DC la munte şi la mare 3 – Temerarul Eftimie

Îndrăgitul Eftimie

În care se povesteşte cum a murit domnul Gaben.ro

Ne aflăm în munţii Apuseni, la nici jumătate de oră de mers de locul numit Poiana Ruginoasă. O echipă formată din tocilari temerari, din care fac parte soţii Chinezu + 1, soţii Eftimie +1, Gaben şi o fată care ne era ghid, urcă poteca abruptă, prezentată ca fiind “un drum uşor”.

Am descoperit cu această ocazie că Eftimie jr. este un mare fan al lui Calistrat Hogaş şi că, fiind destul de mic (3 ani, vreo 16 kile), mă confundă cu Bisica. Odată urcat în cârca lu’ tac-so, tânărul a pornit să nareze încontinuu despre frumuseţile pe care le vedea în jur în timp ce, câţiva centimetri mai jos, Eftimie îşi cam dădea duhul urcând pe stâncile alea nenorocite.

Am luat o pauză “să-i aşteptăm şi pe ăştia” (sanchi) – adică Chinezu, lovit de o accidentare la genunchi, şi nevasta Chinezului, femeie însărcinată cu o mini-accidentare la genunchi. Gaben a profitat de ocazie să ne anunţe că moare. “Băi, îmi pare rău. Eu mor, nu mai pot. Rămân aici”.

Înduioşat de starea sa, am scos din rucsac o doză de bere rece şi i-am înmânat-o. “Rămâi cu bine, om bun, chit că te-am cunoscut acu’ două ore nu te voi uita niciodată”, i-am zis plin de compasiune. Şi am plecat mai departe.

Jumătate de oră mai târziu, în vârful muntelui a apărut şi Gaben, înviat din morţi precum Gandalf în LOTR, adică mai alb la faţă, parţial din cauza efortului, parţial pentru că-i este frică de înălţime dar nu se putea abţine să nu facă poze cu spectaculosul peisaj. Am convenit atunci să facem un pact secret, să nu mai spunem nimănui că aproape am leşinat urcând 30 de minute pe munte şi să le spunem tuturor pe facebook şi twitter că am urcat ore întregi, prin condiţii climaterice extreme, oprindu-ne din când în când să privim cu tristeţe rămăşiţele temerarilor care nu au reuşit să ajungă în vârf.

Deci, dacă întreabă careva, drumul a fost cam 6 ore, numai stânci, le-am urcat precum caprele negre. Înverşunaţi că nu mai e nimic de urcat, am luat fiecare câte-un trunchi de lemn în spinare, am coborât cu el până la pensiune, unde am făcut un foc pe care am fript unul din mistreţii ucişi de noi cu mâinile goale.

21 Comentarii »

  1. sebra 24/08/2011 @ 08:41

    si pe mine daca ma intreaba careva, cate ture de Ciuperca fac, zic ca vreo 3, cand de fapt eu, imi scuip plamanii dupa una jumate. si asta cu opriri si admirari de peisaj.
    deci, eu va cred:))

    Thumb up 0

  2. Dan1 24/08/2011 @ 09:09

    Iar eu am urcat anul trecut la Cascada Urlatoare (traseu de pantofari) si am murit de mai multe ori. :))

    Thumb up 0

  3. Radu Udrescu 24/08/2011 @ 09:36

    Mda, asta imi aduce aminte de o iesire la Cheile Galbenei cand am mers pe traseu. A fost ceva de genul:
    – Gogule, te bagi cu noi la traseu?
    – Hmmm, ma io m-as baga da sa nu ma duceti pe une si-o intrcat dracu copiii ca nu ma tine splina.
    – Nuuuu, doamne fereste! Drum usor, puteam merge si cu masina da-i mai fain pe jos: aer, munte, maturi, figuri…
    -Oooook, hai ca vin si eu da vedeti ca io-mi iau fo 5 bericioaice cu mine sa nu ma dezhidratez dracu pe carari de munte.
    -Ia, ia, linistit…
    Si am plecat… Drum aproape drept, peisaj superb, pasarelele cip-cirip, eu gal-gal dintr-o doza. Totul sublim. pana cand am ajuns la un pod peste ceva parau unde numa’ ii vad pe ai mei ca o iau pe aratura, adica direct pe malul paraului in sus pe ceva lanturi prinse direct de stanci. In momentul ala am avut o revelatie de genul “I’m fucked!”. Ca sa n-o mai lungesc, am umblat atunci pe toti coclaurii cu 4 doze de bere in rucsac (plus una goala) cam la vreo 15-20 de km.
    PS: In ziua aia am inventat niste injuraturi mega-misto…

    Thumb up 0

  4. nina 24/08/2011 @ 09:37

    Eu nu va cred. Ce dracu’ ma, eu am urcat pe Jepii Mari pana la Babele si apoi pana la Omu in pantofi de lac. E drept ca la coborare nu mai aveau talpa dar n-am murit niciodata si oricum, daca as fi facut-o nu mi-ar fi dat nimeni nicio bere rece.
    E drept ca asta s-a intamplat pe vremea cand aveam vreo 20 ani, eram studenta si nu concepeam sa-mi cumpar pantofi sport. 😀

    Thumb up 0

  5. Tetelu 24/08/2011 @ 09:40

    Eu din povestirea asta am tras urmatoarea concluzie: poti escalada si Everestul, important este sa ai suficiente doze de bere rece.

    Thumb up 0

  6. ThoR 24/08/2011 @ 09:44

    eu am urcat aseara pana la etajul 3 ca nu mergea liftul…..si aveam si multe sacose. Si totusi….minune…..pe la 2 am reusit sa le tin pe toate cu o mana iar cu cealalta sa tin o doza de bere …cred ca mi se trage de la faptul ca sunt un om credincios. Cand am platit la Rea_l nu eram in stare sa zic decat : Isuse!! Doamne Dumnezeule!!! Sunteti sigura domnisoara?=))

    Thumb up 0

  7. camionagiu 24/08/2011 @ 10:03

    asa e varianta pentru public. de fapt Profesorul Eftimie i-a dinamizat pe toti cu suturi in fund si cu urlete: HAI, MAI CU SUFLET, GODACI DE INTERNET CE SUNTETI!

    Thumb up 0

  8. Rada 24/08/2011 @ 10:58

    Am facut si noi un traseu prin Retezat. Vroiam sa ajungem la lacul Bucura.
    Dupa ce am mers vreo 3 ore, timp in care am escaladat o creasta (saua Plaiului Mic de fapt, dar suna mai bine “creasta”) si am coborat-o pe partea aialalta cu rucsacii in spinare, burdusiti cu apa (domnu’ Eftimie, alcoolul nu merge pe munte, sa stiti :) ), mancare, haine de schimb si pelerine (ca cine stie, poate ne prinde ploaia prin munti), am ajuns la Poaina Pelegii. Si acolo sa vezi surpriza – se putea ajunge CU MASINA! Am dat de o gramada de masini frumos parcate si corturi frumos aranjate in inima muntilor.
    Dupa ce ne-am consolat cu ideea ca noi n-aveam cort si ca oricum nu puteam sta acolo, am pornit spre lacul Bucura – marcat ca traseu usor, de 2 ore. Inainte de pornire am refacut stocul de apa, ca sigur la Bucura nu e apa si va trebui sa ne ajunga si la intoarcere.
    Pe traseu de la Poiana Pelegii la Bucura ne-au depasit toate Ninele si toti Ninii posibili incaltati/e cu pantofi, balerini sau adidasi de strada cu talpa subtire (da, stiu ca le zice pantofi sport), si fara nici un fel de bagaj cu ei. Ma gandeam ce fraier am fost de am pus atata mancare si haine, ca uite ce frumos e afara iar eu car pelerinele grele de ploaie ca un catar. Recunosc, m-am rugat putin la Divinitatea Suprema sa dea asa o ploicica, cat sa-i ude pana la piele pe vitejii muntilor care ne depaseau cu un zambet superior, si care sa stearga mirosul de parfum lasat in urma de aplinistele in balerini.
    Totusi am reusit sa ne pastram mandria ajungand la destinatie inaintea unui grup format din 2 barbati si 3 copii (copiii nu aveau mai mult de 4-5 ani), grup care aparuse la un moment dat intr-un mod cu totul surprinzator in spatele nostru. I-am depasit la mustata, pe urcarea finala.
    Despre lacul Bucura nu prea am ce sa povestesc, in afara de faptul ca langa lac era un semn mare pe care scria “apa potabila”. Pe aceasta cale tin sa multumesc prietenilor mei care mi-au spus ca la Bucura nu este apa buna de baut. Ne-am intors la cabana pe acelasi traseu, cu jumatate din mancare, si cu dureri de genunchi de care inca n-am scapat complet. Apa am aruncat-o inainte.

    Concluzia mea e ca sunt in relatii bune cu Dumnezeu. Pe drumul de intoarcere a inceput sa ploua. Si a plouat mai bine de 1 ora.

    Thumb up 0

  9. N.A. 24/08/2011 @ 11:30

    Ce dor mi-e de-un catarat pe munti!

    Thumb up 0

  10. kilroy 24/08/2011 @ 12:11

    Hmm, si vipera ucisa de Indragitul cu dintii unde e?

    Thumb up 0

  11. Simona E. 24/08/2011 @ 13:15

    Si sa nu mai vorbim de cantecele Indragitului, care ne inviorau pe toti…

    Thumb up 0

  12. ady 24/08/2011 @ 14:36

    pe traseul spre groapa/poiana ruginoasa n-am murit nici macar odata si nici macar nu m-am ajutat de vreo bere, in schimb am murit de cateva ori pe traseul spre pestera ghetarul scarisoara, facut pe jos din satul garda. daca era insotita n-ajungea, numa’ ca uneori ma pocneste o incapatanare de catar nebun si-am reusit figura.
    si despre lacul bucura am amintiri haioase. nu mai stiu exact din ce punct am pornit, dar am urcat in 3 ore (la cabana am baut un ceai ultra diluat si mi s-a parut nectar si ambrozie), si am coborat in max juma de ora. trebuia s-ajung intr-un anumit loc si pe traseu nu se putea: intr-o parte prapastie, in cealalta panta cu padure, la mijloc poteca plina de copii (din grupul carora faceam parte). si acu’ ma mir si aduc multumire Domnului ca n-am cazut (sigur reauseam sa-mi rup ceva) in goana mea nebuna si, de asemenea, ca n-am avut vreun “accident”.
    si mie mi-e un dor de drumetii pe munte……………

    Thumb up 0

  13. N.A. 24/08/2011 @ 15:01

    @Simona E.: Ohooo, Indragitul si canta, ia uite ce talente ascunse are! La urmatoarea intalnire trebuie sa ne rugam de el sa ne gaghile si noua urechea in mod placut :))

    Thumb up 0

  14. Raluca 24/08/2011 @ 16:46

    16 kile? Pai e putin, io am carat 20. :) Cu orele.

    Thumb up 0

  15. unmihai 24/08/2011 @ 16:48

    @Raluca:
    mi se pare foarte corect. femeile trebuie sa se obinuiasca cu greutatile!
    —-
    acum incep sa numar..1…2…3….

    Thumb up 0

  16. Rower 24/08/2011 @ 17:05

    Sa fi incercat sa urcati voi vreodata in autobuzu’ 32 pe vremea lui Ceasca, ca sa ajungeti in Mamaia.. Offf.. CMS, NA, 4MALL, sariti fratilor! :))

    Thumb up 0

  17. Rower 24/08/2011 @ 17:17

    Pardon, nu CMS.. il strigam pe Dan1 😀

    Thumb up 0

  18. […] fost martor. De aceea confirm tot ce se spune aici […]

    Thumb up 0

  19. […] articolul http://www.dailycotcodac.ro/2011/08/dc-la-munte-si-la-mare-3-temerarul-eftimie/ publicat în data de 24 August 2011 pe site-ul Daily Cotcodac vin cu următoarele […]

    Thumb up 0

  20. […] Pe adresa redacţiei DailyCotcodac a venit, între multele plicuri cu mită şi cereri de bannere şi un drept la replica din partea numitului Gabi Oană, proprietarul site-ului Gaben.ro. Acesta a dorit să aducă o serie de precizări referitoare la articolul acesta. […]

    Thumb up 0

  21. creola 27/08/2011 @ 07:31

    @Drept la replică » Daily Cotcodac:
    …și are dreptate!sunteți niște…niște cârcotași!Am zis.

    Thumb up 0

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Comentează