Cms

Cică trăiau odată, într-o împărăţie mare şi frumoasă, un împărat şi o împărăteasă. Şi, cum stăteau ei şi trăiau aşa liniştiţi, la un moment dat împărăteasa rămase grea şi, la timpul cuvenit, născu un copil fără seamăn de frumos. Doar că, atunci când moaşa desfăcu ştergarul cu care-l învelise, ca să vadă cu ce fel de moştenitor se pricopsise împărăţia, înlemni: băiat era odrasla împărătească, dar în locul cocoşelului se vedea doar o umflătură nu mai mare decât un năsturaş.

Amărăciune ca aceea nu mai căzuse pe capul părinţilor. Dar pruncului abia născut puţin îi păsa de ce avea şi cum avea, astfel încât împărăteasa uită necazul şi se porni numaidecât să-l alăpteze. Până a doua zi dimineaţa, copilului îi crescu în locul năsturelului un sfârc.

Degeaba fură chemaţi la curte cei mai luminaţi oameni din împărăţie. Doctori, babe vrăjitoare sau cititori în stele, cu toţii se arătară neputincioşi în faţa necazului ce se abătuse peste capetele încoronate. Iar peste un timp fu şi mai rău. După ce consultă cele mai cunoscute tratate ale învăţaţilor vremii despre creşterea copiilor, împărăteasa hotărî să-şi treacă feciorul pe meniu diversificat. Primul piureu de mere cu biscuiţi îi plăcu mult prinţişorului. Atât de mult încât a doua zi, în locul sfârcului buclucaş crescuse un lăstar de măr, pe care se şi iveau câteva frunze.

De astă dată, fu adus cel mai mare înţelept din împărăţie. După se uită cu mare atenţie la copil, apoi răsfoi câteva cărţi groase, înţeleptul îi pofti pe părinţi într-o cămară secretă şi acolo le desluşi toată tărăşenia: un blestem greu fusese aruncat asupra prinţului, astfel că orice lucru îşi dorea acesta, până a doua zi de dimineaţă apărea în locul bărbăţiei. Dar, urmă învăţatul, liniştindu-i pe împărat şi împărăteasă, blestemul are leac. Astfel, când prinţul va ajunge la vârsta potrivită, îşi va găsi o fată şi se vor căsători, iar în noaptea nunţii va afla ce-şi doresc cel mai mult femeile. Şi, până a doua zi dimineaţa, lucrurile se vor rezolva.

Trecură anii şi feciorul se făcu bărbat în toată firea. Era viteaz, înţelept şi bun la suflet. Se învăţase să nu poftească multe, ca să nu-i dea de lucru chirurgului împărătesc care, tot tăind şi legând diversele alcătuiri ce creşteau din trupul prinţului, devenise iscusit veterinar, botanist şi geolog.

Şi iată că veni şi momentul mult aşteptat: la întoarcerea dintr-o excursie în împărăţia vecină, băiatul o aduse cu el pe fata împăratului acelei împărăţii. Se cunoscuseră din timp prin căile de comunicare dintre palate, schimbaseră nenumărate mesaje prin porumbei călători, astfel că acum părinţii fură puşi în faţa faptului împlinit. Nunta care urmă intră în poveste, cu mesele sale pline de bucate, cu nenumăraţii meseni şi cu frumuseţea celor doi tineri căsătoriţi.

În noaptea nunţii, prinţesa se cuibări în braţele proaspătului ei soţ iar acesta, îmbrăţişând-o cu dragoste, o întrebă încet la ureche ce-şi doreşte ea mai tare şi mai tare. Privindu-l fericită, ea îi spuse, apoi adormiră unul în braţele celuilalt.

Până dimineaţă, prinţului îi crescu în locul cu pricina un citat despre iubire, din Radu F. Constantinescu.