Dr. Ionuţ Şendroiu
Eram cu băieţii la cafea, pe punte, şi făceam mişto de Matt, un Texan din Houston care dădea la ton. Teoretic, pescuitul de ton te ajută să dai jos burta, deorece trebuie să arunci cârligul cît mai departe şi apoi să-l tragi înapoi cît poţi de repede. În plus, tonul este un peşte ce cîntareşte în medie 30 de chile, chestie care contribuie la dezvoltarea armonioasă a bicepşilor şi pectoralilor. Faptul că, după circa 10-15 minute de luptă, fiara reuşeşte de obicei să scape din cîrlig, îl obligă pe Matt să tragă un pumn în balustradă, ceea ce ar trebui să îi menţină în formă şi muşchii antebraţului. În ciuda tuturor acestor premise favorabile, silueta lui Matt se încăpăţîna să sugereze un gras transpirat, care se agita aiurea pe punte. (more…

Julius Constantinescu

În timp ce căutam să ajung la expoziţia de fotografie a lui Vlad Petreanu de la hotel Ramada Nord, şi date fiind antecedentele, mă întrebam ce o să fie acum: o să arunce lumea cu roşii în el? Arde hotelul din temelii? Fiindcă eu sunt convins, şi timpul mi-a dat dreptate, că Petreanu a avut şi o ursitoare haină ascunsă după perdea, care l-a lovit cu bagheta ei fermecată peste poponete şi i-a zis printre dinţi: „Da, mă, dar o să-l cunoşti pe Julius!”.

Iată-mă aşadar la vernisaj, uitându-mă cu o mină competentă la fotografiile semnate de Vlad Petreanu şi Cosmin Tudoran, plimbându-mă agale de la un exponat la altul şi clătinând ca un dobitoc din cap, aşa, ca şi cum nimic n-ar fi mai firesc pe lume pentru mine decât să stabilesc valoarea artistică a operelor expuse în toate galeriile din oraş. (more…

Ovidiu Eftimie

Probabil că aţi tot citit pe alte bloguri cum a fost Roblogfestul de anul acesta, dar, întrucât au pierdut, cei mai mulţi nu prezintă încredere. De aceea, de la mine, şi numai de la mine, puteţi afla adevărul despre Roblogfest – asta şi pentru că s-a dat doar o bere gratis şi nu am putut să mă fac praf aşa cum cere eticheta în astfel de evenimente (lasă, nu fi modest, te-ai descurcat mai mult decât onorabil – n.J.).
Pe la prânz m-am întâlnit cu Julius în Cărturăreşti, pe Magheru, loc în care îşi face el veacul de obicei, când nu se uită după cărţi şi studente prin zona Universităţii. Apoi, am plecat spre vastele sale apartamente din cartierul de fiţe Berceni, pentru că mai aveam numai câteva ore până să-şi aleagă tricoul cu care se va duce pe podium. (more…

4mall

Daca nu stiati, simbolul national al Tanzaniei e girafa (nu stiti ce e ala simbol national? Ceva cam cum e micul la noi, bre!). Dupa ce am aflat asta, m-am perpelit 3 zile si 3 nopti sa inteleg de ce tocmai ea a fost aleasa. Ca babuinul nu a fost luat in calcul, nu pot sa zic ca ma mira, chiar daca tanzanienii sunt niste oameni foarte veseli si nu cred ca s-ar supara daca cineva i-ar asocia cu un cur mare si rosu.

Pana la urma, l-am intrebat pe ghid, pe Giraful adica, de ce simbolul national al Tanzaniei e girafa, si nu un reprezentant al celebrilor Big Five. Explicatia a durat cam o ora, cu argumente pro si contra – la un moment, desi e negru tot, am fost convins ca ghidul e neamt. Varianta prescurtata ar suna cam asa: (more…

4mall

Masaaii/maasaii/masaaii (scrieti cum vreti, ca se citeste la fel) formeaza un trib de care presupun ca ati auzit, fie macar ca ati prins ceva pe NatGeo inainte sa inceapa Private Spice. Cu tot renumele lor, nimeni nu a putut sa ma avertizeze ca masaaii sunt un fel de evrei ai Africii. Sa vedeti:

Prima oara cand am vazut o tanti masaai pe strada, japonezul din mine a decis sa ii faca o poza. Numai ca tipa, cand a observat obiectivul camerei, si-a acoperit fata mai rau ca o araboaica. Ulterior am aflat ca omuletii astia, dupa ce si-au dat seama ca pentru turistii albi tribul lor reprezinta o ciudatenie, au inceput sa isi protejeze drepturile de autor si sa bage taxa de poza, ca la muzeu.

Curiosi din fire (eu si coana Aldehida; doar nu credeati ca ma lasa sa plec in luna de miere fara ea), am muscat momeala si ne-am dus intr-un sat de-al lor, porniti sa-i studiem indeaproape. (more…

Ionuţ Şendroiu, medic de bord

Pacienţii anglosaxoni
Ei nu vin pentru dureri de cap, decât daca se intorc mahmuri din port. De obicei, mahmureala in Africa e foarte dureroasa, datorita caldurii, calitaţii dubioase a ultimei sticle de gin si a scaunelor primite in cap in cursul caftelii din bar. De altfel, doar pacienţii rusi si anglosaxoni sunt cei care participa la astfel de batai, francezii si italienii se grabesc sa protejeze chelneriţele si curvele.
Cea mai simpla si mai banala durere pentru care un pacient anglosaxon se prezinta la infirmerie este durerea de dinţi.
(more…

Ionuţ Şendroiu, medic de bord

Lucrez pe o nava al carei echipaj e format din 150 de oameni din 25 de ţari, de pe 5 continente. Limba oficiala la bord este engleza, stâlcita de limba materna a fiecaruia. Când spun limba oficiala la bord, ma refer la engleza marinareasca si engleza de câmp petrolier, vorbita de tipii de la foraj. Atunci când isi dau cu ciocanul peste degete, toţi vin la mine vorbind si gesticulând in pasareasca lui. Doar câţiva stiu cum se spune la diaree in engleza. Experienţa mi-a aratat ca, in astfel de situaţii, cea mai eficienta strategie pentru un diagnostic corect este sa lasi pacientul sa se exprime in limba lui si in stilul naţiei din care face parte, decât sa il constrângi sa se chinuie intr-o limba din care nu cunoaşte decât cuvinte gen şurub, valva, babord si tribord.

Sa luam, de exemplu, o banala durere de cap. Pentru asa deranj, nu se prezinta decât naţiile latine. (more…

Julius Constantinescu

Să te arunci de pe o macara e uşor, poate orice prost – doar că după aia te faci terci, şi ce faci cu tine? E umilitor să te cureţe diverşi cetăţeni cu mopul de la asfalt. Eu am vrut să mă sinucid gospodăreşte, ca ardelenii: am umblat să-mi aranjez actele, sicriul, dricul, incinerarea, cât încă trăiam şi se mai uita cineva la mine. Am dat o declaraţie şi la poliţie cum că mă sinucid, ca să nu zac după aia la morgă, cu o etichetă de deget. Într-o sală ticsită de oameni, dom’ maior Criveanu mi-a schiţat cu voce tare ideile principale ale declaraţiei: “Domnule comandant, subsemnatul, numele, domiciliul, declar că vreau să mă sinucid pentru că am SIDA”. S-a întors să constate voios, din uşă: “Dom’le, sunteţi un caz unic în istoria poliţei!”.

(more…

Julius Constantinescu

Uitîndu-te în jur, nu poţi să spui că Allah nu şi-a dat interesul cînd a făcut Tunisia: o cîmpie roditoare, plaje la Mediterana, un picuţ de deşert pe unde să se dea creştinii înstăriţi cu cămila, aproape că s-a făcut risipă. Dictatorul Tunisiei, săracul, s-a străduit şi el cît a putut: a făcut drumuri, a introdus un regim permisiv al investiţiilor străine, poliţia lucrează şi turiştii sînt în siguranţă. Cu toate astea, plăcerea pe care vrednicii fii ai Maghrebului par să nu şi-o refuze niciodată este trîndăveala – nimic pe lumea asta nu-i poate împiedica să tragă un somnic la amiază sau să picotească peste zi în plină stradă, cu condiţia să găsească un pic de umbrică.

Şi totuşi, dacă există într-adevăr ceva care să-i scoată din amorţeală pe bravii urmaşi ai lui Hannibal, asta e perspectiva îmbietoare de a-i jefui pe turişti. (more…

Julius Constantinescu

Autobuzul ce leagă Hammametul de capitala Tunis goneşte pe o limbă încinsă de asfalt şerpuită printre plantaţii de măslini, grădini corpolente zugrăvite în culori de o violenţă ireală, aşezări fantomatice şi lungile fîşii galbene de pămînt pe care soarele le decupează acolo unde cîmpia îşi pierde forţa. În urmă rămîne un orăşel pestriţ de coastă ce afişează cu insolenţă cosmopolitanismul de faţadă al Maghrebului – metodă verificată de a-i ademeni pe turişti înainte de a-i scutura de bani. Încoace, cîmpia apăsată de pustietatea amiezii, cartografiată doar de scînteierea unei ferestre sau a unei maşini grăbite – cîmpia care odată a hrănit Roma, cea mai lacomă gură a lumii. (more…