Alina C.
Dacă nu ai banii strânși la ciorap, grămadă, sau măcar un rinichi bun de donat, nu e cazul să te hazardezi în a accepta să fii naș la o nuntă. Ca orice tranzacție financiară, totul începe finuț, relaxat, cu zâmbet și voie bună.
– Fără pretenții, Nașule, că doar suntem între prieteni, ne înțelegem, nu e cazul să ne complicăm între noi, doar simbolic, așa…
Acasă, Fina, viitoarea mireasă, îi va da vreo două scatoalce Finului, de antrenament pentru nuntă. Îi va explica nărodului că datina trebuie respectată, altfel de ce ar mai avea nevoie de nași?
Vor începe apoi tatonările între cele două tabere. Fina o va târî pe Nașa prin câteva magazine specializate, bine alese din timp, unde va proba rochița și pantofiorii, eventual niște desuuri, dacă Nașa e ceva mai rotofeie decât Fina, și va cere o părere ochiului critic al nașei. Nașa o va îndemna să ia cea mai scumpă rochie, cei mai înalți pantofi, gentuță cu pietre swarovski originale. Fina, însă, îi va plăti cu aceeași monedă, alegând cel mai piperat voal de mireasă, doldora de swarovski, perle de cultură și alte minerale. Îl va proba fericită, se va lăsa admirată de Nașa, după care va suspina sfâșietor, spunând că nu mai are bani și pentru el, deși era perfect. Nu știu dacă ați observat, dar toate vânzătoarele unor astfel de magazine cunosc toate regulile, superstițiile și tradițiile evenimentului. Cel puțin una se va grăbi să precizeze:
– Vai, dar e de datoria Nașei să plătească voalul. Ea trebuie să-l și aleagă, dar a zis deja că-i place.
Nașa înghite gălușca și scoate cartea de credit a Nașului, clădind planuri de contraatac. La finalul săptămânii, Finii vor fi invitați la Nași la masă. Finii se vor pune la patru ace și vor refuza solemn toate planurile prietenilor și familiei, pentru tot weekendul:
– Mergem la masă la Nași!
Vor intra zâmbind ca la fotograf, cu flori, vinuri și prăjituri. Vor pupa cu entuziasm progeniturile nașilor, când cea mică, codată și parfumată, va întreba puțin mirată:
– Dar mie ce mi-ați adus? Și ploconul unde e?
Ploconul nașilor – că așa este obiceiul, acolo, un nimic, un covoraș, un electrocasnic, o amintire cât de cât, nu mare lucru.
Odată rezolvat și acest mic detaliu, Fina îi va cere părerea Nașei asupra buchetului miresei și va întreba cum să fie buchetul Nașei. Ce flori, ce culoare, ce formă, și dacă s-a gândit unde comandă lumânările pentru nuntă, ca să se potrivească totuși cu buchetul miresei. Nașa va apela din nou, cu încredere, la cardul de credit al Nașului, întrebând într-o doară câți brazi s-au gândit Finii să folosească la împodobitul porții lor.
Urmează biserica. Finii vor anunța în cadru semifestiv ora stabilită pentru nuntă, arătând și dovada: chitanța pentru slujbă. Nu de alta, să știe Nașii cât trebuie să cotizeze după slujbă – donație pentru Biserică, fără chitanță, după datină. Și să nu uite de vin și pișcoturi. Și mai e și turta miresei, de care Nașa nu știe nimic, ea n-a avut și nu o consideră necesară:
– La noi nu există turtă!
Fina plânge în mașină că n-o să aibă turtă, Nașa plânge în casă că Fina n-o lasă să-și aleagă singură florile pentru lumânări. Nașul și Finul se privesc vinovat și mai dau pe gât un whisky mic. Fără gheață.
Tot de datoria cardului de credit al nașului va fi și jucatul găinii, șpaga lăutarilor și a cerșetorilor din jurul bisericii, care vor bâzâi ca muștele împrejur.
– Hai, nașule, dă-le și lor ceva să plece, nu vezi că ne strică pozele?
Și nu mai rămâne de luat decât baticul care înlocuiește în zorii zilei voalul miresei. Iar la final, mulțumirile mirilor:
– Nașule, dacă știam că ești așa cărpănos, nu te mai deranjam!
Citeşte şi:
La nuntă în judeţul Buzău, acoloşa