Jumbo

A trebuit să treacă ceva timp până s-au liniştit apele tulburate grav după păţania lui Ignaţiu pe şantierul El Dorado.

Problema era că în tot acest timp Ignaţiu nu reuşise să strângă deloc bani ca să-i trimită acasă Smarandei. Când ieşea din casa binecuvântată a prietenului său Berti pentru a telefona acasă, Necuratu` îl încerca pe Ignaţiu în diferite feluri. Ba trecea pe lângă automate de ţigarete şi băuturi alcoolice, ba pe lângă săli de jocuri, odată , că prin minune, paşii i-au fost călăuziţi direct într-o casă cu o firmă roşie, frumos luminată de unde a ieşit abia dimineaţa. Ignaţiu s-a supus tuturor acestor încercări cu tot curajul că doar nu era sfânt să reziste la toate aceste ispite. De fapt nu a rezistat la niciuna.

Ca să nu mai iasă din casă şi să se întoarcă abia dimineaţa, beat şi fără bani, Igatiu trebuia să înveţe ce este răspunderea. În plus trebuia să fie destul de obosit ca să nu îi mai ardă seara de baruri, dansuri la bară şi alte alea. Trebuia să se facă util şi nu era rău daca ar câştiga şi ceva bănuţi. Cum pe şantier nu mai putea să apară, Berti îi făcu lui Ignaţiu o ultimă propunere pe care acesta chiar că nu mai putu să o refuze: Ignaţiu avea ŞANSA să fie baby-sitter la fetele neamţului. Cea mai mare, Berta (cum altfel?), avea 5 ani, şi cea mică, Helga, 2, ambele nu vorbeau şi nu înţelegeau româneşte. Din banii ce se economiseau cu taxa de grădiniţă, o parte îi revenea lui Ignaţiu. Toţi erau mulţumiţi.

Prima zi cu Berta şi Helga a fost super! Au făcut păturile, s-au spălat, au colorat, s-au jucat, totul era minunat. Ignaţiu deja se gândea: “Uite, mă, ce uşor să câştiga banii! Şi eu care voiam să merg pe şantier să-mi rup spinarea pentru El Dorado ăla al lor!”. A observat mai apoi că fetele erau tot mai nervoase, că încercaseră să-i spună ceva, dar nu le-a băgat în seamă. La televizor era un film bun, cu Van Damme. Încet, încet jocul s-a mutat spre bucătărie şi fetele arătau tot mai des, printre lacrimi şi ţipete către guriţă şi burtică. Atunci a realizat Ignaţiu că şi lui îi e foame, era aproape ora 16! Ce fuge timpul cu copilele astea!

În frigider nu era nimic (ştia asta de când căutase peste tot unde ascunde Berti berea!). Oalele din bucătărie , toate aliniate şnur, acoperite cu capacele potrivite, luceau de curăţenie. Toate erau însă goale.Ignaţiu a găsit o pungă mare de 5 kile cu macaroane în cămară. O văzuse el odată pe Smaranda cum fierbea macaroane şi, deşi nu fusese deosebit de atent, nu i se păruse o mare filosofie. A pus atunci cea mai mare oală găsită în bucătărie plină cu paste şi cu apă pe foc. Până să fiarbă amestecul a despărţit fetele care se luaseră de păr (se ştie, foamea te face agresiv), a găsit sarea şi piperul şi a pus împreună cu fetele masa.

Macaroanele erau de nerecunoscut în masă păstoasă din oală. Nu a vrut să le lase şi mai mult la fiert ca să fie “al dente”. Aşa auzise el că le place italienilor. Nu că ar fi avut importanţă, şi aşa nu se putea şti ce gătise şi păpălaica aia se putea mânca şi fără dinţi. Ameţit de foame, bucătarul amator s-a declarat foarte mulţumit de rezultatul primei sale experienţe culinare.

A pus 3 porţii uriaşe din masa nedefinită fiartă în oală cu pricina în farfuriile adânci de pe masă şi a început să basculeze cu lingura din cea mai neapetisantă mâncare văzută de el vreodată. Fetele, mânate de o foame imensă, nu s-au lăsat nici ele deranjate de aspect. Ce gătise Ignaţiu pentru ele arăta ca un fel de griş şi avea gust de macaroane. Mai mult nu le trebuia. Berta a mâncat 3 farfurii pline. Helga nu s-a oprit nici după a 5-a. Pentru că Ignaţiu nu voia ca Berti şi soţia lui să–i fure reţeta, şi să arunce bunătate de mâncare îi părea rău, i-a dat Helgăi şi cea de-a 6 porţie! Ignaţiu a rămas să spele oala în bucătărie, iar fetele s-au retras în camera de joacă.

În casă era linişte. În afara unui zumzăit surd, ca un geamăt slab. Ignaţiu intra în camera fetelor şi tabloul ce i se prezentă făcu să-i îngheţe sângele în vine: Helga, întinsă pe podeaua camerei, cu ochii daţi peste cap, privea ţintă în tavan. Micuţa strângea cu putere la piept, cu mâinile încleştate, o păpuşă smotocită în timp ce gemea grohăit, din fundul gâtului, o litanie tristă repetând două tonuri surde.

S-a gândit şi la o criză de epilepsie sau că Helga alunecase şi se lovise la cap, dar cel mai mult îi stăruiau în creier cele 6 porţii de piure de macaroane pe jumătate fierte pe care chiar el i le dăduse. La autopsie sigur se va vedea de ce a murit.

“Nu mai am cum să scap de puşcărie. Şi dacă scap, mai bine nu îmi va fi! Berti mă va ucide şi el pe mine, sau va plăti pe cineva care să o facă. Dar o merit! Am omorât o fetiţă nevinovată! Oare mai pot să o salvez? Să sun la salvare, la poliţie, la otrăviri? Să chem un vecin? Să o fac să vomite? Off! Măcar de ar tăcea odată! Ce idiot sunt! De ce nu se uită măcar în direcţia mea ci priveşte fix numai în tavan? Ştiu de ce! Pentru că eu sunt criminalul care dă unei copile de 2 ani 6 (ŞASE!) porţii de macaroane! Oare are dureri mari? Cât o mai duce? Uite că încă se mişcă. Oare sunt spasmele morţii? Să chem ajutor? Să fug? Doamne ce mă fac? Am ucis fata asta , dar fără să vreau, jur! Oare mă va crede cineva? Ce-i spun Smarandei? Dracu’ să-i ia de bani! Cum îi spun lui Berti? Eu, ucigaş de copii, Doamne iartă-mă! Fata mai respira încă, altfel nu ar putea să geamă! Poate o mai pot salva, dar cum? Ce să fac să nu moară?“.
În toată panica asta era un singur element care făcea notă discordantă cu agitaţia din capul lui Ignaţiu: Berta. Fata stătea liniştită la masă şi colora cu mişcări stângace coroana unei prinţese: verde!

“Helga! Doamne! Ce-i cu tine? Cum să te ajut? Ai dureri? Ţi-e rău?”, urlă într-un târziu Ignaţiu panicat la maxim.

Nici o reacţie.

„Berta! Uite-te la Helga! Ce e cu ea? De când face aşa? Asta moare aici lângă tine şi tu colorezi ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat? Ai stat şi tu cu ea la masă şi ai mâncat din mâncarea aia. Nu era otrăvită! Nu sunt eu de vină! Şi tu ai partea ta de vină că asta mică a băgat atâta în ea! Puteai să o opreşti! E sora ta!”, strigă Ignaţiu, neştiind ce să mai facă.

Berta duse un deget la buze şi-i şopti lui Ignaţiu:

“Sssssstttt! Helga´s Puppe muss schlafen!”.*

* Păpusa Helgăi trebuie sa doarmă!