– Alo, alo, fată, nu te aud!
(Maaaamii, nu vleaaau, nu vleaauuu)
– Fată, cu cine vorbeşti?
(Hai, vorbeşte cu Moni şi spune-i ce vrei!)
– Nu vleeeaaaau! Spune-i tu, mami!!
Realizez.
– Mario, hai, vorbeşte cu mine, spune ceva, băieţelul lu’ Moni drăguţ!
– Nu vleau să volbeeesc cu tineee, scânceşte dlagonu’.
– Zi-mi ceva, orice, ce vrei tu, insist, sperând la un răspuns.
– Nu vleaaau. Mami, spune-i tu!
Şi, în timp ce el vorbea cu mine la telefon, îi dicta mă-sii: zi-i lu’ Moni că vleau să fie tolt ca o casă, da’ să aibă geamuli şi uşă, şi un om în casă, cale se uită la televizol!! Că io nu volbeeeesc!
M-am conformat. Mă duc la cofetărie şi încep:
– Fiţi amabilă, vreau să comand un tort, să fie gata mâine, la 11.00.
– Da. De care să fie?
– Păi, zic, aş vrea să fie o casă, cu geamuri şi uşa, şi un om în casă, care să se uite la tv.
– ???
– Ştiţi cum sunt copiii, adaug a scuză. Deci să fie, ca bază, ciocolată cu fructe de pădure şi, ştiţi, să arate ca o căsuţă, cu geamuri, uşă şi să aibă înăuntru un om care se uită la televizor.
Amabilă, vânzătoarea îşi ia caieţelul de comenzi şi notează.
– Să ştiţi, zice, vă recomand jumătate ciocolată şi jumătate diplomat cu multe fructe. Şi să fie casa din marţipan alb şi acoperişul din marţipan închis, aşa, spre maro-negru, ca ţiglele.
– E ok, zic, n-o să mă omoare posesorii de copii că le voi strica dinţii şi burticile doar cu ciocolată, dar… nu se poate să fie marţipanul de pe ţigle cărămiziu?
– Cărămiziu??? Nu, o să bată spre negru, dar o să vedeţi ce bine pică, e ca ciocolata neagră.
– Dar geamurile să fie vesele, cu perdeluţe din in brodat, aşa, zic. Cu muşcate, ca la o căsuţă de la ţară. Şi uşa să bată în culoarea geamurilor şi a acoperişului, să fie plăcut ochiului. Şi, pe lângă, puteţi pune gazon din marţipan pe care să presăraţi diverse bucăţele de fructe, să arate ca o grădiniţă, zic. Şi să nu fie înalta casa, ca şi cum ar fi cu etaj, ci să arate ca în poveşti, micuţă, ca şi cum…
– Şi, deci, vreţi un tort în formă de casă, cu geamuri şi uşa, şi… un om în casă, care să… Dar nu putem să punem om în casă, ştiţi? Şi nici tv, că, practic, nu s-ar vedea, ar fi în interiorul tortului.
– Mhm. E, lăsaţi, puneţi un om lângă casă, să se uite la televizor. Eventual îl puneţi pe un fel de terasă, într-un şezlong, uitându-se la un televizor… Dar terasa să fie în prelungirea casei, şi să nu-i puneţi marţipan ca gresia, să fie de lemn, aşa, iar şezlongul să fie culoarea mahon, zic. Şi televizorul să fie…
– Doamnă, aici e cofetărie!
