Daily Cotcodac

Trolling since RoBlogFest 2010


"Nu există femei grase, ci doar vopsea puţină" - Peter Rubens

Născuți electricieni

De când sunt lumea şi pământul, rolul bărbatului în casă nu e neapărat să aducă mâncarea, cât să şurubărească. Cu ere geologice înainte de inventarea şurubului propriu-zis, deja australopitecii trebuie că meştereau ceva prin peşteră, la insistenţele delicatelor lor consoarte. “Ug, de câte ori să te mai rog să vezi de ce nu avem lumină în fundul cavernei ? Ăla micu’ de-abia vede să-şi facă temele. Ce naiba, nu se poate să trăim ca animalele.”

Însă, dacă australopitecul trebuia doar să dea câteva pietre deoparte pentru ca lumină să revină în peşteră (“Vezi, Ug, 5 minute ţi-ar fi luat, dacă ar fi fost inventate minutele. Chiar trebuie să-ţi repet de o sută de ori ca să faci şi tu ceva în casa asta?” ), omul modern se confruntă cu provocarea suplimentară a curentului electric.

Cu toate acestea, bărbatul din zilele noastre nu consideră că electricitatea ar fi un pericol. Spre deosebire de zugrăvit (“murdăreşte” ), de meşteritul la instalaţiile de apă (“pătează” ), la gresie sau faianţă (“o să fiu lipicios pe mâini după aia” ), la cablul TV sau de Internet (“şi dacă după aia nu se mai prinde bine, ce fac?” ), şurubăritul la instalaţia electrică e considerat o treabă extrem de curată şi de lipsită de riscuri, practic “şurubăritul gentleman-ilor”. Asta şi deoarece curentul e prietenul nostru, fiindcă nu se vede, deci nu murdăreşte şi n-ai scandal după aia că ai făcut mizerie prin casă cu meşteritul tău. Atenţie: numai curentul electric este prietenul nostru, nu şi cel de aer, care e foarte periculos, practic un ucigaş invizibil.

În plus, acest gen de meşterit, fie că e vorba de schimbatul unei prize sau de montatul unei lămpi, are avantajul că e şi un pic ezoteric pentru cei din jur. Dacă înţepi din greşeala conducta de apă, oricât ai nega că nu te-ai pricepe, băltoaca din jurul tău te va da de gol; dacă faci însă acelaşi lucru cu un cablu de curent, poţi continua să susţii că eşti un electrician înnăscut chiar şi la Reanimare.

Spre deosebire însă de instalaţiile sanitare, unde poţi să te joci cu pexalul până faci din el “David” al lui Michelangelo, la cele electrice imaginaţia meşterului amator nu prea are loc să se desfăşoare. Excepţia sunt lămpile şi spoturile, unde mai e şi reducere de 20% la Praktiker – ceea ce înseamnă că puteţi să vă luminaţi casa până devine incandescentă. Lucru demonstrat şi de eroii clipului de azi.

Probabil că aţi rămas totuşi cu o nelămurire: de ce s-a supărat doamna, din moment ce soţul a conceput un aranjament atât de frumos, încât mai avea puţin să fie chiar Feng Shui? Iată explicația, pentru cititorii neînsurați sau care nu au prietenă de mai mult timp: cu atâta lumină în casă, ce motiv ar mai putea găsi ca să aprindă niște lumânărele, eventual și parfumate?

PS: Clipul de la Praktiker a fost comentat şi de vecina Simona Tache, dar, din păcate, habar n-am ce-a zis fiindcă eu nu pot să mai intru pe blogul ei de câteva ore. Dacă e s-o cred pe cuvânt, e vorba de o problemă tehnică pe care nu ştie cum s-o rezolve. În fine, mi-a dat link-ul pe messenger, găsiţi textul aici.

PPS: Vecină, ştiu că mi-ai banat ip-ul, dar, îţi jur, nu eram eu ăla care a pus comentariul “trebuia să râd, sau cum? foarte slab… mai bine intraţi pe Daily Cotcodac, e un site pe care l-am descoperit recent, băieţii de acolo sunt cu adevărat talentaţi!”.

18 comentarii la “Născuți electricieni”

  1. 1. alin1212 a spus:

    voi cam le faceti reclama la praktiker asa pe ocolis?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  2. 2. JULIUS a spus:

    @alin121: nu pe ocolis. vezi asta http://www.dailycotcodac.ro/2010/09/promo-daily-cotcodac-pune-mana-pe-bormasina/

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  3. 3. sebra a spus:

    De aia am preferat să mă ocup eu de schimbarea instalaţiei electrice big grin

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  4. 4. bogdan a spus:

    Vad ca banii va stimuleaza creativitatea, advertorialele astea sunt printre cele mai bune texte de pe DC in ultima vreme big grin big grin big grin

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  5. 5. m3bis a spus:

    applause applause applause applause applause applause applause applause applause
    sick sick sick sick sick sick sick sick sick
    applause applause applause applause applause applause applause applause applause
    sick sick sick sick sick sick sick sick sick

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  6. 6. mifty a spus:

    şi dacă aveţi nelămuriri, aici găsiţi toate răspunsurile: http://electriceni.piczo.com/?cr=3 big grin

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  7. 7. m3bis a spus:

    @mifty
    Pe saitul lui andrei bacteristu?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  8. 8. Lăsaţi bărbaţii să se abandoneze frumosului | Jurnal roz de cazarma si nu numai a spus:

    [...] pariez că vecinului Julius de la Daily Cotcodac i-a plăcut foarte mult instalaţia de lumini a domnului. Nu-i aşa, [...]

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  9. 9. zana eficientei a spus:

    habar n-aveti, lumina artificiala in exces accentueaza ridurile si cearcanele – de-aia a luat-o pe cocoasa domnul …

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  10. 10. Simona Tache a spus:

    @Julius: Vecine, nu te-am banat. Nu inca. Esti doar la arest preventiv pentru 29 de zile. Si vezi ca ti-am impuscat in picior si-un caine de p-aici, de pe blog.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  11. 11. JULIUS a spus:

    @ST: vino sa-mi impusti si aia vreo 20 de caini de la mine de la bloc, te rog.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  12. 12. Simona Tache a spus:

    @Julius: ar trebui sa trec de aia 60 de la mine, asa ca impusca-i singur.tongue

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  13. 13. JULIUS a spus:

    @ST: ai vazut, fata, ce tip sensibil e domnu’ Piedone? N-ar da un caine afara din cartier pe vremea asta…

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  14. 14. asteris a spus:

    …barbatul sa surubareasca mancarea !

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  15. 15. warlock a spus:

    Nimic nu se compara cu lucrul direct pe priza ( http://blog.warlock.ro/2008/09/16/eu-reparatorul/ ) sau momentul in care dai jos reteaua electrica in firma ( http://blog.warlock.ro/2008/10/20/eu-reparatorul-iv/ )
    Apropos … stiti cum se sinucide melcul? Se uita in priza!! Probabil si melcii sunt genii neintelese ale instalatiilor electrice.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  16. 16. warlock a spus:

    PS. Sa scrie Pirca … ca numai el stie tongue

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  17. 17. Tweeknax a spus:

    Imi place sarcasmul din spoturile din ultima perioada de la Praktiker

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  18. 18. Kovacs Mihai a spus:

    “Născuți electricieni” ? curentul electric nu-i de joaca

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu

Lăsaţi un comentariu

Follow me



Producton

Cartusel


metafrasis



Echipa

Top 5 DailyCotcodac


1. Apocalipsa după relaţii
2. Totul despre bucătărie
3. The French Salute
4. Turnul Babel pe valuri
5. Listă bună, pistă falsă

 

Ultimele comentarii

    • RoseN: Si eu am gasit o greseala, nu trebuia sa zici “ce comentariu mișto”, ci mai degraba “ce...
    • Costi: Cancan ? sau ca sa sarim de la o extrema la alta…Historia ?
    • Dan1: @UnPorc: Si noi suntem la fel! Eu, de exemplu urasc sa scriu ceva mai lung de 3 cuvinte oricum. =))
    • costin: OTV-ul iese şi pe print!!!???
    • Dan1: @N.A.: Vrei sa spui ca citesti si te crucesti! :))


CATEGORII

iq-est

BLOGROLL

POSTURIRECENTE

MiniBLOGROLL

ARHIVA

Banner DailyCotcodac