Punkreas
Ceasul arăta 19:15, iar ceasul meu de bord arăta 15 km/h. Nu vroiam să întârzii la prima glumă spusă de Tiran. Doi maidanezi simpatici mă ajutau să mă grăbesc.
Ajuns în faţă la Starbucks, eram dezorientat. Îi zărisem pe Vlad Petreanu, Chinezu, Simona Tache, dar nici urmă de Tiran. Mă gândeam la cele mai negre scenarii, că ar fi fugit în Indonezia cu felicitările noastre sau, mai rău, s-ar fi mutat la Caţavencu. În cele din urmă, şi-a făcut apariţia: făcuse o plimbărică prin mall şi, de data asta, nu-l mai sechestraseră în nici un magazin.
După ce s-au făcut prezentările de rigoare (Tiranul nu s-a putut abţine şi iar a făcut gluma lui preferată: „Dânsul e Vlad Petreanu, prezintă rubrica Sport la Antenă”), o tanti a început să ne povestească despre cafea şi să dezmintă unele “Starbucks facts” de genul “E scumpă! Dincolo e mai ieftină”. Mai lipsea doar Pircă şi era cursul de istorie a cafelei complet. Chinezu punea tot felul de întrebări legate de bere, cum ar fi: “Există cafea anti-mahmureală?” (aici Tiranul iar a făcut o glumă, să ştiţi că în realitate face multe poante, nu ca pe blog: „O să-i spun lui Eftimie că ai pus întrebări penibile”). Intimidat de cele trei Cristine de lângă el, Tiranul şi-a vărsat cafeaua pe cămaşă, reuşind în sfârşit să smulgă nişte hohote de râs.
După ce s-au terminat prezentarea şi degustarea, a venit partea cea mai aşteptată: cadourile. Eu deja mă pregăteam să-mi scot sacoşa de rafie, în onoarea domnului P., dar Tiranul mi-a atras atenţia că pungile de hârtie, pe lângă că sunt eco, sunt şi mai elegante: „Nu mai credeţi, mă, toate prostiile pe care vi le îndrugă Pircă”, deşi nu a mai lămurit şi la ce anume prostii se referă.
Ne-am luat la revedere şi ne-am îndreptat spre maşina Tiranului. Nu vă puteţi imagina ce faţă a făcut când i-am spus unde stau (îi spusesem pe mail că în Pantelimon; ce vină am eu dacă el a înţeles cartierul Pantelimon, nu localitatea?). Pe drum, toate erau bune şi frumoase. Fetele discutau despre Homo Sapiens, de când a plecat din peşteră până a devenit corporatist, Julică avea grijă de partenerii din trafic, fie că-i atenţiona să-şi aprindă poziţiile sau le mulţumea că l-au lăsat să treacă, pe sens interzis.
Într-un final, am ajuns. I-am mulţumit că a traversat tot oraşul pentru mine şi am luat-o spre casă. Am mai stat, totuşi, câteva secunde, să fiu sigur că a luat-o în direcţia bună. Ar fi fost cam neplăcut să se trezească prin Cernica.
În concluzie, o seară reuşită. În afară de cafea, m-am ales cu cel mai râvnit cadou:
