Julius Constantinescu
Într-o seară, mă uitam liniştit la televizor, când sună la uşă doamna Bujor, cea mai simpatică vecină a mea din toate timpurile, Dumnezeu s-o odihnească. Era complet transfigurată.
– Domnu’ Constantinescu, ştiţi cumva ce s-a întâmplat la noi pe stradă?
Domnul Constantinescu tocmai trăsese un pui de somn, deci habar n-avea.
– Trotuarul din faţa blocului de la şaormărie e închis de poliţie cu bandă şi pe perete e plin de sânge. Acu’ cinci minute a trecut doamna Creţulescu pe-acolo.
Îmi sare brusc somnul şi-i reamintesc doamnei Bujor că locuim într-un cartier nesigur, în care bătrânele singure pot cădea oricând victime infractorilor de tot felul. Apoi, îi povestesc încă o dată cum am fost jefuit chiar în faţa blocului şi cum, tot la noi în cartier, o femeie a fost atacată în lift cu un cuţit, nu demult.
Doamna Bujor pleacă la vecernie, să afle ultimele noutăţi, iar eu dau pe Realitatea, să văd dacă zic ăştia ceva. Între timp, mă pregătesc să scriu o nouă filipică împotriva poliţiştilor de la secţia 12, să şterg pe jos cu ei, să deplâng faptul că, din cauza incompetenţei lor, am ajuns să trăim cu frica de a ieşi din casă.
În timp ce aştept rezultatele vecerniei, îmi aduc aminte că în blocul cu şaormăria stă un amic de-al meu, Marian Ghiţeanu de la “Ziua”. Pun mâna pe telefon şi-l sun:
– Mă, ce crimă a fost la tine în faţa blocului?
Pe ăsta, saracul, îl luase cu palpitaţii, are nevastă şi copil mic acasă.
– Cică a închis poliţia zona, zic, e plin de sânge pe pereţi.
– Băi, stai să sun acasă, să văd dacă e totul în regulă.
Peste două minute, mă sună înapoi:
– Îşi închide un vecin balconul, a pus bandă ca să nu parcheze cineva pe trotuar.
Mă îmbrac şi mă duc la vecernie, să difuzez ştirea: o bătrânică a fost ucisă cu bestialitate în plină stradă, cu 34 de lovituri de cuţit, iar criminalul a reuşit să dispară.