Cum am devenit ţăran autentic |
Ovidiu Eftimie
Mă delectam cu nişte seminţe de bostan şi o popică de bere şi-l priveam pe prietenul meu Cătă cum se opintea să taie nişte lemne pe la mine prin curte. În depărtare se auzea un virtuoz popular care interpreta un capriciu de Paganini la cunoscutul instrument etno-românesc orga “Korg”.
Pentru spartul lemnelor Cătă folosea o mişcare dubioasă care presupunea să lovească aiurea în lemn, moale, dar suficient de puternic cât să ricoşeze lama toporului în alee. Burta rezonabilă de orăşean îi tremura la fiecare lovitură iar eu aşteptam inevitabilul moment în care îşi va înfige lama în adidaşi. La un moment dat mi-am dat seama că, dacă se întâmplă asta, nu mai are cine să-mi spargă lemne prin curte iar eu, singurul proprietar de maşină dintre cei acolo, voi fi nevoit să-l duc la spital şi să mă prefac că-mi pasă în timp ce ăia îi pun copci.
Aşa că m-am ridicat şi i-am zis :“stai mă că-ţi tai picioru, du-te şi fă focu’ da’ ai grijă să nu cumva să-ţi arzi degetele”, şi din trei-patru mişcări de expert am aruncat lemnele în şopron şi am pus toporul la loc sigur. Apoi mi-am adus aminte că, pe vremuri, când stăteam la oraş, la bloc, eram şi eu un entuziast al muncilor agricole, tăind lemne la orice ţăran la care mergeam în vizită, cosindu-i iarba sau săpându-i florile. Abia după ce am ajuns să fac lucrurile astea pentru mine, şi am făcut cele câteva rânduri de băşici în palme, mi-am dat seama că, în mod normal, omul, de fapt românul, nu este făcut pentru muncile fizice. Ajungi să te pricepi la ele dar nu mai au acelaşi farmec.
De-aia, când am nevoie de lemne pentru foc chem nişte amici la grătar, să se spargă ei în figuri, şi când am chef de tuns iarba chem alţi amici la bere. O popică e vreo cinci lei iar ei se pot juca fericiţi cu maşina de tuns iarba, e cam cum ar trebui făcut agroturismul dacă ăia de acolo ar fi băieţi deştepţi.
Alt efect al vieţii la ţară e că îmi vine să prezic vremea. Mă uit la cer, mă scarpin înţelept în cur şi-i explic orăşeanului din faţa mea care crede că orice hominid din mediul rural este doctorand în meteorologie: “No, vreo câteva ore n-o să plooo, da’ mai pe seară, rupe noru, înţelegi?”. Evident că nu mi-a ieşit niciodată prognoza, cam ca lui Busu, dar eu, măcar, nu sunt nesimţit ca el şi nu încerc sa-i fac morală dimineaţa când comentează ştirile cu topoare în cap.
Dar transformarea finală în ţăran am constatat-o în momentul când mă uitam la ştiri şi-l vedeam pe premierul României Emil Boc, la inundaţii, cum ajuta el la un dig şi dădea la lopată înconjurat de localnici. Atunci m-am gândit că, dacă l-aş vedea pe Boc la mine în curte să-mi mute mormanul ăla de nisip pe care îl am de doi ani de zile în poarta garajului, parcă nu l-aş considera chiar atât de incompetent.

Twitter
Facebook





18 August 2010 la 3:19 pm
… julică, şi ăsta, cică e un text bun???
maică, câte texte bune n-am comis eu, atunci!!! :rolleyes:
18 August 2010 la 3:25 pm
Ăsta trebuie să fie text de vară. Sau e în două episoade, cumva?
18 August 2010 la 3:39 pm
Corect…..glumele in partea a doua
18 August 2010 la 3:43 pm
“”mi-am dat seama că, în mod normal, omul, de fapt românul, nu este făcut pentru muncile fizice. Ajungi să te pricepi la ele dar nu mai au acelaşi farmec”"
Aceasta judecata, la nivelul gandirii globale are o indubitabila indreptatire.Altfel, nu este decat o noua dovada ca parasind orasul, regasind natura, omul nu redobandeste conditia adamica.Munca fizica, e mai mult decat o recunoastere de ordin gnoseologic, am putea vorbi, daca nu ne-am teme de manifestarea escatologica a fenomenului nostru existential, prin care ni se releva enigma cu ajutorul careia, aflam despre rostul suprem al existentei noastre interpersonale.deh…parousie de gradinitza..
18 August 2010 la 3:47 pm
Auzi, am si io de facut o curatenie generala, care se baga la o vizita? Gatesc, dau si-o bere…
18 August 2010 la 3:47 pm
Ieri m-a uimit Boc cu vastele cunostinte de chineza.
Pai asa Eftimie, pune-i sa te ajute la munca, doar de asta sunt prietenii
. Daca nu i-ai fi lasat sa munceasca, ar fi zis ca ii privesti de sus, ca ii consideri incompetenti.
18 August 2010 la 3:54 pm
@N.A.: Da’niste bicepsi lucrati nu-mi dai?Ca vin io.
18 August 2010 la 3:56 pm
Faceti voi ce faceti si tot la intelepciunea populara ajungeti: munca e pentru masini si utilaje. NU si pentru oameni.
18 August 2010 la 4:02 pm
vezi eftimie, orasenii nu inteleg textul asta. i-ai facut sa se simta prost(i). io te inteleg. sa scrie eftimie toata saptamana, restu’s de umplutura.
18 August 2010 la 4:12 pm
@ NA

Vezi că te trezeşti cu toată suflarea masculină ce dă pe DC .
Dar nu tre’ să dai nici mâncare nici bere. Ci ştii tu ce …..poză alla Şendroiu’
18 August 2010 la 4:14 pm
@abc
Pa’ când sa mai scrie saracu’, când are de spart lemne, de cosit iarba si de prezis vremea? Ca neispravitii de la oras nu sunt in stare si isi mai taie Doamne-fereste si vreun deget, ceva
18 August 2010 la 4:59 pm
Dacă lumea vrea să se distreze spărgând lemne sau la coasă, lasă-i frate! Ce dacă-şi taie vreun deşt??
Mai greu e cu cei crescuţi la ţară şi ajunşi la oraş, cărora le pute totul când se întorc în sat şi nu mai ştiu cum se spune la greblă sau Doamne fereşte! să se spele la lighean.
18 August 2010 la 5:43 pm
@mifty, Thor: Dati-i si voi spaga lui Julius, si va publica textele. Intre noi fie vorba, Eftimie a platit din greu pentru treaba asta. Si ca sa nu bata la ochi, va promit ca intermediez eu manevra…Dar repet, sa fie bani multi!
18 August 2010 la 5:50 pm
Vara-mea e maritata cu un neamt (mai precis svab , din Esslingen , langa Stuttgart) get-beget . Cand vin in tara le place sa vina pe la mine pentru ca sunt cam singura persoana din familie cu care Armin (asa-l cheama) poate discuta – in engleza , pe care-o stim la fel de bine amandoi (in sensul ca ne descurcam) . Citind textul tau si faza cu “munca fizica nu-i facuta pentru romani” mi-am adus aminte ca au venit odata de Revelion in tara . Vara-mea mi-a propus sa merg cu ei de revelion la o cabana a unui var de-al ei (din partea lui taica-sau , cu mine fiind din partea lui maica-sa) doar 4 persoane . Eu , un burghez lenes si abulic , care moare de foame daca nu i se pune farfuria in fata , am acceptat . Cabana ? Hm , din lemn , draguta , as fi acceptat sa beau o cafea in ea . Problema e ca trebuia sa facem de toate , inclusiv sa taiem lemne . Treaba pe care , evident , o fac barbatii . M-am luat dupa Armin afara cu foarte putina tragere de inima . Eu am 1.85 si 100 de kile , Armin are 1.70 si 70 de kile . Va puteti da seama ca el a taiat toate lemnele iar eu l-am asistat cu mult simt de raspundere , atragandu-i atentia tot timpul “ai grija sa nu te lovesti” , “vezi sa nu te tai” si , desigur , “nu poti sa le tai mai repede ca m-a cam luat frigul?” . Asa ca , citindu-te , mi-am dat seama cat de mare dreptate ai : munca fizica nu-i pentru romani . E pentru nemti . Cred ca in diviziunea internationala a muncii noi ar trebui sa ocupam posturi de sefi , sau macar de supraveghetori . Nu ?
18 August 2010 la 5:55 pm
@Adi Puteai sa scrii doar “sa munceasca numai neamtul, ca el stie”.
18 August 2010 la 6:27 pm
@ciprian: să bea numai vasluienii, că ei ştie, restul moldovenilor sunt de umplutură!!!
18 August 2010 la 7:25 pm
@adi Vezi că ştii?
18 August 2010 la 7:33 pm
Bă, ce ţăran eşti! Auzi, să invite prietenii pe la el să-i taie lemne şi să-i tundă iarba!
18 August 2010 la 7:34 pm
@sebra
Da, da’ si cand calca pe grebla (chit ca nu mai stiu cum se zice)…
18 August 2010 la 7:35 pm
[...] This post was mentioned on Twitter by JuliusDC, sebra and Ovidiu Eftimie, ionut b.. ionut b. said: Daily Cotcodac» Cum am devenit ţăran autentic http://bit.ly/cWRQgA [...]
18 August 2010 la 7:38 pm
@M3bis Când vii şi tu pe la munte să-mi faci o vizită? Promit că nu discutăm nimic de fotbal. Doar bem.
18 August 2010 la 7:40 pm
@Eftimie
băi ţărane!
atât.
18 August 2010 la 7:41 pm
@eftimie
Abia m-am întors de la munte şi, ştii, nici eu nu stau chiar la şes. Dar m-am săturat pe anul ăsta!
18 August 2010 la 7:43 pm
“Promit că nu discutăm nimic de fotbal. Doar bem.”
Asta-i ca aia: “dezbraca-te ca nu-ti fac nimic!”
18 August 2010 la 7:45 pm
@unmihai
Păi tu de ce crezi că i-am declinat invitaţia?
18 August 2010 la 8:15 pm
Dar de ce sa nu vorbiti despre fotbal. M3bis e rapidist?
18 August 2010 la 8:19 pm
@Ciprian: aş, e fan kierkegaard, şi eftimie e cu kant… îţi dai seama ce caft se lasă între ei!!!
dacă mai e şi formolle de faţă, parcă văd un k1 în 3, că el e fan tolstoevski!!!
18 August 2010 la 8:19 pm
@Ciprian O fi un om căruia nu-i place fotbalul deloc. Adică ţine cu Craiova.
18 August 2010 la 8:29 pm
@eftimie
Ăla e Julius. Eu ţin cu Banyana Banyana din South Africa.
18 August 2010 la 8:34 pm
@mifty
1. nu e interesant ca mai mereu avem ce bea desi nu muncim?
2. cele mai bune betii au fost in compania colegilor de la filosofie, cateodata mai veneau si profani de-ai lor. Beau astia de sting. Filosofia e 99% alcool.
@eftimie
Tine si sa cada Craiova in B, poate vine in deplasare la el in oras.
18 August 2010 la 8:58 pm
@ Ciprian
“cele mai bune betii au fost in compania colegilor de la filosofie”
————-
Confirm pozitiv . Astia si la examene mergeau beti . Cred ca era un fel de conditie obligatorie ca sa poata discuta filozofie cu profesorul .
18 August 2010 la 9:34 pm
@m3bis: aha, şi formolle cu cine ţine???
fc suliţa kenyei???
18 August 2010 la 9:40 pm
Filosofia e fudulie, bautura-i temelie
18 August 2010 la 10:24 pm
@kekee – Perfeeect! O sa ma rog de don’doftor sa mai trimita o poza la bustul gol daca doar asta-i trebuie suflarii masculine de pe DC!
Phii, ce ieftin ies! 
@Bear Grylls – “Bicepsii lucrati” sunt plecati momentan intr-o delegatie, da’ cum vin ii fac colet si ti-i trimit!

Da’ esti sigura? Ca nu prea fac cine stie ce treaba prin casa..
18 August 2010 la 10:57 pm
De-aia nu prea fac, că-s gata lucrați bicepșii ăia.
Baza e tot în ăia împănați cu puțină grăsime, care sunt mai motivați să dea cu mătura și aspiratorul, să ducă gunoiul etc. O fi careva așa printre atâta amar de comentatori DC?!
19 August 2010 la 8:19 am
@slvc
Eu nu cred! Pa’ tu crezi ca daca dadeau cu matura si aspiratoru’ si mai duceau si gunoiu’ mai aveau timp sa comenteze? Sa duca halba la gura – precis! Ca asta se poate face in timp ce tastezi (verificat de mine!)
19 August 2010 la 8:43 am
@mifty: Eu tin cu Viitorul Tanzania mah!
@slvc: Nu huli!
19 August 2010 la 9:26 am
@formolle: noroc că n-ai fost în croaţia, că aveam de ce râde dup’aia!!!
19 August 2010 la 11:56 am
@mifty
In Croatia la Dubrovnik? Sau…