Aventurile bravului soldat Julică

În război cu „Albinuţa”

Julius

De o oră, stau cu meşterul şi ne uităm de pe geam la camioanele care descarcă marfă la „Albinuţa” chiar sub nasul nostru. Am pus un afiş mare care-i avertizează că se lucrează şi cad pietre de sus, dar şoferii nu se sinchisesc câtuşi de puţin de el. Strig la ei, dar şoferii, ca şi muncitorii, au un mecanism al lor care-i ajută să surzească atunci când îi strigă cineva.

Lumea ar fi, desigur, un loc mai bun dacă un pietroi desprins din zid i-ar crăpa capul unui astfel de imbecil, dar eu nu sunt un om bun şi nu vreau să înfund puşcăria doar pentru ca lumea să fie mai bună. În plus, nu-mi permit să-l plătesc pe meşter ca să se uite toată ziua pe geam.

Cobor la „Albinuţa” şi o caut pe şefa de magazin. Politicos:

– Sărut mâna. A venit meşterul să rezolvăm problema de care v-am spus aseară. Doar că de o oră e mereu câte o maşină sub geamul meu şi nu pot să-l ţin toată ziua pe meşter. Doar de cincisprezece minute am avea nevoie.
– Adică să întrerup aprovizionarea, sau cum?
– Doar cinsprezece minute, vă rog, ca să rezolvăm treaba.
– Nici nu se pune problema.
– Doamnă, dacă se desprinde vreo bucată, ar putea omorî pe cineva. În cincisprezece minute terminăm.
– Extraordinar! Da’ nu vreţi să închidem şi magazinul cu totul?, îmi face şi o ironie, se răsuceşte pe călcâie şi dispare în spate.

Schimb foaia. Urlu de jos la meşter:
– Dă-i drumu’!
– Păi şi ăştia?
– N-ai tu treabă! Dă-i drumu’!

Meşterul îşi bagă două degete în gură, fluieră scurt şi zbiară:
– Tira, că arunc tot molozu’ pe voi!

Şi începe să răzuiască energic peretele fără a mai aştepta vreun răspuns. O bucată mare de tencuială aterizează pe aparatul de aer condiţionat al magazinului „Albinuţa”. Şoferii aleargă la maşini într-un suflet – doi se cară de tot, ceilalţi doi îşi adăpostesc dubiţele după colţul blocului.

Din tocul uşii, şefa mă priveşte cu duşmănie. O bucată de BCA se izbeşte cu zgomot de aparatul de aer condiţionat al magazinului.

– Julius, le dărâmăm aerul condiţionat la ăştia!, urlă meşterul.
– N-ai tu treabă! Nu întrerupem lucrul!

Aşa am învins şi la Posada, fir-aţi ai dracu’.

Share:

45 comments

  1. IngineruVesel 3 March, 2011 at 08:13

    Piramidal…

  2. Borish 3 March, 2011 at 08:38

    Viva la Revolucion!

  3. Sare'n Ochi 3 March, 2011 at 08:57

    asa Julius, mama lor de franțuji! sparge-i ca la Posada!
    corecta observatia cu surzitul muncitorilor. eu am mai observat un fenomen din tagma slujbasilor in servicii – modul in care stiu sa-ti evite privirea chelnerii. cum par ei sa vada toata sala, numai pe tine, flturand disperat din maini dupa o bere, nu. dar daca scapi un pahar pe jos, deodata sunt 10 pe langa tine. asa i-am invins pe chelneri: mi-am dus pahar de-acasa (poate sa fie nitel ciobit, zgomot trebuie sa faca. si la plecare iei unul nou de la ei din incinta).

  4. GiacomO 3 March, 2011 at 09:09

    =)) Dă-le la micuți să sufere!!!
    Probabil șefa de la Albinuța n-a auzit de Posada. :))

  5. Cata 3 March, 2011 at 09:27

    Cu alte cuvinte, tu, Julius, ai spus dupa reactia sefei de la Albinuta, “Alea jacta est” :)). Chiar, sunt curios de reactia distinsei sefe de Albinute daca i-ai fi spus asta pe latineste 😀

  6. GiacomO 3 March, 2011 at 09:40

    @Cata mai degrabă după ce a mers și a vorbit cu duduia a spus „Veni, Vidi, Vici”. :))

  7. andryusha 3 March, 2011 at 09:46

    Păi, cine te-a pus să te lăcomeşti şi să închiriezi parterul superbei vile brâncoveneşti lui Albinuţa? Ştiu, aveai nevoie de bani pentru sera de portocali, dar cred că se găseau soluţii mai elegante decât chestia asta.

  8. kilroy 3 March, 2011 at 09:52

    Dă-te, bă, că cade!!!

  9. Cata 3 March, 2011 at 09:58

    @GiacomO pai nu stim daca e “veni, vidi, vici”, ca Julius nu ne-a spus si cum s-au terminat llucrarile (daca s-au terminat)

  10. clara 3 March, 2011 at 10:24

    Femeile… nu poti trai cu ele, nu poti trai fara ele, nu poti trai in vecinatatea lor…

  11. V3nt0R 3 March, 2011 at 10:30

    Astia de la Albinuta sunt un Mega Image wannabe, si de-asta sunt mereu asa ofticati, sunt cu o treapta mai jos in ierarhia magazinelor de cartier :))

  12. aisha 3 March, 2011 at 10:50

    Posada – batalie – Pirca! deci si lui Julius ii e dor de Pirca!

  13. Ramses3 3 March, 2011 at 11:18

    stai pe aleea compozitorilor nr 13? sau in prelungirea ghencei?

  14. kind 3 March, 2011 at 11:22

    Poate este “veni, vedi, vax” -cu trimitere la “vax albina, crema puha”.

  15. Cougar 3 March, 2011 at 11:30

    julius clar nu e astenic.
    @aisha – wanna play “kevin bacon”?

  16. mizeria_inumana 3 March, 2011 at 11:37

    :)) Avand in vedere ca realizeai niste lucrari la “fatada blocului” si nu aveai acordul asociatiei de locatari si banuiesc (si chiar sunt sigur) ca nici autorizatia de la Serviciul de Urbanism al primariei, cred ca tu esti “capul rautatilor”. :)))

  17. Ciprian 3 March, 2011 at 11:37

    N-ai cu cine, dom’le, n-ai cu cine.. La Albinuta acum se vand pufuleti cu bucati din fatada in punga?

  18. JULIUS 3 March, 2011 at 11:39

    @mizeria_inumana: te inseli! asociatia a inchis ochii cand fostul proprietar a executat lucrari ilegale, eu sunt personajul pozitiv 😀

  19. mizeria_inumana 3 March, 2011 at 11:42

    @Jules – Blocul tau e corupt pana-n maduva, pardon, pana-n coloana de apa de la baie!!

  20. JULIUS 3 March, 2011 at 11:43

    @mizeria: macar la noi in cartier nu tin oamenii calul in casa 😀

  21. punKreas 3 March, 2011 at 11:53

    Il tin in parcare :))
    Mai exista Albinuta? Eu stiam ca se numeste Profi acum :))

  22. JULIUS 3 March, 2011 at 11:54

    @punkreas: da, dar Profi nu suna a adversar serios.

  23. mizeria_inumana 3 March, 2011 at 11:57

    @Jules – Pai voi nu sunteti oameni, d-aia!!

  24. andryusha 3 March, 2011 at 12:03

    Dacă mai puneai un “i” la “Profi” şi-l foloseai la titlu, mai credea lumea că a început şi V3nt0R să scrie pe DC… =)) =))

  25. admin 3 March, 2011 at 12:07

    @andryusha: =))

  26. lulu 3 March, 2011 at 12:20

    @andryusha
    Nu-i mai trebuia nici un i. Doar nu voiai sa treaca drept tocilar??

  27. andryusha 3 March, 2011 at 12:28

    @lulu:
    Aici, pe DC, nu ar fi fost aşa o crimă; problema lui e să nu gafeze astfel de faţă cu colegii… =))

  28. aisha 3 March, 2011 at 12:42

    deci, Julius isi renoveaza fatzada.

  29. andryusha 3 March, 2011 at 12:54

    @aisha:
    Fără autorizaţie, îţi dai seama?!…
    =)) =)) =))

  30. aisha 3 March, 2011 at 12:57

    aaaa, si refrenul ala – ,,Nu întrerupem lucrul!,, cred ca-l stie din 1995- atunci – era ,,N-ai tu treabă! Nu întrerupem…greva!,,- ca lider sindical asa cred ca reactiona – ferm si…imperial. si cred ca e extrem de sensibil cand cineva se uita dusmanos la el. percepe privirea aia drept o provocare la razboi si reactioneaza in consecinta!

  31. Insignifianta 3 March, 2011 at 13:07

    @Cata: Nu pe Aleea Jacta se petrece actiunea, bre! E chiar la poarta Albinutei. E ca-n filmu’ ala despre batalia de la Posada: “Hannibal ante portas”. =))

  32. aisha 3 March, 2011 at 13:13

    scuze. drept o declaratie de razboi, cred c-am vrut sa zic.

  33. aisha 3 March, 2011 at 13:20

    @Cougar,
    scuze. n-am fost atenta la comentarii, de data asta m-am focusat pe text.
    de unde ai extras tu concluzia aia? si de ce crezi tu ca m-ar tenta to play “kevin bacon”?
    @andryusha,
    exceptionale toate observatiile tale!!! ca si textul lui Julius!

  34. În război cu „Albinuţa” » visurat.ro blog 3 March, 2011 at 13:25

    […] şi muncitorii, au un mecanism al lor care-i ajută să surzească atunci când îi strigă cineva. (more… ) De la Julius citire Niciun comentariu X1_AdParams = {'pub' : '560302451683403','site' : […]

  35. Cms 3 March, 2011 at 13:37

    Conform ideii lui Julius, Carol Robert de Anjou (da, m-a ajutat wiki, eu căutasem inţial Carol Quintul, ca să vedeţi cât de bine ştiu istorie) venise în Ţara Românească cu gândul să deschidă un lanţ de magazine “Albinutza Bolt”. A nimerit la Posada exact când meşterii munteni se apucaseră să efectueze lucrări de renovare a trecătorii şi, în ciuda avertismentelor bine-intenţionate de genul “Tira, că arunc tot molozu’ pe voi!”, Carol Robert s-a încăpăţânat să treacă (băuse în seara precedentă prea multe pahare cu vin de Anjou – obicei de la care i se trăgea de altminteri şi porecla – şi căuta cu disperare o toaletă ecologică, inexistentă în acele locuri pietroase, unde nu creştea nici măcar o tufă decentă de brusture). A urmat pierderea încă a unui investitor strategic. Szar!

  36. Rasta Man 3 March, 2011 at 13:43

    Albina aia de te inteapa, stie ca moare. Solutia? Bazaie in draci :))

  37. GiacomO 3 March, 2011 at 14:07

    Ar fi frumos să existe și niște continuări: „Moartea albinuței”, „Lupta cu acul”, „Acul din blog – pardon bloc”, sau „A bâzâit până i s-a terminat stocul”.

  38. delia 3 March, 2011 at 14:42

    când ţi se termină tencuiala, aruncă-l şi pe meşter. dobori mai mulţi odată şi scapi şi de cheltuieli. doar ai nevoie de bani pentru 8 martie, nu? perlele sunt scumpe.

  39. alexnicolae 3 March, 2011 at 16:08

    tz tz, pe chestia asta oare de ce se mai pun plase pe cladiri cand se construiesc sau se renoveaza? nu e mai simplu sa nu treaca lume aprin partea aia de oras juma de an ? si daca trec, sa fie pe raspunderea lor..

  40. Tim 3 March, 2011 at 16:24

    :)) , Cunosc genul asta de femei…

  41. Dan1 3 March, 2011 at 17:24

    Nu stiu de ce, dar avînd dubii cu privire la varianta expusa de Julius, am intrebat-o si pe şefa de magazin. Iata ce mi-a relatat aceasta femeie groaznic de sincera:
    – Mai femeio, au nu-ntelegi ca trebuie sa sistezi logistica aprovizionarea pentru doua luni?
    – Stimate blogger si client, aceasta nu este cu putinta! Daca ar fi pentru 15 minute – un sfert de ora, mai treaca mearga… dar doua luni!…
    – Pai si-atunci de ce stau soferii astia aliniati aici, sub fereastra mea?
    – Aceia nu sunt soferi, marite, sunt cititori si comentatori entuziasti, care asteapta sa iesi la fereastra ca sa te aclame!
    – Mestere, baga CM11-le ala! Sa le aratam noi cum apreciem linguselile astea!

  42. N.A. 3 March, 2011 at 19:20

    Mda… ati luat nota de faptul ca Julius isi dezvaluie locatia (din ce in ce mai exact, zilele astea ne da adresa completa) ? Asa, vorba lui Dan1, ca sa stie fanii infocati unde sa vina sa arunce cu flori in geam. 😀

  43. hazmate 3 March, 2011 at 19:20

    Nu-mi vine sa cred…este incredibil. Doi, sau mai multi romani care se certe de la munca (adica cine sa munceasca mai intai si mai repede). pai asta-i exemplu de pus la gazeta de perete, sau de dat la stiri, ca stirile alea regizate cu jandarmi/politisti/gardieni publici care gasesc portofele si genti cu mii de euro si le inapoiaza “proprietarului”…deci se poate. Sa vorbiti cu aia de la reclama cu dorel sa schimbe domle tema reclamei, da?

  44. CID 4 March, 2011 at 01:13

    “Pe aici nu se trece !” Ca la Marasesti,ce Posada…

  45. Bazaconii 4 March, 2011 at 10:14

    Cu scuzele de rigoare, dar aici e o problemă de mentalitate. În mod normal, într-o ţară civilizată, în astfel de condiţii, zona respectivă ar fi trebuit izolată cu plasă de protecţie înainte de începerea lucrării. E drept că în aceeaşi ţară civilizată, maşinile nu parcau pe trotuar. Dar cu siguranţă, în NICIO ţară, patronul unui magazin nu ar fi dispus demontarea aerului condiţionat pentru o lucrare la etaj. Aparatul de aer condiţionat n-a avut nicio vină în toată afacerea asta şi poate că a avut cel mai mult de suferit.
    Da! Directoarea s-a comportat necivilizat, dar nici lucrarea nu ar fi trebuit să se facă aşa în dorul lelii. În plus, pun pariu că n-ai primit factură de la meşter, nu?

Leave a reply