El Dorado reloaded |
Jumbo
A trebuit să treacă ceva timp până s-au liniştit apele tulburate grav după păţania lui Ignaţiu pe şantierul El Dorado.
Problema era că în tot acest timp Ignaţiu nu reuşise să strângă deloc bani ca să-i trimită acasă Smarandei. Când ieşea din casa binecuvântată a prietenului său Berti pentru a telefona acasă, Necuratu` îl încerca pe Ignaţiu în diferite feluri. Ba trecea pe lângă automate de ţigarete şi băuturi alcoolice, ba pe lângă săli de jocuri, odată , că prin minune, paşii i-au fost călăuziţi direct într-o casă cu o firmă roşie, frumos luminată de unde a ieşit abia dimineaţa. Ignaţiu s-a supus tuturor acestor încercări cu tot curajul că doar nu era sfânt să reziste la toate aceste ispite. De fapt nu a rezistat la niciuna.
Ca să nu mai iasă din casă şi să se întoarcă abia dimineaţa, beat şi fără bani, Igatiu trebuia să înveţe ce este răspunderea. În plus trebuia să fie destul de obosit ca să nu îi mai ardă seara de baruri, dansuri la bară şi alte alea. Trebuia să se facă util şi nu era rău daca ar câştiga şi ceva bănuţi. Cum pe şantier nu mai putea să apară, Berti îi făcu lui Ignaţiu o ultimă propunere pe care acesta chiar că nu mai putu să o refuze: Ignaţiu avea ŞANSA să fie baby-sitter la fetele neamţului. Cea mai mare, Berta (cum altfel?), avea 5 ani, şi cea mică, Helga, 2, ambele nu vorbeau şi nu înţelegeau româneşte. Din banii ce se economiseau cu taxa de grădiniţă, o parte îi revenea lui Ignaţiu. Toţi erau mulţumiţi.
Prima zi cu Berta şi Helga a fost super! Au făcut păturile, s-au spălat, au colorat, s-au jucat, totul era minunat. Ignaţiu deja se gândea: “Uite, mă, ce uşor să câştiga banii! Şi eu care voiam să merg pe şantier să-mi rup spinarea pentru El Dorado ăla al lor!”. A observat mai apoi că fetele erau tot mai nervoase, că încercaseră să-i spună ceva, dar nu le-a băgat în seamă. La televizor era un film bun, cu Van Damme. Încet, încet jocul s-a mutat spre bucătărie şi fetele arătau tot mai des, printre lacrimi şi ţipete către guriţă şi burtică. Atunci a realizat Ignaţiu că şi lui îi e foame, era aproape ora 16! Ce fuge timpul cu copilele astea!
În frigider nu era nimic (ştia asta de când căutase peste tot unde ascunde Berti berea!). Oalele din bucătărie , toate aliniate şnur, acoperite cu capacele potrivite, luceau de curăţenie. Toate erau însă goale.Ignaţiu a găsit o pungă mare de 5 kile cu macaroane în cămară. O văzuse el odată pe Smaranda cum fierbea macaroane şi, deşi nu fusese deosebit de atent, nu i se păruse o mare filosofie. A pus atunci cea mai mare oală găsită în bucătărie plină cu paste şi cu apă pe foc. Până să fiarbă amestecul a despărţit fetele care se luaseră de păr (se ştie, foamea te face agresiv), a găsit sarea şi piperul şi a pus împreună cu fetele masa.
Macaroanele erau de nerecunoscut în masă păstoasă din oală. Nu a vrut să le lase şi mai mult la fiert ca să fie “al dente”. Aşa auzise el că le place italienilor. Nu că ar fi avut importanţă, şi aşa nu se putea şti ce gătise şi păpălaica aia se putea mânca şi fără dinţi. Ameţit de foame, bucătarul amator s-a declarat foarte mulţumit de rezultatul primei sale experienţe culinare.
A pus 3 porţii uriaşe din masa nedefinită fiartă în oală cu pricina în farfuriile adânci de pe masă şi a început să basculeze cu lingura din cea mai neapetisantă mâncare văzută de el vreodată. Fetele, mânate de o foame imensă, nu s-au lăsat nici ele deranjate de aspect. Ce gătise Ignaţiu pentru ele arăta ca un fel de griş şi avea gust de macaroane. Mai mult nu le trebuia. Berta a mâncat 3 farfurii pline. Helga nu s-a oprit nici după a 5-a. Pentru că Ignaţiu nu voia ca Berti şi soţia lui să–i fure reţeta, şi să arunce bunătate de mâncare îi părea rău, i-a dat Helgăi şi cea de-a 6 porţie! Ignaţiu a rămas să spele oala în bucătărie, iar fetele s-au retras în camera de joacă.
În casă era linişte. În afara unui zumzăit surd, ca un geamăt slab. Ignaţiu intra în camera fetelor şi tabloul ce i se prezentă făcu să-i îngheţe sângele în vine: Helga, întinsă pe podeaua camerei, cu ochii daţi peste cap, privea ţintă în tavan. Micuţa strângea cu putere la piept, cu mâinile încleştate, o păpuşă smotocită în timp ce gemea grohăit, din fundul gâtului, o litanie tristă repetând două tonuri surde.
S-a gândit şi la o criză de epilepsie sau că Helga alunecase şi se lovise la cap, dar cel mai mult îi stăruiau în creier cele 6 porţii de piure de macaroane pe jumătate fierte pe care chiar el i le dăduse. La autopsie sigur se va vedea de ce a murit.
“Nu mai am cum să scap de puşcărie. Şi dacă scap, mai bine nu îmi va fi! Berti mă va ucide şi el pe mine, sau va plăti pe cineva care să o facă. Dar o merit! Am omorât o fetiţă nevinovată! Oare mai pot să o salvez? Să sun la salvare, la poliţie, la otrăviri? Să chem un vecin? Să o fac să vomite? Off! Măcar de ar tăcea odată! Ce idiot sunt! De ce nu se uită măcar în direcţia mea ci priveşte fix numai în tavan? Ştiu de ce! Pentru că eu sunt criminalul care dă unei copile de 2 ani 6 (ŞASE!) porţii de macaroane! Oare are dureri mari? Cât o mai duce? Uite că încă se mişcă. Oare sunt spasmele morţii? Să chem ajutor? Să fug? Doamne ce mă fac? Am ucis fata asta , dar fără să vreau, jur! Oare mă va crede cineva? Ce-i spun Smarandei? Dracu’ să-i ia de bani! Cum îi spun lui Berti? Eu, ucigaş de copii, Doamne iartă-mă! Fata mai respira încă, altfel nu ar putea să geamă! Poate o mai pot salva, dar cum? Ce să fac să nu moară?“.
În toată panica asta era un singur element care făcea notă discordantă cu agitaţia din capul lui Ignaţiu: Berta. Fata stătea liniştită la masă şi colora cu mişcări stângace coroana unei prinţese: verde!
“Helga! Doamne! Ce-i cu tine? Cum să te ajut? Ai dureri? Ţi-e rău?”, urlă într-un târziu Ignaţiu panicat la maxim.
Nici o reacţie.
„Berta! Uite-te la Helga! Ce e cu ea? De când face aşa? Asta moare aici lângă tine şi tu colorezi ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat? Ai stat şi tu cu ea la masă şi ai mâncat din mâncarea aia. Nu era otrăvită! Nu sunt eu de vină! Şi tu ai partea ta de vină că asta mică a băgat atâta în ea! Puteai să o opreşti! E sora ta!”, strigă Ignaţiu, neştiind ce să mai facă.
Berta duse un deget la buze şi-i şopti lui Ignaţiu:
“Sssssstttt! Helga´s Puppe muss schlafen!”.*
* Păpusa Helgăi trebuie sa doarmă!
Twitter
Facebook
Marian
Rushenne
Cristina Ş.
sebra
5 Martie 2011 la 11:15 am
5 Martie 2011 la 11:28 am
“Auzi nea Ignatiule, acu’ dupa masa asta asa ar merge un pahar cu vin!” zise Berta oprindu-se din colorat.
“Si mie o cafea mica, mai amara asa, te rog!” zise si Helga ridicindu-se de pe podea.
5 Martie 2011 la 11:38 am
Hai bre @Dane1, alea-s nemtoaice, cu siguranta ar fi cerut doua doze de bere.
5 Martie 2011 la 11:49 am
[...] Pentru a citi restul articolului dati click AICI si pentru a citi “cealalta patanie a lui Ignatiu” ( si ar fi bine s-o faceti, astfel [...]
5 Martie 2011 la 12:12 pm
Tipic: delicata balanta a contributiei genelor si mediului in constructia caracterului. Fetele aveau viguroase gene romanesti (erau din Vaslui, ca nu mai tin minte ?), care le ajutau sa indure usor foamea si mancarea nesanatoasa. In acelasi timp, crescute in mediul elevat german capatasera o sensibilitate aparte. remarcabil, cazul ar trebui studiat la universitate!
5 Martie 2011 la 12:24 pm
Da frate, asa i-au exploatat nemilosii capitalisti pe romanasii nostri… Sunt convins ca nemtii isi antreneaza plozii inca din frageda pruncie sa chinuie imigranti (de preferinta romani), asa cum s-a vazut si in textul de fata. ‘Ti dai seama ce trauma emotionala a trebuit sa indure sarmanul Ignatiu, lasat pe mana a doi copchii si fara nici un strop de berica la indemana…
5 Martie 2011 la 12:26 pm
Găteşte nemţeşte!
5 Martie 2011 la 12:27 pm
Pe de alta parte, ma gandesc ca ar avea dreptate si cei care ar gandi ceva de genul: “Asa va trebuie, ‘ra-ti ai dreacu, ca ati fugit din tara numai ca sa puteti vota cu Base !”
5 Martie 2011 la 1:16 pm
Sper, doar, ca Berta şi Helga să ducă o existenţă cât mai îndepărtată de vulcanii din Antarctica…
5 Martie 2011 la 1:32 pm
În sfârşit ceva adevărat! Puneţi mâna şi notaţi reţeta de gătit ideală pentru bărbaţi : “Ignaţiu’s Porridge”, sau cum să nu mai fi lăsat să intri niciodată în bucătărie”.
5 Martie 2011 la 1:39 pm
Cum o chema pe papusa?
5 Martie 2011 la 1:46 pm
@sebra Die Fuffe o chema pe papusa.
5 Martie 2011 la 1:51 pm
@Ciprian,
De unde stii??
5 Martie 2011 la 1:52 pm
Pai toate nemtoaicele isi doresc sa devina fufe.
5 Martie 2011 la 2:51 pm
@Jumbo: sper ca Ignatiu e un personaj imaginar…
5 Martie 2011 la 3:09 pm
Ma mir ca nu s-au lipit macaroanele, alea, de oala. Inseamna ca a pus exact cata apa trebuia. Da’ sare le-o fi pus?
5 Martie 2011 la 3:11 pm
@stephanie nu numai ca e real, dar cunoastem multe despre el! de exemplu, cum probabil este din Vaslui, ca majoritatea personajelor exemplare de pe DC, stim ca in Moldova numele copilului se alege dupa un sfant legat de ziua in care s-a nascut(la noi la olteni se pune dupa nas). Daca il cheama Ignatie, este nascut pe 20 decembrie, in zodia Sagetatorului, destinul sau fiind guvernat de Jupiter si Soare, ceea ce il face afectuos, adaptabil,deschis, prietenos, altruist, caritabil, muncitor si perseverent, deviza sa fiind “mai mult, mai bine, mai sus !”.Se potriveste, nu?
5 Martie 2011 la 3:37 pm
@clara
Adica, citius, altius, fortius? Esti sigura? Ca parca asta era de la altceva…
5 Martie 2011 la 3:47 pm
@dan1 nu, nu am vrut sa spun “citius, altius,fortius” . Asta e din alta zodie!
5 Martie 2011 la 4:34 pm
Sa stii ca tocmai azi vorbeam cu nevasta despre cume le place italienilor sa serveasca spaghetti. Imi pare rau ca trebuie sa te contrazic, insa e clar ca ei le mananca al Dante ^^
5 Martie 2011 la 7:57 pm
Cam trenează conversaţia pe-aici! Haaai să mai bag un comentariu incendiar:
- Şi de-acolo, cu ajutorul unui flex am evadat azi-noapte şi am venit aici la Londra în port să caut o ambarcaţiune care să mă scoată din Regatul-Unit.
- Ha-ha-ha, râse căpitanul Fokke trecîndu-şi degetele prin barba roşcată, de unde le scoţi dom’le?
- Bine, zise Radu, atunci hai să reformulez totul: eram în concediu în Londra, şi mi-au furat bagajele cu tot cu acte. Aşa e mai bine?
- Ha-ha-ha, aşa mai vii de-acasă, zise căpitanul turnîndu-şi un pahar mare de rom. Şi cum o sa-mi plăteşti? Dacă zici că ţi-au furat totul?
- Pot să-ţi dau 300 de grame de diamante. E bine aşa?
- Bine, zise căpitanul, scoţînd o balanţă de farmacie pe masa. Alese cu penseta câteva greutăţi pe care le puse pe unul din platane.
Radu scoase pumnul din buzunar şi începu să toarne diamantele pe celălalt platan. Când termină, căpitanul îşi puse o lupă de ceasornicar la ochi şi studie cu atenţie pietrele, una câte una. Se opri la una:
- De unde ai piatra aceasta? A fost a fratelui meu!
- Toate au fost ale lui, răspunse Radu calm, de la el le-am cumparat în Piaţa de Diamante din Amsterdam (hoţul nenorocit!)
- A, înţeleg! zise căpitanul. Păi de la hoţomanul de frate-meu te-ai găsit să cumperi domnule? Că te văd om cult, educat, inteligent!
- Ei domnule căpitan, te invit să vii odată la mine în Piaţa Sudului, să vezi acolo ofertă… mai adăuga Radu.
- Domnule, ne-am înţeles! Eu, căpitanul Bernard Fokke, îţi urez bun-venit la bordul navei mele, De Vliegende Hollander!
5 Martie 2011 la 8:50 pm
Staaaţi, că n-am terminat:
- Stimate oaspete, vei sta în camera de oaspeţi. Cambuza şi rezerva mea personală de rom îţi stau la dispoziţie. Am să pun un matrod să-ţi care bagajele în cameră.
- Ce-ai bre, eşti senil la cap? Nu-ţi zisei că n-am bagaje? Mai bine bag-o pe-aia, ca căpitanul Anton Lupan: “Toate pânzele sus!”
- A, aşa e, mi-ai zis! Da’ şi tu ce-ai bre, şi tu esti senil la cap? Nu vezi că ăsta e un bulk-carrier (mineralier) de 25.000 tdw?
- Păi şi-atunci ce e cu ţevăloaiele alea pe sus?
- Păi, antene radio, un stalp pentru macara, radar, de-astea marinăreşti.
- Şi cablul ăla, nu e pentru întins trinca mare pe el? Sau focul? Sau vela?
- A, nu bre, pe ăla ne întindem noi lenjeria şi ciorapii când le spălăm. Că le mai spalam, în ciuda a ce se zice!
- Bine, atunci o sa reformulez: “Gentlemen, staaart your engines!” Aşa e mai bine?
- Bine, hai că dau semnalul de plecare. Da’ vezi că trebuie să trec niţel pe la Bimini să iau ceva, o să facem un mic ocol…
- Bimini, Bimini, îmi sună cunoscut! zise Radu cu inima îndoită.
- Da, e in Triunghiul Bermudelor! Nu ţi-e frica de superstiţii de-astea, nu?
5 Martie 2011 la 8:51 pm
Daca vi se pare aiurea comentariul meu anterior, este din cauza ca comentariul dinaintea lui este la moderare!
5 Martie 2011 la 9:01 pm
@Dan1,
Bine c-ai anuntat, credeam ca mi s-a stricat telefonul
5 Martie 2011 la 9:17 pm
@sebra
Biiine, acu’ sa nu-ti inchipui ca dupa ce primul o sa fie scos de la moderare, o sa aiba mai mult sens!
5 Martie 2011 la 10:13 pm
“Ba trecea pe lângă automate de ţigarete şi băuturi alcoolice, ba pe lângă săli de jocuri”
unde naiba o vazut jumbo pe planeta asta automate de bauturi alcoolice?
5 Martie 2011 la 10:17 pm
@Constantin
“unde naiba o vazut jumbo pe planeta asta automate de bauturi alcoolice? Ca tare m-ar interesa!” este?
5 Martie 2011 la 11:09 pm
@Dan1,
Cre’ca esti nepublicabil
5 Martie 2011 la 11:17 pm
Eu chiar cautam bona. Da’ fara absolut nici o legatura!!! Deci nu-i spuneti lui Ignatiu!
6 Martie 2011 la 12:08 am
Noile aventuri ale submarinului Dox, acum şi cu Radu Pircă
! Bravo, Dan1!
6 Martie 2011 la 12:13 am
@Cms
) si zic, hai sa mai destind atmosfera! 
Bre, trena conversatia (ca Adriana isi tot pregatea metalele alea
Acu’, eu tot mai astept versiunea aia cu “Camila împuscata” de la ThoR da’ vad ca nu prea!…
6 Martie 2011 la 12:36 am
@ Dan1: Lasă că a meritat aşteptarea, şi pentru tine (cu foiletonul tău apărut de-a-ndoaselea), şi pentru Adriana. Dar tot am o nelămurire: MI5 l-a răpit sau nu pe Pircă?
6 Martie 2011 la 11:26 am
@Dan1 – Tu vrei sa-l transformi pe regretatul P.i.r.ca in urmatoarea Elodie?
Ar trebui sa mergem cu problema asta la tizul tau de la televiziunea poporului (da’ repede, sa nu iasa presedinte, dup-aia n-o sa mai aiba timp), sa ne ajute el sa dezlegam misterul, am inteles ca are experienta in cazuri de-astea. Si sa apelam si la d-na Hara, poate are ‘mneaei vreo clarviziune…
6 Martie 2011 la 2:16 pm
@Dan1: Da’ stiu ca faci cercetare, bre, nu gluma!