Monica Ionescu
Cu precădere în ultimii patru-cinci ani, că înainte parcă vorbea lumea mai acătării, am început să mă obişnuiesc şi chiar să folosesc la magazine, şi nu numai, termeni speciali, care arata treapta de pe care salt vârtos în scara socială.
De exemplu, nu-mi mai pot sfătui prietenii să se dreagă dracului cu nişte bere în dimineţile mahmure, tind să le spun să cumpere lichide, pentru că acestea au rolul de a hidrata şi de a contribui la regenerarea şi stimularea unor celule esenţiale pentru buna funcţionare a organismului.
Tot astfel, parcă mi-e jenă să-mi mărturisesc durerile de dinţi, aş părea incultă. Trebuie să spun că mi s-a deteriorat smalţul (probabil de la periajul incorect), iar canaliculele dentinare au devenit sensibile, aşa că farmacista ştie ce să-mi vândă pe post de pastă de dinţi. Dacă-i spun că mă dor dinţii, se uită la mine ca la ultima ţărancă.
Câţiva amici m-au şters din listele de chat pentru că nu ştiam cum e treaba cu Bifidus Actiregularis, mai mult, chiar, nu aveam în casă! Iniţial, am crezut că e vorba despre vreun dicton latin pe care îl auzisem în diverse împrejurări, gen “alea jacta est” sau “marţ”, dar am aflat mai târziu cât de amarnic mă înşelam, aşa că mi-am însuşit rapid noţiunea, am achiziţionat-o de la alimentară şi o recomand celor care doresc să amelioreze colonul atonic.
Grâul spelta care conferă o valoare energetică superioară pâinii a devenit, practic, fratele meu: am început să-l cultiv de la Sf. Andrei (vechi obicei păgân). Mai am puţin şi bag treierătoarea în castronel; e auriu şi pocneşte a faină înnobilată caloric. Aici am scăpat de cumpărături, o să o coc singură, amestecata cu niste tarâţe psyillium.
Iritaţiile scalpului nu mai sunt nici ele ce erau, adică nişte mătreaţă, ele sunt aşa de evoluate spiritual şi ayurvedic încât nu mai trec decât cu Boswellia Serrata (varianta bio, scumpă) sau cu izopropil butanonă… sau aşa ceva, la fel de scumpã. Gazul nu mai face faţă şi nici zeama de urzici. Mai donăm nişte bani la casa de marcat.
Când un apropiat se plânge de vreo durere, sar imediat: “Da’ ia, dragă, ceva cu pseudoefedrină şi emoliază cu nişte silimarină!”
Închei disertaţia, nu înainte de a adăuga faptul că, pentru o viaţă sănătoasă, am să renunţ să mai beau diluţii care conţin metabisulfit de sodiu! Rămân la ăla roşu, strămoşesc, “de buturugă”.