Postul nu e post destul

Pe când roșiile erau roșii…

Radu Pircă

Poate nu ştiaţi, dar în afară de savanţii americani, există şi cercetători români. Ei n-au fonduri suficiente ca să revoluţioneze ştiinţa descoperind, precum colegii lor străini, ce lăbuţă preferă motanii sau de ce căţeluşii neascultători trăiesc mai puţin. Aşa că savanţii noştri studiază, cum poate vă aşteptaţi, roşiile ieftine. Marea lor speranţă e că într-o zi vor face şi ei o descoperire epocală şi se vor vedea, la fel cum li se întâmplă zilnic colegilor lor din State, pe prima pagină a Cancanului sau Libertăţii,la loc de cinste între cele mai noi poze cu Sânziana Buruiană şi ultima declaraţie a lui Liviu Vârciu.

Ei bine, după ani de zile de stat în laborator şi mâncat supă de roşii şi salată bulgărească, iată la ce concluzie au ajuns oamenii de ştiinţă români: un kilogram de roşii din zilele noastre este echivalentul unei singure tomate din 1990. Practic, spun savanții noștri, roșiile de pe vremea Revoluției erau foarte concentrate, un fel de Tang, față de astea de acum, care presupun că nici nu-s făcute din roșii. Chiar dacă descoperirea nu a apărut în Cancan, nici măcar în Click, ci în Gândul, deci nu are foarte multă credibilitate în lumea academică, ea nu poate să nu ne facă să medităm. Și când spunem ”medităm” vrem desigur, să spunem ”aberăm”.

Extrapolând (dacă nu ştiţi ce înseamnă, e OK, apăsaţi “Backspace” şi o să vă ducă înapoi pe blog la idolul vostru, Badea), devine clar faptul că pentru a citi un ziar precum cele de acum două decenii trebuie să răsfoieşti vreo zece din zilele noastre (asta în caz că mai apar atâtea ziare, fapt pentru care n-aş băga mâna în foc). Ca să bei o bere ca pe vremuri trebuie să dai pe gât zece halbe din zilele noastre (chiar aşa e, vă jur, doar soţiile/prietenele noastre refuză să creadă că berea de acum e foarte slabă şi-ţi trebuie o navetă ca să-ţi ostoieşti un pic setea) iar ca să ajungi să ai o maşină ca pe vremuri îţi trebuie vreo zece Toyote noi, care la un loc au tot atâtea probleme tehnice cât o Dacie 1300 (nu se mai fac mașini proaste ca pe vremuri, cele de acum au în cel mai bun caz probleme cu pedala de accelerație, și asta dacă ai noroc sau îi bagi ceva în buzunar dealerului auto). Şi, evident, pentru a avea un dictator precum Ceauşescu, tot ce trebuie este să-l mai votezi de vreo zece ori pe Băsescu.

Nu schimbați site-ul! Urmează un nou text de Groparu, numai pe Daily Cotcodac (asta și pentru că site-ul lui e picat).


Share:

15 comments

  1. zaqk 28 July, 2010 at 19:50

    Cred ca mai trebuie lucrat o data site-ul groparului ca vad ca merge acum! Pai treaba e asta?!?!?!? Mintiti poporul cu cotcodacul!

  2. Adi 28 July, 2010 at 19:53

    Ai o problema cu rosiile , vreo trauma suferita in copilarie ?
    Aveam un coleg de facultate care prin ’91-’92 cand preturile se modificau din ora in ora , era obsedat de pretul oualor . De fiecare data cand se intorcea din oras ne anunta apocaliptic : “BAAAAA , s-au facut ouale 17 lei . Ieri erau 15.50 ” . Zi de zi la fel . Ce sa-ti zic , a prins si oul de 200 de lei in facultate , era devastat . La el motivul era destul de simplu : se stie ca omleta cu cartofi prajiti si multa paine e delicatesa culinara a studentului care economiseste banii de cantina pentru scopuri ceva mai nobile . Dar , totusi , rosiile ? :-/

  3. Robintel 28 July, 2010 at 20:10

    =)) Bre, dar de femeile din ziua de azi nu mai zici nimic? =)) Sau de bani? =))

  4. Béranger 28 July, 2010 at 20:41

    Un grup de cercetători români, anume Mencinicopschi, Mencinicopschi & Mencinicopschi (ca la cabinetele de avocatură), a declarat, prin purtătorul de cuvânt Mencinicopschi: “În ziua de astăzi trebuie să bag la ghiozdan un kil de tomate ca să ajung la acelaşi înalt sentiment de trăire patriotică pe care-l aveam pe vremuri, când mâncam o roşie de la aprozar.” Ba chiar, având în vedere că acum se găseşte şi caşcaval (cu circa 42 de E-uri), gustul roşiei este şi mai mult diminuat, iar cantităţile ei nutritive nu mai sunt sesizabile, în special după un Big Mac. Ce vremuri triste…

  5. Tweets that mention Daily Cotcodac »  Pe când roșiile erau roșii… -- Topsy.com 28 July, 2010 at 20:55

    […] This post was mentioned on Twitter by sabina varga, Ovidiu Eftimie. Ovidiu Eftimie said: Pe când roșiile erau roșii… http://ff.im/-oqzgW […]

  6. Dan 28 July, 2010 at 21:17

    Asta… 1kg de rosii “cherry” fac cat o rosie de-atunci! Celelalte, “alea mari”, sunt asa de insipide incat cred ca trebuie o tona…

  7. morom3ttu 28 July, 2010 at 21:51

    Astia au ramas cu ideile de pe vremea lu’ impscatu’? Hai sa facem cota mare….
    Ai dreptate la faza cu Basesculara…..:D

  8. gingernuts 28 July, 2010 at 21:53

    rosiile ca rosiile, asa o fi, nu comentez, dar mie imi e frica sa mai apas backspace de acum inainte. daca ma duce… acolo?

  9. anndryusha 28 July, 2010 at 23:08

    Backspace în ce browser, că mie nu-mi iese?… =))

  10. mifty 29 July, 2010 at 00:55

    anddryusha: păi e simplu, că discutăm de fanii lui vuvuzel, deci în Idiot Exploder!!! 😀

  11. cato 29 July, 2010 at 07:33

    asta e: o femeie d’atunci face cat zece femei de azi si o l*** la timpul ei face cat o femeie d’atunci=))

  12. boga 29 July, 2010 at 07:54

    Da’ parca si inghetata de atunci era mult mai rece…

  13. Dan 29 July, 2010 at 08:05

    Iar zece Tico abia-abia fac cât o Dacie de-atunci =))

  14. aNDRIIpOPA 29 July, 2010 at 14:33

    Cred ca vorba lui Bula se potriveste cel mai bine pentru zilele de acum:
    “Nici viitorul nu mai e cum a fost!”

  15. Mihai 17 August, 2010 at 15:11

    asta cu viitorul mi-a placut!

Leave a reply