Julius Constantinescu

Suntem la începutul anilor ’90. În România încă nu există democraţie, economie de piaţă, legislaţie coerentă şi alte lucruri atât de scumpe românilor – sau, cel puţin, nu în cantităţi îndestulătoare. Şi, mai ales, încă nu există hipermarket-uri. În Ardeal, chiar şi membrii Vetrei Româneşti sunt nevoiţi să-şi cumpere mâncare din Ungaria, unde e mai ieftin.

Un spirit întreprinzător vede însă în orice lipsă o oportunitate pentru afaceri. Un astfel de spirit întreprinzător s-a dovedit a fi un anume Claudiu, student la Drumuri şi Poduri şi pionier al micului trafic studenţesc cu mâncare ungurească. Aducea alimente ieftine din Ungaria, pe care le vindea apoi în cămin, cu un adaos decent.

Doar că, în loc să scoată un oarece profit, omul dovedea o înclinaţie ieşită din comun spre pagubă, fiecare drum în Ungaria aducându-i, în medie, un deficit de 100 de mărci. Să spunem că, într-o săptămână, vindea foarte bine conserve de ton în ulei şi muştar cu hrean; data viitoare, pleca la Budapesta jurându-şi că n-o să cumpere altceva decât conserve de ton şi muştar cu hrean. Însă, odată ajuns acolo, abandona ideea unei investiţii sigure în conserve de ton şi băga toţi banii în sucuri naturale de mere la cutie. Cum sucul de mere nu face parte din dieta curentă a domnilor studenţi, Claudiu rămânea cu un stoc impresionant de sucuri, pe care îl dădea până la urmă de pomană prietenilor, înainte să expire.

Micul capital investit în afacere epuizându-se repede, a fost nevoit să apeleze la credite pentru a se redresa. A împrumutat 200 de mărci şi a plecat din nou în Ungaria, după conserve de ton. S-a întors cu o sută de pachete de cărţi de joc pornografice, plasticate. Nu s-a călcat nimeni în picioare să cumpere cărţi de joc pornografice, fie şi plasticate, drept pentru care damele, juveţii şi popii dezmăţaţi au ajuns, în cele din urmă, la aceiaşi prieteni care băuseră şi sucurile naturale de mere, la cutie.

Tenace ca orice ardelean, a făcut un nou împrumut, pe care l-a investit în mărfuri din ce în ce mai puţin convenţionale, sperând ca într-o zi să dea marea lovitură. Ultimii bani i-a investit în două vibratoare, convins că or să se vândă ca pâinea caldă în căminul de mediciniste. Surprinzător, zdrenţele din căminul IV nu s-au arătat interesate de ofertă, iar prietenii care îi băuseră sucurile şi îi luaseră cărţile nu s-au înghesuit nici ei la lichidarea de stoc, sugerându-i chiar să şi le bage undeva.

După un an în afaceri, balanţa arăta un nemilos deficit de 1.500 de mărci. Din această cauză, dormea pe unde apuca, fiindcă în camera de cămin începuseră să-l caute tot soiul de oameni.

Dacă au reuşit aceşti oameni să-l găsească pe Claudiu şi să-l dojenească pentru faptul că îşi neglijează prietenii, vom afla mai târziu.