Golgota paltonului

Julius Constantinescu

 

Puţin după orele amiezii, deputatul Ovidiu Alexandru Raeţchi coborî pe via Dolorosa, făcu stânga şi apucă apoi la dreapta, pierzându-se în labirintul de străduţe înguste şi înghesuite ale vechiului Ierusalim. Se opri un moment şi îmbrăţişă din priviri bazarul arăbesc, încercând să ghicească, după direcţiile în care o apucau turiştii europeni, încotro se află Biserica Sfântului Mormânt. Imediat ce păru a se dumiri, se avântă pieptiş pe urmele Mântuitorului.

 

Deşi un om de o statură impozantă, deputatul Raeţchi făcea dovada unei agilităţi neobişnuite, urcând costişa cu paşi elastici şi atent calculaţi. Mişcările sale erau vădit îngreunate însă de pulpanele grele ale paltonului negru, tighelit pe revere, pe care-l purta pe deasupra costumului bleumarin. Paltonul nu doar că îl stingherea la mers, dar îl făcuse să năduşească în aşa măsură, încât urcuşul devenise un adevărat supliciu.

 

Distinsul pelerin era însoţit de un bărbat nu la fel de înalt, cu ochelari, îmbrăcat lejer, în ton cu vremea călduţă de afară. Acesta îl privi cu compasiune pe companionul său, care tocmai îşi tampona fruntea cu batista, şi-i spuse în zeflemea:

 

– Domnul nostru Iisus Hristos a urcat acest munte purtând în spate o cruce. La 2.000 de ani distanţă, dumneavoastră îl urmaţi purtându-vă paltonul. Practic, putem spune că urcaţi o adevărată Golgotă a paltonului.
Citeşte mai departe…

În loc de text

Stăteam şi eu liniştită, îmi savuram cel de-al treilea nurofen pentru răceală şi gripă. La serviciu e mai bine ca acasă, e cald, duduie caloriferul. Altfel nici nu m-aş fi deplasat, că dădea gripa afară din mine ca spuma la şampanie.

Şi frecam facebookul, acum, mai nou, tăiatul de frunză la câini aşa se cheamă.

Cum citeam eu aşa, interesată, pe diagonală, tot ce postează amicii şi click-am like-uri în stânga şi-n dreapta, cu mărinimie, să nu se supere nimeni, mă trezesc cu mesaj de la mogul.

“mă, ţie chiar nu ţi-e ruşine, nu mai scrii nimic pentru site-ul de cultură şi umor?
Citeşte mai departe…

Haideţi să ajutăm un copil să trăiască

 

Sami

 

Sami are 12 ani şi este bolnav de leucemie promielocitară acută de tip M3 (cancer de sânge). Deşi gravă, boala de care suferă Sami este tratabilă. În acest moment, a început tratamentul cu citostatice la spitalul Fundeni şi răspunde bine – numărul de trombocite a crescut deja de cinci ori şi trendul se menţine ascendent. Supravieţuirea lui depinde de tratamentul adecvat etapei următoare, însă acesta poate fi făcut doar într-o clinică specializată din străinătate.

 

Costurile tratamentului propriu-zis sunt suportate de asigurările de sănătate. Pe lângă acest tratament însă, copilul trebuie să rămână câteva luni internat într-un centru de tratament, alături de mama sa. Plus, banii necesari pentru transport. Or, aceste costuri, pe care Casa de sănătate nu le asigură, se ridică undeva la 40.000 de euro. Bani pe care mama sa nu are de unde să-i mai scoată – nu are ce să vândă.

 

De ce am spus “mama sa”, şi nu “părinţii săi”? Fiindcă tatăl lui Sami, plecat de mai mulţi ani din ţară, a refuzat categoric să-şi ajute copilul.

 

Dacă nu l-a ajutat taică-său, noi, nişte oameni necunoscuţi, am rămas singura speranţă a acestui copil. Îi putem ajuta fiecare dintre noi, donând oricât de puţin într-unul din conturile de mai jos.

 

Numere de cont sunt:

Titular cont:

Manuela Gogoase

 

BRD – Agentia Orizont

LEI: RO86BRDE410SV25213244100

EURO: RO90BRDE410SV25213164100

 

Pentru transferuri rapide, prin email, exista un cont de PayPal:

manuelag1977@gmail.com

 

 

Întreaga poveste a lui Sami o găsiţi aici.

Când fac burlacii curat

Julius Constantinescu

Există o singură situaţie în care un burlac face curat: atunci când există şansa să vină o femeie la el. Toate celelalte situaţii de care aţi auzit – inclusiv când vine maică-sa în vizită – sunt poveşti, ele îi pot trezi unui bărbat singur cel mult gândul pasager că ar fi frumos să facă puţină curăţenie. Dacă nu s-ar întrezări posibilitatea de a aduce o femeie acasă, cei mai mulţi burlaci ar sfârşi pur şi simplu de foame în propriul apartament, după ce au încercat în zadar să găsească uşa printre mormanele de gunoi.

 

Dacă Franz Kafka nu ar fi avut o înclinaţie spre fantastic, ne-ar fi rezumat în câteva rânduri, în mod onest, adevărata poveste a lui Gregor Samsa: „Într-o bună dimineaţă, când burlacul Gregor Samsa se trezi în patul lui, după o noapte de vise zbuciumate, se văzu ţintuit pe spate ca un gândac, căci era atât de jeg la el că n-avea unde pune piciorul jos din pat”.
Citeşte mai departe…

Bărbaţii rămân nişte copii până dau în mintea copiilor

Julius Constantinescu

 

Se ştie că bărbaţii nu se maturizează niciodată şi că rămân toată viaţa nişte copii (de fapt, doar femeile ştiu asta, dar va trebui să acceptăm că aşa este, fiindcă femeile ştiu întotdeauna mai bine). Cea mai bună dovadă că bărbaţii nu se maturizează niciodată este faptul că cei mai mulţi dintre ei se însoară.

 

(o scurtă paranteză: nu înţeleg de ce e ridicat în slăvi sistemul de învăţământ în care copiii sunt învăţaţi să gândească singuri; de ce ar trebui, de pildă, învăţat un băieţel să gândească singur, când la un moment dat se va însura şi nu va mai avea nevoie deloc de abilitatea asta?)

 

Rămânând mereu nişte copii, bărbaţilor le va plăcea toată viaţa să se joace (bine, şi să mintă, dar asta e deja altă poveste). Citeşte mai departe…

Interstellar: Călătorind prin univers fără bilet

Interstellar: Călătorind prin univers (2014) – film SF fără extratereştri

Regia: Cristopher Nolan.

Cu: Matthew McConaughey, Anne Hathaway, Matt Damon, Michael Caine

 

Adam si Eva

 

Hai că numai azi nu e vineri şi poate în weekend vreţi şi voi să mergeţi să vedeţi filmul ăla cu Matthew McConaughey, actorul anului. L-am văzut şi eu aseară la IMAX (merci, Georgiana Oprea ot Freeman Entertainment). E bun, merită toţi banii pe care nu i-am dat pe bilet deoarece era o vizionare cu presa! Însă…

 

Mare atenţie la aşteptări! Nu conţine extratereştri, nu lasere, nu apocalipsă, nu tu cafteală! A, pardon, ar fi o singură scenă în care se bat doi cosmonauţi. Mă rog, se bat… adică se împing puţin ca gheii, cu mânuţele alea gonflate şi-şi dau cu căştile-n gură.

Citeşte mai departe…

Drumul Taberei, grădina lui Dumnezeu

Julius Constantinescu

 

De-a lungul istoriei, omul a ajuns până în cele mai îndepărtate şi neospitaliere locuri de pe Pământ. Din deşertul Saharei până în îngheţata Groenlandă şi din peninsula Kamchatka până pe înălţimile bătute de vânturi ale Tibetului, omul a reuşit să se adapteze traiului aspru şi să prindă rădăcini oriunde. Un astfel de loc în care omul a refuzat să se dea bătut este şi Drumul Taberei.

 

Dacă întrebi orice om din Drumul Taberei de ce locuieşte acolo, el îţi va răspunde că e un cartier cu foarte multă verdeaţă. Încă nu s-a descoperit nici un om în Drumul Taberei care să nu fie convins de asta, e o credinţă aproape religioasă. Citeşte mai departe…

De ce, surprinzător, nu-i ucidem pe instalatori

Julius Constantinescu

 

Ca orice şnapan profesionist, care începe întotdeauna prin a se zugrăvi pe sine drept un om de o cinste ireproşabilă doar pentru ca, odată ce ţi-a câştigat încrederea, să te poată pungăşi mai bine, şi instalatorii ţin să te asigure din capul locului că ai de-a face cu unul dintre cei mai corecţi şi competenţi oameni pe care i-ai cunoscut vreodată. De regulă, ţi l-a recomandat cineva pe care-l credeai prieten, aşa că te va linişti cu următoarele cuvinte: “Aa, păi să ştiţi că i-am lucrat şi lu’ domnu’ Adrian, a fost foarte mulţumit” (instalatorii aşa cred, că, dacă nu i-ai ucis la sfârşit, ai fost foarte mulţumit).

 

După un interval de timp mai scurt sau mai lung, instalatorul va ieşi triumfător din baie şi îţi va vârî sub nas piesa stricată: “Ia uitaţi, vedeţi ce mâncată era?” Cel mai drăguţ este atunci când piesa pe care ţi-o vâră sub nas este o piesă de WC, iar de pe ea picură stropi maronii de apă cu căcat.
Citeşte mai departe…

Cum am învăţat să nu înjur în trafic

Alina Mirt

 

Prima mea mașină a fost un Tico. Floarea Bacăului eram când ieșeam prin oraș, cu geacă de piele asortată și ochelari cu ramă roșie de plastic, culoarea mașinii. Primul gest de șmecheră pe care l-am deprins a fost să conduc cu o mână pe volan și una pe schimbător. Al doilea a fost să înjur, mai ales că îmi puteam folosi imaginația să improvizez.

 

Și cum mergeam eu așa pe E85 cu cotul pe geamul deschis (că Ticuţă nu avea aer condiționat) și calculam în gând oare ce înălțime are roată unui tir, dacă mie îmi vâjâie axul roții pe la ureche, a apărut în trafic EL. Citeşte mai departe…

Topul întâlnirilor ratate (3)

Daniela D.

 

Locul 1 cu coroniță:

 

Costel. Un chip foarte masculin, privire clară, albastră, trup de poster. Genul care întoarce capete de femei pe stradă. Multiple realizări profesionale. 39 de ani, burlac dintotdeauna. Locuia cu mama lui într-o vilă superbă din centrul Bucureștiului. La cercetările preliminare nu a fost identificată nicio femeie stabilă în toată viață lui. Citeşte mai departe…

Comentarii Recente

  • Am postat si eu despre un caz pe site-ul meu, dar pana acum inca nu s-au gasit doritori de a ajuta! Nu neaparat...
  • @boemul : Cu o mică (virgulă) completare. După cum e scris textul, la persoana a treia, parcă e redactat...
  • Marea Roşie ca Marea Roşie, da’ vă daţi seama că a reuşit chiar şi să facă să apară un text pe DC! :)
  • Dar blugii sunt admişi de codul de îmbrăcăminte al deputaţilor?
  • Mai nou se spună ca dacă nu înjuri în trafic înseamnă că nu ești atent.