Postul nu e post destul

Haideţi să ajutăm un copil să trăiască

 

Sami

 

Sami are 12 ani şi este bolnav de leucemie promielocitară acută de tip M3 (cancer de sânge). Deşi gravă, boala de care suferă Sami este tratabilă. În acest moment, a început tratamentul cu citostatice la spitalul Fundeni şi răspunde bine – numărul de trombocite a crescut deja de cinci ori şi trendul se menţine ascendent. Supravieţuirea lui depinde de tratamentul adecvat etapei următoare, însă acesta poate fi făcut doar într-o clinică specializată din străinătate.

 

Costurile tratamentului propriu-zis sunt suportate de asigurările de sănătate. Pe lângă acest tratament însă, copilul trebuie să rămână câteva luni internat într-un centru de tratament, alături de mama sa. Plus, banii necesari pentru transport. Or, aceste costuri, pe care Casa de sănătate nu le asigură, se ridică undeva la 40.000 de euro. Bani pe care mama sa nu are de unde să-i mai scoată – nu are ce să vândă.

 

De ce am spus “mama sa”, şi nu “părinţii săi”? Fiindcă tatăl lui Sami, plecat de mai mulţi ani din ţară, a refuzat categoric să-şi ajute copilul.

 

Dacă nu l-a ajutat taică-său, noi, nişte oameni necunoscuţi, am rămas singura speranţă a acestui copil. Îi putem ajuta fiecare dintre noi, donând oricât de puţin într-unul din conturile de mai jos.

 

Numere de cont sunt:

Titular cont:

Manuela Gogoase

 

BRD – Agentia Orizont

LEI: RO86BRDE410SV25213244100

EURO: RO90BRDE410SV25213164100

 

Pentru transferuri rapide, prin email, exista un cont de PayPal:

manuelag1977@gmail.com

 

 

Întreaga poveste a lui Sami o găsiţi aici.

Share:

7 comments

  1. Catalin 26 November, 2014 at 19:12

    Roaga-i sa adauge si un cont PayPal. E mult mai facil pentru cei din afara sa ajute asa. Multa sanatate!

  2. Soare Miriam 27 November, 2014 at 09:34

    Jullius, hai sa organizam o tombola, la care toti participantii aduc cate ceva, inclusiv serviciile pe care le presteaza la firmele lor sau altele, si cumparam fiecare cate un bilet de tombola, am participat la o asemenea strangere de fonduri pentru Georgiana. S-au strans 7000€ pentru operatia ei. A fost incredibil cum s-au mobilizat oamenii oentru a face un bine. E putina zbatere dar poate reusim. Te ajut si eu, cu orice se poate.

  3. Alina 27 November, 2014 at 11:16

    Ne trebuie un cont PayPal….nu ar putea cineva ajuta acest copil in a i deskide un cont PayPal ? In acest fel cei din diaspora ar ajuta mai lesne. Sanatate! Si Doamne ajuta sa ne mobilizam cat mai multi.

  4. morringain 28 November, 2014 at 01:00

    Exista un cont de paypal. Il aflati daca va duceti pe linkul din postare (pentru autor: poate ar fi util sa modifici postarea si sa pui si contul de paypal).

  5. admin 28 November, 2014 at 12:30

    A fost actualizat si aici. Multumesc 🙂

  6. Andrei Neagu 29 November, 2014 at 20:29

    contul paypal a fost setat pe adesa de mail a mamei, Manuela Gogoase, manuelag1977@gmail.com

    Numele meu este Neagu Andrei si sunt unul dintre voluntarii campaniei ce are ca scop strangerea de fonduri pentru salvatrea lui Sami.

    Daca doriti sa va alaturati ecipei noastre ma puteti contacta pe mail art.antik@yahoo.com sau telefonic ;a numarul 0722211698.

    id facebook : http://www.facebook.com/andrei.neagu.58

    In cateva zile vom avea si flyere ce se pot impartii in diverse locatii din Bucuresti.
    Incepand cu zia de Miercuri, ma puteti contacta daca doriti sa impartiti flyere. Noi impartin la Romexpo Bucursti in cadrul targului Christmas Shoping care incepe pe 1 decembrie.

    Deasemenea, va putem trimite pe mail, grafica pentru flyere, putand chiar voi sa printati si apoi sa impartiti cateva.

  7. Alin 17 December, 2014 at 13:08

    Am postat si eu despre un caz pe site-ul meu, dar pana acum inca nu s-au gasit doritori de a ajuta! Nu neaparat financiar, copii despre care am scris in articol au nevoie de hainute, incaltaminte (lucruri pe care sunt sigur ca multi dintre noi le tinem degeaba, nu le mai purtam…)

Leave a reply