Postul nu e post destul

Rembranzii grătarelor

Ovidiu Eftimie

Undeva pe la finalul anului trecut am fost convocat de nevastă la petrecerea de final de an de la ea de la firmă, care urma să se desfăşoare tradiţional cu grătar şi vin. Cum n-aveam altceva mai bun de făcut (în afară de muncă, evident), am zis să accept această provocare şi să mă duc să mă amuz cu nişte oameni cărora cu greu le reţin numele.

Am intrat în minibucătărioara firmei hotărât să nu fac absolut nimic util, experienţa mea în petreceri de genul ăsta sugerându-mi că sigur există un mare maestru al petrecerii care îşi dedică existenţa în a transforma în calvar viaţa celorlaţi participanţi la petreceri. Vorbesc de genul ăla de oameni bine intenţionaţi, care vor să organizeze lucrurile să iasă totul bine.

Şi, pe barba lui Moş Crăciun, ce baftă am avut! Am dat exact peste un astfel de om, care tocmai amenaja carnea pentru grătar. Nu-s eu mare maestru culinar, dar cum se face bucata de porc la grătar cam ştiu. Se ia carnea, se pun sare şi diverse mirodenii (după gust, de la piper la busuioc) şi se pune pe grătar spre prăjire. Atât.

Amicul meu însă avea cu totul altă opinie despre cum se face porcul la grătar. Pentru început a întins o felie de staniol, pe care a uns un pic de unt, peste care a pus felia de carne, peste care un pic de unt, peste care un pic de feta, peste care o jumate de lingură de ulei de măsline, peste care sare şi piper şi încă trei măsline fără sâmburi. Apoi împacheta staniolul cu grijă “să respire un pic”.

Întreaga operaţiune dura cam cinci minute pentru fiecare bucată de carne, la o petrecere de vreo 20 de inşi. Am avut timp destul să mă gândesc cum de omenirea şi în special românii au ajuns în situaţia asta şi evident că am găsit vinovaţii. Este vorba de directorii de la Renault care au decis în urmă cu 15 ani să vină în România să cumpere Dacia şi să facă Loganul, o maşină relativ fiabilă şi destul de greu de şurubărit. Astfel, milionane de masculi români au rămas fără ocupaţie şi s-au apucat să şurubărească în mâncare. Unii sunt oneşti, te distrug de la distanţă, cum face Adi Hădean: el face o reţetă, pune pozele pe site şi gata. Habar n-are câte femei din România stau îngrozite în casă privindu-şi bărbatul, rămas fără Dacie de şurubărit, cum intră în bucătărie să facă el o reţetă specială de ciorbă cu rabarbură şi ciuperci.

Alţii sunt ticăloşi pe faţă, te invită la ei acasă şi-ţi fac ei de mâncare, cocodăcind fericiţi de fiecare dată când pun pătrunjel sau pelicanol în mâncare. În ultima vreme am întâlnit atâţia bărbaţi care se pricep la gătit încât mi-e frică să mănânc orice la ei în casă, până şi cartofii prăjiţi au un gust ciudat, de curry cu mentă.

Aaaa, cum a ieşti porcul la grătar? Prost, ciudat la gust, iar lumea a halit din politeţe bucurându-se că sunt porţiile mici. Doar şeful şi-a permis să comenteze că e cam ars un pic, cred că mai mult de bucurie că n-a simţit ca noi, întreaga aromă.

Culmea e că l-am întrebat pe gagiu: “Mă, tu aşa faci grătar de porc la tine acasă?”. Mi-a zis că el nu mănâncă porc. Spre seara, nevastă-mea vroia să mă ducă acasă: “hai că iar ai început să vorbeşti despre ucis oameni”.

Share:

31 comments

  1. 4mall 5 January, 2011 at 09:17

    Cum dracu’ s-a gasit un vegetarian sa faca gratarul? Asta e ca si cum s-ar gasi Boc sa fie prim ministru…a, stai, greseala mea…

  2. Sare'n Ochi 5 January, 2011 at 09:35

    fiind vorba despre gratare, cred ca mai nimerit ar fi fost sa fie asociate cu Rubens. deoarece, pentru a parafraza: nu exista gratare grase, ci doar mustar putin (sau ketchup, maioneza, mujdei, dupa gust). (na, ca-mi plou-n gura! 😀

  3. RoseN 5 January, 2011 at 09:44

    Poate era domnul musulman sau evreu, nu neaparat vegetarian 🙂

  4. Sare'n Ochi 5 January, 2011 at 09:45

    si domnule Eftimie, incearca sa prajesti gratarul si abia apoi sa-i pui sarea si piperul, sau mirodeniile, dupa gust (cum zice doamna Sanda Marin intr-o carte). sa vezi ce gustos devine (nu se arde decat carnea, nu si mirodeniile). in rest, insii cu “glamour” la mancare sunt suficient de plictisiti sau dati in ulcer incat sa nu se mai bucure fara o mancare de fite.

  5. Sare'n Ochi 5 January, 2011 at 09:47

    =)) @RoseN, era mujahedin si le-a aruncat haleala-n aer ghiaurilor – s-a razbunat pe porcul lor.

  6. Lepka 5 January, 2011 at 09:49

    porc in staniol?? oof… orice barbat care se respecta stie ca in folie la gratar se fac doar legumele, maxim o bucata de cas sau cascaval…

    @4mall in viziunea ta, cine nu mananca porc e vegetarian ? 😀

  7. Dan1 5 January, 2011 at 10:08

    @4mall
    Nu, nu e greseala ta! E a lui! =))
    Tine si un like!

  8. Dan1 5 January, 2011 at 10:09

    @Sare’n Ochi
    Iar tu, pentru comentariul asta, trebuia sa-ti schimbi nick-ul in “Sare’n bucate”! :))

  9. Dan1 5 January, 2011 at 10:15

    @Eftimie
    Lasa astea, zi-ne mai bine cum a fost la petrecerea de sfârsit de an de la Federatia somelierilor. =))

  10. Sare'n Ochi 5 January, 2011 at 10:31

    @Dan1, cand e vorba despre bucate, sunt primul care sare.

  11. Adi Hadean 5 January, 2011 at 10:36

    bune sofisticărelile, nu zic, da’ nimic nu se compară cu sarea și piperul, dacă-s puse când trebuie:) (mai ales dacă grataragiul s-a recalificat din hair stilist ori așa ceva) 🙂

  12. Tweets that mention Rembranzii grătarelor » Daily Cotcodac -- Topsy.com 5 January, 2011 at 11:16

    […] This post was mentioned on Twitter by Adrian Hadean, Gabi. Gabi said: Rembranzii grătarelor » Daily Cotcodac http://bit.ly/idHR4Z […]

  13. Dia 5 January, 2011 at 11:17

    Asta seamana cu un episod din South Park, doar ca acolo explicatia era la nevasta nu la job. :))

  14. Didinutza 5 January, 2011 at 11:43

    De vina e bucatarul afroamerican de pe Euforia, face tot felul de marinate, pune miere pe carne etc. (tampenii dupa parerea mea), romanul hop si el: ia sa pun niste masline – nu cred ca strica 😀

  15. ionel gigel 5 January, 2011 at 11:47

    Intrebarea e daca sigur era porc sau nu. Poate era peste si de aia era nashpa la gust, sau poate era staniolul de la bomboanele de pom.. si era generator de diabet.

    Iar daca inainte iti “strici gustul” cu ceva tarie …

  16. EstNordEst 5 January, 2011 at 12:17

    Var-miu are o vorba… porcu’ se mananca ca porcu’ 🙂

    Adica pe porc il tratezi ca un porc… il iei, ii dai cu sare si piper (clasic) si-l pui pe gratar. Fara folie de aluminiu, fara unt, fara masline (ce porcarie)…

    Gratarul ala clasic e sfant. Mie imi place si cu boia de ardei (iute sau dulce, nu conteaza)…

  17. sebra 5 January, 2011 at 12:17

    Asta a fost politica firmei.Fiind carne puţină şi lume multă, trebuia făcut în aşa fel ca nimeni să nu mai dorească vreo porţie în plus :))

  18. silavaracald 5 January, 2011 at 12:19

    Ia nu mai ”corcodăci” tu atâta și pune mâna de ne fă un grătar, să ne dăm cu părerea, că la criticat toți se pricep.
    Deși, ai și tu dreptate: să pui feta și măsline pe carnea de grătar… Bleac!

  19. quattro 5 January, 2011 at 12:58

    M-a uns la suflet articolul asta. E la marele fix. Ma rog, imi pare cu regret de sacrificatul domn Eftimie, dar la petrecerile nevestei nu ai de ce sa te duci, se stie, decat daca vrei sa ai un schimb elevat de idei cu blonda de la conta, o stiti, aia inalta cu picioare lungi si tate mari.
    Insa cu privire la institutia bucatariei la barbati…hotarat lucru, ar trebui interzisa. Oriunde mananc vreo ciudatenie cu gust oribil (creveti prajiti in miere si sofran, linte cu menta si iarba dracului, sparanghel inabusit in gem de merisor si carnati de oaie cu garnitura de portocale) sunt sigura ca pe-acolo s-a evidentiat un mascul: “lasa mami, gatesc eu, termina tu situatiile alea la birou ca poate se lasa c-o prima si-apoi stii bine ca tu nu prea te pricepi…”

  20. 4mall 5 January, 2011 at 13:04

    @Lepka: Daca iti aduci aminte de axioma “cea mai buna pasare/leguma e porcul”, o sa iti dai seama de raspuns…
    @Dan1: Nu stiu de ce, dar si mie mi-a zburat gandul la somelieri!

  21. Dan1 5 January, 2011 at 13:11

    @quattro
    M-am prins! Te referi la Simona Ionescu! =))
    Si lasaaati, ca cei mai mari bucatari sunt barbati, daaa? Avem gatitul in sânge! Pâna si eu stiu sa fierb oua si crenvursti! =))

  22. 4mall 5 January, 2011 at 13:18

    @Dan1: Daca stii sa prajesti si cartofi, deja il bati la curba pe Anthony Bourdain

  23. Dan1 5 January, 2011 at 13:25

    @4mall
    Stiu, dar e obositor (mai ales curatatul si taiatul :)))

  24. quattro 5 January, 2011 at 13:56

    @Dan1: In sange, da, si bine-ar fi ramana acolo. Stii, si virusul herpetic tot in sange e (ma rog, in nervi, tot aia) si nimeni nu-si doreste sa iasa la suprafata

  25. Alex Marian 5 January, 2011 at 14:35

    Da, episodul “creme fraiche” din South Park e pe aceasta tema a rembranzilor din bucatarii. 🙂

  26. Serban 5 January, 2011 at 16:18

    Sare’n Ochi (şi alţii care au zis la fel) are dreptate. Carnea de porc se frige fără sa fie tratată cu mirodenii şi mai ales fără sare. Astea se pun după. Dacă vrei să iasă un grătar într-adevăr bun.
    Cât despre priceperea bărbaţilor la gătit pot să vă spun că am mâncat cândva nişte cârnaţi care conţineau cam tot ce se găseşte prin bucătărie şi cămară. Aveau şi ceapă, şi hrean, şi muştar, şi checiup, şi dracu’ mai ştie ce aveau, pe lângă toate ingredientele tradiţionale din cârnaţi. Erau făcuţi de un individ care, ca majoritatea bărbaţilor, credea că o mâncare iese cu atât mai bună cu cât incluzi în ea cât mai multe lucruri care-ţi plac.

  27. Escu 5 January, 2011 at 21:55

    ii puneai pe toti pe gratar..nu ? =))

  28. eftimie 6 January, 2011 at 00:10

    @Alex Marian: Atâta timp cât nu zice nimeni că a zis-o Badea aseara e ok.

  29. bogho 6 January, 2011 at 02:07

    In staniol se pune pestele pentru gratar. Carnea de porc se stropeste cu niste vin 🙂

    PS. Asa am auzit 🙂

  30. Serban 6 January, 2011 at 03:09

    @bogho: poţi s-o stropeşti şi cu aghiasmă că-i tot aia, la dogoarea jarului nu absoarbe nimic. Da-i bine s-o stropeşti, ca să nu se usuce.

  31. Nu știu să fac mâncarea nașpa | Personal | Robintel 6 January, 2011 at 13:36

    […] Julius făcea mișto de bărbații ca mine, zicând că facem cartofi prăjiți cu gust de potârniche în aspic, dar nu contează. În […]

Leave a reply