Monica Ionescu

Sã începem cu o precizare extrem de importantã. Domiciliez la o adresã, de locuit, locuiesc la o altã adresã. Buun.

Ȋntr-o noapte friguroasã de februarie, în timp ce îmi transformasem pilota în sarcofag şi dãdeam sã trec in faza REM, sunã telefonul.

– Ahlooo, zic.

– Á –lo. Doamna Ionescuu?

– Mmhhmm. Da.

– Dã la postu’ dã poliţie dã domiciliu, mã scuzaţi dã ora nocturnã, v-am sunat cã v-a recuperat colegii maşina.

– Hî?

– Da, da. E colegii dã la secţia … , v-a gãsit maşina, sã ştiti. Po’ sã dau numãru’ dumneavoastrã la colegi, sã vã informeze ce şi cum?

– Ȋhîm. Da,da, chiar vã rog. Mulţumesc din suflet!

– Eh, lãsaţi, ne facem decât datoria, ştiţi cum ie…

Încep sã mã dumiresc. Mã sperii, îmi revin, mã sperii iar, mã gândesc „ o fi un vis”, mã scutur din nou, „nu, nu…”, ma rãvãşesc, mã adun, ţârrrr, telefonul.

– Alo, da?

– S’ trãiţi. Ããã, scuzaţi, sãru-mâinile, doamna …?

– Da, eu, vã rog!

– Dã la secţie s’tem, v-am recuperat cauciucurile. Aaa… Şi cre’cã şi maşina, mai facem verificãri.

– …

– Sã veniţi dvs. la secţie, sã daţi o declaraţie aicia, cã am prins şi hoţii, sã facem recunoaşterea, ştiţi?

– Da, sigur, sigur, imediat vin. Multumesc mult domnu’ …

– Agent. Agent simplu.

– Aha. Bine, atunci. Ȋn 10 minute vin la secţie.

– Bine, doamnã, bine. Ziceţi la ofiţeru dã serviciu care-i treaba şi vã-ndrumã iel.

Trag repejor un trening, gecuţa de iarnã, dau cu puţinã apã pe ochi, nişte odicolon, cobor, ies din scarã. Stupoare. Maşina in faţa blocului. Pe discuri, e-adevãrat, dar maşina, la locul ei. Ajung la secţie. La intrare, ofiţerul de serviciu:

– Bunã seara, zic.

– Mmm.

– Ştiţi…

– Mmm.

– Am venit cã m-au sunat colegii dvs., cu maşina, cu cauciucurile.

– Mmm.

– Şi am inţeles ca tre’ sã dau o declaraţie. Unde trebuie sã ajung?

– Mdea. La etaju’ unu, înainte, drept şi la dreapta. Pã uşã scrie Criminalisticã.

– Aha, zic.

– Staţi, staţi aşea. Buletinu’!

– Da, vã rog, poftiţi.

– Mergeţi!

– Pãi şi buletinul?

– Vi-l dãm la plecare. Ce, credeţi cã vi-l furã cineva? Hãã, hãã, mulţumit de gluma bunã.

– Aha. Bine. Mulţumesc.

– Mm.

Urc la etajul unu, ajung la biroul indicat, intru. La birou, un domn cam la a doua-treia tinereţe vorbea la telefon. Aştept. Terminã discuţia. Mã invitã amabil:

– Luaţi loc. Doamna I -o -nescuuu, ã?

– Da.

– Deci, sã ne lãmurim.

– Da, zic. Ştiţi, maşina e acolo unde trebuie sã fie. Doar jantele şi cauciucurile lipsesc.

– Da??? Jan-te-leee?

– Da, zic. Realizez, când aţi fãcut verificarea, cã maşina apare înscrisã la altã adresã, dar eu locuiesc acolo unde aţi gãsit maşina.

– Daa??

– Ȋhîm.

– Aha. Mda. ’Ai las’ c-o lamurim noi, doamnã! Deci ziceţi cã maşina e la adresã, decât roţile lipsesc, da? Pãi, hai sã scrim o declaraţie. Deci luaţi aicia o coalã. Aveţi un pix?

– Nu, ştiţi, am plecat fãrã geantã…

– Hmmm. Mda. Staţi. Luaţi aicia pixu’ si scriţi: „Subsemnata, scriţi numele si pronumele, cu domiciliu’ … scriţi domiciliu’, aşa, locuind fefele …”

– Fefele?

– Da, doamnã, adicã Fãrã Forme Legale. Aveţi forme legale unde locuiţi?

– Aaa, nu.

– Mhm. Nu-i nimica, doar nu dvs. aţi furat. Aşea, continuaţi: „locuind fefele la adresa dîn …, seria buletin …”

– Pãi, nu o ştiu pe de rost. CNP-ul il ştiu, dar seria nu încã. Tocmai l-am preschimbat.

– Pãi luaţi buletinu’ şi scriţi dîn iel.

– Pãi a rãmas la intrare.

– Mhm. Iese. „Bã, Cristi, tatã, adu buletinu’ la doamna! (… ) ’ai las’ cã ţi-l trimet înapoi, ho!”

– Uite, doamnã, buletinu’. Aşea. Deci: „seria…, numãru’ …, eliberat”, mai departe! „ Am constatat cu surprindere in noaptea…. „ Ce datã e azi?

– 12 februarie. De fapt e 13, cã e ora 1.30.

– Deci, „am constatat cu surprindere în ziua … nu, în noaptea dã 12, nu, cã e dupã 12.00, în noaptea dã 13… nu, scriţi în data dã 12 spre 13 februarie, la orele unu noaptea …”. Ia, daţi sã vãd! Mmm,mmm,mmm. Pãi ce-aţi scris doamnã, aicia? „ Am fost anunţatã de cãtre agenţii de poliţie cã mi s-au sustras cauciucurile în ziua de 13 februarie, în jurul orei 1.00 a.m” … Pãi ce, aicia suntem la Compunere? Luaţi altã coalã şi scriţi cum vã zic. Şi-aşa stãm prost cu dotãrile, ne dã coli.. vai de capu’ nostru, aducem de-acasã. Hai, scriţi şi nu mai greşiţi.

– Da, inţeleg, mã scuzaţi.

– Deci: „am constatat …aşa… în data… aşa, cã mi s-a sustras cauciucurile, in numar dã patru, cu jenţi, plus prezoanele aferente în numãr dã … “, câte bucãţi?

– Pãi, chiar nu ştiu, cred cã fiecare roatã are 5 prezoane, nu? Deci…. 20?

– Aşea, „ în numãr de 20 bucãţi”. Ia sã vedem. Ee, aşea, doamnã. Scriţi mai departe: „ dupã ce am luat legatura cu agenţii dã Po-li-ţie, aceştia mi-a confirmat cã se aflã în posesia bunurilor mele, cât şi a infractorilor”. Aşeaaa, mai departe. „Mai precizez cã cauciucurile sînt dã iarnã, marca…” Ce marcã?

– Pãi douã sunt Continental şi douã, Michelin.

– Aha. Bune cauciucuri. A ştiut ei, vezi? Aşea, lãsaţi, scriţi cã-s toate d-un fel, ca sã nu ne zãpãcim. „ … Continental, dã iarnã, iar jentile dã 16, marca …”

– AEZ

– „ … aiez, cu tot cu prezoanele aferente acestora. Mai declar şi cã nu erea dotate cu sistem dã antifurt”. Sau erea?

– Nu, n-aveam.

– Eh, pai dacã aveaţi… „De asemenea, mai menţionez cã bunurile ce v-am prezentat mai sus erea montate pã autoturismul propietate personalã ce îl posed, marca …, cât şi cã are valoarea dã…”. Ce sumã, ia sã calculãm. Deci 4 cauciucuri dã iarnã, bune, plus jentile pã 16, cam la 100-200 bucata, face cam la 1600 ieuro. Deci scriţi: „ dã aproximativ 70 milioane vechi”, da’ sã scriţi in roni.

– Pãi, sincerã sã fiu, nu ştiu dacã fac atât, cã-s la mâna a doua. Şi-apoi, ştiţi, nu mã constitui parte civilã în procesul penal, cã mi-am recuperat prejudiciul, ştiţi… Ce sens are sã mai scriem valori…

– Aaaa… pãi dã ce nu ziceţi doamnã cã ştiţi d-ãstea? Deci nu vã constituiţi parte civilã…

– Pãi, nu prea.

– Hai, scriţi: „Menţionez şi pã aceastã cale cã nu mã, cum ati zis, constitui parte civilã, cã s-a efectuat dã cãtre organe recuperarea prejudiciului suferit, cât şi a prezoanelor aferente.” Staţi aşea, sã nu incheiaţi, sã vinã colegu’ dã la Criminalisticã, sã vedem dacã a terminat cu declaraţiile şi şi-a luat ãia faptele. (… ) Staţi, cã sun. < Alo, ’colegu’, mai dureazã? Cã cu doamna am terminat.> Gata, doamnã, acu’ vine. Scriţi :” aceasta ie declaraţia care o dau, susţin şi semnez…”, va semnaţi, puneţi data frumos, aşea, „ domnului comandant cu d mare şi c mare …”, aşea.

În acel moment colegul de la Criminalisticã, tinerel, la vreo 35 de ani, curãţel, intrã victorios, cu declaraţiile. Se uitã la mine şi îşi îngãduie o remarcã:

– Vai, doamnã, extraordinar! Ȋn aceeaşi searã sã vã ia cauciucurile, jenţile, sã vi le recuperãm, sã prindem şi infractorii… extraordinar! Am vãzut şi eu… am vãzut, ce sã mai! Ce karmã bunã aveţi!

Domnul agent (simplu) îmi aruncã o privire tãioasã.

– Pãi ce facem, doamnã, aicia? Daca aveaţi şi o carmã, de ce n-aţi zis, sã trecem în declaraţie. Altã coalã??

– Lasaţi, domnu’, zic, poa’ s-o tina ei, cã a fost gratis, mi-a dat-o la benzinarie, la un plin.