Monica Ionescu
Pesemne că în orice supermarket care se respectă, agenții de pază (niște domni bine, la 60-70 de ani, cu privirea ageră dindărătul ochelarilor a la Nicu Constantin, ori tinerei posesori de liceu fără bac, cu “geana” pă bunăciuni – niște domnişoare… ) au dezvoltat un acut simț al infractorului, mai ceva decât onorabilul domn Butoi, un adevărat profiler românesc. Și nu ne referim aici la orice infractor de doi lei (falsificatorul de înscrisuri oficiale sau sub semnătura privată, uzurpatorul de calități oficiale, traficantul de influență, criminalul în serie, evazionistul fiscal, pedofilul, violatorul – criminal tip Vaslui etc, etc), ci la ăl mai al dracu’ dintre toți: hoţul din supermarket.
De obicei, înveteratul criminal (căci furtul, ce este el, dacă nu una din crimele cele mai odioase, flagelul acestui secol??) are aspectul suav al unei dudui, la treij’cinci – patruj’ de ani, îmbrăcată cu un paltonaș bun (cadou de la colegi), cu gentuță asortată (ea știe cu ce), pe toculețe de 10, care baletează cu un coșuleț minuscul, încărcat până la refuz cu lucruri trebuincioase gospodăriei (nu se știe când ne trebuie și niște ulei de sâmburi de struguri, în afară de ăla de măsline și ăla de sâmburi de ananas cu omega 5,6,7 și 8, plus o rochița, o esarfuţă, niște opincuțe, o pastă de dinți și un gel de dus cu ovăz bio… sau invers, mă rog), printre hoardele care au obiceiul barbar, cum altfel, de a te lovi cu ceva (o geantă, o paporniță, un coș de metal, o pungă de ore. Ieftin, că suntem pensionari) sau chiar, mai rău, de a judecă aspru orice derapaj de la bunele maniere în Alimentară (reproșuri de tipul “dacă ai văzut câte ai de cumpărat, de ce nu ai venit cu cineva să te ajute la sacoșe, să nu mai pierdem noi timp la coadă!!”)
La casă suporți încruntarea firească (pe ecuson scrie “astăzi zâmbesc pentru tine”… ha??) a “doamnei” care te apostrofează mămos “dacă știam că aveți de 100, va trimeteam la altă casă; io de un’ să dau rest? toți veniți cu bani mari; al’dată să veniți cu bani potriviți!”, încerci să ingramadesti repejor produsele în plasă (bip, cafea, bip, păpucei, bip ulei, biip, pastă de dinți, biip… codu’ ăsta nu-l ia, trebuie tastat, bip), că să nu aștepte domnii și doamnele mai în vârstă, care n-au timp de pierdut prin magazine, că ține, iei papuceii… plătești, dai să ieși.
Alarmele, toate alarmele din lume, au un singur glas: HOŢUL!
Agenții de pază cer dreaptă socoteală: pungile, geantă (ce parfum e asta? e de la noi? da’ de unde e? asta ce e? strugurel? ia vezi, avem și noi la raft așa ceva? lăsați, știm noi mai bine… ), haină, tot (știau ei de când te-au văzut la raftul cu cărți, citind, că n-ai alt gând decât să furi de la ei din magazin… ) Și, probă verității: BONUL! Luați bonul, dați bonul, luați bonul înapoi. Alarmă zâmbește pentru mine în continuare… Doamna de la casă înșiră înapoi produsele. Hoțul a fost prins, dar nu și dovedit. Aici trebuie ceva mai multă muncă de investigare. După un timp (nervozitate, priviri piezișe, murmure, zgomot pe fundal, dispreț, infractorul trebuie deferit organelor, zâmbete), victorie!
Papuceii aveau o protecţie antifurt.
– … aaa… păi de, n-avem, doamnă, de una să știm care e hoț cinstit și care nu… în ziua de azi, la cin’ nu te-aștepți, te fură. Trebuia să ne ziceți că aveați papuci, că știam un’ să căutăm. Data viitoare să țineți minte, da?
În timpul acesta, două doamne cu ținute etno și cercei rotunzi, de aur, probau niște mezeluri ambalate. Păreau proaspete și gustoase. Ambalajele au rămas în raft. Așa, mai da.
P.S. Citez din cuvântarea unui agent de poliţie : “Păi la lumina întunericului se petrec, domnişoară, evenimentele!”