O poză extrem de reuşită

Am găsit poza asta pe facebook, mi-a plăcut şi m-am gândit să v-o arăt şi vouă.

 

 

munca

 

 

Mai multe detalii găsiţi aici.

Se întâmplă în România: călătorul care a reparat locomotiva

Cristina Ș., cititoarea noastră principală din München, povestește pentru Daily Cotcodac:

 

Duminică, 26 iulie. Am urcat în tren, Constanța – Brașov. Era vagon de-ăla deschis, nu cu compartimente.

 

M-am instalat, am pornit. După un timp intră un echipaj de poliție TF și se instalează pe scaunele din jurul meu (vreo 6-7 inși). Începe să se facă cald, vagonul era destul de plin și geamurile-nchise. Tocmai mă gândeam că la dus, pe București – Constanța, am înțepenit din cauza aerului condiționat, și uite că acu’, la întoarcere, mă lichefiez.

 

Trenul nu mai pleca din stația Jegălia. Peste câteva minute îmi dau seama că stă prea mult, își dau seama și alții, încep să se-ntrebe ce se întâmplă. Și era sufocant de cald, deja regretam că nu am apă la mine. După vreun sfert de oră, anunț nasol, propagat din om în om: s-a stricat locomotiva!
Citeşte mai departe…

De ce românii nu au fondat niciodată un imperiu

Julius Constantinescu

 

În linii mari, cam toate marile imperii din istorie au luat naştere atunci când o căpetenie de trib, un regişor sau vreun general mai ambiţios şi-a adunat oştenii, i-a aliniat în formaţie şi le-a zis ceva de genul: „Acum o să mergem să cucerim Italia/Iberia/Persia/Egiptul, o să trecem totul prin foc şi sabie. O să jefuim, o să violăm toate femeile, o să luăm în robie locuitorii şi, cu puţin noroc, o să lăsăm în urma noastră numai ruine fumegânde. Vom ajunge cel mai mare imperiul din istorie!” Nu ştiu cât efect avea partea cu cel mai mare imperiu cunoscut, dar promisiunea de jaf şi viol a sunat întotdeauna cât se poate de ispititor în urechile soldaţilor.

 

Sunt totuşi convins că cel puţin vreo doi sau trei voievozi de-ai noştri au încercat la un moment dat să fondeze un imperiu, dar nici n-au deschis bine gura, că primul oştean a şi început să explice cum stă treaba de fapt:

 

– Măria Ta, în Polonia e naşpa, am fost eu anu’ trecut şi numai ţepe mi-am luat. Mai bine mergem în Grecia, că acolo e cald. Şi e şi mai ieftin.
Citeşte mai departe…

E atât de cald, încât…

Julius Constantinescu

 

E atât de cald, că păsările călătoare au plecat înapoi în Africa.

 

E atât de cald, încât până şi taximetriştii din Bucureşti au pornit aerul condiţionat.

 

E atât de cald, că hipsterii au renunţat zilele astea la fulăraş.
Citeşte mai departe…

O lovitură de teatru

Julius

 

Săptămâna trecută a fost mama la Cluj, la sor-mea aia mică. În prima zi m-a sunat să-mi spună că a fost la o expoziţie de fluturi şi fluturii se aşezau pe ea şi, deci, a fost foarte, foarte frumos.

 

A doua zi a fost la un film 3D şi pe urmă la nu ştiu ce cofetărie, unde aveau prăjturi foarte, foarte bune – şi, deci, a fost foarte, foarte frumos.
Citeşte mai departe…

Profesorul Hossu Basarab şi marele Will

Julius Constantinescu

 

Profesorul Hossu Basarab avea un trup încă viguros, vagi cunoştinţe de limba engleză şi o sete cu adevărat remarcabilă, calităţi între care exista o interdependenţă strânsă. Vagile sale cunoştinţe despre limba lui Shakespeare, pe care în cursul dimineţii le transmitea unor elevi prostălăi de gimnaziu, îi aduceau un venit modest, suficient totuşi să-şi ostoiască setea; în fine, trupul viguros îi permitea să înghită cantităţi zdravene de alcool şi să reziste bine la umezeală atunci cînd nevoia îl împingea să înnopteze în vreun şanţ sau în vreun rondou jilav de flori.

 

Setea lui neobosită îl purta în multe locuri. Într-o singură zi, profesorul putea fi văzut la “Mexicul în flăcări” dezvăluindu-le studenţilor de la Facultatea de instalaţii proporţiile ideale de bere şi rom într-un trotil de calitate, la barul “Opera” dregându-se alături de grefierii de la Tribunalul Cluj sau certându-se la “Bardezi”-ul de pe Napoca cu Şuşcă, un profesor de franceză departe totuşi de anvergura sa. De asemenea, putea fi zărit la “Ema”, în cârciuma “Trei păduchi” şi, în general, în orice local de alimentaţie publică în care se servea alcool. Citeşte mai departe…

Petra si Palmyra, perlele deşertului, sau cum au prosperat arabii înainte de petrol (2)

Julius Constantinescu

 

La Petra vine un arab

Aşa cum am văzut data trecută, nabateenii au migrat în secolul VI î.Hr. spre nord şi s-au stabilit în Transiordania, atraşi probabil de clima prietenoasă din deşertul iordanian: soare ucigător şi nici o picătură de ploaie. Arabii au cucerit oraşul Petra de la edomiţi şi îl vor trasforma, timp de patru secole, în cel mai important punct al comerţului dintre Saba şi Mediterana.

 
Petra 2
Foto: pockettactics.com.
 

Ce avea totuşi Petra, în afară de clima binecuvântată, de i-a făcut pe nabateeni să se oprească din drum în plin deşert? În primul rând, apă – între Arabia Centrală şi Iordania, doar aici se găsea apă. Or, pentru un oraş aflat pe drumul caravanelor, asta era mană cerească, o puteau vinde aproape la fel de scump ca evreii din zilele noastre la Tel Aviv. Citeşte mai departe…

„O masă caldă” are nevoie de ajutorul vostru

După cum unii dintre voi ştiu, în unele sâmbete gătesc, alături de alţi voluntari, la cantina socială Ominis din Bucureşti. Mă rog, nu eu gătesc, că nu vrem totuşi să îi omorâm pe bătrânii ăia, dar curăţ cartofi, spăl oale şi fac, în general, cam orice activitate unde există riscuri minime să mă rănesc sau să rănesc pe cineva.

 

Gătim exclusiv din banii noştri şi reuşim să facem undeva între 50 şi 100 de porţii de mâncare în fiecare sâmbătă. O facem în principal pentru bătrânii cu venituri mici din Berceni, dar programul nostru se adresează tuturor celor care au nevoie de o masă caldă şi, din păcate, nu şi-o pot procura singuri.

 

O masă caldă

 

Programul „O masă caldă” funcţionează exclusiv pe bază de voluntariat – niciunul dintre noi nu este, deci, plătit. E un program pornit la Cluj de către studenţii de la Ştiinţe politice şi Comunicare şi replicat ulterior la Bucureşti şi în alte câteva oraşe din ţară. Fiecare iniţiativă nouă e susţinută o perioadă din banii comuni ai proiectului, după care cei care au replicat programul vor trebui să se descurce singuri.

 

Dacă vrei să te implici şi tu în proiectul „O masă caldă”, o poţi face în două feluri. În primul rând, donând orice sumă în contul nostru:

 

RO78BTRLRONCRT0292723301 (Asociaţia O Masă Caldă)

 

Şi/sau înscriindu-te voluntar pentru una dintre sâmbetele următoare. O poţi face trimiţând un mail la omasacaldabucuresti@gmail.com sau scriindu-ne un mesaj pe facebook.

 

O masă caldă 2

 

Vă mulţumesc frumos,
Julius

Caut arhitect. Exclus oltean

Ina_adevărata

 

Îl sun de la intrarea în sediu să-l anunț că am ajuns la întâlnirea fixată.

 

-Sunt arh. Ina_adevărata, sun din partea d-lui Cutărescu, am venit pentru proiect…

 

– Da’ ce accent aveți, doamnă?

 

Am mereu problema asta cu accentul, localnicii mă simt din prima că nu-s de-a locului. De regulă, mă tratează cu simpatie și-și amintesc din tinerețe, când au ajuns ei odată prin Gorj (toți ardelenii au fost măcar o dată, în tinerețea lor, în Gorj și o bună parte dintre ei chiar au avut o iubită acolo).
Citeşte mai departe…

Petra si Palmyra, perlele deşertului, sau cum au prosperat arabii înainte de petrol (1)

Julius Constantinescu

 

palmyra 2

 

Cu mult înainte să se convertească la religia păcii şi să treacă jumătate din lume prin foc şi sabie, arabii erau nişte oameni destul de paşnici. Cei care nu dispreţuiau munca (nu foarte mulţi, totuşi, hărnicia n-a fost niciodată la mare cinste printre fiii deşertului – asta dacă vă întrebaţi cu cine seamănă arabii contemporani) se ocupau în general cu negoţul, cărând mărfuri prin deşert şi păzindu-se de alţi arabi, mai puţin paşnici, care doreau să-i ucidă şi să le fure bunurile, şi de duhuri scăpate din sticlă care te puneau să răspunzi la tot felul de ghicitori stupide. Cu timpul, aflaţi pe principalele axe de comerţ ale Antichităţii (India – Mediterana, Egipt – Mesopotamia şi China – Mediterana), arabii au întemeiat la nord de Peninsula Arabică regate prospere. Două dintre ele, poate cele mai strălucitoare, pot fi admirate şi astăzi în deşert: Petra şi Palmyra. În cele ce urmează vom încerca să vedem cum au reuşit fiii deşertului să scoată bani din piatră seacă, la propriu, şi să ridice aceste minuni din ale căror ruine impunătoare strănepoţii lor se străduiesc astăzi, cu destul succes, să nu câştige nici un ban.
Citeşte mai departe…

sustine2

sustine2

Comentarii Recente

  • Cu timpul, toate ajung asa, te rogi degeaba sa ti-o ia.
  • Ce ti-a placut la ea, Maestre, steag ca piratii din poveste ?
  • Ce pot sa-ti spun dreptatea ta ? O floare de te-ai mai uita.
  • Poza asta are un succes nebun: deja 5 comentarii și-un ces !!!
  • Vagon deschis, locomotiva (cand ea s-a defectat), prea multi de fata in gramada, instant a afectat (mecanic, stop...