Postul nu e post destul

Întâlnirea de la miezul nopții, cu DJ Cotco

Presupun că nu știți ce-i ăla metalcore – ați mai auzit de el pe-aici, dar, dacă v-ar pica la examen, ați fi tufă. Bun, nici noi nu ne-am chinuit prea tare să vă explicăm – colega Metalista nu s-ar coborî la așa ceva, iar dacă ar face-o n-am înțelege oricum nimic. O să încerc să vă explic eu în termeni populari: e o combinație de heavy metal (asta știm cu toții ce e, cam orice sună ca și cum ai scăpa mașina pe spălat pe scări e heavy metal) cu hardcore punk (ce e harcore punk -ul nici eu nu înțeleg prea bine, trebuie că-i ceva punk din ăla de la oraș). Ideea e că la metalcore băieții o ard lent, așa, ca și cum n-ar avea nici un chef să cânte, până se trezește unul dintre chitariști și dă alarma. Bateristul îi dă sacadat în lumea lui (probabil acolo la el, în spate, are și o bordură de care se lovește ritmic cu căpățâna), iar vocalistul zbiară din răsputeri, să se facă auzit dintre colegi. Ați văzut ce simplu e? Nici eu n-am înțeles nimic, dar n-am dat foaia albă, ca voi.

Undawn – Jumpers

Share:

10 comments

  1. Cristiana 25 July, 2012 at 00:39

    Hai recunoaste ca ai copiat….nu mai e o rusine in ziua de azi,poate ajungi si tu vre-un prim ministru 😀

  2. DJ Cotco 25 July, 2012 at 00:41

    @Cristiana: dacă te croiesc cu cratima aia pe spinare!…

  3. anatotparca 25 July, 2012 at 00:58

    Da. Si chinezii isi boteaza copii dupa cum le cade ligheanu’, ala de tabla, pe scari.
    Iar m-am ras.

  4. anatotparca 25 July, 2012 at 00:59

    Ce bien ca se canta.

  5. Cristiana 25 July, 2012 at 01:15

    @DJ Cotco =))

  6. anatotparca 25 July, 2012 at 01:20

    @DJ Cotco: ia uite: =)) =)), eu pot mai mult, cum mi-am mai zis. Fanu’2, nu? =)) (noaptebunacms:) )

  7. Cms 25 July, 2012 at 01:37

    @anatotparca: Noapte bună! 🙂

  8. anatotparca 25 July, 2012 at 01:53

    @Cms: 🙂

  9. Cristina Ş. 25 July, 2012 at 07:25

    @Cristiana: 😀

  10. N.A. 27 July, 2012 at 10:12

    Asa descriere obiectiva pentru harmalaia aia rar am mai vazut la un rocker. Doar sa te feresti de Adriana Metalista ceva timp.

Leave a reply