Casa perfectă.
– Alo, alo, fată, nu te aud!
(Maaaamii, nu vleaaau, nu vleaauuu)
– Fată, cu cine vorbeşti?
(Hai, vorbeşte cu Moni şi spune-i ce vrei!)
– Nu vleeeaaaau! Spune-i tu, mami!!
Realizez.
– Mario, hai, vorbeşte cu mine, spune ceva, băieţelul lu’ Moni drăguţ!
– Nu vleau să volbeeesc cu tineee, scânceşte dlagonu’.
– Zi-mi ceva, orice, ce vrei tu, insist, sperând la un răspuns.
– Nu vleaaau. Mami, spune-i tu!
Şi, în timp ce el vorbea cu mine la telefon, îi dicta mă-sii: zi-i lu’ Moni că vleau să fie tolt ca o casă, da’ să aibă geamuli şi uşă, şi un om în casă, cale se uită la televizol!! Că io nu volbeeeesc!
M-am conformat. Mă duc la cofetărie şi încep:
– Fiţi amabilă, vreau să comand un tort, să fie gata mâine, la 11.00.
– Da. De care să fie?
– Păi, zic, aş vrea să fie o casă, cu geamuri şi uşa, şi un om în casă, care să se uite la tv.
– ???
– Ştiţi cum sunt copiii, adaug a scuză. Deci să fie, ca bază, ciocolată cu fructe de pădure şi, ştiţi, să arate ca o căsuţă, cu geamuri, uşă şi să aibă înăuntru un om care se uită la televizor.
Amabilă, vânzătoarea îşi ia caieţelul de comenzi şi notează.
– Să ştiţi, zice, vă recomand jumătate ciocolată şi jumătate diplomat cu multe fructe. Şi să fie casa din marţipan alb şi acoperişul din marţipan închis, aşa, spre maro-negru, ca ţiglele.
– E ok, zic, n-o să mă omoare posesorii de copii că le voi strica dinţii şi burticile doar cu ciocolată, dar… nu se poate să fie marţipanul de pe ţigle cărămiziu?
– Cărămiziu??? Nu, o să bată spre negru, dar o să vedeţi ce bine pică, e ca ciocolata neagră.
– Dar geamurile să fie vesele, cu perdeluţe din in brodat, aşa, zic. Cu muşcate, ca la o căsuţă de la ţară. Şi uşa să bată în culoarea geamurilor şi a acoperişului, să fie plăcut ochiului. Şi, pe lângă, puteţi pune gazon din marţipan pe care să presăraţi diverse bucăţele de fructe, să arate ca o grădiniţă, zic. Şi să nu fie înalta casa, ca şi cum ar fi cu etaj, ci să arate ca în poveşti, micuţă, ca şi cum…
– Şi, deci, vreţi un tort în formă de casă, cu geamuri şi uşa, şi… un om în casă, care să… Dar nu putem să punem om în casă, ştiţi? Şi nici tv, că, practic, nu s-ar vedea, ar fi în interiorul tortului.
– Mhm. E, lăsaţi, puneţi un om lângă casă, să se uite la televizor. Eventual îl puneţi pe un fel de terasă, într-un şezlong, uitându-se la un televizor… Dar terasa să fie în prelungirea casei, şi să nu-i puneţi marţipan ca gresia, să fie de lemn, aşa, iar şezlongul să fie culoarea mahon, zic. Şi televizorul să fie…
– Doamnă, aici e cofetărie!
Nu-s ce sa zic de gazonul ala, pare cam ars de soare, perdelutele de in lipsesc, probabil erau la spalat… muscate iok… plus ca nu vad televizorul, macar un smartphone puteau sa ii puna. Zau, cum ai luat tortul in halul asta?!
Era asa greu sa te rezumi la comanda lui? Chiar trebuia sa completezi tu cu perdelute si gazon, si acoperis, si…. restul?
Ala e Ghita Muresan sprijinit de casa? =)))
La muti ani Malio!!!
Hansel si Grettel cumva?
Io nu comentez ca nu ma pricep, astept sa comenteze Ina, ca ea stie!
Articol in ciuda mogulului amator de dulciuri? 😛
Ce să privească ăla la televizor? E orb de beat, se sprijină de casă.
Data viitoare treceți întîi pe la arhitect pentru proiect, după aia mergeți la cofetărie!
@ina_adevarata
Proiect, certificat de urbanism, avize de racordare la utilitati, certificat de constructie si tot ce mai trebuie pe acolo… Normal ca omul e obosit.
Ala-i Nagy da tarcolale casei lui Ersok.
Ina_adevărata,
da, fata! nihil sine Arhitectu’ Sef!
cam disproportionat individul? sau e o casa de liliputan?
Cine e nenea care propteste casa? Se uita la TV-ul vecinului?
chocolate, da.
Ina_adevărata,
da, da, cum sa nu! ca sa ne aflati dvs toate secretele, cate camere, cate bai… lasati, lasati, stim noi cum e cu arhitectii astia!!
Mariana
iar dvs., doamna Mariana, cum de n-ati reusit o poza mai de doamne-ajuta, s-avem cu ce ilustra minunatie de text, a? 😀
Foarte fain arata tortul. Data viitoare poate isi doreste cu planete, cum am vazut eu pe aici. http://www.waitwow.com/make-scientifically-accurate-cake-planets/
Ciprian,
Ce de timp au tantile alea, cu plăcinţile/plăneţile lor cu tot….
Aaa! am priceput legatura, d-aia e un omulete verde sprijinit de casa aia!
Toooot oltenii să vă salveze…
Cofetăresele au învăţat să facă torturi rotunde încă de când au primit prima comandă de la un oltean.
Ca să ştiţi de unde vine tradiţia, nu de alta. 😛
Era să spun că ăla in verde e un mogul pofticios care cerșește o felie de tort, dar văd că are păr … :p
Stephanie, pai nu faci legatura cu poza din tinerete cu care s-o falit acu’ ceva timp? Si-o asteptat, si-o asteptat… si azi arata asa cum il stim. Sau ma rog, cum il stiam cand o plecat. Ia sa intru si la postu’ cu Zanzibaru’, sa vad daca reiese macar daca mai are tot atatea kile-n viu 🙂
Cei care pe vremea lui Ceausescu abia gaseau o amandina, un ecler, niste fondante, citind acest articol se cred probabil ca Alice, în Tara Minunilor.
“Doamnă, aici e cofetărie!”
parol? =))
Data viitoare sa-l comanzi la noi…zic si eu…
@ http://bakkerijandries.be/?attachment_id=600