Alina C.

M-am întors la ghișeul de informații să depun dosarul pentru șomaj. Era din nou prezentă prietena mea de data trecută, care-mi solicitase să poftesc cu dosarul, în loc să-i mănânc timpul cu întrebări. De data asta știam cum operează, eram pregătită psihic să dau 110% pe teren și îmi doream mai mult victoria.

Din obișnuință am salutat, curtoazie de prisos cu funcționarul român. În fața funcționarului român, omul, cu studii superioare sau pleavă a societății, nu este generator de discriminări. Toată lumea este tratată identic, lucru demn de laudă, nu-i așa?

– Ce-i cu atâtea hârtii, eu nu înțeleg nimic de-aici!

– Întrebați-mă ce nu înțelegeți și vă explic, zic.

– Vă rog să nu mă întrerupeți, că mă încurcați. Și-așa aveți aici o varză. Ia uite, aici trebuia să înceapă cu luna decembrie, frumos, și ei au început cu noiembrie. Păi, în decembrie n-ați lucrat, de ce n-au trecut și decembrie?

– Decembrie e trecut pe alt tabel, că la ei am lucrat până în noiembrie și…

– V-am spus să nu mă întrerupeți! Vă rog să ne purtăm civilizat! De ce să fie pe alt tabel? Ca să mă înnebunească pe mine de cap cu atâtea hârtii, să nu mai înțeleg nimic! Păi ce-i asta? Aveți două contracte de muncă la firma asta? Nu, nu se poate, hârtiile astea sunt făcute în bătaie de joc, eu nu vă primesc dosarul, să mergeți înapoi să vi le refacă.

În timpul ăsta trage linii cu creionul pe actele oficiale, taie diverse coloane, desenează săgeți, încercuiește. Mă apucă toți dracii.

– Doamnă, zic apăsat, sunt două firme diferite și actele sunt făcute corect, nu mă mai întorc la ei să îmi refacă nici o hârtie, aveți acolo toate informațiile necesare și nu plec până nu-mi înregistrați dosarul. Firmele sunt fie în faliment, fie în insolvență și a durat o veșnicie să le obțin, altele nu mai primesc.

Bombăne. Pleacă să verifice pe alt calculator, în ReviSal, contractele de muncă, deschide și închide cartea de muncă de vreo cinci ori, răsfoiește, bombăne iar. Aduce o gumă de șters și curăță, încet-încet, toate desenele de pe tabelele mele. De data asta se apucă metodic de fiecare act în parte, le îndosariază pe rând și la sfârșit triumfă:

– Adeverința de la medic a expirat. Mergeți să luați alta și vă întoarceți. Nu mai umblați în dosar, că e totul pus în ordine.

Am reușit să trec de ghișeu (după ce am luat altă adeverință) și așteptam la alt birou cu dosarul, să vedem dacă mi-l acceptă „așa”. Mă pregătesc pentru alt scandal când se va termina programul, la ora 13.30. Între timp, la ghișeu, buna mea funcționară începuse războiul cu o altă contribuabilă. Mi-o toacă mărunt, cu aceleași texte:

– Nu înțeleg, doamnă, așa se vine cu actele astea? Ce înseamnă cifra asta de aici, trecută așa aiurea? Cum adică nu știți că nu dvs. ați completat hârtiile, sunteți și impertinentă?

Doamna este cu doi copii după ea, cere dosarul înapoi, să vină în altă zi. Funcționara noastră ia foc, refuză să-i dea dosarul și șterge pe jos cu doamna contribuabilă că-i mănâncă timpul inutil. Cheamă și gardianul s-o ajute, că nu poate lucra în astfel de condiții; gardianul, om serios, vine, dar o roagă să se calmeze pe singura persoană din cameră care urlă – funcționara. Dumneaei îl fulgeră cu privirea:

– De ce mă jignești, domnule? Nu vezi că doamna are nevoie de un control la cap? Eu am lucrat toată ziua cu oameni și n-am avut nicio problemă, m-am înțeles civilizat cu toți, numai doamna nu vrea să ne înțelegem omenește.

Doamna contribuabilă contracarează o vreme, destul de calmă, apoi cedează psihic și efectiv plânge de frustrare. O întreabă pe funcționară cum o cheamă și cine este șeful ei direct. Funcționara ia dosarul, îi întoarce spatele și spune că s-a terminat programul, fără să răspundă. Într-adevăr, trecuse de 13.30. A mai durat 10 minute să mi se încheie și mie dosarul, iar acum, cu inima ușoară, fără teamă de repercusiuni, am urmat-o pe doamna mea până la etajul doi, la directoare, în calitate de martor și petiționar în același timp.

Eu încă aveam colile și pixul cu care mă dusesem la o altă funcționară să fac sesizare de comportament inadecvat. Mă mâncau degetele să descriu totul, în amănunt, însă doamna mea s-a dovedit mult mai înțelegătoare, poate un factor hotărâtor fiind și cei doi copii, care o așteptau. Ni s-au promis măsuri drastice la plângerea noastră verbală, respectiv trimiterea ei în Iadul funcționarilor: la arhivă.

Dosarul contribuabilei noastre a fost rezolvat a doua zi. Urmând să avem drum lunar pe acolo (sperăm noi pentru o perioadă de timp cât mai scurtă), ne vom interesa discret de soarta funcționarei, doamna Angelica (sic!) de la șomaj, Constanța. Umblă zvonul că o veți vedea și la televizor, filmată cu camera ascunsă, dacă plângerile vor rămâne fără ecou.