Daily Cotcodac

Trolling since RoBlogFest 2010


"Nu există femei grase, ci doar vopsea puţină" - Peter Rubens

Secretul cuţitului de teleşoping

Ovidiu Eftimie

Încă de la începuturile teleşopingului în ţara noastră, setul de cuţite de bucătărie, cu superlame care taie orice, a făcut carieră. Au fost şi răzătoare, şi storcătoare de fructe, dar nimic nu a rezistat mai mult decât cuţitul care taie.

Acţiunea reclamei debutează simplu, cu doi cetăţeni care se minunează de calităţile cuţitului respectiv. Acesta are încorporat în el o supertehnogie care îi permite să taie borduri, carne, linoleum sau chiar franzele foarte pufoase. În vârf are un fel de furculiţă ce poate fi folosită pentru întors carnea pe grătar sau ştrangulat şoricei. Dacă suni la numărul afişat pe ecran, pe lângă cuţit primeşti un satâr, un cuţit de tăiat verdeţuri, o foarfecă ce poate tăia carton, tablă şi nanotuburi, un cuţit supertăios de întins margarina şi, bonus, încă vreo trei patru cuţite care fac tot felul de minunăţii. Plus încă un cuţit la fel ca primul, toate acestea gratis.

În ciuda puterilor supranaturale ale cuţitului de teleşoping, se pare că lumea nu prea se înghesuie să-l cumpere. Pe la începutul anilor ’90, anii de glorie ai răzătoarei Veorner (nu ştiu cum se scrie exact), tata a cumpărat un astfel de cuţit. Am încercat să tăiem o găină cu el şi s-a dovedit extrem de ecologic. Practic, după o zi de folosire, a trebuit să convingem găina să se sinucidă pentru că nu mai tăia nici măcar margarina.

Dar, principalul motiv pentru care românii nu cumpără cuţitul minune nu este legat de faptul că e prost. Nu pentru că e scump sau pentru că au deja un cuţit care taie în casă, nu. Principalul motiv pentru care nu se cumpără acest cuţit este faptul că nu poţi deşuruba nimic cu el. Orice cuţit românesc este folosit la aşa ceva. Bărbaţii români, bucătari legendari, abia de folosesc de două ori pe an cuţitul la tăiat carnea sau pâinea, pentru că bărbaţii nu gătesc. Burlacii trăiesc cu conserve de pateu, triunghiuri de brânză şi cartofi prăjiţi, iar pentru cei însuraţi nu mai există motive să intre în bucătărie. Totuşi ei intră, de câteva ori pe an, pentru a lua cuţitul să deşurubeze ceva.

Nu contează că au şurubelniţe, le lipseşte exact acea şurubelniţă ce poate fi suplinită de vârful cuţitului. Dacă are un set complet de şurubelniţe (cum am eu, 140 de capete diferite interschimbabile), mai mult ca sigur că setul este în pivniţă şi cine dracu’ se duce până acolo doar ca să deşurubeze ceva. Vârful cuţitului românesc mai poate fi folosit pentru chituit geamuri, ras diverse lucruri de pe geam, desprins chederele la maşină sau demontat întrerupătoare.

Abia când cei doi entuziaşti de la teleşoping vor demonstra cum supercuţitul prezentat de ei poate face toate acestea şi, în plus, regla casetofonul şi desface beri, ei bine, abia atunci vom vedea un boom al vânzărilor atât de mare încât economia Olteniei ar putea ieşi din criza economică cu mult înaintea statelor civilizate.

V-am spus că trebuie să aibă şi mânerul din corn de cerb?

19 comentarii la “Secretul cuţitului de teleşoping”

  1. 1. dorinho a spus:

    un cutit cu varf detasabil ar trebui. se stie ca suruburile mai mari nu le poti invarti cu varful ascutit

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  2. 2. si-la-vara-cald a spus:

    Varful cutitului romanesc mai poate fi folosit si la curatirea delicata a unghiilor supradimensionate de la degetele mici ale mainilor posesorului. Daca se poate, sub ochii musafirilor, dupa care poate fi utilizat fara grija la taiatul painii sau al fripturii.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  3. 3. M3bis a spus:

    A tăiat, cuţitul minunat, o zi întreagă? Înseamnă că ai nimerit setul ăla de export.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  4. 4. Tweets that mention Daily Cotcodac »  Secretul cuţitului de teleşoping -- Topsy.com a spus:

    [...] This post was mentioned on Twitter by JuliusDC, Dragota Emil. Dragota Emil said: puterea cuţitului românesc http://bit.ly/4enonZ [...]

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  5. 5. Ciprian a spus:

    Genial programul ala de telesoping. Il urmaresc zilnic si e foarte amuzant laughing Mi l-am inregistrat chiar si pe telefon.

    @slvc
    Ce scarbos!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  6. 6. Sylvia a spus:

    Am ras de m-am prapadit. Bun articol. Poate cu un cutit din asta convingi un emo sa-si schimbe dorintele de sinucidere.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  7. 7. eftimie a spus:

    Este singurul cuţit care nu poate ucide emo. Este recomandat chiar şi părinţilor de emo.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  8. 8. M3bis a spus:

    M-am prins. Băietu’ lu’ Eftimie nu răspunde decât la fete. O fi din tagma lu’ Julică? Cu toate că n-aş prea crede. Aştia nu curăţă cartofi.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  9. 9. Ensi a spus:

    Da, asta ma gandeam si eu. Mah, dastepti elvetienii aia care au pus la cutit inca 30 de ustensile pe care nu pot sa le folosesc (ati incercat vreodata minifoarfecuta sau minifurculita?). Cutitul care taie tot e absolut inutil! Nu are varf pentru desurubat surse, se indoaie cand incerci sa scoti capacul la carcasa, e prea lung pentru scos mufe, lama e prea lata pentru probat contacte de jumperi si nu are nici lanterna! Mai ales LANTERNA, care a fost functia principala a lui Nokia 1100 – un telefon mic, rezistent la socuri si a carui lanterna te tinea 3 ore!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  10. 10. Ensi a spus:

    @si-la-vara-cald: Iar pentru unghii nu se foloseste cutitul ci foarfeca de bucatarie, care nu numai curata delicat dar si taie perfect rotund. Se vede ca esti doar o dama bine si vorbesti din auzite

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  11. 11. Şi la vară cald a spus:

    @Cipri
    Io-te cine vorbeşte! Lasă că te-am văzut eu când… da’ mai bine nu spun, că după aia încep să se uite gagicile galeş la tine.
    @ensi
    Mersi! Io-s aia! (aici ar trebui să fie tipa aia sexy care-şi zbate galeş genele). big grin

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  12. 12. http://www.tahemet.blogspot.com/ a spus:

    Eu am răzătoare din aia. am dat un mil, da” ştiu că nu-l mai am. recunosc, taie excelent, inclusiv deşte ( o încercat mama să vază cum e), iar protectorul e gândit cu capul

    dar am găsit şi la 350 mii în piaţă una care taie aproape la fel.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  13. 13. http://www.tahemet.blogspot.com/ a spus:

    @Eftimie,

    ian de te du matale maică la obor, la magainuţele ale de bucătăreală. au ăia neşte cuţite la 5 lei cu care chiar tai şi borduri. io-l am de 3 ani şi taie ca lama.

    damblaua mea e să tai cât mai fin legumele, că-s pt salată sau pt mâncare. îmi taie feliile de roşii la grosime de 2 mm.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  14. 14. N.A. a spus:

    Io observ doar ca domnu’ Eftimie e un bun sot si-si petrece mult timp prin bucatarie si gospodarie, in general..
    P.S. De fapt, felicitari doamnei Eftimie! big grin

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  15. 15. eftimie a spus:

    @M3Bis afirmaţiile dvs domnule m-au pus iar în situaţia de “servit ciorbă rece”. Apropo, “ciorbă rece” e un eufemism winking

    @ensi Cuţitul ar putea fi dotat cu lanternă pentru momentele când deşurubezi ceva în spaţii întunecoase.

    @tahemet.blogspot.com Eu posed un cuţit chinezesc special care taie şi oase deşurubează şi întrerupătoare. Are şi caractere chinezeşti pe mâner. A costat vreo 7 lei în Kaufland.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  16. 16. M3bis a spus:

    @eftimie
    Nu ştiu bre, că pe la mine se zice borş. Şi nu e eufeminism. De borş rece vorbeam. Că borşul de fasole se mâncă rece. Cu ceapă. Şi măligă. Caldă, măliga.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  17. 17. sebra a spus:

    Principalul motiv pentru care românii nu cumpără minunea de cuţit e pentru că primeşti încă ţ cuţite de aceeaşi calitate.Şi-ţi umpli casa de inutilităţi.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  18. 18. marian a spus:

    am un cutit de peste 25 de ani,facut din material de supape de dacia pe care nu l-as da pe toata cifra de afaceri a acestor escroci!!!!!

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  19. 19. ion kuvaka a spus:

    cutitul tine pe viata, daca traim putin, nu-l pierdem, e facut din material bun, care, din pacate, rugineste, inoxul nefiind bun la taiat, il stim ascuti. am avut un vecin la tara, ce era expert in ascutit cutite, pe smirghel foarte fin si apoi pasla, pt stralucire. testul era udarea mainii si barbieritul parului. taia ca briciul. cele mai bune cutite de bucatarie au fost un set rusesc, ramas pe la tara, care a fost excelent. mai nu, exista cutite ceramice, ce taie foarte bine si nu necesita ascutire daca sunt folosite adecvat. costul unui set e cam $600big grin aveti grija la degete….

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu

Lăsaţi un comentariu

Follow me



Producton

Cartusel


metafrasis



Echipa

Top 5 DailyCotcodac


1. Apocalipsa după relaţii
2. Totul despre bucătărie
3. The French Salute
4. Turnul Babel pe valuri
5. Listă bună, pistă falsă

 

Ultimele comentarii

    • Dan1: Bre, tre’ sa-i pun musai niste mânusi codilului astuia, ca-i îngheata înotatoarele! Desi pare zen el,...
    • Dan1: @Ana Q.: Aaam înteles: esti agent de vânzari! =))
    • Ana Q.: Daca te referi la traficul de la modemul vodafone…(Vmb-Vodafone mobile Broadband) E nelimitat! INSA,...
    • Sorin: @warlock: Dupa ce este demis si Basescu, Vuvuzel cred ca se sinucide. Viata lui nu mai are sens. Despre ce o...
    • l@ura: @Dan1: breeee,si eu zic ca ar trebui sa pot; nu stiu restul lumii ce zice =)) da am o banuiala


CATEGORII

iq-est

BLOGROLL

POSTURIRECENTE

MiniBLOGROLL

ARHIVA

Banner DailyCotcodac