Simona Catrina
Nu trece zi de la Dumnezeu să nu ne sară țandăra pentru 20 până la 200 de căcățișuri. Totul ni se pare exasperant, de la nesimțiții străzilor la nesimțiții corporațiilor. De la programul tv până la programul tuturor oficiilor de relații cu clienții. De la omul cu care împărțim casa până la omul cu care împărțim biroul. De la vreme la vremuri.
Dar e destul să-ți intre un morcov în cele mai delicate cotloane ca să realizezi că toate astea sunt prostii, că adevăratele necazuri te pălesc în moalele capului fără drept de apel.
Am trecut, în ultimele trei săptămâni, printr-un coșmar – de care, slavă Domnului, am scăpat. Dumnezeu îmi dă voie să trăiesc deocamdată, deși n-am ținut post (de niciun fel) și-am păcătuit asiduu. Pe scurt, ca să nu intru în detalii inutile, am avut suspiciuni majore legate de sănătate, m-au plimbat în teste, ecografii, biopsii, nebunii, până azi… când am aflat, în sfârșit, că e ceva benign! (Continuarea în revista Tango… )