Ovidiu Eftimie

După cum probabil aţi aflat, echipa de fotbal Oţelul Galaţi a bătut echipa de fotbal FC Timişoara, căreia, din motive care îmi scapă, i se mai zice şi Poli, deşi nu are nicio legătură cu Poli. E ca şi cum s-ar spune Stelei FC Barcelona, pentru că patronul crede că oraşul merită o echipă cu astfel de nume.

În fine, întrucât am un unchi care a furat tablă galvanizată a lucrat vreo 20 de ani în Sidex, am decis că mă interesează cum a devenit Oţelul Galaţi campionă a României. Din nefericire mi-am pierdut antrenamentul la chestii de-astea şi, în loc să citesc vreo publicaţie de sport, am intrat pe gsp.ro să citesc cronica meciului.

Acum, eu înţeleg că Tolontan nu mai poate, fizic vorbind, să scrie şi se rezumă în a pune câteva fraze la întâmplare îngroşate cu roşu şi terminate în smile-uri. Dar nu mi se pare normal ca şi angajaţii lui, care n-au dosare grele şi anchete de făcut, să se comporte exact la fel şi să arunce la gunoi orice urmă de logică în redactarea unui text.

Cronica începe amplu, cu trimiteri la Real, Barcelona si Manchester, echipe pentru care trebuie să se pregătească acum Oţelul. Puţin mai jos aflăm că spectatorii au aruncat cu hârtie în teren şi, ŞOC!, terenul verde are hârtii fâşii albe pe el în urma acestui eveniment.  Apoi vine inevitabila comparaţie lipsită de orice scop.

“OK, Sidexul i-a adus la Galaţi pe indienii de la Mittal, dar tot echipa de fotbal e mult mai tare: Barcelona, Real Madrid sau Manchester United se roteau în minţile băieţilor de pe teren şi din tribune”.

Ok, în secolul XIX Galaţiul era porto-franco, dar asta nu l-a oprit pe Alexa să-l pună în cap pe Vigilanti. Iar pe Dunăre sunt bacuri şi vapoare, oare Rooney o să fie impresionat de asta sau de vinul de Cudalbi?

Între timp s-a dat şi primul gol, Antal este cel care a făcut asta, iar reporterul GSP trimis la faţa locului nu-mi spune absolut nimic de modul în care s-a petrecut acest eveniment. O fi fost contraatac? A fost o pasă mişto de-a lui Sârghi? I-a dat craci portarului? Nimic.

Câteva rânduri mai încolo îmi dau seama că degeaba ar spune cum s-a dat golul, tot n-aş pricepe nimic.

“Cu încrederea pe care i-a dat-o sezonul bun făcut pînă acum, Zicu întinde amîndouă picioarele o dată şi deviază cu genunchiul, cu tibia, nici el n-ar şti clar. 1-1!”

Pe bune, nu m-am uitat la rezumatul meciului şi nici nu pot să-mi dau seama cum a reuşit Zicu să dea gol. Cu ambele picioare întinse? Făcea şpagatul?

Ultimul gol al meciului a fost marcat de Pena, un jucător despre care aflăm că este chiar fiul lui Pena din “lotul Stelei fantastice de la finalul anilor ’80”. Spre deosebire de legendarul de tac-so, de care aud pentru prima oara, Pena jr. este doar rezervă şi are faţă de boxer, dă goluri destul de rar dar importante. Probabil ca Gavrilă “Pele” Balint, un un jucător mai puţin cunoscut din perioada în care juca Pena la Steaua, căruia i se zicea “arma secretă”.

Bănăţenii sunt cunoscuţi pentru faptul că reuşeau să întoarcă rezultatul pe final de meci doar că, tura asta, acest lucru nu s-a mai putut întâmpla şi ştiţi de ce? Din cauza matematicii. “De data asta, matematica nici nu-i lasă să lupte.”

Finalul este, evident, de o imbecilitate cruntă. Se pare că “lumea tot nu ştie cum să reacţioneze, cum se poartă suporterul unei campioane? Localnicii invadează terenul, sar să-i îmbrăţişeze pe jucători şi pe Dorinel Munteanu în marea bucurie a unui oraş”. N-am urmărit prea multe finale de campionat dar asta mi se pare o reacţie normală în caz de victorie. Nu ştiu ce filme văd ăia la GSP, probabil se aşteptau ca spectatorii să recurgă la sacrificii umane, băi de sânge, sau să înceapă să cânte, la unison, o arie din “Pagliacci”, aia când plânge clownul.

Acum pot să înţeleg şi de ce traficul gsp.ro era crescut de hoardele de cititori din America de Sud. Probabil că în spaniolă cronicile de genul ăsta au un umor aparte, ca-n poveştile cu neamul Buendia a lui ăla, scriitorul care a luat premiul Nobel.