Julius Constantinescu
Eşti un locuitor obişnuit din Capitală. Ieşi sâmbătă seara în oraş şi îţi laşi maşina într-o parcare în spic din sectorul 3. Ai parcat-o regulamentar, dar când ieşi o găseşti blocată de un alt locuitor al Capitalei – bucureştean de-al tău, din Iaşi -, care şi-a lăsat Skoda în spatele tău şi nu mai poţi să ieşi. Ce faci?
Întâi, claxonezi ca un tâmpit, până umpli toate geamurile de babe; proprietarul Skodei, însă, nu apare – ăsta e un tip finuţ, nu se zgâieşte pe geam. Renunţi la claxonat (mai ales că lumea din blocurile din jur se pregăteşte să arunce cu ouă stricate în tine) şi suni la Secţia 11 de poliţie. După vreo cinsprezece minute, apare un echipaj, verifică numărul maşinii prin staţie şi-ţi dă o veste naşpa: e luată în leasing şi nu se cunoaşte utilizatorul. Eşti sfătuit să încerci la primărie sau la poliţia comunitară.
Normal, nu ştii cum de nu te-ai gândit! Ţie ţi-a ridicat Prigoană maşina din faţa blocului, sigur o să vină şi acum, la sesizarea perfect îndreptăţită a cetăţeanului! Suni la primărie până îţi vine rău, dar e sâmbătă seara, nu lucrează nimeni. Mai dai vreo două telefoane ca să afli numărul poliţiei comunitare, apoi suni şi acolo. Ţi se spune că nu e de competenţa lor. “Dar de competenţa dumneavoastră ce e?”. “Sună, dom’le, la Rutieră”.
La Rutieră găseşti, în sfârşit, puţină înţelegere. Le dai adresa şi eşti rugat să aştepţi, vine imediat un echipaj să te salveze. După vreo 30 de minute, ai senzaţia aia tâmpită care te încearcă în momentul când te prinzi că gagica nu mai vine. Suni din nou: “Bună seara, sunt băiatul de pe Camil Ressu, ce se mai aude?”. Ţi se spune să stai acolo, că vine. Mai trece o jumătate şi suni pe cineva cunoscut, să spunem pe sor-ta: “Auzi, sună tu la Poliţia Rutieră, că am impresia că stau ca prostu’ aici”.
Peste zece minute, te sună sor-ta înapoi. Afirmativ: “Stăteai degeaba, nici măcar adresa nu şi-o notaseră. Dacă nu mă pisiceam eu la telefon cu ăla, stăteai până mîine. Abia după ce-am insistat, mi-a cerut numărul maşinii, să sune la firma de leasing ca să vadă cine conduce maşina. Stai acolo, că acum chiar vin”.
Dacă au venit sau nu, n-ai să ştii probabil niciodată, pentru că între timp a apărut proprietarul Skodei şi ai plecat imediat ce a deblocat ieşirea. Îţi imaginezi cu groază că totuşi poliţiştii au venit până la urmă, n-au găsit pe nimeni şi au dat scârbiţi din mână: “Ţi-am zis, mă, că n-are rost să venim până aici? Ăştia sună numa’ aşa, să-şi bată joc”.
PS: Acest articol este bazat pe presupuneri răuvoitoare; desigur că mie nu mi s-a întâmplat niciodată asta, nici nu mi-a ridicat Prigoană maşina din faţa blocului în care locuiesc, şi nici n-am fost jefuit vreodată în cartierul Dristor de doi autori necunoscuţi; puteţi verifica în evidenţele poliţiei, nimic din toate astea nu mi s-a întâmplat.