Pseudo-aventuri cu cortul
Daniela D.
Am mers cu cortul de două ori: o dată la munte și o dată la mare.
Prima oară, la munte, imediat ce am instalat cortul – a durat cam patru ore, niciunul dintre noi nu mai instalase un cort vreodată – a început o ploaie cu bulbuci. Cădea apa din cer ca și cum cineva ne arunca apa cu ligheanul în cap. În zece minute prin cort ne trecea un mic râuleţ și aveam bagajele pline de apă. Era noapte și veniserăm cu unii mai proști decât mine, ceea ce, vă rog să mă credeți, este destul de greu. Nu aveam lanterne, nu aveam haine impermeabile și ne aflăm într-o poieniță în mijlocul pădurii, foarte idilică pe timp uscat. Numai că atunci era foarte, foarte umed și am constatat, uimiți, că în poienițe nu există felinare stradale și nu trec oameni când plouă. Bine, vedeam ceva din când în când, pentru că fulgera și trăsnea des și atunci, pentru câteva secunde, mi se părea că pădurea va lua foc, cum am văzut eu în desenul animat cu Bambi. Noroc că ploua totuși, s-ar fi stins incendiul. A plouat toată noaptea. Am putut să strângem cortul abia când s-a luminat de ziuă și ne-am dus acasă, murați și cu coada între picioare, pentru că părinții ne interziseseră să plecăm, dar noi fugiserăm de acasă, ca niște aventurieri ce eram. Aveam vreo 12 ani sau așa ceva.
După aia, peste câțiva ani, m-am dus la mare cu cortul, în Vamă. Problema a fost că nu mă deșteptasem între timp. Deloc. Am fost exact tot atât de pregătită ca data trecută și am pățit exact același lucru. Doar că nu a început ploaia imediat ce am ajuns acolo, a început după o zi. În prima noapte nu a avut loc niciun incident deosebit, cu excepția faptului că împrumutasem de la cineva un cort despre care nu știam nimic, decât că e cort. Aveam să aflu că e bine să stai în corturi în care încapi, dacă vrei să fie ok. Or, cortul meu era pe lungime un pic mai mic decât mine. Era un cort pentru bebeluși sau așa ceva. Ca să nu stau cu picioarele pe afară, trebuia să stau cu capul împins prin pânza cortului. Din cauza asta, am avut sentimentul permanent că toată lumea care trece pe lângă cort mă va călca pe cap, ceea ce s-a și întâmplat până la urmă, pentru că – se știe – de ce ți-e frică, de aia nu scapi. După ce tânărul aflat în stare avansată de ebrietate s-a împiedicat de capul meu ieșit prin cort (tot el s-a supărat, a zis că i-am pus piedică), nu am mai putut dormi. Mi s-a părut că mă găsesc într-o situație periculoasă, pe care o pot controla numai în stare de veghe. Am stat, foarte romantic, în fund pe malul mării. Noroc că nu ploua. Ceea ce nu am putut spune și în a două noapte, în care a plouat. Foarte tare. M-am întors acasă.
Și de atunci nu am mai mers niciodată cu cortul.
niciodată nu am înțeles ce e cu corturile. acum m-am lămurit.
Nici eu nu am inteles ce e cu corturile, dar nici nu m-am lamurit.
Inca ma minunez ca exista oameni care, de buna voie si nesiliti de nimeni, se duc cu corturile.
Dar probabil ca nu e asa grav, pentru ca oricum exista oameni care, de buna voie si nesiliti de nimeni, se si casatoresc, deci tot un drac.
Io am fost cu cortu’ o singura data, la 2 Mai, când eram flacau (si student). Mi l-au montat amicii cu care plecasem, toata ziua stateam cu berea-n nas la o terasa de-acolo, mâncam “chebap” care era în fiecare zi altceva. A, si am agatat si o eleva de venise singura si fara cort saraca. De plouat a plouat abia pe drumul spre casa, dar eram în Dacia mea si nu intra multa apa, doar pe la chederul de la parbriz nitel. A, si pe la ala de la luneta.
pfff….cortul deja e un lux burghez! ştiu eu oameni care în tinereţe dormeau prin cantoane şi stâne părăsite… oameni neserioşi, care au zis că dacă mai sforăi mult dorm afară :))
Dan1,
Aventurierule! =))=))
Pareai mai degraba sinistrata decat aventuriera. Bine ca n a plouat mai tare si ai apucat sa
te faci de ras pe aicine povestesti.eh, cind ai 12 ani sau inca virsta de mers la 2 mai & vama, mai treaca-mearga sa o iei asa de nebun cu cortul, insa la astia marii .. greu de priceput treaba asta cu cortul, de ce s-or duce de buna voie si nesiliti de nimeni sa-si bata joc de ei insisi.
cica e un fel de chemare a naturii, am mai vazut si pe-acilea niste aiuriti cu rucsacul in spate, bintuind prin munti, cica sa cunoasca natura & shit ca ei s-au saturat de oras si betoane etc..
De ce ti-e frica nu scapi? :)) hahaha… mvaaaaai, pai atunci mi-e atat de frica ca o sa devin miliardara peste noapte, pfffai ce frica mi-e :))
@Cristina Ș,: Aaalo, fata, ai grija ca Julius e mare amator de Vama! Cu cortul, cred! :))
@RoseN: Fata, sa ne apuce pe toti o frica colectiva de miliardarie (sau cum s-o zice) atunci! =))
La mine cortul a fost OK.
O data, singur, la mare, dupa anul 1 de facultate, langa tabara de la navodari (unde mancam gratis contra niste palinca data sefului cantinei). Dimineata mi s-a oferit un “iama-nene” la trenul de elevi care plecau in tabara, am facut rost de cort in doua ore, mama mi l-a cusut pe ende era cam desirat. “Cunoscut” blonda redegista.
La munte, la Padis, tabara de corturi cu colegi de facultate plus alti prieteni, am pus corturile in curtea ocolului silvic, in adapatoare pentru animale raceam berea si pepenii, in fiecare zi cate un cuplu ramanea la corturi sa le pazeasca si sa faca mancarea de seara (conservele chinezesti de carne erau la concurenta cu cutiile de sunca Sibiu alea ovale, aveam cumparati Wirshli de oaie din Abrud (aia nu se stricau nici macar vara), ceilalti mergeam in excurii de o zi (gen Focul Viu, Pestera Ursilor, etc.)
Dan1,
Pai de-aia zisei, 12 ani sau inca virsta de 2Mai&Vama, ceea ce nu e neaparat 12 ani ;))
In rest.. le doresc eu viata la tara cum stiu eu astora de merg cu cortul mintindu-se ca natura..
Singura amintire despre corturi este in copliarie, cind ne jucam de-a mama si de-a tata, iar in cort puneam “copiii” la culcare( toti puii de cîini si de pisici pribeagi pe care-i gaseam prin sat).
dar nu vroiau deloc sa doarma in cort ….
😀
ela, :)) haha, destepti, aia chiar stiu ce e apropierea de natura, nu le mai trebuia, ce n-ar fi dat ei pentru un presulet sau o pernuta, pe la cineva prin casa 😉
Si eu am mers cu cortul la mare o singura data. Dar poanta tare e alta: unde l-am pus. Mai, va puteti inchipui voi unde l-am pus? Nici nu va trece prin cap.
L-am pus in debaraua aia de la camera de hotel, ca m-am razgandit pe drum. 😛
Cristina Ș.,
Ba chiar vedete la concursuri de mima!
Offff, ce vremuri…..
Bre, treaba-i nitel mai complicata de atat. Ca sa mergi pe munte in siguranta trebuie sa faci niste investitii serioase. Practic, metrul patrat de cort poate fi mai scump decat metrul patrat de apartament in Bucuresti.
Un cort impermeabil, usor de dus (pana in 3 kg) si de montat (cam 5-10 minute de o singura persoana) costa de la de la un salariu minim in sus. Astea tin la o furtuna serioasa fara probleme. Mai adaugi un sac de dormit cu puf, preferabil de 1 kg sau sub, doar putin mai ieftin decat cortul (dar poate fi si mai scump), lenjerie pentru sac (da, exista), bocanci la acelasi pret cu sacul, bete de trekking, lanterna, haine impermeabile, izopren cat mai gros si mai usor, rucsac usor in care sa incapa cele de mai sus, mai putin izoprenul. Plus cateva haine de schimb si mancare insotita cu un arzator (sau primus cum mai spun unii – un fel de adidas al arzatoarelor). Optional, daca inca nu ti-ai vandut un rinichi, poti sa mai achizitionezi o amprenta aditionala de cort pe care sa o pui pe pamant inainte sa montezi cortul – pentru izolare mai buna.
Daca le ai pe toate cele de mai sus s-ar putea sa dormi in cort mai bine decat acasa.
Rada,
Altfel spus, ma duc la NASA si le fur un cort:D
ela, nu-i nevoie, au vandut ei deja tehnologia altora, se gaseste de cumparat. 🙂
Cu furatul ieşi mai ieftin Rada….
Însă viu şi întreb, cu hotelul / pensiunea ce-are?
Belle dImagination, chiar asa! Hotel / pensiune ce-are?
@Rada: Aaalo! Pa’ ce facusi? Uitasi berea! =))
Mersul cu cortul nu mai e ce-a fost. Generația mea a prins ”Expedițiile Cutezătorii” din școala primară, la care profesorul coordonator te învăța mai mult sau mai puțin diverse lucruri utile. Am avut noroc de o profesoară pasionată, de la care am învățat cum să montăm cortul în diverse situații de teren și meteo, ce e mâncabil din natură și ce e de evitat în momente importante (ex.: eram pe malul unui râu și nu mai aveam conserve, așa că a trebuit să ne descurcăm. Colegii au cules scoicile potrivite, profesoara ne-a arătat cum să le scoatem mușchiul, iar eu eram în tură la bucătăria de campanie și i-am urmat indicațiile. Găteala a fost atât de apreciată încât toți au făcut excese, iar eu de-abia am gustat, așa că a doua zi, pe traseul din pădure, mai toți ceilalți se cufureau prin tufișuri). Am și acum insignă de secund și medalie de căpitan din epoca aia, când se întocmea un adevărat dosar pentru acțiuni, de la jurnal la albumul foto și ăla cu plante presate (sau insecte, dar acolo n-am avut inimă să contribui).
Prin anul I de facultate, am primit cadou un cort la mâna a doua, model ”iglu”. Avea capacitatea de 9-10 persoane, cu 3 ”camere” în care puteai sta în picioare.Pentru 4 persoane, era ideal: în compartimentul central puneam toate bagajele, iar în compartimentele laterale dormeau regește câte 2 persoane.
Era ușor de cărat și destul de lesne instalabil, odată ce-i știai rostul. Pe vremea aia, te puteai duce aproape în orice loc și să-ți instalezi cortul. Am fost la Vama Veche, 2 Mai, pe lângă Cheia, pe lângă Peștera și în multe alte locuri, pe care nu mi le mai amintesc. Cu timpul, locurile de campare s-au restricționat și nu voiam să merg în locuri organizate unde să ne calce alții pe cap.
Câțiva (mulți) ani mai târziu, ne-am cumpărat teren la țară și în fiece weekend mergeam cu cortul nostru și invitam prieteni. Dacă erau mai mulți, veneau cu cortul lor. Acum mi-e greu să-mi imaginez că aș mai face asta azi. Mergeam cu mașinile, puneam corturile în miezul caniculei, apoi pregăteam vatra, adunam lemne, spălam și procesam alimentele (carne, ciuperci, legume etc.). A doua zi, prietenii plecau, iar noi stăteam să spălăm, strângem, împachetăm, adunăm și sortăm gunoaie.
Când am decis să construim pe teren o căsuță, am importat din Covasna un om bun și de încredere, pe care la același cort l-am cazat. Lucrările erau programate pe timpul verii, dar cum ne-am încontrat cu furnizorul țepar și a trebuit să găsim altul, am amânat pentru anul următor. Cortul a cedat, din fericire,de-abia când a fost casa gata. M-am și mirat, fiindcă nu l-am prins niciodată nou, l-am ținut în soare (că altfel nu aveam cum) și pe proprietate bătea vântul mereu, iar el era sensibil la asta.
În concluzie, cred că e important să vezi ce vrei de cort, unde-l pui, de ce și cum. Să evaluezi riscuri/ inconveniente vs. beneficii. Noi n-am avut alte echipamente decât sacii de dormit, și ăia vechi și cârpăciți. Nu le mai funcționau fermoarele, așa că i-am cusut.
Compania, peisajul, muzica și mâncarea fac totul. În rest, după mine, putem dormi și în copac :-). Oasele și mușchii să ne țină!
Thanks God it’s friday.
De mulţumit o să mulţumim mai cu tragere de inimă când o fi vineri
Aaalo, un text, ceva? Recomandari de seara? 😐
Am intrat si eu sa vad ce mai comenteaza lumea pe aici, ca oricum doar asta mai poti citi pe acest site de cultura de pe internet.
Constat cu durere in suflet ca toata lumea s-a tinut de comentarii ontopic.
S-au dus dracu vremurile frumoase când autorii scriau despre ce voiau ei si noi comentam despre ce voiam noi si in nici un caz despre ce a scris autorul.
Singurele comentarii valabile la adresa textului erau:
Sa scrie Raetchi ca el stie, restul sunt de umplutura.
Sau
Cândva erati mai buni, nu ma mai prindeti pe aici.
sau, cel mai iubit:
Sebra are dreptate.
Ce vremuri domnule, ce vremuri!
Pentru sustinerea unui flux constant de texte pe DC, propun ca sa se ia cel mai tare comentariu de la un text precedent si sa fie publicat ca text a doua zi.
La comentarii ne descurcam noi.
Dan1, da ce nu-ți convine Domnu’ ? … dacă vrei texte noi în fiecare zi află că ești pe un site de kultură bilunar =))
Radu Vasile, da, Sebra are dreptate ;))
Dan1, usor, draga, usor! nu vezi ca lumea e cu cortul?
Si eu sunt “cortist”. Ba chiar am facut blatul, 2 saptamâni am stat pe NV la Eforie Sud în camping pâna s-au prins paznicii ca n-am platit si nici câti eram (cu asta i-am fentat si pe cei de la Hotelul Marea Neagra, daca se poate numi hotel – daca mai tineti minte fazele cu buletinele).
Nu stiu cât de rezistent era cortul la apa, presupun ca orice cort ceausist, asa pâna la 1000mm, din fericire n-a plouat, dar nici tântarii n-au putut intra. Pâna si masa am blatuit-o, niste francezi ne-au invitat 3 saptamâni la masa la restaurant.
La munte a fost ceva mai problematic, afara era frig, înauntru era dogoare, iar daca .te lipeai în somn de prelata puteai face penumonie.
În rest, aventurile cu cortul ramân ceea ce ar si trebui sa fie, aventuri. În tarile civilizate, cortul trebuei sa-l amplasezi numai în interiorul campingului, niciodata în natura, si atunci te întrebi de ce te-a mâncat sa te duci cu cortul în mijlocul civilizatiei, la doi pasi de un hotel îmbietor si nesemnificativ mai scump 🙂
Cristina Ș.,
&@Belle: N-are nimic. Ar fi extraordinar dacă ar fi hoteluri sau pensiuni aproape de Vf. Moldoveanu, de exemplu. Aşa n-ar mai fi lumea nevoită să doarmă pe mese la Cabana Podragu.
Dan1, fără bere pe munte! E prea grea, votca e mai eficientă! 😀