Julius şi Pircă

Când eram noi mai mici, toţi copiii îşi doreau o iarnă atât de aspră, încât să se închidă şcolile. A şi venit, doar că atunci am constatat că nu e atât de bine pe cât credeam. În primul rând, dacă ieşeai pe-afară, era destul de greu să te mişti în cele trei pulovere tricotate de bunica trase unul peste altul, astea fiind cam singurele haine cât de cât călduroase pe care părinţii ţi le puteau procura. Nici în casă nu era mai bine, o dată că era cam la fel de frig ca afară, şi apoi nici nu prea aveai mare lucru de făcut – program la televizor era doar două ore pe zi, internetul nu se inventase, iar jocurile erau foarte plicticoase (de pildă, cel mai rău lucru care ţi se putea întâmpla la Piticot era să te întorci la căsuţa 1, nu ca acum, când trebuie să lupţi cu tot soiul de psihopaţi, monştri oribili sau soldaţi demenţi, jocuri care, pe lângă evidentele virtuţi deconectante, te pregătesc pentru atunci când o să fii mare – de pildă, lucrurile învăţate acum te vor ajuta mai târziu să fii un bun şofer). Continue Reading…

În frumosul sat vasluian Horga (spun “frumos” pentru că nu am trecut pe acolo niciodată, poate că de fapt arată ca Racoon City) trăia un bărbat, pe numele său M. J. Dacă sunteţi neapărat curioşi, aceste iniţiale vin de la Mirel Juravlea – nu încercam să-i protejăm identitatea, ci doar să vă ferim de auzirea unui nume aşa de urât.

M. J. avea o soţie, Marcela (cei din Horga nu un gust desăvârşit în materie de nume, probabil aţi intuit asta încă din paragraful de mai sus). “Avea” e cuvântul potrivit, fiindcă în momentul producerii evenimentelor ce urmează Mirel şi Marcela tocmai divorţaseră amiabil, în sensul că el nu-i mai dăduse şi o ultimă bătaie aşa, ca să-l ţină minte. Divorţul a avut loc însă în altă localitate – Horga nu are judecătorie, doar o filarmonică şi o superba pinacotecă (v-am spus că n-am fost acolo niciodată, improvizez şi eu). Continue Reading…

Julius & Pircă

Dacă aţi fi cu adevărat intelectuali (e evident că nu sunteţi, altfel aţi citi Heidegger, nu bloguri), la ce canal TV v-aţi uita? Dar dacă aţi fi cu adevărat sportivi (şi asta e clar că nu sunteţi, din moment ce ne citiţi, deşi nu dăm poze cu femei goale)? Probabil că în primul caz aţi răspuns Discovery, iar în al doilea – Eurosport. Complet greşit. Să vedem însă şi de ce.

În primul rând, e evident că postul pentru tipii atletici e Discovery. V-aţi aştepta ca pe acest canal să fie doar documentare şi dezbateri intelectuale şi în general cea mai palpitantă emisiune să fie despre viaţa lui Einstein. În realitate, însă, sunt numai emisiuni care te învaţă cum să supravieţuieşti la Polul Nord (mie nu mi-e foarte clar ce ar căuta un intelectual la Polul Nord, poate afară de cazul în care învaţă inuita ca să poată scrie într-o limbă cu şanse reale la viitorul Nobel pentru literatură), Continue Reading…

Adrian Călăraşu

Sigur, o să spuneţi că generaţii întregi de gânditori au încercat să găsească răspunsul la întrebarea asta şi vine ăsta, Puţea Spătaru, să-şi dea şi el cu părerea. N-a reuşit să afle el Mel Gibson, într-un film de două ore şi şapte minute, profitând şi de faptul că putea auzi tot ce gândeau, şi vin eu, un amator, să fac supoziţii.

Nu au reuşit să afle unii care sunt tot timpul înconjuraţi de femei frumoase. Cătălin Botezatu de exemplu, a reuşit să afle ceva? Nimic! Drept dovadă – s-a lasat pagubaş.

Nu, n-am venit să fac filosofie, vreau doar să vă povestesc ceva: Continue Reading…

Julius Constantinescu

Gheorghe T., din satul Urişor, se întorcea sâmbătă după-amiază acasă, tăind drumul prin pădure. Când să zică şi el c-a trecut pădurea fără incidente, lui Gheorghe i-au atras aten]ia nişte zgomote ciudate, care veneau de undeva dintr-un tufiş. Bucuros că de-acum n-or să mai râdă consătenii de el, Gheorghe fiind printre pu]inii localnici care nu se-ntâlniseră niciodată cu ursul, omul s-a pregătit s-o ia la fugă, dorind foarte mult ca povestea întâlnirii sale cu ursul să fie relatată de el însuşi. Continue Reading…

4mall

Continuam pe Daily Cotcodac seria de articole de inalta tinuta academica, de data asta cu un mic studiu din domeniul entomologiei (mai pe romaneste, sa priceapa toata lumea: insectologie, bre). Daca nici de data nu va captam interesul, asta e, au mai patit-o si Van Gogh, si Kafka – probabil, o sa facem trafic abia dupa ce murim.

*Nota: Fiind singura modalitate prin care acest articol poate avea sens, va avertizam ca pe alocuri veti intalni un limbaj neuzitat in cercurile academice, trivial, degradant, cu posibile atentari la simtul dumneavoastra olfactiv, total nerecomandat in alte circumstante (adica se foloseste mult termenul de “cacat”).

Continue Reading…

Daniel Răduţă are 30 de ani şi e bolnav de leucemie. Momentan, boala lui e în stadiul de remisie (stagnare temporară, nu va ţine la nesfârşit), fază în care trebuie făcută operaţia de transplant de măduvă osoasă. Fără acest transplant, Daniel Răduţă va muri.

Transplantul nu se poate face decât în străinătate şi costă undeva între 120 şi 150.000 de euro, bani pe care, exact ca cei mai mulţi dintre noi, Daniel nu îi are. Există şi vaga posibilitate de a-i obţine de la statul român, procedurile sunt demarate, însă ştim foarte bine că leucemia se mişcă mai repede decât statul român. De aceea, mai mulţi oameni s-au oferit să-l ajute pe Daniel pentru a strânge suma necesară transplantului – relatări mai complete decât a mea găsiţi la Oana Portase, Anca Bundaru sau Chinezu. Pentru conturile în care puteţi dona o mică sumă – aici, pe site-ul lui Daniel Răduţă.

Sunt demarate şi procedurile pentru a obţine un număr dedicat la care să se poată face donaţii prin sms – imediat ce va fi funcţional, o să-l publicăm şi pe Daily Cotcodac.

PS: Spre deosebire de diverşi artişti cu gura care s-au milogit pe la televizor la oameni mult mai săraci ca ei fără măcar să ia în calcul posibilitatea de a-şi vinde casa ca să-şi rezolve problemele de sănătate, Daniel Răduţă nu mai are ce să-şi vândă.

Julius Constantinescu

6 februarie
1778 Franţa recunoaşte Statele Unite şi câştigă astfel un prieten pe viaţă. Spre deosebire de prietenii ăia care mereu îţi cer câte ceva, francezii se dovedesc rezonabili şi nu apelează la americani decât foarte rar, de două ori să-i scoată dintr-un război mondial şi o dată să le reconstruiască ţara.

7 februarie
1979 Moare în Brazilia Josef Mengele, doctorul lagărului de la Auschwitz. Moartea sa a survenit la 35 de ani după ce aliaţii i-au anunţat decesul în luptele pentru cucerirea Berlinului. Hitler şi Bormann au refuzat să participe la înmormântare, spunând că nu vor să alimenteze tot soiul de teorii conspiraţioniste. Continue Reading…

4mall

Cand prietenii mei au auzit ca vreau sa ma duc in Tanzania, aproape toti mi-au sarit in cap, ca sunt idiot (nu ca n-as fi, dar nu plecatul in Africa e demonstratia), ca sunt inconstient (acum ca m-am insurat, le dau si eu dreptate), ca acolo ma pot imbolnavi grav (desi de gripa zebrina n-am auzit pana acum) si ca ar fi bine sa ma gandesc de doua ori inainte sa plec (io n-am zis nimic, doar au presupus ei singuri ca am gandit ceva inainte).

Acum ca m-am intors viu, credeti-ma ca sunt doua variante plauzibile: ori Tanzania nu face parte din Africa, ori Continentul Negru este denigrat cu buna stiinta (probabil la ordinele vreunui mogul, ca alta explicatie nu vad).

Chiar daca e o munca destul de voluminoasa, o sa incerc sa enumar macar cateva din calitatile popoarelor africane: Continue Reading…

Ovidiu Eftimie

La cererea publicului telespectator, în premieră, pe Daily Cotcodac, un articol despre bucătărie.

Bucătăria este acel loc prin care trecem când mergem spre beci ca să mai luăm o popică de vin. Acum, ajungând la adevăratul subiect al discuţiei, beutura, trebuie să dezbatem importanta problemă a vinului bun.

Vinul poate fi folosit în mâncare, o ceşcuţă în tava cu pui la cuptor, 10 ceşcuţe în bucătarul competent care supraveghează importantul procedeu. Dar cum îţi dai seama că un vin este bun? În primul şi primul rând trebuie să ne ferim de „vinul natural de la ţară”. Sub această egidă am băut unele din cele mai îngrozitoare poşirci posibile. Continue Reading…