Ina_adevărata

Dimineața începe azi cu strigăte în fața blocului. Disting unul care-mi trezește interesul:

– Băăă, ia-ți piciorul de pe gâtu’ lui, că-l omori!

Fug la geam.

Un polițist și un jandarm au trântit pe jos un individ, încercând să îi pună cătușele. Nu se descurcă prea bine: când jandarmul izbutește să-i ducă prizonierului mâinile la spate, polițistul nu îi poate închide cătușele; prizonierul se agită, reușind mereu să-și tragă mâinile. Când jandarmul reușește din nou să i le ducă la spate, prizonierul îl previne: „Băăă, ia-ți labele de pe mine, că-ți trag un cap în gură!”

Scena se repetă cu insistență, omul nefiind încătușat nici după a treia încercare. Cătușele trec de la unul la altul, fără a reuși vreunul să le închidă. Noroc că arestatul e un tip răbdător: după trei încercări, încă nu i-a tras capu-n gură promis jandarmului.

Un al doilea prizonier, deja încătușat, îi privește curios de la câțiva pași, intervenind din când în când cu mici observații. El a scos strigătul care m-a atras la geam. Cu mâinile la spate, se învârte în jurul grupului cu pas liniștit, sfătuindu-l pe colegu’ recalcitrant:

– ‘ai, bă, Francezule, lasă-i dreacu’ să-ți pună o dată cătușele alea, că ne prinde noaptea aci.

Francezului pare a-i fi totuna la ce oră ajunge la zdup, pentru că nu rezonează la argumentul amicului.

Plictisit, chibițul mai face câțiva pași în jurul celor trei, apoi se trage mai la umbră.

– Băăăăăă! urlă disperat polițistul către el, băăăă, nu te îndepărta! Ești arestat, ce dreacu’!

– Ce-ai, bă, nărodule! se miră ăla, calm. Mă văzuși că mă îndepărtez? Iote-mă aci, mă așez și io un pic, până terminați voi acolo, fire-ați…

Urmează aprecierea lui la adresa competenței polițiștilor, apreciere care se pierde în strigătele amicului agitat.

Francezu’ a obosit, așa că trece la argumente:

– Băăă, de unde să știu eu că ești polițist, ha? Mi-ai arătat tu mie vreo legitimație? Poate ai furat uniforma statului, bă!

– Du-te, mă, în pizda mă-tii, suduie cu năduf polițistul, obosit și el. Las’ că vezi tu legitimație la secție. Tot aia de ți-am mai arătat-o de trei ori până acum, boule.

Recalcitrantul profită de pauza de respirație ca să se smulgă iar din mâinile lor, aproape reușind să se ridice; izbutesc să-l prindă în ultima clipă, înjurând.

– Băăă, strigă deja încătușatul de mai încolo. Bă, hai unul și aprinde-mi o țigare, că mor aci cu voi. Bă, lăsați-l dreacu’ în pace, că-și duce singur mâinile la spate dacă îl lăsați! Francezule, hai, bă Florinele, să ne cărăm de-acilea, că mor după o țigare.

Jandarmul și polițistul au izbutit să-l trântească iar pe Florinel Francezu’ și, victorioși, se așează pe spinarea și pe picioarele lui. Polițistul îi ține capul pe asfalt în timp ce vorbește în stație, iar jandarmul încearcă din nou – tot fără succes – să îl încătușeze.

– Băăă! urlă ăla, de la nivelul asfaltului. Bă, m-ai pus cu capul într-un scuipat, futu-ți morții mă-tii!

Din lungul aleii apar în fugă încă un jandarm și un polițist; se reped către grupul grămădit pe jos, fără să-i dea nici o atenție spectatorului deja încătușat. În primă fază, nici încătușarea în patru nu reușește, pentru că cei patru se încurcă unul pe altul. În sfârșit, reușesc, îl adună de pe jos pe Francezul plin de praf și încep să-l tragă spre capătul aleii. Ăla refuză să se lase dus, urlând:

– Băăăă! unde mi-e adidasul? Nu plec fără adidas!

În toiul luptei a pierdut un adidas.

Un jandarm se întoarce și caută adidasul pe lângă garajul unde s-a petrecut iureșul; îl găsește și se așează la picioarele lui Florinel, străduindu-se să îl încalțe.

– Leagă șiretul, bă, că-l pierd iar! Sau desfaceți-mi cătușele, că mi-l leg io!

În loc de răspuns, jandarmul îi dă un brânci, imprimându-i direcția de mers corectă.

Prizonierul cooperant îi urmează nebăgat în seamă, scâncind: “Da’ nu-mi aprinde și mie careva o țigare?”