Julius Constantinescu
Să vă spun ce-aş face eu dacă aş fi pentru o vreme Dumnezeu, în ceea ce priveşte 6/49. Afară de faptul că mi-aş spune mie ce numere or să iasă la următoarele 5.000 de extrageri.
În prima mea săptămână de dumnezeire, i-aş sufla lu’ Ogică toate numerele care or să iasă, da’ adunate cu 1. Adică, în loc de 7, i-aş zice 8, în loc de 14 – 15, şi tot aşa. Să crape de ciudă.
După aia, aş lăsa să se umfle potul şi, când ar ajunge la vreo 10 milioane, i-aş apărea în vis sub formă de ornitorinc şi i-aş dicta toate numerele la puterea a doua. În loc de 4, 9, 16, 25, 36, 49, cum l-aş păcăli pe Ogică, aş face să iasă 2, 3, 4, 5, 6, 7. M-aş tăvăli pe jos de râs.
A treia oară, i-aş spune pe bune numerele, da’ fără al treilea şi al şaselea, care vor fi media aritmetică a precedentelor două. Dacă le pune din nimereală, le schimb. După fiecare extragere, i-aş apărea în vis şi aş face mişto de el: “Ce fraier eşti! Dacă ştiai un pic de matematică, prindeai toate numerele!”.
În timp ce Ogică s-ar apuca de matematică şi ar rezolva toată ziua probleme din Gheba şi Năstăsescu, i-aş da tot mai greu. I-aş da probleme cu radicali, cu logaritmi, cu clopotul lui Gauss şi cu punctul de inflexiune. Aş ]ine-o tot aşa până Ogică ar deveni atât de bun, încât ar demonstra singur marea teoremă a lui Fermat.
Atunci, i-aş apărea din nou în vis, i-aş spune toate cele 6 numere pe bune şi m-aş distra demen]ial când Ogică ar intra victorios la o agenţie Loto şi ar juca soluţia corectă a unor ecuaţii diferenţiale complexe, pe care nu le-ar putea rezolva, în toată lumea, decât el şi vreo doi savanţi danezi.