Postul nu e post destul

Recomandări de seară: mătușa Maria

Știți cine a organizat mitingul USL din 19 ianuarie? Oficial zic, în acte, adică ăia care răspundeau legal dacă se lăsa cu vandalisme și alte lucruri de genul ăsta. Firma Marbo Trade, al cărei asociat unic este dna Maria Dobre. Informația asta ne-ar fi plictisit și pe noi dacă dna Maria Dobre nu ar fi împlinit anul ăsta 88 de ani, vârstă la care în general oamenii își îngrijesc de sănătate, nu se-nhăitează cu alte bunicuțe și se duc la revoluții și la mitinguri. O singură rugăminte avem, doamnă: dacă puteți să-i lăsați ceva și lu’ ăla micu’, că-i băiat bun, ne citește zilnic, și azi, mâine parcă-l vedem iar în situația să-și justifice un termopan, un tablou de patrimoniu, o căsuță cu trei etaje…

O poveste scrisă anul trecut de Ciprian, care ar fi mers foarte bine și pe Daily Cotcodac – dacă, evident, tăia jumate și-i schimba titlul.

Aveam o bănuială că la Cluj troleibuzele merg cu covrigi, dar n-am fost sigur până ce nu mi-a confirmat Groparu, un tip cu păreri avizate de vreme ce a deprins șoferia pe o mașină care mergea cu iaurt.

Citatul zilei: „Nu negociem nimic cu actuala putere până ce aceasta nu-și dă demisia!”. Cam asta se întâmplă când dai declarații înainte să-ți bei cafeluța. Via Novac.

Share:

16 comments

  1. RoseN 25 January, 2012 at 20:15

    Care vine sa facem ingerasi prin zapada? ;;)

  2. borg 25 January, 2012 at 20:23

    @RoseN: Problema e ca nu putem ajunge la tine. Gozerii nu o scos nimic de curatat strada.

  3. Dan1 25 January, 2012 at 20:35

    Ma scuzati, corect este “O poveste scrisă anul trecut acum doi ani (vezi data publicarii) de Ciprian…”

  4. JULIUS 25 January, 2012 at 20:38

    @Dan1: acum doi ani a publicat-o, n-ai tu de unde sa stii cand a scris-o.

  5. RoseN 25 January, 2012 at 20:43

    @JULIUS: =)) ma si mir cat esti dă dăstept

  6. Rada 25 January, 2012 at 20:49

    @JULIUS: logica unui inginer e imbatabila =))

  7. Cornel 25 January, 2012 at 20:51

    Nu mai bine ne subînţelegem „Nu negociem nimic cu coaliţia aflată acum la putere până ce aceasta nu-și dă demisia!” decît s-o mutăm pe Academiei colţ cu Modrogan ?

  8. Dan1 25 January, 2012 at 21:08

    Mă scuzaţi că trollez aşa târziu, dar eu am ajuns mai greu acasă, că era ambuteiaj. Ce vreau să spun este, ca să-l citez pe Eftimie (nuuu mai ţineţi voi minte cine e Eftimie că sunteţi tineri :))): Băsescu a ars-o în băsini din nou!

  9. Dan1 25 January, 2012 at 21:16

    Vă rog să notaţi că am folosit “ş” strict unde era cazul.

  10. sebra 25 January, 2012 at 21:37

    @Dan1:
    Cum nici tu n-ai de unde să ştii de cât timp stă în draft recomandarea cu povestea lui Ciprian. Aştepta să ningă, da? :))

  11. Cristina 25 January, 2012 at 21:42

    @JULIUS: Aia a lu’ Novac e veche. E de la-nceputul revolutiei. Daca tot scormoneai in trecut nu mai bine invatai tu, tot de pe blogul dumnealui cum sa-nlocuiesti apa cu whiskey? http://unapezi.ro/general/art7626443899/

  12. sebra 25 January, 2012 at 21:45

    Deci în seara asta am avut nişte recomandări vintage.

  13. JULIUS 25 January, 2012 at 23:40

    @Cornel: aici nu o dam nici pe Modrogan, nici pe Kiseleff, nici pe alte alei si sosele. sper sa inveti repede, ca eu nu numar pana la 3, ca M3bis.

  14. N.A. 26 January, 2012 at 00:15

    @Dan1: Tu ai ajuns mai greu, alti soti (nu dam nume, persoane cunoscute, ma-ntelegi) mai deloc. Cat de frustrant sa stai pe loc de 3 ore la cativa kilometri de casa?! Stie careva cand se deblocheaza DN 1? 🙁

  15. Ciprian 26 January, 2012 at 00:32

    Hm, mi-ai dat linkul la recomandari.. Probabil te-am suparat eu cu vreo ceva.

  16. Ciprian 26 January, 2012 at 00:43

    Să ştiţi că m-am trezit la ora 8 dimineaţă ca să scriu chestia aia, mă mai uitam pe fereastră, mai scriam un rând..

Leave a reply