Septembrie 2011 la 10:53 pm
@Cms: Neotenicule!
19 Septembrie 2011 la 10:55 pm
@N.A.: Din experienta iti zic, pentru injectii e nevoie de un practician, cercetatorii sunt mai inhibati, pana proceseaza toate datele, pana detaliaza toate efectele adverse…..
19 Septembrie 2011 la 11:01 pm
@N.A.: Am făcut injecţii (în afară de intravenoase) şi subiecţii au supravieţuit (cel puţin o vreme). Cele intramusculare sunt specialitatea mea, dar mă opresc din descriere, că îşi pierde Camionagiu concentrarea pentru carte.
@Insignifianta: Plagiatoareo! Şi revanşardo!
19 Septembrie 2011 la 11:05 pm
@Cms: Intramusculare sunt alea de se fac si-n poponeata?
19 Septembrie 2011 la 11:06 pm
@ErRon: Da, da’ is mai tandri, ma gandesc..
19 Septembrie 2011 la 11:11 pm
@N.A.: Se poate, dar n-are cine sa ne confirme!
19 Septembrie 2011 la 11:11 pm
@N.A.: Mai ales în poponeaţă!
Mi s-au adus laude pentru îndemânare, să ştii! 
19 Septembrie 2011 la 11:14 pm
@Insignifianta:
Ce drac’ e aia “neotenic” ? Ai tras cu ochiul prin maculatorul lui Tzica?
o fi insemnand ca are o tenie noua?
19 Septembrie 2011 la 11:19 pm
@Cms:
Auzi şi la el: revanşardo! pi de-aia nu te primeşte, bre, în sala de operăţii, ca le e frică la oameni de neologizmele tale! Acolo e cu neoplazme, frate! pardon, neoplăjmi
19 Septembrie 2011 la 11:37 pm
@Lecteriţa: Fix asa i-am zis si eu (pe FB), ca suna cam a limbrici, asa…
“Adevărul e că avem un mare avantaj faţă de alte specii, şi acela este tocmai persistenţa trăsăturilor infantile în viaţa adultă (neotenie), în special cele psihice – jocul, explorarea etc. Şi tocmai aceste calităţi le inhibăm ca să ne putem comporta ca nişte persoane “mature”.