Julius Constantinescu
Sunt eu, ăla mare, ultimul.
Am înţeles că s-a întors Petreanu. Să fie sănătos, eu sunt deja în Dâmboviţa. Să vă spun şi cum am ajuns acolo.
Sâmbătă, şi-a adus baba aminte ce-i cu cheile alea de la vecinu’. A dat buzna cu punga de mâncare, da’ nu mai eram decât eu – pluteam cu burta în sus, îmi pierdusem cunoştinţa. A crezut că am murit şi m-a aruncat în WC. Acolo, apă curată, bogată în oxigen – mi-am revenit imediat. Nici n-am apucat bine să-mi vin în simţiri, că baba a aruncat apa împuţită din acvariu peste mine. Băi frate, zic, nu se poate să am aşa ghinion. Noroc că după aia a tras apa. Aşa am ajuns în Dâmboviţa.
Cam împuţit în Dâmboviţa, plus că trebuie să fii mereu atent să nu-ţi arunce careva un pet în cap. Sâmbăta e cel mai nasol, câţiva colegi care înotau liniştiţi au fost călcaţi de maşină.
Revenind la Petreanu, sunt convins că ne vom revedea. Am observat că mulţi oameni care rămân fără serviciu se aruncă în Dâmboviţa.