Povestea lui Gheorghe şi a calului fermecat |
Julius Constantinescu
Gheorghe T., din satul Urişor, se întorcea sâmbătă după-amiază acasă, tăind drumul prin pădure. Când să zică şi el c-a trecut pădurea fără incidente, lui Gheorghe i-au atras aten]ia nişte zgomote ciudate, care veneau de undeva dintr-un tufiş. Bucuros că de-acum n-or să mai râdă consătenii de el, Gheorghe fiind printre pu]inii localnici care nu se-ntâlniseră niciodată cu ursul, omul s-a pregătit s-o ia la fugă, dorind foarte mult ca povestea întâlnirii sale cu ursul să fie relatată de el însuşi.
Deşi bunul simţ l-ar fi obligat ca măcar să vadă ursul, dacă nu şi să schimbe câteva vorbe cu el, Gheorghe intenţiona s-o şteargă imediat, urmând să mai înflorească el pe urmă. Taman când s-o ia din loc, din tufiş şi-a făcut apariţia un cal. “Da’ ce-ai, bre, ce te speriaşi aşa, ca prostu’?”, a rânjit calul, pişicher. Stânjenit, Gheorghe a pus mâna pe par, însă, înainte de a face vreo tâmpenie, din tufe a apărut o căruţă, ataşată de cal cu ajutorul unor hamuri. “Lasă, bre, parul, că nu ţi-am făcut nimic”, a făcut calul un apel la calm. “Zi mai bine dacă-l cunoşti pe Tinu al lu’ Stana al lu’ Vasile, ăla din capu’ satului”. “Păi, îl cunosc”, a zis Gheorghe, neştiind unde vrea să bată calul. “Atunci fă bine şi du-l acasă, că-i mort acilea, în căruţă, şi fă bine de mă deshamă şi pe mine, că m-a cocoşat ăsta de două zile, de când a dat colţu’”. Deşi iniţial a crezut că pişicherul de cal îi face o farsă, ca alea de la televizor, Gheorghe a trebuit să recunoască într-un final faptul că acesta spunea adevărul, mai ales că spusele calului au fost confirmate chiar de Tinu, care începuse să se-mpută.
La o privire mai atentă, Tinu al lu’ Stana al lu’ Vasile din capu’ satului prezenta pe corp urme de bâtă lucrate cu mare meştesug de nişte meşteri populari. Din cercetările efectuate ulterior de poliţie a rezultat că Tinu plecase săptămâna trecută cu o treabă până la pădurar, acesta fiind şi ultimul om care văzuse victima în viaţă – lucru care, de altfel, criminalilor li se întâmplă destul de des.
Twitter
Facebook
JULIUS
Rushenne
Cms
Adriana Popescu
sebra
6 Februarie 2010 la 9:10 pm
Bietul cal!
6 Februarie 2010 la 9:36 pm
“acesta fiind şi ultimul om care văzuse victima în viaţă – lucru care, de altfel, criminalilor li se întâmplă destul de des.” the mastery of your words does never cease to amaze me.
6 Februarie 2010 la 11:53 pm
Paduraru a crezut ca Tinu a lu’ Stana a lu’ Vasile e vreun urs. Se stie ca in Urisor pleaca astia cu uratul, cu capra, cu ursul la sfarsitul anului si apoi adorm morti de beti prin boscheti. Se trezesc o data cu ursii si atunci doar daca isi vad umbra se duc acasa.
Calul este fermecat, clar. Nimeni nu stie cum de a aparut in poveste.
7 Februarie 2010 la 11:55 am
auzi julache da traditionalul ciine din dosul carutei unde-i?sau a ramas infipt in padurar…
7 Februarie 2010 la 1:55 pm
“fiind printre pu]inii localnici “ (rândul 4 de sus)
Maestre, mai umblă puţin la tastatura aia românească! Mersi!
7 Februarie 2010 la 2:06 pm
si randul 2, “aten]ia”
7 Februarie 2010 la 5:41 pm
Eu n-am inteles cine-i eroul povestii. Calul? Gheorghe? Paduraru’? Sau politia?
7 Februarie 2010 la 5:58 pm
@Lulu
Ursul!
7 Februarie 2010 la 6:54 pm
dacă nu existau ţăranii, vasluienii şi franţujii Julius ar fi fost un om mai trist (şi probabil mai flămând
)
7 Februarie 2010 la 7:01 pm
Din cate stiu eu, Urisorul e pe langa Dej. Chiar nimic nu s-a intamplat prin Vaslui si Botosani in ultimele zile?!?
8 Februarie 2010 la 4:46 pm
@somebody – Deci iti dai seama cand isi pune in cap sa imbarlige – pardon, seduca – o gagica?
Ala spectacol!
@unmihai , dexter – Ei, cu aia a inceput. Dar era o chestiune de timp sa-si extinda aria de interes.. Atataia bieti oameni de bestelit mai sunt doar!
The world is not enough!
9 Februarie 2010 la 5:00 pm
Ceea ce nu ma dumireste, este de unde stia Gheorghe ca Tinu murise. Doar dupa miros? Ha! Fugi bre de-aici! Oare l-a impuns si el cu furca, de control, sa vada daca misca?