La cherhana
Monica Ionescu
Pe plajã se lãţea timid o cherhana. La intrare, un afiş prietenos: “ Având în vedere afluxul mare de clienţi vã rugãm face-ţi (sic!) rezervare”. Ȋnãuntru, nimeni. La mesele de pe plajã, aproape nimeni. La uşã, nimeni. Ne uitãm în dreapta, ne uitãm în stânga. Nimeni. Ȋndrãznim, cã ne chinuia foamea. Un bãieţuş ager îşi fãcu apariţia în spatele nostru.
– Bunã ziua, zicem noi. Aveţi o masã?
– Aveţi rezervare?
– Nu.
– Ȋnãuntru sau pe plajã?
– Pe plajã, dacã se poate.
– Ȋî. ‘aideţi cu mine.
Ȋl urmãm recunoscãtori. Dispare. Apare un alt bãietan, gelat proaspãt, cu o atitudine deferentã.
– Doriţi sã şi mâncaţi?
– Da, normal!
– Nu, cã vã întrebam ca sã fim siguri, cã de multe ori vine clienţii, ia o cafea, bea o bere şi pleacã fãrã sã mãnânce…
– A, nu, nu e cazul nostru. Noi vrem sa mâncãm…
Dispare. Vine un domn cu meniurile. Le aşeazã, bãlãngãnindu-se, pe masã.
– Ȋţc, bunã ziua! Ȋşi înghite, discret, încã un sughiţ. Şee do’eşte domnii?
– Pãi, am mânca ceva peşte.
– Dã ca’e sã fie, îţc?
– Ce ne recomandaţi?
– Nni’ic. Adicã, orşe peşte, şe vrea domnii… toate e bune din meniu.
Ne uitãm în meniu:
– Hamsii?
– Ȋî, îc, ãã, n-avem. D-astea gãsiţi la tonete, pã plaje. Mai se merita sã ven’ţi pân’ aici? Ee?
– Auziţi, cum e ãsta, vulpe de mare?
– A, ie bun. Ie bun, da’ n-avem. Avem decât ce scrie-n meniu, care nu-i tãiat cu rroşu.
– Bine… ce aveţi?
– Şalãu, chefal… scrie-n meniu, ce ‘reacu! Prff (o micã eructaţie eliberatã uşor pe nas)
– Zargan ?
– A, nu, zargan nu mai avem.
– Borş pescãresc?
– Deccciii, doamnã, orşe restaurant care se ‘espectã arre bo’ş decât pân’ la p’ânz, dupã aia, daca arre, înseamnã cã nu-i p’oaspãt! Ȋrc.
Ne uitam la ceas, e 8 seara.
– Aha, deci n-aveţi.
– Pãi? ce ‘rreacu…
– Bine, dar un platou pescãresc, ceva?
– Şee?? n-avem aşa şeva, mai bine vedeţi şe e in meniu! Vizibil deranjat, bate cu pixul pe carneţel şi se propteşte bine de masã.
– Nu vă supăraţi, chefalul?
– Buuun, bun.
– Atunci eu iau o porţie de chefal, cu mãmãligã. Şi mujdei.
– Ȋhîm. Şi domhul?
– Aduceţi-mi, vã rog, şalãu.
– A, şalãu… mda. Verifică mental. Da, da, avem. Biinee, deci şalãu, s-a notat. Şi doamna??
– Pai n-am zis cã vreau chefal?
– Aaa…da… da’ vedeţi, chefalul arre cam la cin’su’ dã grame po’ţia. Prff. Mhm. Tuşeşte.
– Păi, şi?
– Io decât v-am atras atenţia, nu trre’ s’ vã supa’aţi. Dup-aia ‘ceţi cã ie scump.
– Nu, nu, staţi liniştit. E ok. Rãmâne-aşa.
– Ȋhîm. Şi la domnu’ şe ‘ãmâne?
– Pai, şalãu, n-am zis?
– La plitã sau p’ãjit? Ȋrc.
– La plitã.
– Mhm. Binee. Da’ sã ştiţi cã du’eazã. O be’e, o cafea?
– Da, mulţumim!
Chicotim. Vine berea, cafeaua vărsată… Ȋn fine.
…
Ora 8.55.
Şalãul nu venea… Ospãtarul dispãruse.
Ora 9.15
Cãutãm ospãtarul. Ȋl gãsim în spatele barului, asudând lângã o frapierã, încercând sã desfacã o sticlã.
– Nu vã supãraţi…
– ‘Aiti! sare el. Cã m-aţi şi spe’iat. Ȋţc. Pfiu. Şeee s-a-ntâmplat?
– Cât dureazã pânã e gata comanda?
– Şeee coman…? Aaa, şalãu’ de la masa 6? Aaaa, pãi minim patruj’ dã minute, zi-i cin’zeci, cu bãtaie, cã e comenzi multe.
– Şi de ce nu ne-aţi spus de la început?
– Pãi, n-am ştiut!
– Ce n-aţi ştiut?
– Cã vã g’ãbiţi aşa…
Orășenii ăștia, nu știu cum e cu ale mării.
Cine iese la pescuit pe-nserate, să-i aducă bucătarului șalău și chefal pentru voi? Aveți și voi nițică răbdare pînă mîine dimineață, să vedem cum o fi vremea, dacă ies băieții în larg, apoi mai vedem…
Hopa!! Monica a trecut la next level. De la pescuit la mancat peste prins de altii!
Bravo, fata! =))
@Ina_adevarata: ;)) ;)) o prinseram pe Monica, se pacali si ea, in sfirsit, cu ceva ;))
eructaţie ?!?! hai, maaah … eructaţie :)) :)) :))
bre, s-a degradat si siteul asta .. :))
Și ce congelătură proaspătă v-a adus în final?
vezi ce-nseamna sa te bazezi pe altii, parca ce era daca puneati si o lanseta doua in bagaj?
Asta istorioara plus cele de pescuit adunate intr-un volum pe nume “Pofteste la peste” cu sponsor Metro.
Ca un macrou congelat va statea in gat. 😀
Trebuia sa comandati direct icre, sa nu mai asteptati pana creste mare pestele =))
Si pana la urma ați cinat?Sau ați luat micul dejun?
O fi cherhanaua aia fara nume, la care ne invita Julius la masa, acu’ un an?
Eu înca de la hamsii comandam 20 de mititei cu mustar, ca îmi formasem deja o idee.
@dyers_eve: aia, aia.
acum e si fara cherhanaua fara peste, nu numai fara nume ;))
Pe principiul “nu-i da flamandului un peste, ci o undita”, trebuia sa mergeti la magazinul de articole pescaresti, nu la cherhana.
@dyers_eve: De fapt suna cam asa: Da-i unui om un peste si se va hrani o zi! Invata-l sa pescuiasca si o va arde pe balta toata ziulica cu berea-n nas! :))
@Dan1: Mi-am amintit de un amic care a plecat la peste la 3 dimineata, a poposit intr-un bar unde a baut toata ziua, iar pe seara, ca sa nu mearga acasa cu mana goala, a cumparat doua kile de peste congelat. Atunci am inteles zicala:”minti de-ngheata apele” =))
@dyers_eve: da, sau asa ceva 😀
– Ce-ai pescuit ieri, Mitică?
– Am prins 6 crapi, mamă.
– 6 crapi? Înseamnă că te-au păcălit cei de la Piscicola. Pe bon sînt facturaţi 8.
***********
Un pescar amator le zice prietenilor:
– Uite, azi fiind duminica am dat cu banul daca sa ma duc cu nevasta la biserica sau sa vin cu voi la pescuit.
– Ei, bine ca ti-a cazut sa vii cu noi la pescuit.
– Da, dar a trebuit sa dau de sapte ori cu banul…
@RoseN: :)) :))
Ale tale-s bancuri, al meu chiar nu-i. O perioada din ziua aia am baut si eu cu el, dar cum eu nu plecasem la pescuit, a trebuit sa ma-ntorc mai repede acasa =))
Deci sa evitam cherhanalele unde iti cer rezervare. Ma rog, pentru ca nu-mi place pestele deloc, cred ca mai bine evit toate cherhanalele din principiu
@dyers_eve 🙂
eu stiu pe cineva care a facut la fel, s-a dus la baut si ca sa-l creada nevasta-sa ca a fost la pescuit a cumparat vreo 2 kile de peste si a venit cu ele acasa acasa… numa ca prea a iesit, in ziua urmatoare nevasta a citit in ziar ca balta unde fusese el la pescuit era secata de cateva zile pentru niste lucrari de constructii :))
În locul tău, Monica, i-aş fi cerut ospătarului ficatul (sigur era un foie gras de cea mai bună calitate), împreună cu o sticlă de Chianti.
Mie asta imi place:
– Dragul meu, iti amintesti, toamna ai fost la pescuit?
– Da, si?
– A sunat stiuca sa-ti spuna ca e insarcinata.
@cristis: =)) =)) =))
Nu e stiuca, e lostrita !
@cristis & @dyers_eve: Salontă! =))
@sebra: da’ cine a mai stat sa vada? n-auzi ca “ne grabeam”?
@Dan1: asa am si facut, desigur, la o alta “cherhana” :)) Am cerut mici si bere :))
@Mogul (Julius, adica): Sefu’, da’ un text haios, cu glume, nu ca asta, cand mai citim si noi?
@CMS: doc, sa stii ca foie gras (cirotic) nu mai consum :)) Parca mi se apleaca, asa, daca nu e impanat cu bere muuulta 😉
Eu n-am înteles, de când e restaurantul un loc unde manânca cei grabiti? Restaurantul e pentru oameni care se socializeaza, pentru ai grabiti ezista McDonalds.
EU n-am inteles! Pestii sunt un fel de mancare?!
Super:)) Eu am patit-o prin Petrosani, am asteptatat 50 de minute un ceai amarat. Cred ca ospatarul s-a simtit jignit ca nu am comandat o tuica.
Eu cred ca motivul principal al întârzierii era ca pescarul de serviciu nu apucase înca sa prinda nici salaul, nici chefalul. Ca orice restaurant care se respecta, pestele trebuie proaspat prins. În loc sa fi stat la smalltalk, trebuia fata sa pui mâna pe o undita si sa-i înveti meserie 🙂