Daily Cotcodac

Trolling since RoBlogFest 2010


"Nu există femei grase, ci doar vopsea puţină" - Peter Rubens

Jurnal de front

Julius Constantinescu

Poliţia se spală pe mâini, trebuie să înving singur. Încerc să-l ucid, dar mă opreşte respectul pentru Codul Penal. Contraofensiva. Îmi taie cablul.

Într-o seară, aveam nişte prieteni în vizită la mine, beam ceva şi discutam tot felul de nimicuri, când se aude un ciocănit energic în uşă. Sting ţigara, mă ridic şi anunţ: “Îl omor”. Deschid uşa şi dau nas în nas cu doi poliţişti plictisiţi. Îi chemase noul meu prieten, stătuseră două minute în faţa uşii şi se convinseseră că nu e gălăgie; acum mergeau să-l amendeze că a chemat poliţia degeaba. “Dar să ştiţi că l-am mai amendat de câteva ori şi tot degeaba. N-ai ce-i face”. Deci, sunt pe cont propriu.

Sâmbătă dimineaţa, ora 9. Bubuie tavanul şi se cutremură blocul. Sar din pat, îmi trag bocancii în picioare şi ies val-vârtej pe uşă. Sunt în boxerii cu desene animate şi în tricou, dar mi-am pus bocancii de iarnă fiindcă au botul tare. Bat delicat cu bocancii în uşă şi trezesc şi restul vecinilor. Din boxerii mei cu desene animate, urlu ameninţător: “Deschide, că-ţi dărâm uşa!”. Crapă niţel uşa şi îşi arată faţa de şobolan scârbos, dar, din prudenţă, rămâne înăuntru cu toată circumferinţa. Nu înţelege de ce fac tot circul ăsta şi mă face dement. Am luptat din greu cu tentaţia de a intra peste el, însă, în cele din urmă, respectul meu filial pentru Codul Penal şi pentru cei care veghează la respectarea lui a învins.

Au continuat să bată cu bila în podea până când am găsit antidotul: Rammstein. Câte 15 minute, cu boxele date la maximum, apoi pauză alte 15 minute, în caz că au chemat poliţia. Când ne-am potolit şi ne-am culcat, alte 15 minute de Rammstein. Cu cât urlau mai tare, cu atât dădeam şi eu sonorul mai tare. Dacă e necesar, pot să joc dur.

Văzând că sunt o nucă greu de spart, a lovit la imagine. A împânzit blocul cu afişe demascatoare, în care locatarii erau avertizaţi că la apartamentul 56 s-a mutat un element antisocial, un “aşa-zis ziarist” (“porci, doamnă, nu ziarişti”), un nesimţit care dă televizorul tare şi face duş, deranjând pe toată lumea. Apoi, mi-a lăsat în uşă un bileţel muşcător, în care mă avertiza să nu mai urlu la meci “când joacă căcaţii tăi de olteni”.

Într-o seară, era cât pe ce să pun mâna pe el. L-am văzut în faţa blocului, m-am repezit, dar a intrat repede şi a închis uşa. Până mi-am scos cartela, era în lift. S-a oprit la etajul 4, deşi stă la 5. Îl sun pe proprietar: “Mă, era să-l prind pe scări, l-am scăpat de puţin. Da’ n-a urcat la el, la 5, s-a dus cu liftul la 4”. “A, păi da, el la 4 merge cu liftul, că la 5 îl pândeşte ăla din faţa lui să-l bată. Urcă la 4 şi de acolo pe scări, că el stă lângă scări şi intră repede”.

Am început să-l pândesc şi eu la lift, dar cumva m-a simţit şi acum urcă la 6, coboară un etaj.

Cred că şi eu l-am subestimat puţin: mi-a tăiat cablul dimineaţa, când ştie că dorm dus.

(din aceeasi serie: “Ghenă pentru doi”. Diseară, doar pe Daily Cotcodac)

100 comentarii la “Jurnal de front”

  1. 1. Madalin Paul a spus:

    Genial ! laughing am ras cu mare pofta.

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  2. 2. Radu Pirca a spus:

    “Niste prieteni”, “discutam nimicuri”… Erai cu mine si discutam fie despre baietii, fie despre Napoleon, fie despre magazinul unde ai gasit apa minerala Harghita la sticla de sticla.

    Doua-trei zile nu scriu si eu pe blog si gata, devin “niste prieteni”… Peste cateva luni sunt sigur ca si de Sendroiu, Voiculescu si Vivi o sa zici “scriau la mine pe blog tot felul de nimicuri niste doctori, moguli si oltence”.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  3. 3. Victor a spus:

    Neplacuta situatia, dar din-ce-in-ce mai placut de citit blogul. happy
    Felicitari! (Sincere, nu de forma, ca n-am nimic de castigat sau de pierdut big grin ) Mai vreau!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  4. 4. bogdanC a spus:

    pai normal cum iti permiti sa faci dus? e tare galagios laughing

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  5. 5. Ensi a spus:

    Ai apa calda, smechere!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  6. 6. simi a spus:

    vezi la visurat solutii extreme clasice big grin

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  7. 7. sebra a spus:

    @Radu Pircă
    rolling on the floor rolling on the floor

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  8. 8. JULIUS a spus:

    @Radu Pirca: discutam fie despre vreo batalie obscura, fie despre vreun imparat de care am auzit noi doi si, eventual, vreo doi istorici dementi, in timp ce doamna Pirca presupun ca regreta, pentru a mia oara, alegerea facuta.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  9. 9. Prothero a spus:

    @simi La asta ma gandeam si eu, in serialele lui Sebi poate gasi idei si solutii happy

    Julius, data viitoare cand VisUrat trece prin Bucuresti invita-l la un brainstorming.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  10. 10. DFT a spus:

    Rammstein e slab. Incearca Deaf Policeman, Marylin Manson, etc. Cu niste boxe sanatoase il faci sa iti cheme popa la usa, nu Politia… Nu zic nu, si eu daca as avea unu’ d-asta prin bloc mi-ar place teribil sa-l scot din minti pana pocneste… petarde pe sub pragul usii, bete de chibrit in yala, guma de mestecat pe vizor.. ce-ar mai fi… lipita usa cu poxipol… daca are plasa de tantari dai la niste copii 2 lei sa i-o umple de cornete infipte in ea…
    A, si am uitat. Pernite din alea de aer pt. chestiii fragile, puse sub presul usii. Cand se sparge una din aia face infarct…

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  11. 11. Arsulici a spus:

    @Radu pirca
    Bine ca Julius nu-i Dinu Săraru, că cine știe ce „niște” vă mai spunea big grin

    @Julius
    Pentru vecini recalcitranţi, apelează cu încredere la metodele brevetate de Visurât big grin

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  12. 12. JULIUS a spus:

    @Arsulici: eu am luptat cu o dementa cu acte in regula, nu pe vorbe big grin urmareste in continuare razboiul psihologic, finalul e fabulos si nu mi se datoreaza happy

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  13. 13. toader a spus:

    ba, totusi e un tip nu chiar atat de nebun. a zis ceva intelept de u.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  14. 14. Ciprian a spus:

    @Jull
    Eu cred ca toti din cei de mai sus sunt platiti de V…. sa-l pomeneasca pe aici.

    Faina scrierea de azi.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  15. 15. SkizZ a spus:

    Suuuuuuuuuuper tareeeeeeeeee winking

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  16. 16. Ensi a spus:

    Probabil in final mosii isi gasesc obstescul sfarsit ori se muta la tara, iar in locul lor se muta o nepoata frumusica, simpatica, care va fi viitoarea doamna Constantinescu. Sau baba innebunise pentru ca in fiecare zi, in ultimii 40 de ani, a pazit un computer cu lampi. Radioul avea posturile pe lungimile de unda 4 8 15 16 23 42 si trebuia resetat periodic. In caz contrar sistemul de operare Windows 95 SR2 ar fi crapat si astfel se intrerupea derularea programului automat de cautare a persoanelor cu capacitati neobisnuite… ceea ce ar fi dus la sfarsitul lumii

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  17. 17. anaesthesia a spus:

    si eu posed un astfel de specimen. il cheama El Coca si este langa mine absolut oricand. eu sunt metalista convinsa, dar imi folosesc boxele cu politete din respect pentru ceilalti vecini completi cerebral carora nu le place rockul. dar totusi, cand ajung dupa n examene la 9-10 rupta distrusa si imprastiata psihic si fizic, si imi doresc o cana de cafea si putina liniste, si aud versuri de genu ” da-i nasule, haiii baiatuleeee ia muierea langa tine” intr-o asimfonie absolut consternanta, imi vine sa ii crap usa si apoi capul. dar pentru ca sunt doar o tanara domnisoara in contrast cu masculinitatea extrem de proeminenta (si ca unica trasatura pe langa o infinita prostie), prima data ii ofer 5 minute pentru a opri zgomotul. apoi, imi fac vant de pe pat si aterizez gratios in calcaie fara pic de amortizare. apoi, deschid boxele, tip un scuzeeee pt vecinii de treaba si bag de obicei : demoncy, amon amarth, immortal, mayhem, truda (mai ales chestii gen ” vreau doar sa i-o trag”winking cu volum in crestere exponentiala. si daca nu se potoleste, ii fac o vizita cu racheta de tenis, un cutit/satar si eventual, vreoun prieten motociclist suparat. happy
    acestor oameni le doresc o moarte intr-o celula la spitalul de neuropsihiatrie, alaturi de un vecin 2/2, pachet de muschi, cu o problema cu nervii: daca nu-i liniste, e sange.
    o viata frumoasa si linistita, deci!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  18. 18. anaesthesia a spus:

    *unde clipeste ala e defapt o paranteza – )

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  19. 19. Bogdan Epureanu a spus:

    Asta e nesimtire de-a dreptul… auzi sa faci dus…

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  20. 20. EroticaXP a spus:

    S’a mai zis si mai sus. Solutia o gasesti in povestile lui VisUrat…unele merg “rememorate”. Dar de data asta VREM POZE SI FILME ca sa stim o treaba. Cand am drum prin Bucale te ajut cu cea mai mare placere. Am memorat cele mai bune efecte speciale de la VisUrat.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  21. 21. N.A. a spus:

    Hihihihihi, de mult nu m-au mai distrat asa tare necazurile altora… rolling on the floor

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  22. 22. Tweets that mention Daily Cotcodac »  Jurnal de front -- Topsy.com a spus:

    [...] This post was mentioned on Twitter by JuliusDC and Oana Portase, Mihai Todor. Mihai Todor said: Iote mă, @JuliusDC e fan Rammstein! Bre, trebuia să îi pui doar piesa Bück dich big grin http://www.dailycotcodac.ro/2009/11/jurnal-de-front/ [...]

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  23. 23. theheartcollector a spus:

    Bre Julius, trebuia să îi pui doar piesa Bück dich, încontinuu big grin

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  24. 24. pisica turbata a spus:

    aha, deci de Parazitii mei nu ti-a placut!
    meritam cartea! vecina mea a murit!!!

    de batranete, saraca!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  25. 25. sendroiu a spus:

    bai, Jul, da’ voi in Beius nu avetzi echipa de fotbal?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  26. 26. Şi la vară cald a spus:

    Dacă Jerome K. Jerome ar fi stat la bloc, exact aşa şi-ar fi povestit păţaniile. Zi-i mai departe, domnu’ Julius, că m-ai făcut curioasă! happy
    @Dr. Sendroiu
    Şi io mi-s ardeleancă, da’ tot cu oltenii ţin la fotbal, că de-aia ne-am unit “cu ţara” acum 91 de ani! happy

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  27. 27. Robintel a spus:

    rolling on the floor Eu stau la 56 și am o babă care spionează pe pailer. rolling on the floor

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  28. 28. sendroiu a spus:

    @SLVC: bine, da’ tu macar nu esti din beius winking

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  29. 29. kekee a spus:

    - schotch gri ( de-ala american ce lipeste bine ) si o coroana – lipita pe usa . E foarte eficienta pentru prostani, crede-ma.
    Daca in acelas moment ii umpli yala cu superglue……

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  30. 30. unmihai a spus:

    hopa…Julius e din Beiuş happy Şi el râde de vecinii mei din Waslui. Ha!
    păi cred că ar trebui făcut un update la personalităţi beiuşene -> http://ro.wikipedia.org/wiki/Beius
    (cred că m-am lins pe bot de carte big grin )

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  31. 31. elena a spus:

    fiindca mi-a luato dft inainye vin cu alte propuneri .fa cumva si trimite-i la usa salvarea pompierii si pompele funebre.asta pe cit posibil toti odata. acum cind scriu e ziua nationala si va urez tuturor multa sanatate si sa comentati tot asa haios cit mai multi ani e f. recomfortant sa vezi ca umorul sanatos n-a disparut

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  32. 32. M3bis a spus:

    @unmihai
    Cum nu e, bre, personalitate? Ia citeşte mai atent…
    http://ro.wikipedia.org/wiki/Beiu%C5%9F#Personalit.C4.83.C5.A3i

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  33. 33. mihai a spus:

    Avea dreptate “si la vara cald”. Stilul povestirii e Jerome K Jerome curat. De cand am citit si in primul capitol titlurile de la inceput am fost “precis”

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  34. 34. Arsulici a spus:

    Dacă trăia pe la noi, dl. Jerome K. Jerome ar fi scris opere nepieritoare precum:
    „3 intr-o garsoeră”, sau „5 la coadă la lapte”….

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  35. 35. dragos a spus:

    @arsulici corect…iar daca jaroslav hasek traia aci ar fi scris peripetiile bravului soldat julius

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  36. 36. Mishu a spus:

    Julius, esti oltean! Brava neamule! Nu te lasa, arata-i ca ai teasta de esenta tare.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  37. 37. Şi la vară cald a spus:

    @M3bis
    Nu eşti normal! rolling on the floor L-ai băgat pe Julius în kikipedie! Ia bagă-mă şi pe mine la Personalităţi din Hunedoara! Şi vreau să scrii aşa: “damă bine, comentatoare pe Dailycotcodac”. Eeeei!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  38. 38. M3bis a spus:

    @Şi la vară cald
    Nu l-am băgat eu, fată. Eşti nebună? Vrei să-mi aprinzi paie-n cap cu tiranul?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  39. 39. sendroiu a spus:

    julius, pseudoMOGUL !!!
    laughing)
    si cam cit de pseudo, mai, Jul?
    sau, mai precis, cam cit de mogul?!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  40. 40. Şi la vară cald a spus:

    Norocul vostru că nu mă pricep, că aş intra şi eu pe wikipedia ca să-l fac premar, în perioada 2013-2017! rolling on the floor
    Hai băieţi, care vă ştiţi! Că nu vă dor tastele! winking

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  41. 41. Chavez a spus:

    Tirane, ITI DAU UN PONT: (nu Pilatius si nici Euxinus ca le ai cu istoria si nu te impresioneaza): tipul ala e agent secret al lui Chavez! E o intreaga retea, ASTA-I OCULTA MONDIALA! Sunt in fiecare bloc, dupa cum am descoperit pe blog la onorabila rubrica comentarii dupa ureche! De unde stiu? Pai asta e parola lor, data de tatuc: Nu faceti dus mai mult de trei minute! Adica de la 3 minute si 1 secunda esti capitalist/ziarist imputit, sugi sangele poporului etc! Asa ca ai o singura solutie: bereta pe cap, barba, si cand il vezi trage-i un Hasta la Revolucion Siempre! Nu-ti fa griji, intelege el! Scoala veche!
    Ai grija doar de un singur lucru: tipii astia sunt foarte organizati! Fa-ti lista si de a doua zi repartizeaza sarcinile la coada la usa foarte riguros (eu iti sugerez asa): tu la platit curentul, ala la curatat gunoaiele, voi doi imi raschetati parchetul si echipa aia mare din colt, de la lift, ii tii de rezerva pentru cand isi mai zugraveste Petreanu apartamentul!
    Si daca nici asta nu tine am un Plan B dar pt ala trebuie sa iti iau credit cardul! Ca deh, fratre fratre dar branza-i pe bani, tirane!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  42. 42. Ciprian a spus:

    @Si la vara cald
    Sigur asta doresti? laughing

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  43. 43. kekee a spus:

    @ slvc
    deci intentionezi sa manipulezi viitorul.
    Pai incarcindu-l pe Julius cu povara de primar in Binsh , cine mai conduce si manareshte DC-ul ?
    Tu ?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  44. 44. sendroiu a spus:

    cred ca SLVC doreshte mai degraba sa mentzioneze la personalitatzi hunedorene ca e dama bine. Aia cu Jul primar in Beius merge ca plan B, zic eu (desi Jul cred ca are mai mari shanse ca primar in Dristor)

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  45. 45. kekee a spus:

    @ slvc –
    MULTUMITA ?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  46. 46. M3bis a spus:

    @sendroiu
    Cum adică are mai mari şanse? Că e deja….
    http://en.wikipedia.org/wiki/Dristor

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  47. 47. Florian a spus:

    Cred că ai nevoie de un consilier pe probleme strategice, Tirănel. Auzi la tine, să îl aştepţi pe vecinache la nu ştiu ce etaj, în loc să defectezi liftul şi să îl aştepti pe scări. Ideea asta ţi-am dat-o moca, dar pe viitor te costă, că nu eşti vreun sărăntoc, ci ditamai vicemogulul.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  48. 48. Şi la vară cald a spus:

    @Ciprian
    Sigur că da!
    @kekee
    Sigur ca vreau! (răspunsul e la ambele întrebări!) winking
    @dr. Şendroiu
    Nimic nu-ţi scapă, Ochi de şoim!
    @M3bis
    big grin big grin big grin

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  49. 49. sendroiu a spus:

    @M3bis: da, frate, primar in dristor! se pare ca julius e cea mai ocupata personalitate din wikipedia …

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  50. 50. M3bis a spus:

    @dom’ doftor
    Atât de ocupată că nu mai scoate nasul din ghena aia de vrea să ne-o servească în seara asta….

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  51. 51. Şi la vară cald a spus:

    @Dr. Şendroiu
    Asta nu e nimic! Habar n-are ce-l aşteaptă pe mai departe. Avem planuri mari cu el în legătură cu prezidenţialele de peste 5 ani, aşa că am zis să începem cu ceva mai uşor! Şi, pentru că a dovedit spirit competitiv cu vecinul de sus -scena aceea antologică cu el în budigăi imprimaţi cu desene animate şi cu bocanci mi s-a întipărit definitiv pe retină- ne-am convins că este omul potrivit preluării puterii la cel mai înalt nivel!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  52. 52. Cotcodacii » Ghenă pentru doi a spus:

    [...] (continuare din numerele trecute; vezi Atentatorul cu cerneală si Jurnal de front) [...]

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  53. 53. unmihai a spus:

    @julius
    Vecinul matale a auzit de wikipedia? Ha? Se pare ca nu stie cu cine are de-a face! Adevaru-i ca tre sa fii nebun sa stai in Dristor si sa te pui rau cu primarul urbei.
    Ia zi-i lu nenea sa dea o cautare pe net sau daca nu se pricepe fa-i legatura cu M3bis ca vad ca-i competent big grin

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  54. 54. M3bis a spus:

    @unmihai
    Şi tu mă bagi la înaintare, ha?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  55. 55. Şi la vară cald a spus:

    @M3bis
    Te bagă, Maestre, ca să nu se observe că el a ieşit primul cu linkul spre wikipedia! Uite aşa îşi ratează şansa să ocupe un loc important în administraţia prezidenţială, peste 5 ani! winking
    @unmihai
    Lasă, bre, cartea aia, şi ţinteşte mai departe! winking

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  56. 56. unmihai a spus:

    @M3bis
    big grin
    @slvc
    big grin
    ————-
    (asa-mi mai place cum comentez de numa’ numa’… big grin )

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  57. 57. sendroiu a spus:

    @SLVC (1): sunt ochelarist winking
    @SLCV (2): si mie mi-a placut scena cu budigaii imprimatzi cu michimaushi laughing(mai ales ca imi inchipui cum se falfaiau pe picioarele tip scobitoare, ale lui Jul)

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  58. 58. Şi la vară cald a spus:

    @Dr. Şendroiu
    Te rog să nu începi să distrugi imaginea cu care vrem să defilăm peste 5 ani în faţa naţiunii! Nici nu ne-am anunţat bine intenţiile, şi ai început cu atacurile la gioale. (rolling on the floor ) Cu o astfel de atitudine, o să pierzi Ministerul Sănătăţii pe care ţi-l pregăteam…

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  59. 59. sendroiu a spus:

    daca prin gioale tu intzelegi chestiile pe care se deplaseaza Julius dupa ce se da jos din pat, atunci cred ca ai o imagine deformata asupra notziunii de gioale

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  60. 60. Şi la vară cald a spus:

    @Dr. Şendroiu
    Acuma, cum preferi? Anatomic, adică muşchi, inserţii de tendoane, fascii etc.? Sau ajunge doar atât: rolling on the floor ? Adică, asta e viziunea mea, cu alte cuvinte…

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  61. 61. M3bis a spus:

    Lume rea, bre. Lume rea.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  62. 62. Şi la vară cald a spus:

    @M3bis
    Da, bre! Ră di tăt! Auzi, de parcă am vrea să ne conducă cu (scuze de cacofonie) picioarele! Creheru’ lui ne trebe, dom’le!
    (Ia să fac io o probă de microfon: “Julius preşedinte! Julius preşedinte! Julius preşedinte!”… Sună bine?)

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  63. 63. N.A. a spus:

    Da, apropo de piciorusele delicate ale lui Julius, ceva nu se pupa acilea: Julius se lauda cu un fizic impunator de ochelarist slabanog, da? Bun, chiar si de 1,80. Ei, cine isi poate imagina un ochelarist slabanog sarind la bataie cu vecinii?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  64. 64. Ciprian a spus:

    @Vara eterna pentru Ciprian
    Prea mult de scandat.
    Julius Preş , Julius Preş, Julius Preş .. şi ne putem şterge şi pe picioruşe.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  65. 65. Ciprian a spus:

    @NA
    O campanie denigratoare din partea Sendroiului (Tu sa taci!) sa-si atraga tot publicul feminin… Cu ţurloaiele alea nu reusea el sa impinga vagoanele cu care se lauda.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  66. 66. Şi la vară cald a spus:

    @N.A.
    Io îl văd, fată. Dacă el zice, îl cred! Şi mai ştiu că s-a abţinut din greu să nu-i zdrobească moaca şobolanului! Explicaţia o dă chiar el, dacă îmi permite să-l citez: “respectul meu filial pentru Codul Penal şi pentru cei care veghează la respectarea lui a învins”. Deci, de-aia ziceam…

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  67. 67. Şi la vară cald a spus:

    @Căpitanul Ciprian
    (Nebun eşti! rolling on the floor )
    Ne-ai convins! Te punem şef cu sloganele. Le ai, dom’le, le ai!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  68. 68. unmihai a spus:

    Râdem noi, râdem noi dar mie nu-mi miroase a bine. Julius tace şi nu zice nici măcar nimica. Ori aşteaptă să ne potolim ori… tare mi-e că acum ia notiţe de la Nero (împăratul nu burnerul) despre cum s-a descurcat el în situaţii similare

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  69. 69. N.A. a spus:

    @si la vara cald – Eu vad numa’ budigaii aia cu michimausi (deci dom’doftor chiar i-a vazut)… rolling on the floor
    @Ciprian – Adevarul e ca esentele tari… in sticulute subtiri s-or tine.. laughing

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  70. 70. Ciprian a spus:

    @slvc
    Radical diagnostic.
    Eu sa-i fac astuia campanie? Nu ai citit ca doarme zilnic pana la 11.00??? Pai cu el nu prindem nici Hora Unirii de la Iasi si nici defilarile de la Arc. Vai de mini si de mini.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  71. 71. N.A. a spus:

    @unmihai – Ei, o sarbatori de mama focului faptul ca s-a nascut in Romania..

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  72. 72. N.A. a spus:

    @Ciprian – A, uite o idee pentru care l-as vota cu ochii inchisi! Sa interzica prin lege trezitul de dimineata!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  73. 73. Şi la vară cald a spus:

    @unmihai
    Stă şi cujetă, nu-ţi fă probleme din cauza lui. Îşi face deja staff-ul de campanie, aşa că bagă-te mai mult în seamă, să nu pierzi startul!
    @N.A.
    Cred că ai fi foarte potrivită în echipă cu Cipri: la imagine. Mai lucrează la aspectul ăsta. Îţi dai seama ce mină de aur or să fie budigăii ăia, în constrast cu costumele la dungă ale contracandidaţilor?! Bună idee! winking
    @Ciprian
    Căpitane, uiţi un lucru: Napoleioan, în perioada lui de maximă glorie, tot aşa lucra: noaptea, aşa că dimineaţa e normal să se ma hodinească omu’ o ţâră. Lasă că pliem campania după bioritmu’ preşului…

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  74. 74. sendroiu a spus:

    bai, voi chiar credetzi ca Julius poate sa mearga dupa ce isi introduce picioarele in bocanci? Si sa zicem ca ar putea sa mearga: cam citzi pasi sa faca el, inainte sa oboseasca?
    Cica a urcat scarile un etaj intreg! in budigai si bocanci!!

    (auzi, campanie DENIGRATOARE!?!? asta e realitatea, cruda!)

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  75. 75. Şi la vară cald a spus:

    @Dr. Şendroiu
    Nu înţeleg de unde râca asta împotriva viitorului nostru preş! Câte gagici ţi-a suflat până acu’?
    Şi mai umbli şi cu minciunele: ziceai că eşti ochelarist, ca candidatu’ nost’! Unde ţi-s ochelarii, ai?!!!! Bag sama că eşti de la opoziţie…

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  76. 76. sendroiu a spus:

    e o poza facuta intr-o carciuma: in carciuma nu merg cu ochelari, de obicei

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  77. 77. sendroiu a spus:

    (de fapt, ochelarii erau deja spartzi in momentul efectuarii pozei laughing )
    am si poze cu mecla mea fara ochelari, da’ sunt mai vechi si mi-e lene sa scobesc prin foldere

    ps: da’ nu cred ca e o idee geniala sa judeci oamenii dupa poze: de exemplu, daca eu m-as lua dupa poza ta, as zice ca nu zgarii prea rau (mitza aia nearatand tocmai blind … winking )

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  78. 78. Şi la vară cald a spus:

    @Dr. Şendroiu
    Bună tactică! Un mic compliment ici, o pişcătură dincolo… happy
    Ai noroc că-i atât de târziu, că ar navăli iar admiratoarele pe blog, cu comentarii pofticioase. rolling on the floor
    Deocamdată încheiem un scurt armistiţiu, că trebuie să mă retrag, să schiţez strategia de campanie. Ţine-ţi ochelarii la-ndemână, că o să ai nevoie de ei, crede-mă! winking
    Noapte bună!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  79. 79. JULIUS a spus:

    Sendroiu! Tu qouque, mi fili?
    Nu va luati dupa el, e invidios pe fizicul meu atletic! Am 187/89, dioptrii mai mici decat ale lui, sunt mai frumos si mai inteligent si nici nu beau si nu dau chefuri, duc o viata cumpatata, sunt un exemplu pentru tineri, varstnici, barbati, femei si copii! Julius presedinte! Sendroiu, pleaca din Ghencea, pleacaaa din Ghencea, Sen-dro-iu pleaca din Ghencea!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  80. 80. N.A. a spus:

    @Julius – rolling on the floor
    Deci stim care va fi principalul tau contracandidat in lupta pentru tron!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  81. 81. Victor a spus:

    Acu’ m-am lamurit! V-ar sta bine cu imnul “Noi nu suntem normali”!
    Pai treaba serioasa-i asta, sa ma faceti sa ma tin cu mainile de burta de ras, incat “mi-a sarit” si somnul? (si NU ma refeream la peste)

    @ JULIUS: Ciudat! N-am avut inca onoarea sa-ti vad poza (‘oi mai “scotoci”, cat ma pricep) da’ mi te imaginasem tanar. Daca lui Sendroiu (care afiseaza poza care se vede) ii spui “mi fili”… Pai la varsta asta e normal sa fii un exemplu pt toti, doar se stie ca da sfaturi bune cine nu mai poate da exemple proaste! tongue

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  82. 82. sendroiu a spus:

    bai, Jul, Hitler era un tip cumpatat, care nu bea, nu dadea chefuri, avea un comportament model pentru tineri, varstnici, copii (asa sustzinea el), uneori avea si el reactzii isterice in bocanci si budigai (in special in bocanci), reactzii paranoide belicoase etc.
    Chiar nu vezi nici o legatura?
    Churchill, in schimb, dadea chefuri foarte mishto (din cite am auzit) si in plus prepara nishte cocktailuri excelente. E adevarat, nu se considera un exemplu pentru copii, dar nici nu isi fugarea vecinii in bocanci …

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  83. 83. M3bis a spus:

    @sendroiu
    Ţie ţi se pare că Jul e un tip cumpătat?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  84. 84. sendroiu a spus:

    @M3bis: mie nu mi se pare nicicum, e fix parerea lui despre el:
    “duc o viata cumpatata, sunt un exemplu pentru tineri, varstnici, barbati, femei si copii!”
    (vezi ultimul lui comentariu)

    eu, de fapt, nici nu prea shtiu ce inseamna exact sa fii cumpatat, in viziunea lui Julius

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  85. 85. M3bis a spus:

    @sendroiu
    Deci mai are şi de-alea, dedublări de personalitate, sau cum le-or zice.
    Am şutit dicţionarul lui Julius, uite ce scrie la cumpătat:
    cumpătat – CUMPĂTÁT, -Ă, cumpătaţi, -te, adj. (Despre oameni şi despre manifestările lor) Fără măsură, nestăpânit, pus pe şotii, nervos. – V. cumpăta.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  86. 86. Suminona a spus:

    eu recomand filmul comando tot la maxim sau ceva cu pac pac intens winking

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  87. 87. Si-la-vara-cald / Vara Eterna, pentru Ciprian a spus:

    Ce v-am zis io ca candidatu’ (sic!) nost’ lucra mai mult noaptea. Imi pare rau ca nu i-am prins discursu’ de acceptare a candidaturii propuse de noi, da’ l-am vazut acu’ in reluare. Bun, trecem la conturarea imaginii. Sa vezi ca Ciarcil altoit pe Buonaparte in perioada lui zglobie scoatem din el! Sa moara de ciuda dr. Sendroiu! O fi avand el priza mai mare la electoratul feminin al DC, da’ cum ala e cam subtire, victoria va fi neindoios a Tiranului. Julius presedinte! Julius presedinte! Julius presedinte! happy

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  88. 88. N.A. a spus:

    @vara calda si eterna – Adica tu nu te simti sfasiata intre admiratia ascunsa pentru dom’doftor si supunerea catre tiranul odios? laughing

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  89. 89. Si-la-vara-cald / Vara Eterna, pentru Ciprian a spus:

    @N.A.
    Eeeei, aia ascunsa mi-o rezolv io cumva, ca doar am cel putin trei poze de-ale doctorului; dar aia cu supunerea… e mai tentanta…. rolling on the floor

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  90. 90. N.A. a spus:

    @vara eterna si calda – Hihihi, deci recunosti ca te uiti pe ascuns la poza cu dom’ doftor (aia la fizicu’ despuiat) in timp ce lucrezi la campania electorala a lui Julius!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  91. 91. kekee a spus:

    @ slvc
    sarmanul, si leii de circ par domesticiti si supusi, dar ati mai vazut dresor sa stea cu spatele la ei ?
    ps. inca fata de lei ( daca-s ghiftuiti ) – poate , dar fata de leoaice ?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  92. 92. Si-la-vara-cald / Vara Eterna, pentru Ciprian a spus:

    @N.A.
    Dap, recunosc. Ca ma inspira! Da’ nu asa cum ar crede unii rautaciosi. Iar de-acum oi face-o si mai abitir, ca pe opozanti trebuie sa ai mereu OKS! winking
    @Victor
    Acum te vazui, Victoras, ca bagai strambe in zori de zi. Deci, Tiranu’ nost’ ii tanar, ca de-aia il pastram doar pentru peste 5 ani. Si cand ii vorbea de sus contracandidatului sau, dr. Sendroiu, o facea de la inaltimea sa morala, nu a etatii! sad
    @kekee
    Esti pe-aproape. Supusa ca o pisica salbatica! winking

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  93. 93. thorski a spus:

    Pentru cablu merita batut la fel ca hotii de cai.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  94. 94. dragos B. a spus:

    am si eu o curiozitate, de ce la blogroll apar numele meu cu link catre visurat? nu ca ma deranjeaza, e doar o curiozitate.
    ah…..marfa serialul, cand povestesti imi si imaginez, ar merge de un serial tv : “Vecinii iadului” sau “Vecinul de la 5″ …etc.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  95. 95. Arsulici a spus:

    @Dragos B
    În regia lui Sergiu Nicolaescu, of course! Iar serialul să fie difuzat pe AXN, nu? big grin

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  96. 96. M3bis a spus:

    @dragos B.
    Crezi că eşti singurul cu numele ăsta?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  97. 97. Laura a spus:

    Nu pot sa cred! rolling on the floor Nu stiu daca sa rad sau sa plang… Dupa cum spuneam si in alt comment, eu am scapat de nebunul de desupra, de la 8 insa, din Dristor. Dar daca el crede ca a scapat de mine, se inseala… devil Insa ma sperie sa vad cate copii la indigo are omu’!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  98. 98. dragos B. a spus:

    @M3bis …nu era vorba ca as fi singurul cu numele asta, daca citeai mai atent/a eu ma intrebam si il intrebam pe julius de ce este link catre visurat, dar in fine ……nu conteaza.
    @Arsulici mai bine in regia lui Porumboiu JR. laughing si sa-l dea pe HBO

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  99. 99. alina a spus:

    Stiu ca nu-i corect fata de tine si poate te doare ce ti se-ntampla ( nooooooot ) but…… INCA rad cu lacrimi laughing

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  100. 100. Mihai a spus:

    daca ceea ce spui tu aici e adevarat atunci, sincer iti spun, te compatimesc! eu nu as rezista sa stau cu nebunul deasupra…

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu

Lăsaţi un comentariu

Follow me



Producton

Cartusel


metafrasis



Echipa

Top 5 DailyCotcodac


1. Apocalipsa după relaţii
2. Totul despre bucătărie
3. The French Salute
4. Turnul Babel pe valuri
5. Listă bună, pistă falsă

 

Ultimele comentarii

    • Miruna: Stephen Fry ruleaza, ca tot adusesi vorba despre “a bit of Fry and Laurie”…
    • Adriana Popescu: @JULIUS: Mi se pare normal! Ca dup-aia sa-mi storci lamaia daca scot vreo tampenie. :P Fa promo la...
    • JULIUS: @Adriana Popescu: n-am vazut niciodata, eu mă uit doar la Observatorul de seară.
    • Adriana Popescu: @JULIUS: Esti vraiste! Gandeste-te la geniala emisiune “Nora pentru ma-ta” Poti sau te...
    • JULIUS: @Adriana Popescu: păi din ce sa fac promo, fara texte? :))


CATEGORII

iq-est

BLOGROLL

POSTURIRECENTE

MiniBLOGROLL

ARHIVA

Banner DailyCotcodac