Simona Catrina

“Bună, dragă, ce faci?”. Mă uit la făptura hlizită şi bej din faţa mea şi fac scurtcircuit în sinapse, încercând să-mi aduc aminte cine e. Vocea îmi sună cunoscut, e cam ca a îndrumătoarei de pe GPS, dar m-am gândit că nu putea fi ea, care pesemne că e deja vedetă incontestabilă a topurilor de hărţi electronice. Şi-atunci, de unde-i ştiu aşa de bine sonorul şi-aşa de puţin imaginea? Şi, dacă o ştiu de la vreun radio, ea de ce-mi ştie mie portretul faţă-profil?

Mi-am ţinut axa privirii dreaptă cât am putut, nici respiraţie nu mai aveam, ca să nu deranjez neuronii care munceau intens, acrobatic, fără plasă sub ei. Nu reuşeam să-mi amintesc cine e tipa, iar topirea gradată a feţei mele i-a fost indiciu bun interlocutoarei de culoarea cânepii. Într-un final, ca să mă cruţe de suferinţa jenei, s-a îndurat şi mi-a zis : “Sunt eu, Cutărina, ne-am întâlnit la chef la Doru şi-am stat de vorbă mult, nu mă mai ştii? ”.

Oooo, bineînţeles că te ştiu – am pulverizat o politeţe cabotină, refăcând, ca dintr-un vis alb-negru, imaginea amicei cele o dată întâlnite la un chef. Bine, admit că aveam o şampanie la bord (o sticlă, nu un pahar) când i-am dedicat un dumicat din timpul meu preţios de la petrecere, dar oricum, până la acest moment zero, stăteam perfect cu memoria, importam în cap orice date trecuseră prin folderele minţii mele. Pe ea, însă, nu reuşeam s-o culeg din recentul trecut. Totuşi, când mi-a repovestit ea ce-i povestisem eu la chef, am realizat: era, într-adevăr, Cutărina, cum să nu, doar că atunci avea alt cap decât acum.

Cred că de mult nu mai realizasem ce sarcastic e ADN-ul nostru. Noi ne-am bazat pe genetică şi ne-am lăsat în voia valului, natura şi-a exersat cinismul pe noi şi au trecut ceva ani până să constatăm că inventatorii produselor de frumuseţe sunt nişte eroi, nişte salvatori.

Pe scurt: la cheful invocat, personajul purta pe chip o operă de artă, iar între timp bag de seamă c-o vânduse la licitaţie, fiindcă faţa îi era despuiată de orice cochetărie. La petrecere, avea fard senzual, cu fond de ten ca de voal, cu nuanţe grave pe pleoape, cu arcade înnobilate de un argintiu suav. O coafură decupată din revistele care miros a lux completa pitorescul ansamblului. Cineva o dichisise pătimaş, o pieptănase studenţeşte, în cea mai tinerească şi interesantă zburlire cerată; avea bijuterii meticulos asortate, un parfum obraznic de bun şi, în consecinţă, o stare efervescentă, extatică.

Acum, uitându-mă la personajul decolorat din faţa mea, mă certam în gând cu natura care ne-a lăsat pe mâna liberului arbitru. Dacă noi nu vrem să strălucim, ecosistemul nu ne poate forţa. Ciuful se ofilise pe umerii cocârjaţi de nesiguranţa de sine. Buzele aveau culoarea pe care ar fi trebuit s-o aibă nasul, iar obrajii erau împicăţiţi de mici ghinioane iritate. Era îmbrăcată ca şi cum ar fi apucat hainele pe întuneric. Pe scurt, era “aşa nu”-ul variantei de la petrecere.

Vorbea fără şir, probabil ca să-mi distragă atenţia de la unghiile cu ojă mâncată de urgii necunoscute. Nu mă puteam concentra la ce-mi spunea, gândul meu mesteca un singur sortiment de şocuri: cum poate o femeie care arăta trăsnet la un chef să arate catastrofal pe stradă, în altă zi?

Centrele de frumuseţe îşi apleacă roadele asupra tentaţiei noastre splendide de a ne ajusta norocul prin remodelări, culori şi arome. Sunt atâtea minunăţii în oraş, s-au inventat atâtea leacuri pentru orice scâlciere genetică, încât pare de necrezut că, la ora actuală, cineva se poate poci prin propria-i pasivitate în faţa miracolului cosmetic.

Indiferent ce criză estetică te asupreşte, vei găsi undeva terapia perfectă. Antirid, anticearcăn, anticelulitic, antiperspirant, antimătreaţă, antiacnee. O divizie întreagă de luptă antipăţanii. Nu există imperfecţiune fără tratament, trebuie doar să-ţi slobozeşti timpul din cătuşa preocupărilor inutile şi să-l pui în slujba înfrumuseţării tale. Nu de alta, dar cum post nu ţinem, îl pomenim pe necuratul şi ne destrăbălăm ocazional, nici pe frumuseţea interioară nu ne putem baza sută la sută.

Am văzut cum o floare exotică se transformă într-o tulpină de ovăz, atunci am realizat pe lângă ce valori decorative trecem şi păcătuim când avem impresia că natura se descurcă şi singură.

Trăim vremuri în care avem acces la orice retuş, la orice răsfăţ de hairstyle, cosmetic şi vestimentar. Şi sper ca femeia bej care mi-a sărit deunăzi în cale să citească rândurile mele. Fiindcă n-am avut curaj să-i spun în faţă ce frumoasă a fost, atunci când a vrut să fie.

Nota redacţiei: În jurul prânzului, aşa cum v-am obişnuit de fiecare dată de 8 martie avem şi o mică surpriză pentru cititoarele noastre, cărora le urăm un sincer LA MULŢI ANI!