Simona Catrina
Într-o zi, am încetat brusc să mai cred că bărbații sunt libidinoși. Asta s-a întâmplat când am nimerit la un show Chippendales, cu acreditare de jurnalist – deci sarcină de serviciu (nu că mă scuz, că m-aș fi dus oricum). Am văzut, dintr-o lojă, cum 1500 de nebune cu alcoolemii felurite hăuiau isteric, moarte să pună mâna pe o fesă de stripper. Atunci, s-a dus dracului secretul cel mai bine păstrat al femeii – reacționăm și noi fremătător la stimuli vizuali, superficiali.
Pentru că femeile se dezbracă la comandă și piața e sufocată de ofertă, bărbații care se despoaie au devenit, dintr-o dată, foarte incitanți. Pe vremuri, umbla vorba că un bărbat gol pușcă e ridicol, urât și crăcănat, ca un curcan jumulit de pene. Paradoxal, pe vremea aia își ținea penele pe el, ca să zic așa, fiindcă nu se epila ca azi. Mă rog, poanta e că, de unde noi eram zeițe nude adulate, azi am ajuns egale cu bărbații și ne-a scăzut prețul goliciunii, trebuie să admitem că au început și ei să arate omenește în fundul gol. În primul rând, își smulg blana, se ung cu uleiuri și, nu în ultimul rând, călăresc aparatele de gimnastică. Nu s-ar apleca să facă patul sau să bage vreun aspirator prin casă, dar saltă câte treizeci de kile la fitness, dacă i-ar vedea mă-sa i-ar calca în picioare, fiindcă de la claca domestică se sustrag abil și fac pe neajutorații.
Nu ne mai ajunge nici nouă o față deșteaptă, așa cum nu le ajunge nici lor. Multe femei, păpuși cu chip drăgălaș și corp grăsuț, sunt indignate că obrăjorii lor roz, gura ca vișina și ochiul ca safirul nu sunt argumente suficiente pentru a atrage un bărbat.
Multe veacuri, bărbații nu pricepeau noțiunea de cură de slăbire, râdeau ca proștii, fiindcă suna stupid și conținea sunete nefericite. Ei se minunau enervant atunci când ne auzeau că ținem strămoșul regimurilor (ăla cu o zi carne fiartă, o zi iaurt, o zi mere, o zi legume, apoi de la capăt, până leșinam, poc. Sau ne enervam că nu slăbim un kil pe zi, moment la care mâncam, în dușmănie, un metru de ciocolată).
Făceau mișto de femeile care aveau o sută de perechi de chiloți, toate culorile, asta fiindcă ei aveau un sertar cu trei chiloți negri și un sertar cu doi chiloți albi, unii mai tetra ca alții.
Am fost de curând în casa unei amice care, după ce-a mântuit două pahare de cabernet, m-a luat de-o aripă și m-a târât în dormitorul lor conjugal, ca să-mi arate câți chiloți și câte maiouri are bărba-su. E drept, tezaurul era patologic, plus că erau numai firme una și una. Eu nu băusem destul, altfel probabil aș fi cutezat să-i spun că poate omul e gay cinstit. Dar pe de altă parte știam că e hetero, din simplul motiv că-i un curvar celebru al urbei noastre, deci disimularea ar fi cam grea.
Amica mea era alarmată de apetitul ei pentru prăjitură și apetitul lui pentru sex, teorii antagoniste care-i zgâlțâiau coșmelia. Ea nu mai prididea să se epileze și să-și penseze orice sprânceană și prejudecată, dar n-avea loc de el, care consuma cremele și ocupa oglinda.
Ceea ce mă chinui să vă spun, căutând cele mai fermecătoare eufemisme, e că femeile au început să aibă cam aceleași criterii erotice ca și bărbații. Aspectul și legănatul lasciv s-au generalizat. Într-un fel, mi-e dor de vremea când nu-mi păsa cum artă un bărbat, îmi păsa doar dacă citise Jean Nicolas Arthur Rimbaud și, mai ales, ce pricepuse din dumnealui.
A întâlnit până la urmă Simona Catrina un intelectual topit după poezia franceză, capabil să-ți recite din Rimbaud și Verlaine până-ți vine să-i smulgi hainele și ochelarii de pe el și să-i strigi, înnebunită de dorință, „ia-mă acum, famelicule!”, sau a încercat să-și domolească focul inimii cu ajutorul vreunui pompier care-și sfârșește numărul doar cu casca pe el? Vom afla la ora 11:30, în partea a doua a acestui text incendiar.