Alina C.
Am avut nevoie de informații detaliate de la o instituție de stat. La ghișeul unde scria Informații se primeau și dosare. Ca să nu se urle la mine că mă bag în față, mă așez la coadă.
Doamna este foarte stresată. Pare ofticată că i-a sosit ziua în care e de serviciu la ghișeul de forma unui bar, deschis, fără nici un pic de sticlă, astfel că n-are nici un pic de intimitate. La rând este un domn negricios, cu privire serviabilă.
– Ce-i cu atâtea țiple la actele astea? Să pierd eu timpul cu plasticele astea? Ați stat atâta timp la coadă și n-ați putut să le scoateți până acum?
Apoi, uitându-se scurt pe sub sprâncene înspre noi, cei care urmam:
– Să nu mai văd plastice în dosare.
Toată lumea foșnește înfrigurată, extrage orice urmă de plastice din dosarele cartonate, cu șină. Eu n-am nici o hârtie, eu am doar întrebări și nelămuriri.
Termină cu domnul negricios, îi transmite călduros că va primi un telefon când e gata dosarul, că e aglomerată și poate dura oricât – câteva zile, câteva săptămâni, depinde. Nu îndrăznește nimeni să întrebe de ce anume depinde. Următorul domnișor nu avea dosar, doar un vraf de hârtii, scoase din plastice, e drept, dar totuși, fără dosarul de carton cu șină. Doamna îi urează și dumnealui un călduros „ne vedem când ne-ntâlnim și atunci ne ocolim!”.
Urmez eu. Trag aer în plămâni să-mi încep povestea și întrebările. Rămân suspendată. Doamna a trecut deja la dosarul din spatele meu. Fără hârtii în mână, nu valoram doi bani.
– Am și eu nevoie de niște informații, încep apăsat, hotărâtă să fac scandal, pentru că pe barul cu titlu de ghișeu era scris mare „Informații”.
– Da, spuneți, mă îndeamnă cerberul informațiilor, fără să mă refuze, dar şi fără să-mi dea vreo atenţie.
Încep să explic problema, când domna extrage un fluturaș tipărit cu informații generale și mi-l vâră sub nas, fără să ridice vreo clipă ochii din hârțoagele ei. Explic că am citit, m-am informat, dar nu-mi lămureşte dilema; mă întrerupe și-mi repetă ce scrie pe fluturaș. Îi întrerup întreruperea și-i spun că vreau să știu dacă îmi trebuie vreun act doveditor pentru perioada de concediu de doi ani, care nu este stipulată în fluturaș. Îmi zice că nu, că pe ea n-o interesează concediile nimănui și că ar trebui să vin, ca toată lumea de acolo, cu dosarul cu acte, nu doar așa, să-i mănânc inutil timpul.
Iau fluturașul, de care oricum n-aveam nevoie fiindcă era identic cu cel de pe site-ul lor de doi bani, și mă îndepărtez sub privirile pline de milă, amestecată cu un dram de dispreț, ale celor cu dosare cu șină. În urma mea, doamna apostrofează o tânără doamnă, mărunțică, încercănată:
– De ce nu vă informați corect, doamnă, și veniți cu dosarul incomplet așa? Nu vedeți că ați făcut copie doar la prima pagină? Ce v-ați gândit, că ce e scris pe dos nu era important? Era partea cea mai importantă, cu data și ștampila!!
– Păi, știți, așa mi-a făcut copie la firmă…
– Așa v-a făcut! o maimuțărește încornorata. Nu mai veniți așa, să stau eu cu dosarele înșirate, până faceți voi copiile cum trebuie. Altădată să întrebați dacă nu știți!!