Radu Pircă
Pe vremea când copiii jucau toată ziua fotbal în spatele blocului în loc să se uite la televizor, idolii lor erau întodeauna Maradona, Hagi (pentru copiii buni la scuipat), Pele (pentru copiii cu lecturi din Ioan Chirilă) sau Zubizarreta (pentru ochelariştii grăsuţi care stau întotdeauna în poartă). Puştiul care dădea un gol mai spectaculos urla imediat, să-l audă toţi: „Vedeţi, bă, sunt Paolo Rossi, am dat gol de la mijlocul terenului!”. Un amic din Berceni care a fost coleg de şcoală cu Cătălin Munteanu mi-a povestit că până şi „Cap de zmeu” se dădea Van Basten când prindea vreun gol în curtea şcolii, obicei pe care nu ştim dacă mai târziu Munteanu l-a abandonat sau nu, pentru simplul motiv că nu l-am mai văzut dând goluri.
În prostia mea, eu îmi inchipuiam că la fel trebuie să fie şi puştii din ziua de azi, până când duminică am făcut greşeala să mă uit cinci minute pe geam la picii care se jucau în spatele blocului, printre grătarele cu mici ale părinţilor (nici astea nu existau pe vremuri, poate şi fiindcă ar fi fost cam greu să faci creveţi vietnamezi la grătar). Cel mai tare la fotbal dintre puşti se lăuda „Bă, eu sunt Bănel Nicoliţă!”, pe când adversarul său, mai modest, îşi zicea Ogăraru şi, deşi probabil vi se va părea incredibil, se lăuda că are şi tricou cu Ogăraru. Ochelaristului din poartă i se spunea Zapata (poate pe bună dreptate, cât am scos eu capul pe geam a luat două goluri şi l-a certat şi mă-sa că s-a murdărit pe pantaloni şi că era să-şi şi spargă ochelarii la golul 2).
Cea mai mare realizare sportivă a puştilor a fost golul micuţului Bănel (căruia mă abţin cu greu să nu-i zic Bănelinho), ce a înscris cu poarta goală, după care a urlat: „Senzaţional!!!! Gol dintr-un şut de la 12 metri!” (era mai degrabă de la 2 metri, dar în fond asta ar fi o realizare chiar şi pentru adevăratul Bănel). După care a venit un puşti mai nervos, care nu jucase deloc până atunci, şi le-a zis să îi dea mingea înapoi, că l-a chemat mă-sa sus, la care micul Bănel s-a executat imediat şi i-a pus mingea în braţe fără comentarii (de unde deduc că puştiul nervos era un Gigi Becali al spatelui blocului meu).
Acestea fiind date, eu unul nu m-aş mira ca, după fiecare miuţă, picii să se strângă în sufrageria unuia dintre ei, un gras cu ochelari, prost la fotbal, îmbrăcat de mă-sa în nişte tricouri cu năsturei de care fac toţi mişto, dar care comentează vreo două ore toate fazele litigioase.