Postul nu e post destul

Sincerele felicitări, adjudecate, magneţii încă se joacă

Premiul cel mare, sincerele noastre felicitări, a fost umflat relativ uşor de Lepka, pentru comentariul: “Probabil, după ce li s-a întâmplat colegilor tăi moguli în ultima vreme, pleci într-o ţară care nu are acord de extrădare cu România. Dar ştiind că eşti o fire profund spirituală, am să particip la concurs cu destinaţia Tibet”.

 

Ce trebuie să reţinem noi de aici? În primul rând, că nu vom avea în următoarea perioadă texte omagiale pe Daily Cotcodac, nu voi fi prezentat de către distinşii autori drept victimă a represiunii regimului. Vasăzică, doamna Monica şi doamna Ina nu vor ţipa isteric la procurori, Ozzy nu va face şpagatul pe două scaune, iar George Damian, acest panda competent al nostru, nu vă va explica, cu toată dragostea, că nu există probe împotriva mea. Vă scutesc (pe de altă parte, din banii strânşi din donaţii n-aş putea cumpăra absolut nimic, fie el acest nimic şi de 70 de ori mai ieftin decât preţul real).

 

În ce priveşte răspunsul la întrebarea din concurs, nimeni nu a indicat până acum destinaţia exactă. Au fost câteva răspunsuri pe jumătate corecte, aşa că revin cu câteva indicii. În primul rând, ca să restrângem aria geografică, e vorba de Indochina. Şi sunt două ţări, nu una.

 

Indochina

 

Cititorul care indică primul cele două ţări câştigă un magnet de frigider de 2 euro, putând intra în posesia lui după ce va plăti o bere de 5 euro într-un bar pe care îl vom stabili de comun acord, la întoarcere.

Share:

33 comments

  1. Moni Bomboni 14 August, 2014 at 12:48

    votez Vietnam și Cambogia~

  2. bogho 14 August, 2014 at 12:50

    Thailanda si Myanmar

  3. Sabotor 14 August, 2014 at 12:59

    In Cambodgia si Vietnam, pentru a revitaliza si a lupta impreuna cu Khmerii Rosii si Vietcong impotriva imperialismului.

  4. Costi 14 August, 2014 at 13:00

    Thailanda – Phuket; Malaiezia – Kuala Lumpur, Penang, poate si putin Singapore

  5. Mefistica 14 August, 2014 at 13:01

    Cambodgia si Laos. sau Cambodgia si Vietnam.

  6. CID 14 August, 2014 at 13:09

    Thailand si Malaysia.
    O doamna, cu atat mai putin distinsele doamne Monica si Ina,nu tipa,nici isteric, nici in alt mod.Desigur discutiile cu sotii nu se pun.

  7. ciprian 14 August, 2014 at 13:18

    Indapore sau Thailandanezia.

  8. bogho 14 August, 2014 at 13:22

    “Sincerele felicitări, adjudecate” e corect sau ar trebui “Sincerele felicitări adjudecate” ?

  9. Lepka 14 August, 2014 at 13:26

    ha, norocul incepatorului . multumesc mult, o sa-mi prinda bine pana la salariu, dupa ce ma intorc lefter din concediu 🙂
    Pentru a sunt o fire lacoma, am sa incerc sa umflu si magnetul cu raspunsul: Thailanda si Cambodgia.

  10. Lepka 14 August, 2014 at 13:37

    Nu-l starni, bogho, asa e corect. 🙂 Virgula tine loc de nume predicativ acolo.

  11. Dan1 14 August, 2014 at 13:43

    Bre, vezi ca e cam aproape de Malaezia!

  12. Dan1 14 August, 2014 at 13:44

    @Lepka: Ma scuzati, era sa uit traditionalul mânarieee! :))

  13. Boby 14 August, 2014 at 14:02

    Eu ramin la parerea mea: magnetzei din Thailanda am, ca am fost si eu, dar din Myanmar inca nu…

  14. Old John Wheel 14 August, 2014 at 14:33

    În Burma nu există magneţi. 😛
    În altă ordine de idei, îţi reamintesc, Julius: va fi vai de posteriorul tău! Musonul te aşteaptă cu duşuri naturale zilnice şi mucegai pe care îl vei face pe umeri. 😀

  15. Cristi 14 August, 2014 at 15:15

    Julius daca te duci in Thailanda ai grija la fetele de acolo. Nu sunt chiar ceea ce par. 😀

  16. simf 14 August, 2014 at 15:17

    cambodgia si laos, ca oricum concursul e de decor, magnetul e deja antamat, manarieeeeee 😉

  17. Eugen 14 August, 2014 at 15:19

    Myanmar & Laos

  18. io 14 August, 2014 at 15:33

    thailanda ca tot ai zis ca e liber la manarii :)))

  19. Moni Bomboni 14 August, 2014 at 15:42

    Un articol care explică alegerea destinației de vacanță de către mogul. După peregrinările absolut anoste pe meleaguri africane, Julius a zis să-și încerce norocul și în Indochina, raiul familiștilor fericiți de import 😉
    A Thai Region Where Husbands Are Imported
    http://www.nytimes.com/2010/09/25/world/asia/25iht-thai.html?pagewanted=all

  20. deaddy 14 August, 2014 at 15:43

    Doua tari hmm… care este… asa… indochina…. 😕
    Aha! Elementar, nea Watsoane! India si China! Al dreacu mogulu’, a bagat harta cu Indonezia sa nu ne prindem. *-:)

  21. monica 14 August, 2014 at 15:55

    Doamna Ina, nu stiu de ce am picat noi de tipatoare isterice… O fi un indemn subtil sa mai scriem si noi ceva? Sau… Nici nu stiu ce sa zic.

  22. Rada 14 August, 2014 at 17:05

    Ete, na! Sa nu-ti uiti umbrela. Si barca. 🙂

  23. dyers_eve 14 August, 2014 at 18:06

    Pai alea doo tari e scrise colea jos, in dreapta “Thailand & Neighbours”.

  24. cristina-maria 14 August, 2014 at 20:09

    Mogulu’ tot mogul, bai frate!pai nu ziceai ca e o tara? acu’ s-au facut doua?maine ne anunti ca de fapt e tot continentul si ca, daca tot iti dai banii pe vacante nu ai bani de magneti deci nu ne dai magnetelul, ne pui sa iti aducem noi unul; pai daca se joaca dupa regulile astea, bag si eu combinatii de n luate cate k: Cambogia si Laos, Cambogia si Vietnam, in ordinea asta si stai ca poate mai revin cu mesaje si pt celelalte:)))

  25. Dan1 14 August, 2014 at 20:56

    @monica: Asa-asa! Ce era asa greu? :))

  26. Rada 14 August, 2014 at 22:43

    Hai să mai fac o încercare: thailanda şi singapore. Numai că în România nu ştiu unde o să găsesc bere la 5 euro..

  27. Lucian Cremeneanu 14 August, 2014 at 23:06

    Două ţări ai spus? E limpede! Mergi în Papua.

  28. mistretanu 14 August, 2014 at 23:50

    Sigur in Ungaria pleci.

  29. deaddy 15 August, 2014 at 01:08

    @rada
    Berea casei 1000 ml……………………………………………………………………….22,00
    hadica fix 5 euri
    citat din http://www.carucubere.ro/ro/pdf/meniu_caru_cu_bere.pdf

  30. Rada 15 August, 2014 at 06:19

    @deaddy: uite bre că există! 🙂
    Bine, e la un litru şi e mai scumpă decât doua beri ursus la 0.5. Ceea ce mă face să mă întreb care e desteptul responsabil cu preturile. 🙂 🙂

  31. victor 15 August, 2014 at 12:12

    Vietnam + Laos

  32. Gigel 18 August, 2014 at 21:06

    Vietnam + Vietnam.

  33. SM 20 August, 2014 at 10:16

    cambodgia sigur. a doua nu ma pot decide intre laos si burma.

Leave a reply