O lovitură de teatru

Julius

 

Săptămâna trecută a fost mama la Cluj, la sor-mea aia mică. În prima zi m-a sunat să-mi spună că a fost la o expoziţie de fluturi şi fluturii se aşezau pe ea şi, deci, a fost foarte, foarte frumos.

 

A doua zi a fost la un film 3D şi pe urmă la nu ştiu ce cofetărie, unde aveau prăjturi foarte, foarte bune – şi, deci, a fost foarte, foarte frumos.
Citeşte mai departe…

Profesorul Hossu Basarab şi marele Will

Julius Constantinescu

 

Profesorul Hossu Basarab avea un trup încă viguros, vagi cunoştinţe de limba engleză şi o sete cu adevărat remarcabilă, calităţi între care exista o interdependenţă strânsă. Vagile sale cunoştinţe despre limba lui Shakespeare, pe care în cursul dimineţii le transmitea unor elevi prostălăi de gimnaziu, îi aduceau un venit modest, suficient totuşi să-şi ostoiască setea; în fine, trupul viguros îi permitea să înghită cantităţi zdravene de alcool şi să reziste bine la umezeală atunci cînd nevoia îl împingea să înnopteze în vreun şanţ sau în vreun rondou jilav de flori.

 

Setea lui neobosită îl purta în multe locuri. Într-o singură zi, profesorul putea fi văzut la “Mexicul în flăcări” dezvăluindu-le studenţilor de la Facultatea de instalaţii proporţiile ideale de bere şi rom într-un trotil de calitate, la barul “Opera” dregându-se alături de grefierii de la Tribunalul Cluj sau certându-se la “Bardezi”-ul de pe Napoca cu Şuşcă, un profesor de franceză departe totuşi de anvergura sa. De asemenea, putea fi zărit la “Ema”, în cârciuma “Trei păduchi” şi, în general, în orice local de alimentaţie publică în care se servea alcool. Citeşte mai departe…

Petra si Palmyra, perlele deşertului, sau cum au prosperat arabii înainte de petrol (2)

Julius Constantinescu

 

La Petra vine un arab

Aşa cum am văzut data trecută, nabateenii au migrat în secolul VI î.Hr. spre nord şi s-au stabilit în Transiordania, atraşi probabil de clima prietenoasă din deşertul iordanian: soare ucigător şi nici o picătură de ploaie. Arabii au cucerit oraşul Petra de la edomiţi şi îl vor trasforma, timp de patru secole, în cel mai important punct al comerţului dintre Saba şi Mediterana.

 
Petra 2
Foto: pockettactics.com.
 

Ce avea totuşi Petra, în afară de clima binecuvântată, de i-a făcut pe nabateeni să se oprească din drum în plin deşert? În primul rând, apă – între Arabia Centrală şi Iordania, doar aici se găsea apă. Or, pentru un oraş aflat pe drumul caravanelor, asta era mană cerească, o puteau vinde aproape la fel de scump ca evreii din zilele noastre la Tel Aviv. Citeşte mai departe…

„O masă caldă” are nevoie de ajutorul vostru

După cum unii dintre voi ştiu, în unele sâmbete gătesc, alături de alţi voluntari, la cantina socială Ominis din Bucureşti. Mă rog, nu eu gătesc, că nu vrem totuşi să îi omorâm pe bătrânii ăia, dar curăţ cartofi, spăl oale şi fac, în general, cam orice activitate unde există riscuri minime să mă rănesc sau să rănesc pe cineva.

 

Gătim exclusiv din banii noştri şi reuşim să facem undeva între 50 şi 100 de porţii de mâncare în fiecare sâmbătă. O facem în principal pentru bătrânii cu venituri mici din Berceni, dar programul nostru se adresează tuturor celor care au nevoie de o masă caldă şi, din păcate, nu şi-o pot procura singuri.

 

O masă caldă

 

Programul „O masă caldă” funcţionează exclusiv pe bază de voluntariat – niciunul dintre noi nu este, deci, plătit. E un program pornit la Cluj de către studenţii de la Ştiinţe politice şi Comunicare şi replicat ulterior la Bucureşti şi în alte câteva oraşe din ţară. Fiecare iniţiativă nouă e susţinută o perioadă din banii comuni ai proiectului, după care cei care au replicat programul vor trebui să se descurce singuri.

 

Dacă vrei să te implici şi tu în proiectul „O masă caldă”, o poţi face în două feluri. În primul rând, donând orice sumă în contul nostru:

 

RO78BTRLRONCRT0292723301 (Asociaţia O Masă Caldă)

 

Şi/sau înscriindu-te voluntar pentru una dintre sâmbetele următoare. O poţi face trimiţând un mail la omasacaldabucuresti@gmail.com sau scriindu-ne un mesaj pe facebook.

 

O masă caldă 2

 

Vă mulţumesc frumos,
Julius

Caut arhitect. Exclus oltean

Ina_adevărata

 

Îl sun de la intrarea în sediu să-l anunț că am ajuns la întâlnirea fixată.

 

-Sunt arh. Ina_adevărata, sun din partea d-lui Cutărescu, am venit pentru proiect…

 

– Da’ ce accent aveți, doamnă?

 

Am mereu problema asta cu accentul, localnicii mă simt din prima că nu-s de-a locului. De regulă, mă tratează cu simpatie și-și amintesc din tinerețe, când au ajuns ei odată prin Gorj (toți ardelenii au fost măcar o dată, în tinerețea lor, în Gorj și o bună parte dintre ei chiar au avut o iubită acolo).
Citeşte mai departe…

Petra si Palmyra, perlele deşertului, sau cum au prosperat arabii înainte de petrol (1)

Julius Constantinescu

 

palmyra 2

 

Cu mult înainte să se convertească la religia păcii şi să treacă jumătate din lume prin foc şi sabie, arabii erau nişte oameni destul de paşnici. Cei care nu dispreţuiau munca (nu foarte mulţi, totuşi, hărnicia n-a fost niciodată la mare cinste printre fiii deşertului – asta dacă vă întrebaţi cu cine seamănă arabii contemporani) se ocupau în general cu negoţul, cărând mărfuri prin deşert şi păzindu-se de alţi arabi, mai puţin paşnici, care doreau să-i ucidă şi să le fure bunurile, şi de duhuri scăpate din sticlă care te puneau să răspunzi la tot felul de ghicitori stupide. Cu timpul, aflaţi pe principalele axe de comerţ ale Antichităţii (India – Mediterana, Egipt – Mesopotamia şi China – Mediterana), arabii au întemeiat la nord de Peninsula Arabică regate prospere. Două dintre ele, poate cele mai strălucitoare, pot fi admirate şi astăzi în deşert: Petra şi Palmyra. În cele ce urmează vom încerca să vedem cum au reuşit fiii deşertului să scoată bani din piatră seacă, la propriu, şi să ridice aceste minuni din ale căror ruine impunătoare strănepoţii lor se străduiesc astăzi, cu destul succes, să nu câştige nici un ban.
Citeşte mai departe…

PROMO/ Scurta istorie amuzantă a Petrei şi Palmyrei

Înainte ca, în marea lui bunătate, Allah să inventeze lampa cu gaz şi motorul pe benzină, petrolul era doar o apă neagră şi urât mirositoare ce ţâşnea din pământ şi nu valora absolut nimic. Din acest motiv, în deşertul Arabiei nu existau pe atunci nici mall-uri gigantice, nici pârtii de ski şi nici hoteluri de 7 stele . Cum arăta el atunci? Păi, exact ca în imaginile de pe prosoapele de plajă vândute astăzi în mall-urile din Dubai: o întindere nesfârşită de nisip, străbătută de caravane ce poposeau în oaze umbrite de palmieri. Două dintre aceste oaze, poate cele mai strălucitoare, pot fi admirate şi astăzi în deşert: Petra şi Palmyra. Începând de mâine, vom încerca să vedem cum au reuşit fiii deşertului să scoată bani din piatră seacă, la propriu, şi să ridice aceste minuni din ale căror ruine impunătoare strănepoţii lor se străduiesc astăzi, cu destul succes, să nu câştige nici un ban.

 

Petra

 

Foto: Viasat History

 

Nu rataţi aşadar scurta istorie amuzantă a arabilor înainte de Islam şi a celor două strălucitoare regate de la Petra şi Palmyra, începând de mâine, doar pe Daily Cotcodac.
Citeşte mai departe…

Cursuri de actorie cu actorul Cristi Martin

Există situaţii în viaţă în care multora dintre noi nu ne-ar strica niţică pricepere actoricească. Şi nu e vorba aici de bărbaţii însuraţi, pe ei chiar nu-i mai poate ajuta nimic – credeţi-mă, oricât de bine ar minţi, nici măcar Dustin Hoffman sau Al Pacino nu-şi pot păcăli nevestele. Mă gândesc însă la oamenii cărora le este greu să vorbească în public sau la cei care, de pildă, nu se ştiu face ascultaţi, oameni cărora nişte lecţii de actorie le-ar prinde foarte bine.
Citeşte mai departe…

Reclamele la medicamente au nevoie de un doctor

Laura Pascu

 

Mie, când sunt în mașină, îmi place să ascult radioul. Și pentru că sunt o fire romantică de la primele ore ale zilei, ascult TragicFm.

 

Au muzică bună, asta în cazul în care îți plac Julio Iglesias, Richi e Poveri și Abba, cunoscuți interpreți internaționali pe care îi poți asculta în pauzele de reclame la medicamente.

 

Dar să ne începem ziua cu Anca.
Citeşte mai departe…

Grătaru’ lu’ Dinescu

Julius Constantinescu

 

Pe vremea când lucram la Dinescu, deşi mă confruntam cu o veşnică lipsă de bani, eram mai mereu ghiftuit. Salariul, e drept, era cam la fel de lunar ca apariţia revistei “Plai cu boi”; în schimb, nicăieri nu se mânca şi bea mai bine ca în redacţia revistei “Aspirina Săracului”.

 

La revistele lui Dinescu, grătarul era o instituţie ce impunea infinit mai mult respect decât, de pildă, deadline-ul la tipografie. Redacţia îşi avea sediul într-o casă boierească din buricul Bucureştiului, cu o palmă de curte interioară. Acolo, în curte, berbecuţi grăsunei, cotlete imense de porc şi bancuri întregi de peşte sfărâiau în fiecare după-amiază pe grătar, răspândind un miros îmbietor şi făcându-i pe angajaţii firmelor de prin împrejurimi să regrete că nu lucrează şi ei la Dinescu (la rândul nostru, şi noi regretam că nu lucrăm la alţi patroni în zilele de salariu, când foşnetul de bani care se auzea din vecini ne scotea din minţi).
Citeşte mai departe…

sustine2

sustine2

Comentarii Recente

  • Julius, insisti pe chestii minore, fara importanta, in dauna celor cu adevarat relevante. Uite de exemplu,...
  • (Adevarata Ina viata iata c-o stia) sa nu vii tu cu a ta putere sa impui in zona mea sa ma lasi in a mea piele,...
  • Urca-te domnule in nava si in loc de 5 min mergi 10.Intre timp creditorii vor fi murit!
  • Banii, spatiul, timpul… … Totul e relativ. Ca si matematica avansata din “Teoria...
  • Si domnul profesor Hossu mai avea, desigur, o biblioteca de aruncat :)