Cafea cu un rulou de scorțișoară

Ionuț Șendroiu

 

Unul din principalele farmece ale Luandei tocmai se apropie de masa mea, legănat de mișcarea de șolduri a chelneriței: o ceașcă cu un espresso scurt și gros, adusă pe o farfurioară cu un plic de zahăr demerara și un rulou de scorțișoară de Ceylon.

 

img_0334

 

Cafe com pau de canela

Chelnerița depune prețioasa încărcătură pe măsuță, iar eu încep deja să salivez, cu nările în aburii cafelei. Rup plicul de demerara și presar o parte din zahăr peste spuma vâscoasă – atât de vâscoasă încât cristalele brune rămân pe suprafața ei, dizolvându-se încet, fără a se scufunda,  până când o fac să semene cu blana unui ghepard.

 

Acum e momentul să desfac din ambalaj ruloul de scorțișoară și să-l înfig în spuma cafelei. Dacă spuma are consistența corectă, ruloul de scorțișoară se va înclina lent spre una din marginile ceștii, tăind în spumă o virgulă neagră de lichid fierbinte. Prin breșele create de cristalele de demerara, cafeaua începe să împrăștie arome tari, ca un gheizer.

 

Cafea cu scorțișoară se poate bea, în zilele noastre, în multe cafenele de tip fast food din lumea întreagă, doar că aici, pe coasta asta de Atlantic, povestea cafelei cu scorțișoară nu se rezumă la a turna în cafea o pulbere combinată cu potențiatori de gust și aromă, ca în bodegile unde se vinde vin fiert în pahare din plastic. Să-ți miroasă gura, după trei sorbituri, a ciungă cu cinamon flavour.
Citeşte mai departe…

6 mituri tâmpite despre diete

Julius Constantinescu

 

În urmă cu ceva vreme m-am hotărât să țin dietă pentru o perioadă. Nimic complicat – mi-am propus doar să mănânc ceva mai puțin, să mă abțin cât pot de la dulciuri și să fac mai multă mișcare. Probabil totul ar fi decurs cât se poate de normal, dacă nu aș fi făcut o greșeală fatală: le-am dezvăluit și altora intenția de a ține o dietă.

 

Spre marea mea surprindere, absolut toți prietenii și cunoștințele mele s-au dovedit a fi specialiști în diete. Habar n-aveam, de pildă, că un tip trecut de o sută cincizeci de kilograme poate ști atât de multe despre nutriție, dar probabil că vechea credință a antropofagilor potrivit căreia un războinic dobândește cunoștințele inamicului consumat este adevărată – la câte știa despre diete, amicul meu înfulecase cel puțin patru, cinci nutriționiști.
Citeşte mai departe…

Cum să te pregătești de meci

Julius Constantinescu

 

Pregătirea pentru meci a unui suporter serios este de obicei mult mai complexă decât antrenamentele și ședințele tehnice la care participă jucătorii. În primul rând, este extrem de important să știi unde și cu cine vezi meciul – un suporter cu experiență își va ocoli cu grijă amicii cu care a asistat la o înfrângere, pentru că ăștia aduc ghinion (practic, nu există altă explicație plauzibilă pentru care echipa ta a pierdut cu 5-0). De asemenea, la fel de importante sunt semnele prevestitoare, care pentru un suporter au aceeași însemnătate ca pentru armatele antice – de pildă, sor-mea e convinsă că Universitatea va câștiga dacă visează cu o noapte înainte că ia bătaie (mie personal un semn bun-prevestitor mi se pare să conducem cu 3-0 în minutul 88).
Citeşte mai departe…

Paturile de fier – pentru oameni care mai cred în sexul de calitate

Julius Constantinescu

 

Fiecare dintre noi a rupt probabil la un moment dat patul sub el în timp ce făcea sex. N-aș vrea să vă stric amintirea acestui moment de măreție  – prăbușiți cu capul în jos, cu fața turtită de covor și corpul prins între stinghiile rupte; practic, dintre arcurile rupte care încă mai vibrau, tot ce se mai vedea din voi erau două fese rozalii -, dar cu toții am avut la un moment dat un pat de-ăla ieftin din pal, luat din piață sau din vreun magazin popular. Mă rog, asta nu vă împiedică să vă lăudați în continuare; probabil că și Titus Steel obișnuiește să se mai dea mare în fața lui Rocco Siffredi: ”Băi, ce facem noi aici e fix pix, când stăteam în România rupeam două paturi pe săptămână!”
Citeşte mai departe…

Top 5 dulcegării jenante pe facebook

Julius Constantinescu

 

1. Cont comun de tip ”Maricel și Maricica Popescu”

”Married” e so yesterday, dacă n-aveți cont comun e ca și cum ați trăi în păcat. Partea bună e că ăștia măcar nu pot posta dulcegării de genul ”feeling loved whit Nelu/Neluța” – sau, mă rog, cel puțin dacă nu sunt swingeri.

 

2. Poză cu ea din spate, ținută de mână de iubitul care o pozează

E cea mai răspândită poză romantică pe facebook. Tehnica de fotografiere e destul de simplă, iubitul pozar e practic ca un vizitiu pe capră ce ține cu stânga hățurile, iar cu dreapta fotografiază iapa. Spre deosebire de contul de tip ”Maricel și Maricica Popescu”, partea bună aici e că doar ea se face de râs, el nu apare în poză. Desigur, o femeie inventivă va ști să suplinească însă acest neajuns și îl va tăgui și pe el.

 

follow-me-project-instagram-pt2_141

 

 

3. Poză de tip ”Familia perfectă”

Există pe facebook o categorie de femei care postează asiduu poze cu familia ei perfectă: soțul perfect, copiii perfecți, casa perfectă, vacanța perfectă, cadoul perfect, bradul de Crăciun perfect etc. Citeşte mai departe…

Captiv în paradis

Ieri, puțin după prânz, am dat o fugă până la București Mall (dacă scriam la Vice, probabil textul ăsta ar fi avut titlul ”Am fost să mă plimb în oraș puțin după prânz, să văd cum trăiesc bugetarii”).

 

Dacă vă mai amintiți, București Mall a fost primul mall din România – era pe vremea când la noi încă mai făceau furori magazinele de tip bazar turcesc, transformate între timp în berărie sau sală de biliard.

 

M-am dus să văd cum e, fiindcă tocmai i-au făcut un update, a fost renovat, redecorat, s-au mai deschis niște magazine (Massimo Dutti, de pildă, nu era acolo când am fost ultima oară) și, cel mai important, i-au făcut un facelifting necesar – București Mall arată acum așa cum trebuie, ca un mall din 2016.

 

Ocazie cu care mi-am amintit ceva drăguț: cum am fost încuiat noaptea în Marks&Spencer. Am povestit întâmplarea în primul meu live pe facebook, dacă n-ați fost pe fază îl puteți vedea aici.

 

 

 
Citeşte mai departe…

Scorpion Chanel

Ionuț Șendroiu

 

Vicenţiu Romulus Ardelean este ofiţer de stare civilă la primăria din Cluj. Pe tată-său l-a chemat tot Vicenţiu, iar pe bunic, la fel. Părerea lui este că lupta împotriva kitsch-ului generalizat, care intoxică România, trebuie să înceapă de jos, de la prenumele cetăţenilor.

 

– Cum ne permitem noi, ca ofiţeri de stare civilă, să vorbim despre corupţie şi poluare, când trecem în certificatele de naştere nume ca Mercedesa, Ronaldo sau Titanic?!

 

Este pauza de masă, iar Vicenţiu Romulus taie în felii perfect egale, de 2,5 cm grosime, rulada de ciocolată cu vanilie oferită de o colegă de la contabilitate, care îşi serbează ziua de naştere.

 

– Că miticii de la Bucureşti fac asta, înţeleg, nó, că de la ei nu poţi avé nici o pretenţie. Da’ noi, aci, în Cluj, ar trebui să dăm un exemplu de decenţă!
Citeşte mai departe…

Naționalismul agresiv german, de la ”Mândri că suntem germani” la războaiele mondiale

Julius Constantinescu

 

Multă lume crede astăzi că naționalismul agresiv german, teoria rasei superioare ariene și antisemitismul modern sunt invenții naziste – sau dacă nu, cel puțin că Hitler și Rosenberg, inspirându-se din  mai vechi teorii și mituri germane, sunt cei care le-au formulat ca atare. Nimic mai fals în realitate, toate aceste concepte sunt mult anterioare lui Hitler, care le-a preluat de-a gata. Tot ce a făcut Hitler a fost să le ridice la rang de politică de stat și să dea practic șansa cât mai multor germani de a se transforma din niște oameni cumsecade în criminali siniștri.

 

Creuzetul naționalismului și al derivatelor sale toxice este însuși secolul al XIX-lea, ”Secolul națiunilor”. Inițial, conceptul de națiune unită într-o entitate politico-juridică a părut tuturor o idee foarte bună (mai puțin vechilor imperii aflate în agonie, dar asta e deja altă poveste). Patriotismul a devenit repede noua religie a Europei, germanii erau mândri că sunt germani, francezii că sunt francezi, cehii că sunt cehi, iar românii mândri că sunt latini (abia mai târziu, când s-a aflat că dacii au construit piramidele din Egipt, românii au devenit mândri că sunt daci). Citeşte mai departe…

Ia-mă de mână și spune-mi pisi

Julius Constantinescu

 

Acum vreo câțiva ani era la mare modă printre cupluri apelativul alint ”pisi”. De la băieți de bani gata din Dorobanți, bambuiste, beemviști de mâna a doua amatori de șaorma sau prințese de Berceni până la intelectuali abstruși care au o singură certitudine în viață, anume că pe Mahler îl asculți dirijat de Bernstein sau nu-l mai asculți deloc, o gamă largă de cetățeni se folosea de acest nume de alint pentru a-și exprima afecțiunea față de partener. E posibil ca apelativul ”pisi” să fi fost folosit chiar și de vasluieni în momentele lor de tandrețe, adică atunci când nu-și băteau nevestele sau le atingeau doar cu palma – deci mai mult așa, în glumă.

 

Cum a apărut însă ”pisi” pe post de alint universal? Probabil în urma unui soi de Convenție de la Geneva a relațiilor prin care s-au interzis, ca aducând atingere demnității umane, alinturile de tip Țupi, Broscuță, Ursuleț, Iepuraș sau Gălușcă. Aceste nume de alint nu mai sunt permise astăzi decât în cadrul căsătoriei – acolo nu e nici o problemă, fiindcă Citeşte mai departe…

Cum să rămâi cu salariul întreg

Julius Constantinescu

 

Când eram copil, îmi completam banii de cheltuială buzunărindu-l discret pe tata.

 

(fac o scurtă pauză pentru a le permite cititorilor oripilați de acest obicei urât, care ar fi preferat de o mie de ori să bălească cu nasul lipit de vitrina cu prăjituri decât să fure vreun bănuț de la ai lui, să părăsească acest text. Și acum, că am rămas toți, să continuăm)

 

De la mama nu furam niciodată, fiindcă ea știa întotdeauna cu precizie câți bani are și și-ar fi dat imediat seama că lipsește ceva. Tata în schimb, ca orice bărbat, habar n-avea niciodată ce bani are prin buzunare (și oricum, dacă și-ar fi dat seama că-i lipsesc din bani, ar fi presupus că i-a confiscat mama și și-ar fi ținut gura, ca orice bărbat cu scaun la cap).
Citeşte mai departe…

sustine2

sustine2

Comentarii Recente

  • mmmmm, parca simt mirosul divin
  • Clasa ******* +! Într-adevăr, o scriitură demnă de Hemingway & Corto Maltese. Le Roi Epicier.
  • Doc ai un stil de a scrie fantastic, asemanator cu al lui Hemingway. De fiecare data cand citesc un articol...
  • @Cms: Ce facebook bre, că nu vreau să mă șpioneze Bill Ghetz și cu Marcălă Zucherberg! Şi na ghinion! Lipsesc și...
  • Ce porcărie dă articol, dom’le! Păi cetesc juma dă oră, ca să mi-o descrie pe ciocolata aia care...