Cetatea care n-a fost cucerită niciodată

Ina Gabriela Funețan
Julius Constantinescu

 

Cei mai mulți dintre voi ați vizitat cel puțin o cetate. Măcar una mică, o cetățuie, un zid emoționant din cinci bolovani. Poate ați avut ghid sau poate ați întâlnit printre ruine un cioban care v-a zis umflându-și pieptul: “Asta o fost cândva o cetate mândră! N-o fost cucerită niciodată!” Dacă obișnuiți să vizitați ruine, ați întâlnit o grămadă de asemenea glorioase pietre.

 

În cele ce urmează o să vedem însă o cetate care chiar nu a fost cucerită niciodată – Cetatea Finiș sau Belovard. O găsiți în Finiș, Bihor, cum ieșiți din Beiuș pe stânga, străbateți Finișul până-n capăt, apoi țineți drumul până-ntr-o poiană unde vă desfaceți o bere și admirați peisajul. Cetatea e acum deasupra capetelor voastre, pe vârful unui deal accesibil doar vizitatorilor fără burtă.
Citeşte mai departe…

Cum au rezistat ardelenii în fața invadatorilor de tot felul

Julius

 

Acum un an, Bitdefender lansa aplicația de mobil Drumul Cetăților, un instrument foarte util celor care călătoresc şi îşi doresc să mai vadă pe drum şi altceva decât Taverna Sârbului sau Pescăria lui Matei. Mai exact, Dumul Cetăților vă arată cât de aproape vă aflați de monumentele istorice importante din România, de la dave (aşezări dacice care aveau de regulă în denumire terminația “dava” – mai puțin Tricodava, din asta chiar n-a mai rămas nimic) şi biserici fortificate, până la cetăți medievale şi castele. În urmă cu nişte ani, mi-ar fi prins tare bine o astfel de aplicație în Irlanda – înarmat doar cu o hartă, am bâjbâit pe coclauri şi am greşit de nenumărate ori drumul. Încă şi mai utilă le-ar fi fost aplicația unor jefuitori serioşi precum vikingii sau tătarii, mari amatori să-şi dea check-in din toate cetățile aflate în drumul lor. N-a fost să fie, s-a lansat prea târziu pentru ei.
Citeşte mai departe…

#rezist 1285: Cum au rămas mongolii fără cai în Transilvania

Julius Constantinescu

 

În secolul XIII, omenirea a cunoscut una dintre cele mai cumplite plăgi din istorie: mongolii. Plecați din stepele Asiei Centrale, acești călăreți teribili au măturat totul în calea lor și, în mai puțin de două decenii, cuceriseră deja China, Kara-Kitai, Imperiul Horezmian, Afganistanul, Corasanul și Persia. După o primă incursiune în Caucaz și stepele din nordul Mării Negre, încheiată pe Nipru în 1223, mongolii ajung la concluzia că regiunea are un mare potențial de jaf și revin în 1241, când introduc pentru prima oară iluminatul nocturn și prin părțile noastre.

 

Bucuroși de oaspeți, gospodari dumneavoastră?
mongol-warriors
Marea invazie mongolă din 1241-1242 din Europa se oprește, din fericire pentru restul lumii, în Ungaria. Desigur, nu datoriei vitejiei maghiarilor – oastea regelui Bela IV este măcelărită minuțios de mongoli la Mohi -, ci printr-o întâmplare fericită: marele han Ogodai crapă în urma unei beții cumplite, iar Batu-han face cale-ntoarsă pentru a participa la alegerea noului conducător. Să notăm, înainte de a trece mai departe, că moartea marelui Ogodai nu era ceva nemaivăzut la mongoli, care obișnuiau să bea până cădeau morți sub masă – morți la propriu, mongolii nu erau foarte iscusiți la figuri de stil.
Citeşte mai departe…

De ambele maluri ale Iordanului (1):
Criza autoostaticilor

Julius Constantinescu

 

Am petrecut acum doi ani o vacanţă de neuitat în Iordania împreună cu deputatul cultural şi în acelaşi timp prietenul meu Ovidiu Raeţchi. De neuitat mai ales pentru el, căci la capătul călătoriei noastre prin deşertul Iordaniei s-a întors acasă cu un suvenir ce-i va aduce aminte toată viaţa de această aventură: actuala doamnă Raeţchi. Dar asta e altă poveste, mai avem până acolo.

 

În Iordania am intrat terestru, din Israel, trecând Iordanul în sens invers decât îl trecuse poporul ales la finele celor 40 de ani în care a rătăcit prin deşert. La capătul evreiesc al istoricului pod Allenby am intrat într-o mică baracă ce servea drept punct vamal. Aici, fiii lui Israel ne-au uşurat fără multă vorbă de 65 de dolari americani, reprezentând “taxa de pod”. Am obiectat, arătându-le că nu e kosher să jecmănească nişte sărmani pelerini creştini la locurile sfinte, dar cinstiţii vameşi din Iudeea ne-au asigurat că totul se plăteşte la ieşirea din ţara lor şi că nu vom mai avea nimic de achitat dincolo. Apoi ne-au făcut uşurel vânt pe uşă-afară. Ne-am trezit într-un soare ucigător, fără nici un adăpost Citeşte mai departe…

Politică şi sticloanţe – ce beau românii, în funcţie de partidul pe care l-au votat

 

Julius Constantinescu

 

  1. PSD

Electorat preponderent rural sau urban la prima generaţie, consumă în general ţuică sau rachiu – băuturi româneşti, făcute în gospodărie. Evită băuturile strãine, dubioase, preferând zeama românească de pufoaică în locul whisky-urilor cu care străinii aflaţi în slujba lui Soros vor să ne otrăvească. O caracteristică definitorie a băutorilor votanţi de PSD este aceea că nu par deloc deranjaţi de faptul că birtaşul e hoţ şi le îndoaie fără ruşine băutura.

 

  1. PNL

Sunt băutori de bere. Ca orice băutori profesionişti de bere, sunt zgomotoşi, lăudăroşi şi spun o mulţime de prostii la băutură. De asemenea, exact când e nevoie mai mare, nu prea au erecţie.

 

  1. USR

Nu citesc niciodată eticheta, tot ce contează pentru ei e ca băutura să fie cool. Se machesc cu jagermeister, absint, Grolsch, Aperol Spritz sau vin la pahar. Citeşte mai departe…

Prietenii maşinii tale în Europa

Julius

 

Există maşini care sunt mai mult decât o simplă realizare inginerească. Sunt maşini care transmit emoţie şi de care te îndrăgosteşti pe loc. Adesea primesc chiar şi un nume şi, cumva, de un moment dat încolo încep sã facă parte din familie. Proprietarii lor se strâng în cluburi, se împrietenesc unii cu alţii şi se adună duminicile în anumite locuri, admirându-şi bijuteriile şi făcându-şi unii altora complimente.

 

Aşa sunt, de pildă, proprietarii de VW Beetle, Trabant sau dubiţe care au fost la Woodstock.

 

Însă nici o maşinã nu apropie mai mult oamenii decât Peugeoutul. De când am o astfel de maşinã, am cunoscut o mulţime de oameni minunaţi, prietenoşi şi harnici, cunoscuţi altor proprietari de maşini sub numele de mecanici auto.

 

Citeşte mai departe…

Top 8 sendvişuri din vremea comunismului

Julius Constantinescu

 

– Cu ce eeee?
– Cu ce-a găsit mamaaaaa!

 

Dacă aţi copilărit în anii ‘80, probabil vi s-a întâmplat nu o dată ca părinţii să vă trimită la şcoală cu două căni de ceai în stomac (sau cu două căni de salam de Sibiu, cum spunea un banc celebru la vremea aia) şi un şendviş anemic în ghiozdan. Cu ce era sendvişul ăla? Cu ce se găsea – adesea, deci, cu mai nimic. Am încercat să-mi amintesc care au fost cele mai comune sendvişuri ale copilăriei mele, survenită într-o mică perioadă de dificultăți în sectorul aprovizionării – dar care, învăţam la şcoală, avea să fie curând depăşită, atunci când vom păşi cu toţii în comunism. Din fericire, am depăşit-o puţin mai repede decât preconiza Ceauşescu, în 1989, că nu ştiu cât mai rezistam să mărşăluim triumfători spre comunism cu burta lipită de spate.

 

Iată, deci, un mic top al sendvişurilor din anii ‘80 – subiectiv, desigur, căci el reflectă ce nu se găsea la Beiuş, nu ce nu se găsea la voi.

 

1. Sendvişul cu frigănele
Nu era un sendviş propriu-zis, ci pur şi simplu două felii de pâine tăvălite prin ou şi prăjite în ulei între care se punea un strat de zahăr. A fost cel mai comun sendviş al anilor ‘80, fiindcă nişte pâine veche, două ouă şi un pic de lapte se mai găseau. Sendvişul cu frigănele era un fel de tanc T-34 al senvişurilor: nu prea grozav, dar ieftin şi uşor de produs. E drept că n-am câștigat cu el războiul rece, dar măcar i-am supraviețuit.
Citeşte mai departe…

Flegma tăcută a Universului

Julius Constantinescu

 

Chiar la intrarea în piaţa Moghioroş, un bărbat cu faţa lipsită de orice culoare şade în spatele tarabei sale şi priveşte plictisit în gol. E înalt, aproape gras şi se distinge de ceilalţi precupeţi fiindcă pe cap poartă o pălărie conică de paie, după model vietnamez. Oferă spre vânzare în principal struguri; două grămăjoare, una de pere, cealaltă de prune, completează oferta nu prea bogată a micului comerciant româno-vietnamez.

 

O doamnă între două vârste alege câţiva ciorchini de strugure, punându-i într-o pungă de plastic. Activitatea femeii îl irită vizibil pe vânzătorul de struguri, care crede că alegerea fructelor denotă meschinărie din partea clientului.

 

– Ce, doamnă, strugurii mai mici nu vă place?, aruncă ironic.

 

Nu reuşeşte însă să rămână într-un registru ironic, simte că fierbe.

 

– Ia, hai, se răţoieşte, lăsând fasoanele deoparte, puneţi şi din ăştia mici!

 

Şi-i smulge femeii plasa din mână, îndesând înăuntru şi struguri mai mici, apoi o trânteşte pufnind pe cântar, zdrobind fără discriminare şi strugurii mai mici, şi pe cei mari, râvniţi de clienţi.
Citeşte mai departe…

Cafea cu un rulou de scorțișoară

Ionuț Șendroiu

 

Unul din principalele farmece ale Luandei tocmai se apropie de masa mea, legănat de mișcarea de șolduri a chelneriței: o ceașcă cu un espresso scurt și gros, adusă pe o farfurioară cu un plic de zahăr demerara și un rulou de scorțișoară de Ceylon.

 

img_0334

 

Cafe com pau de canela

Chelnerița depune prețioasa încărcătură pe măsuță, iar eu încep deja să salivez, cu nările în aburii cafelei. Rup plicul de demerara și presar o parte din zahăr peste spuma vâscoasă – atât de vâscoasă încât cristalele brune rămân pe suprafața ei, dizolvându-se încet, fără a se scufunda,  până când o fac să semene cu blana unui ghepard.

 

Acum e momentul să desfac din ambalaj ruloul de scorțișoară și să-l înfig în spuma cafelei. Dacă spuma are consistența corectă, ruloul de scorțișoară se va înclina lent spre una din marginile ceștii, tăind în spumă o virgulă neagră de lichid fierbinte. Prin breșele create de cristalele de demerara, cafeaua începe să împrăștie arome tari, ca un gheizer.

 

Cafea cu scorțișoară se poate bea, în zilele noastre, în multe cafenele de tip fast food din lumea întreagă, doar că aici, pe coasta asta de Atlantic, povestea cafelei cu scorțișoară nu se rezumă la a turna în cafea o pulbere combinată cu potențiatori de gust și aromă, ca în bodegile unde se vinde vin fiert în pahare din plastic. Să-ți miroasă gura, după trei sorbituri, a ciungă cu cinamon flavour.
Citeşte mai departe…

6 mituri tâmpite despre diete

Julius Constantinescu

 

În urmă cu ceva vreme m-am hotărât să țin dietă pentru o perioadă. Nimic complicat – mi-am propus doar să mănânc ceva mai puțin, să mă abțin cât pot de la dulciuri și să fac mai multă mișcare. Probabil totul ar fi decurs cât se poate de normal, dacă nu aș fi făcut o greșeală fatală: le-am dezvăluit și altora intenția de a ține o dietă.

 

Spre marea mea surprindere, absolut toți prietenii și cunoștințele mele s-au dovedit a fi specialiști în diete. Habar n-aveam, de pildă, că un tip trecut de o sută cincizeci de kilograme poate ști atât de multe despre nutriție, dar probabil că vechea credință a antropofagilor potrivit căreia un războinic dobândește cunoștințele inamicului consumat este adevărată – la câte știa despre diete, amicul meu înfulecase cel puțin patru, cinci nutriționiști.
Citeşte mai departe…

Comentarii Recente

  • @Dan1, Tzica cred ca e in vreo biblioteca, restul sunt pe facebook.:-)
  • @sebra: Auzi sebruţo, da ‘ pe Rozica, Cms, Ruşen, Ciprian, NA sau Tzica i-ai mai văzut? 🙂
  • Ca de obicei,Sebra are dreptate ! De fapt,doamnele au intotdeauna dreptate !! Barbati din toate tarile,uniti-va...
  • Eu sunt sigura ca Ina a scris textul iar Julius a bagat promo.
  • Insinuezi ca doamna Ina nu le are cu virgulele, ori ca Julius-Mogulius semneaza textele CA COpyPonta?!?