Top 10 jocuri din comunism (1)
Camionagiu
LA MĂLAI
Un joc foarte îndrăgit la bloc era LA MĂLAI, un fel de fotbal la o singură poartă. Adică la bătătorul de covoare. Doi copii stăteau atârnaţi de bară, iar unul din echipa adversă trăgea ca de la 11 metri. Idealul era ca mişcând haotic picioarele să reuşeşti se aperi şi, dacă se poate, nici să nu-ţi vină mingea şutată în ouţe. Dacă cei doi spânzuraţi reuşeau să apere, se lăsau să cadă de pe bară şi urmăreau mingea, încercând să o şuteze în afara terenului. Ceilalţi doi trebuiau să dea gol. Era frumos şi mai antrenant ca fotbalul, căci practic erau numai faze, fără timpi morţi, însă partea cu apăratul spânzurat de bară şi cu testiculele expuse şutului inamic era mai puţin amuzantă şi deloc sportivă.
Nu am idee de ce aveam un asemenea simţ acut al proprietăţii (intelectuale?) încât eram singurul copil care stătea agăţat de bară doar cu o mână, iar cu cealaltă mă ţineam de bijuuri.
LINIUŢA
Nu, nu e vorba de acea liniuţă la care vă gândiţi, cu maşini şi copii de bani gata alergând pe Dorobanţi în suprema încercare automobilistică de a vedea care ajunge primul la semaforul de la biserică. Era ceva mult mai paşnic, dar pe bani. Se trăgeau pe pământ două linii, ne postam dincolo de una din ele şi trebuia să aruncăm o monedă cât mai aproape de cealaltă linie. Care dădea cel mai aproape lua banii tuturor.
Era amuzant, dar numai până rămâneai fără banii de Quick şi pateuri. Sau până apăreau ţiganii şi jocul se termina cu:
SCOATEŢI BANII DE PĂ VOI CĂ VĂ SPARGEM.
FRUNZA
Pe cimentul străzii se trasa cu creta un contur care închipuia două camere alăturate, cu intrări prin holuri separate. În fiecare cameră stăteau câţiva copii de pază la „frunză”, adică o porţiune haşurată într-un colţ al camerei unde cei din echipa adversă trebuiau să ajungă pe rând, invadând practic locuinţa. Dar asta nu era deloc uşor, căci pe când fugeai pe holul îngust erai împins de cei din camera unde încercai să ajungi. Iar dacă călcai în afara perimetrului, erai scos din joc.
La FRUNZA aveau avantaj cei mai graşi, deci mai greu de împins şi dezechilibrat. Eu stăteam numai în fund, pe lângă holuri.
LAPTE GROS
Aici contau şalele, fiindcă unii stăteau aplecaţi-capră – primul sprijinindu-se de zid, iar alţii săreau în spinarea lor, ca pe cal. Distracţia dura până amărâţii nu mai suportau şi cădeau sub greutatea vajnicilor călăreţi. În fine, nu cred că era un joc din categoria celor de inteligenţă.
Nu prea am jucat acest joc, fiindcă eram printre cei mai pirpirii copii care se inventaseră în comunism şi m-ar fi rupt în două graşii ăia din familiile cu câte 10 plozi, care mâncau multă pâine cu paste şi fasole, nu tacâmuri delicioase luate pe sub mână de la Alimentara.
VERDE STOP
Era un joc profund anti-eco şi anti-european (noroc că pe atunci eram cu sovieticii – oameni serioşi, interesaţi de bombe atomice, nu de tufişuri). Când începea jocul, fiecare copil rupea câte o frunzuliţă din gardul viu (blasfemiiie!) şi pe parcursul zilei trebuia păstrată în pumn, orice ar fi făcut. La un moment dat venea unul şi te controla dacă o mai ai, iar dacă nu, zicea VERDE STOP şi gata, pierdeai.
Fetele ne băteau de ne rupeau la jocul ăsta, căci se ţineau de frunzele alea ore întregi, noi băieţii după puţin timp le aruncam, scuipam în palmele murdare de verde şi apoi le ştergeam de pantalonii scurţi, înjurând.
– va urma –
lol, dar un-doi-trei la perete stai si sotron si ratele si vanatorii si elastic si badminton si d’astea mai lumesti asa nu? din ce spui tu stiu doar de frunza :))
(e doar episodul 1)
BADMINTON? Copil de securistul dreq ce esti. Gogule, in Crangasi n-aveam glume de astea cu badminton, ca ne-ar fi rupt tiganii rachetele pe cocoasa. Trebuia ceva simplu si fara mari investitii
Da’ “Castel”, jucai?! Iar “Liniuta” se numea la noi “Gaurica”, ca se tragea numai o linie, si in locul celeilalte se facea o gaurica! Evident, castiga cel cu simtul gauricii bine dezvoltat! :))
Mai era şi ăla cu băgat în sperieţi baba de la parter. Era preferatul meu!
de-a v-ati ascunselea, prin scarile blocului. Sau matza inghetata, sau ” tara, tara vrem ostasi” -asta pt.aia mai mici.Mai era ” capra “, asemanator cu laptele gros. 🙂
M3Bis : Houston, we have a problem!!
adica, nu ma lasa sa pun mesajul, zice ca l-am pus deja .
late edit: m-a lasat .. ;;)
@camionagiu: :)) lol tata era turnator :)) la roman SA, deci securist my ass :)) aveam mostenite niste rachete de pe la nushce matusi manusi..:))
@camionagiu:
Auzi, sa nu cumva sa uiti unul dintre jocurile mele preferate, de-a mama si de-a tata 😀
sau…tu n-ai vrut sa participi la d’astea?
[…] episodul 1 This entry was posted in diverse, fun. Bookmark the permalink. ← Cati cred in tine? Tu in cati crezi? Plus o poveste din ’90 […]
Frunza era cel mai tare 🙂 Numai ca dupa fiecare joc ajungeam in casa cu toalele rupte ca trageam unii de altii. Parca mai era si faza ca incerca echipa adversa sa te traga in “camera”.
@RoseN: ma faci sa rosesc. Eu am jucat telefonista, cu o fata si niste forme de alea geometrice chinezesti – prisme si conuri – mersi ca mi-ai adus aminte, poate o povestesc si pe asta.
i just lost the game 🙁
La malai e defapt altfel =))) : Se joaca la o singura poarta, dar nu se sta atarnat pe bara, cum ai spus tu, este pur si simplu un joc de fotbal (1 contra 1 , sau maxim 2 contra 2), si portarul neutru.
Iar la Lapte Gros rupeam norma, asta asa, ca o lauda personala .
Aici trebuie musai mentionat faptul ca bucata de creta cu care se tot trasau pe asfalt linii, patrate, cercuri era de fapt o bucata dintr-o caramida cautata indelung si ascunsa cu grija dupa terminarea operatiunii.
@V3nt0R: sunteti voi fricosi – copii de turta dulce din democratie – si stati in poarta normal, pe vremea mea eram caliti de partid si stateam atarnati. Eu eram mai putin calit, asa ca stateam intr-o mana, cu cealalta aparam bijuteriile coroanei, putin rasucit, si cu umarul ridicat imi aparam barba, ca boxerii. Nu aparam nicio minge, nimic, scopul era sa nu ma paleasca nebunul de Nelu care tragea ca un animal
A, si la lapte gros, primul statea sprijinit de omul perna, nu cu capul in zid, cum te-au pacalit pe tine sa stai, Camionagiule. :))
in perna cu capul stau fetele, haoleu, ce te-au pacalit pe tine :))
Nu, nu, eu eram mereu in echipa care sarea,adica a calaretilor. 😀
Aoleu Camioane, vericule, mi-au dat lacrimile de hemotii.. Mi-am amintit cum jucam “d’a prinsa”. Pe la unspe’ ani al dreaq care puteam sa prind o fata, pe la 16 nush ce draci patitesara, ca puneam numadecat gheara pe ele 😀
N-au nicio treabă cu comunismul. Ştiu de la taică-miu că Lapte gros se juca prin anii ’20. Era mai complicat, se făceau şi nişte semne cu degetele. Mai erau: Leapşa (cu varianta Leapşa pe ouate), Ţurca, 9 Cărămizi, Bâza (un fin joc psihologic), Cartonaşe, Capace şi multe altele.
Rațele și vînătorii, Prinselea, Pac-Pac, Țările, Țară-țară vrem ostași, Capra.
La toate astea ne băteau băieții fără discuție. Dar la Verde-Stop!…ei, bine, nu! La Verde-Stop s-a văzut că femeile conduc, de fapt, planeta asta!
Eu eram singura fata de pe strada si ma bagam la jocuri de baieti.
1. Bambilici. cu capace de bere pe care le indreptam cu ciocanul. Aveam veşnic unghiile mov (oja permanenta cu nuanţa lovitură de ciocan). Bambilicile aveau valori in funcţie de brandul berii… Jocul era asemănător celui de cartoane (cu feţe de chibrituri). Desenam un cerc cu diametrul de 50 cm şi puneam teancul de bambilici în mijloc. De la vreo 4 m aruncam cu o piatra plată, căutată toată vara pe malul Buzăului. Nimeream teancul şi ce zbura afară din cerc era captură.
2.Baş – pe o linie aranjam un şir de nuci. De la distanţă aruncam cu başul. Ca un bowling în miniatură. Era o nucă umplută cu plumbi şi învelită cu izolier band. Dacă nimereai prima nucă din stânga le luai pe toate din şir. Orice nucă nimereai, luai tot ce era în dreapta ei. Plecam acasă cu o plasă de nuci.
3. Telefoane – Din cutiuţe de medicamente, din alea cu dop de plastic, cum era Vitamina C făceam telefoane cu fir. Între două cutiuţe legam fir de strună de peşte. Bine întins, trecut prin capace şi cu nod finuţ. Ne urcam în pomi şi vorbeam la telefon. Se auzea în cutiuţă.
@sabina: “Castel”, ala cu cutii de conserve puse unele peste altele, nu? Pe care, dupa ce le daramai cu mingea, trebuia sa le pui la loc. Era treaba serioasa la jocul asta (dar nu-mi mai aduc aminte care… :D, de il jucam atat de des, pana cu juma’ de ora, la limita, sa plec la scoala…ma cataram inapoi in casa, pe geamul de la bucatarie, pe acolo unde si iesisem la joaca “in spatele blocului” – ca “in fata blocului”, ieseam pe usa, ca toti copiii normali! :)) – imi trageam uniforma si tule-o!…nici mancare nu-mi mai trebuia…luam de pe drum doi covrigi cu 25 de bani.
ascunsa… te ascundeai si… dar ce naiba doar știți și voi 🙂
7 pietre unul lovea cu mingea un turn de 7 pietre, ceilalți aveam dreptul să fugim până refacea ăsta turnul dupa lovitură , după care … să fiu al naibii dacă știu ce mai urma :d
cort făcut din pături în fața blocului. Cred ca am vocație de țigan. Îmi plăcea la nebunie jocul ăsta. Acum îi place lu’ fiică-mea.
pescuit de broaste in Bahlui. Un băț c-o ață, în vârf un bold îndoit și-o bucată de frunză… săracele broaște..
vânătoarea cu tuburi Făceam din tuburile furate de pe șantiere un fel de puști. Foloseam săgeți de hărtie pe post de muniție.
Un fel de Counter-Strike dar fără calculator (ca să înțeleagă și un anume cititor al acestui blog 🙂 ).
Pe vremea mea 🙂 aveai unde “să te tragi” cu bicicleta… Ce curse încingeam …Aveam un Pegas alb, cu porbagaj
La bara de batut covoare fetele faceau doar prinderi din alea prin rasucire de pe loc, ca Nadia…Eu mai stateam si agatata cu picioarele, ca liliacul. De vreo doua ori am cazut si in cap. Si-o data din leagan. Cred ca de atunci mi se trage…:))
Lapte gros n-am jucat, insa, niciodata, recunosc! Ca nu pricepeam logica salelor rupte. =))
@Lecterita: inteleg ca ai infiintat prima linie de telefonie privata din Romania =))))) Totusi, sa stii, erau mai bune cutiile de la conservele de fasole.. da, alea de tabla. Aveau rezonanta mai buna, se auzea foarte clar “ba pe’a.. biiip”
Bai, la mine nu se chema La Malai.. altfel, dar nu-mi amintesc. Cred că Zidul.
Tot cu mingea mai era si jocul numit PORTICELE, cand se juca un fel de fotbal, portile erau mai mici si se juca fara portar. Apara cine era pe faza, fara sa foloseasca mainile pentru a opri/devia balonul.
VICTORIE – statea un fraier in poarta si ceilalti atacau mingea. La trei cornere echipa cealalta avea lovitura de penalty. Se fixa un numar de goluri care trebuia atins pentru a castiga, in acel moment, unul din echipa pierzatoare intra in poarta fiind inlocuit de fraierica care pana atunci fusese in poarta. Portarul arunca mingea intors cu spatele spre jucatori, trebuia sa fie impartial, sa nu fie acuzat ca a dat mingea unei anumite echipe.
ȚĂRILE – arunca unul mingea in sus si dupa ce pica, numara pana la 10, ceilalti fugeau ca potarnichile. El trebuia apoi sa-i nimereasca pe ceilalti cu mingea inainte ca acestia sa revina la locurile lor, adica in niste forme trasate cu creta pe asfalt in interiorul carora scria numele unei tari. Mai era o varianta a jocului, cand nu se alegeau nume de tari ci stia fiecare ce patratel are si unul arunca mingea in sus strigand: Să tragă mâța de coadă.. Julius, de exemplu, asta trebuia sa fuga repede dupa minge si sa-i loveasca pe ceilalti, moment in care erau scosi din joc.
STICLUȚA CU OTRAVĂ – Unul ținea o mână întinsă și ceilalți erau roi în jurul lui ținându-l de degete (Camio, ca atunci când te chema nen-tu să-l tragi repede de deget și el dădea un pârț). Personajul cu mâna întinsă spunea: Era odată o babă și avea o.. (călimară de cerneală, o sticlă cu ulei, o sticlă cu lapte, o sticluță cu otravă) una din variante și când zicea plesnea cu cealaltă palmă mâinile celorlalți, dacă îi atingea erau eliminați și treceau lângă un zid, unde stăteau paralel cu zidul și cu brațul întins lipit de zid. Important era să fii pe fază când spunea de sticluța cu otravă, să retragi repede mâna pentru a nu fi lovit. Cei eliminați, așteptau la perete să treacă cineva pe sub brațul lor (Publicitate: Folosiți antiperspirante!) pentru a-i elibera și a reintra în joc. Dacă erai prins de un anumit număr de ori ți se punea o poreclă: calu, mămăligă, borș cu zeamă, câcărează, țumburuc.. din astea.
De castelul și de gropicele văd că s-a amintit. Diferența era că la CASTEL se dobora (cu o minge de tenis sau o minge din cârpe) un turn format din cărămizi așezate una peste alta. Erau două echipe. Unii doborau și ceilalți păzeau să nu fie reconstruit turnul. Cei care trebuiau să reconstruiască turnul trebuiau să reușească acest lucru fără a fi nimeriți de mingea celorlalți care îi vânau ca pe șobolani. La GROPICICA trebuia să dirijezi o minge de tenis să intre în niște gropi făcute în linie. Fiecare groapă era proprietatea cuiva. După ce mingea se oprea în una dintre gropi, cel în gaura căruia se oprea mingea, trebuia să numere până la 10. Ceilalți se îndepărtau ca potârnichile și apoi încercau să revină și să depună în groapa lor câte trei pietricele, pe rând, fără a fi nimeriți de mingea vrăjmașului.
Când o să apară și partea a doua a articolului lui Camio, o să vă zic și despre Chibrit, Ali, Cuțitașul, Țara și alte jocuri amuzante din vremea copilăriei.
Vă anexez și un desen cu un teren de FRUNZA. http://bit.ly/q5Ckbz
@V3nt0R: ba da, era cu atârnaţi. Se pare că şi jocul ăsta a degenerat.
@Insignifianta:
hahahahahaha! si noi ne agatam la bara de covoare si pentru ca baietii de la blocuri veneau sa ne deranjeze, baiatul militianului a dat cu cacat pe bara…. dupa care am privit sadic spectacolul
@Rower:
=)) =)) =))
vorbeam cu un baiat la telefon si o imitam pe bunica-mea unguroaica. ea vorbea stricat romaneste. si bunica-mea a iesit din casa , baiatul cu care vorbeam i-a dat sa puna telefonul la ureche si eu tocmai ce trancaneam ca ea…=))
Praștiile cu scoabe sau cu pietre. De obicei ne curentam între noi cu alea de scoabe. Rămânea un semn în formă de U 🙂 .
Dacă stau bine să mă gândesc era destul de periculos 🙂
@Ina_adevarata: =)) de Capra uitasem, era și o variantă de Capra, dar se numea Turnul Eiffel, când trebuia să sari peste unul care statea în picioare. La Capra apăreau și capcanele: căderea babei din pod, căderea moșului în șanț. =))
Săptamana trecuta i-am facut unui nepot o prastie din aia cu elastic si scoabe, a chiorât un pui la nici 10 minute după ce i-am dat prăștiuța să se joace. N-a nimerit vrabia, dar puiul l-a chitit. =)) Când eram mici foloseam praștia în special pentru a sparge baloanele copiilor. Mai făceam niste jucarii, un fel de prastii și din cutii de medicamente/tuburi cărora le anexam la unele din capete un balon. Si bagam boabe de fasole sau pietricele in balon si loveam apoi diverse..
@unmihai:
Prastii cu scoabe?????????????? Scoabele erau ceea ce cred eu? Adica elementele alea de fier care prind doua grinzi? Mamaaaa!
Uitarati hai ” flori , fete , filme sau baieti ” si ” sticluta ” !!!
@v3ntOr la mine se chema Victorie jocul de care spui tu, cel cu portarul neutru.
@Lecteriţa:
apropo de cacat 😀
Jucam tenis cu mingea undeva pe strada. S-a nimerit să fie în dreptul unei babe deranjabile. A răbdat baba ce-a răbdat și când a văzut că nu răzbește cu blestemele și amenințările a treccut la fapte. Venea cu oala de noapte plină și-o arunca pe terenul nostru… Mai joacă tenis!
A facut asta de doua ori până când nebunul de Cătalin i-a aruncat o cărămidă prin geam direct în sufragerie :d
E adevărat că nici noi n-am jucat tenis acolo că ne căuta baba cu sectoristul 😀
@Lecteriţa:
Nu, erau ace îndoite, în Buzău se numeau “igliţe”, iar praştia era cu un fir subţire de elastic. Usturau rău când nimereau.
@Lecteriţa:
nuu..:) scoabele erau niște bucăți de sârmă cam de 1 cm îndoite în formă de U ca să prindă elasticul praștiei.
LE
@Serban
mergea și cu bolduri îndoite dar erau într-adevăr mai dureroase pentru că erau mai dure 😀
@camionagiu:Io as zice ceva jocuri, da’ mai bine astept partea a 2 -a ! Sa nu-ti stric placerea ! 😛
Dupa meciurile Craiovei :D, ma duceam pe stadion sa adun linguritele de plastic de la inghetate. Nu mai stiu exact de ce le colectionam, cred ca imi placea ca erau divers colorate…Si nu, n-am avut niciodata probleme cu portile inchise ale stadionului! Ca erau constituite din niste bare oblice, printre care imi intra capul lejer. Si daca imi intra capul, restul corpului era floare la ureche…un pic de contorsionism…dar imi reveneam repede la starea initiala. :)) Mai stateam minute in sir sa admir gazonul… gazon verde ca ala n-am mai vazut de mult! :))
Mergeam cu Rock, primul meu caine, din perioada sederii la bunici. “La bloc” mergeam doar sambata, “sa fac baie”. In restul saptamanii, ma balaceam cu ratele, in balta.
Iglița e un fel de croșetă, nenea Șerban, și o foloseam în copilărie la cusut marginea bocancilor sau a năvodului pentru pescuit. Capsele astea pentru praștie eu le făceam din sârmă de cupru sau din bolduri. Bolduri pe care le foloseam uneori si la vârful cornetelor. Vai de cel pe care-l nimerea corneta. =))
@serban:
Aaaaaa, stiu, stiu! Iglite le zicea , erau bolduri indoite si scoteam elasticele de la toti chilotii ca sa luam firele de cauciuc pentru prastie!
@Insignifianta:
Rock?
Începuse deja schimbarea. În copilăria mea mai erau câini care se numeau Azor sau Grivei. Alţii erau Marinică, Borcan, Calu, Chişca, Licuţa etc.
Nici vorbă de Max sau Blackie.
@Ciprian:
Aşa este. Dar în zona Buzăului aşa numeau copii acele îndoite pentru praştie.
Si daca am desenat un teren de frunza, am zis sa desenez si unul pentru Țintar, http://bit.ly/qTAYxt , joc despre care ne va povesti poate Camio, probabil si el improviza un Țintar cand nu-i ieseau la numar piesele pentru șah, dame, butoiașe, table sau go.
@serban:
apropo de nume de câini 😀
înainte de 90: Fonfonel, Molda, Fetița, Zoru, Ciobanu (ăștia 2 ultimii erau mai de la țară, ciobănești)
după 90: aproape pe toți îi cheamă Bobby
eram in cl I sau a-II-a si Mugurel (coleg de clasa) , un increzut si un nesuferit mi-a tras cu prastia cu bolduri , in fund sau in picior , nu mai tin minte … l-am suduit pe colegul de banca al lui mugurel ( cu un creion chinezesc d’ala cu guma )si m-am asazat alaturi de el
cind l-a ridicat tovarasa sa raspunda , am tinut crreionul in mina , sub fundul lui si cind s-a asezat ….. cred ca si azi mai are semnul …
@unmihai: aveam o bunică care-și boteza toți câinii Țuchi. =))
Alte nume cu care botezam câinii: Tarzan, Papuc, Bobiță, Buffon, Laica, Țiganca, Lassie, Oaie, Galbenu, Lăbuș, Lădoi.
O gramada din jocurile de mai sus se chemau la mine in zona altfel.
In afara de cele scrise de voi mai jucam:
Mațele-ncurcate: ne prindeam de maini in cerc si ne amestecam pana nu mai puteam misca, iar unul, care statea fara sa se uite ce faceam noi acolo, trebuia sa ne desfaca, fara sa ne “rupa”, adica sa dam drumul la maini.
“La malai” ala se chema altfel la mine in zona, pe langa faptul ca stateai agatat de bara si trebuia sa respingi mingea, daca cei care sutau dadeau bara sus, laterala sau vinclu mai castigau ceva (nu mai stiu ce).
Bambi (parca)…un fel de tenis de picior in patru. Se facea un dreptunghi pe care-l imparteam in 4, 4 jucatori isi alegeau fiecare cate un patrat din cele rezultate si ideea era sa dai in minge ca la tenis, peste linii, la ceilalti in teren. Daca nu reuseau sa returneze mingea pierdeau un punct din 5. Care ramanea ultimul castiga.
Mai era un joc la fel cu asta (nu mai stiu cum se cheama), numai ca se juca in 8, cate doua echipe de cate 4. Cei din capete serveau. Principiul era acelasi, sa ii elimini pe cei din echipa adversa.
Hombard (parca asa ziceau baietii). Se juca minim in 3, unul statea in poarta si avea 10 puncte, ceilalti cate 9. Cei din afara portii trebuiau sa dea gol celuilalti din voleu. Cel care dadea afara trecea in poarta samd pana cand ramaneau doi, care isi dadeau penalty-uri.
Da Jul’ de ce nu zice nimic? Sau el se juca numai cu chibritele? 🙂
In varianta autohtona de la mine de la bloc “La malai” era un pic altfel. In primul rand jucam la o bara de batut covoare destul de mare drept pentru care echipele erau musai de 4-5 oameni. Ideal era sa lovesti barele laterale pentru a beneficia de penalty, bara laterala valora 3 penalty-uri, aia de sus 6 si vinclul 9. Penalty-ul se executa din 5 pasi si se apara de un singur portar de data asta normal nu atarnat de bara dar fiindca se suta de aproape era cam greu de parat. Daca se atingea mana unui portar sau bara era lovita dupa ce atingea orice parte a corpului nu se punea ca bara. In momentul sutului aia inaltii (printre care si eu) trebuia sa fie cu picioarele in aer asa ca le strandeam in sus. Dupa ce sutau ambele echipe aia de dadeau cele mai multe goluri castigau.
Castel nu prea jucam, era considerat joc de fete. Si mai era o varianta de prinsa numita “Stop gardiana zece” in care cel prins facea echipa cu prinzatorul pentru a prinde pe restul pana ramanea unul singur neprins care avea dreptul de a-l alege pe cel ce era pe post de prinzator la urmatorul joc.
sa fim corecti. 1 nu e la malai…adica nu stiu din ce cartier vii, dar nu e la malai. Ce ai scris tu e o combinatie intre “Diri Diri” si maimutele pe bara.
La malai e cu un singur portar, intradevar la o singura poarta/batator. Coechipierul portarului statea in teren si incerca sa dea mingea afara.
O alta diferenta este inceputul jocului. Nu incepeau de la o lovitura libera(“diri diri” ) ci cu portarul care arunca in voia sortii mingea peste cap, cu spatele la teren.
Comitetul de sporturi la garaje.
Multumesc.
@mirceacelbatran: Bambi la mine se cheamă Pătrățele, la Hombard îi spunea Bara/Voleu, era o chestie daca nimereai bara, dar nu-mi amintesc cu exactitate și am impresia ca pierzatorul intra in poarta cand celalalt ajungea la 6 goluri. Si mai era si Obligatea si jocul 21. Ambele se puteau juca si cu mingea de fotbal si cu aia de baschet. Cu mingea de fotbal ne obligam sa nimerim poarta din diverse pozitii, de la anumite distante, iar cu cea de baschet sa dam cos de la anumite distante. Fiecare distanta insemna un anumit punctaj. Daca nici nu nimereai panoul.. out!
@Rower: Julius avea alte distractii in copilarie, stii ca ne povestea el http://bit.ly/q7UZTk =))
@Cristi: mi-am amintit, nu Zidul se chema (ce vreti am imbatranit), deci La Malai de care spune Camio si se joaca intocmai cum spune Cristi, la mine in zona se cheama Baraj.
@serban: Acuma nu stiu cum scriam cand il strigam: Roc, Rok sau Rock! Ca nici nu stiam sa scriu! Pe vremea mea, copiii invatau sa scrie in clasa I, nu de la gradinita. :)) Nu-i pusesem eu numele…asa il mostenisem de la o colega de serviciu de-a maica-mii.
@Insignifianta: bine ca nu-l chema Boc. =))
@Ciprian: Sa stii tu! Ca, saracul…l-a calcat o masina… =))
@Ciprian:
Baraj bre…. așa!
Acum pot să plec liniștit acasă după o zi de muncă 😀
@Insignifianta: așa a pățit și Hoțu al meu, un camion l-a făcut terci. Asta nu ieșea din curte, îi plăcea să stea numai acasă, l-a dus bunicul de câteva ori să păzească o harbuzărie, el scotea sau rupea lațul și venea acasă. O singură dată s-a gândit să iasă din curte și l-a călcat camionul. Bănuiesc că s-a sinucis, vorba cuiva. Hoțu era un câine negru, dar cineva după ce s-a dus Hoțu în paradis a zis că a observat el că de o vreme era cam galben la față =)), vrând să spună că era cam abătut.
@AaronPumnul: si la Baraj, ca asa se chema, a confirmat si @unmihai si care se juca cum zice Cristi, la inceput mingea se arunca, dar nu chiar in voia sortii ca la Victorie, ci spre coechipieri, dar cei din echipa adversa incercau sa o recupereze inainte de a intra in posesia coechipierilor.
Vedeti ce creste traficul si nr comentariilor, daca se baga dinozaurii la amintiri? =)) poate ne faceti o rubrica si cu muzica 70’s si 80’s =))
@Insignifianta:
Aşa-i cu numele de câini “moşteniţi”. Eu am avut unul care a rămas la noi când au plecat stăpânii cu cel mai tâmpit nume, credeam eu atunci. Îl chema Biju (cu accent pe u) sau Bijou, cum s-o scrie. Nici el nu ştia să scrie.
Era însă un câine mare şi derbedeu rău, nu o jucărie de-aia mică şi pufoasă.
@Insignifianta: da, pe vremea ta copii invatau sa scrie in clasa intai! astia din vremea lor , nici in clasa a douasprezecea nu-s invatati ! s-or fi inmultit literele in limba romana !
PS: Da’ elastic juca cineva? 😛
@Ciprian: Exact baraj. 🙂 Vecinii de la parter cred ca isi amintesc mai bine ca mine. Poarta era chiar pe directia geamului lor de la sufragerie. :))
Da’ dubluri la timbre cine mai are, sa facem schimb? Sau la servetele? Sau la vederi cu actori? 🙂
P.S. Ca mi-am adus aminte! Ce-am mai suferit cand am descoperit ca mama imi sustragea pe sestache din colectia inestimabila de servetele, ca sa-si stearga te miri ce cucoana dintre vecine urmele de cafeluta si de dulceata sau serbet de pe bot! X(
@Insignifianta: aveai vecine cu bot? 😛
baietii jucau la greu ruble ! ca nu mai gaseai acasa nici o cutie de chibrituri !
@Insignifianta:
am postat pe fb zilele trecute clasoarele mele cu timbre. daca vezi ceva ce nu ai… eu am dubluri
buei… Julius e la televizor =))
e “in direct” prin telefon la Lucian Mandruta 😀
@Insi: Eu inca mai am colectia de surprize (Turbo, World Cup ’94, Cin-Cin (animale), Minti (cu actori si cantareti)), cartonase cu jucatori de baseball fotbal american (nu mai retin de unde le procuram pe astea,) nu m-am indurat sa le arunc :)) .
Nimeni nu avea colectie de invelitori de la ciocolata chinezeasca??
Sa nu uiti de “sticluta” Camionagiule 🙂
@Mitza: Neah, dar am o invelitoare de ciocolata Dinamo.. de prin 1999, inca nu aparuse berea si sucul Steaua.
@Rower: cand eu trageam cu teava cu cornete si ma uitam cu oglinjoara prinsa intre sireturi sub fustele fetelor (adica incercam, ca n-am vazut niciodata nimic – pana la insuratoare – motiv de luat palme de la Adelina), Julius facea pian, origami, “sa tesem frumos” si daca ii spuneai “nesuferitule” se inrosea tot si pleca acasa in lacrimi. Noi injuram de morti si de raniti (n-am inteles niciodata de unde si cum raniti)
De aia acum el e ce e si noi suntem ce suntem
din jocurile pomenite, cele mai mult sau ma putin fotbalistice, cu denumirile folosite la mine “in cartier”
la malai e cel cu un portar si 2 echipe;
diri diri e cel descris la numarul 1 :);
21 a fost descris intr-un comentariu… se suta din “aer”, adica fara ca mingea sa atinga pamantul si punctele erau acordate in functie de tipul sutului (picior, genunchi, cap, piept) sau felul golului (bara, transversala (cand exista), vinclu;
centrari era un exercitiu de cornere;
patratica a fost si ea descrisa mai sus;
obligatea, dar cu diferenta ca era ceva mai dificila, nu trebuia sanimeresti pur si simplu poarta, ci ce nimerea (daca nimerea ceva) cel care sutase inanitea ta, bara sau vinclu daca se juca la o poarta normala sau orice altceva daca se juca in conditii improvizate (recte fereastra vecinului de la 2);
magarusul , cunoscut si ca magarul la mijloc, nu cred ca necesita prezentare;
tenis cu piciorul in mijlocul strazii, sa nu deranjam pietonii;
turul frantei, care era mai mult baschet, dar se juca cu mingea de “fotbal”, trebuia marcat cos dintr-o multime de pozitii in jurul chestiei aleia desenate sub cosul de baschet;
voleiul de plaja practicat cu mingea de “35” peste batatorul din parcare.
din capitolul altele, dar pasnice:
ascunsa, iar nu necesita prezentare;
leapsa pe multe tipuri de “piua”;
castelul era ala cu pietrele puse una peste alta;
sotron;
frunza cu niste regului pe care nu mi le mai amintesc;
ratele si vanatorii;
tara tara vrem ostasi;
ulii si porumbei alias hotii si “vardistii”;
omul negru, iarasi cu niste reguli cam confuze acum pentru mine;
portofelul pe surprize (unele dintre ele mentionate mai sus de Ciprian);
liniuta aia cu monedele aruncate nu neaparat la o linie, un perete era la fel de bun.
din cele mai violente…
lapte gros, descris ca mai sus, inclusiv ghicitul degetelor… dadea bine sa fi amic bun cu “pernuta”….
capra cu multitudinea lui de porunci (joc la care eram si iubit si urat in acelasi timp… la jocul propriuzis era varza, dar la “calificari” (adica etapa in care se stabilea prima capra), care era de fapt un concurs de saritura in lungime de pe loc, eram campion.
cornetele suflate pe teava, eventual cu ace in varf;
caracanele cu scoabele lor (prastiile descrise mai sus cu proiectilul de sarma indoita);
o chestie care nu avea nume… o cutie din aia de medicamente gen vitamina c, lasata fara fund, avand la un capat am plasat un balon de cauciuc, (bacalaureatii de azi ar folosi probabil prezervative). proiectile erau dintr-un motiv care ma depaseste exclusiv corcodusele verzi, de unde si perioada restransa a acestui joc;
si desi mai putin violent, dar in tema cu ultimele descrise, cine poate uita elefanteii aia galbeni sau rosii de se umpleau cu apa?
PS aproape uitasem… baba oarba pe scara blocului… numai pentru clientii “hardcore”
VERDE STOP STAI PE LOC…aul lang syne
dar desigur favoritu era TARA TARA VREM OSTASI…
si in legatura cu numele de caini…
cel mai tare m-a amuzat dalmatianul numit “nelu” si cateii masculi numiti “lassie” (candidatii la harvard sa le explice si celorlalti de ce).
Am o curiozitate: voi ati jucat jocuri sexuale in copilarie sau sunt eu bolnav la radacina?
@Camio’: da nene! am pomenit mai sus de “prinsa”.. stii, la prima vedere nu era decat vorba sa ne prindem unu’ pe altu’.. dar, dupa cum pomeneam, pe la 16 ani s-a schimbat putin raportul de forte. Si de interese.. Pur si simplu nu le mai agatam de bluzite.. nah.. aveau alte chestii mai interesante pentru “prins”. Sa nu mai zic de “de’a v-ati buli.. ascunsalea” ca incepusem sa ne cam ascundeam doi cate doi.. ne uita naiba prin tufisuri.. deh 😛
Aoleu, solicit un moment de atentie, va rog. Logati-va la facebook si bagati un ochi aici!
Opere de arta, emotie pura, rafinament, rasfat senzorial
@camionagiu:
Cred că eşti în extaz! Nu de la Lenuţa aia ci de la câte like-uri ai primit :))
@camionagiu: erau niste joculete cu papadia, coarne de radasca infipte in mere, carti pe dezbracatea, udatul cu apa era usor excitant, mozolitul =))
@thebblack: si tu ai dreptate, si cel cu lovitul din voleu era tot un 21, se puncta diferit daca dadeai gol cu capul sau cu piciorul, cu umarul sau cu calcaiul. 😛
@camionagiu: da.
amândouă! 😛
Nr 1 e gresit, ce ai scris tu se cheama Diri-diri 🙂
La malai era la o singura poarta, 1 portar neutru si echipe formate din minim 1 jucator. Practic, cand nu se strangeau suficienti baetzi pt 2 echipe care sa joace pe terenul mare, se incingea acest “la malai”.
heheee. “frunza” noastra se chema “galusca”, pen’ ca fiecare hol avea cate-o nisa din care nu avea nimeni voie sa te impinga.
dap, desenul de frunza de mai sus nu e corect, era cu niste spatii in care impingatorii nu te puteau atinge.
s-ar putea sa fie diri-diri ala de i-ai zis la malai, frate, erau atatea ca nu le mai stiu in amanunt, au trecut 25 de ani de cand jucam de astea.
Cum zicea si V3ctor, “La malai” se juca altfel.
Ce ai povestit acolo e alt joc, pe care noi il numeam “Diri diri” =))
@camionagiu:
sigur ca ne jucam si de-alea! ne jucam de-a doctorii si mai pipaiam pe ici, pe colo…. =))
@Rower: :-\ :)) ete cum spui tu tot!
Ah nu pot sa cred ca n-a zis nimeni de “flori fete si baieti”, la noi era distractie maxima cu asta (da, stiu, eram mai fraieri). Si elasticul…cu nu stiu cate feluri de sarituri/numaratori. Si tarile mai jucam noi, si ascunselea in beci cand am mai crescut, ca acolo era intuneric si nu se vedea cine pe cine ia de…”mana” :))
“matele-ncurcate”,la care ma distram copios,”incetul cu incetul se fabrica otetul”,”ligheane,ligheane,sticle si borcane…”,”ouatea”,”omul negru”,”coarda”,”elasticul” si…cu presul in fata/in spatele blocului si cu papusile pe post de fiice…iar la “v-ati ascunselea” ma ascundeam sus pe bloc !:P