Daily Cotcodac

Cum am ratat unirea cu Bulgaria

George Damian

Prin 1920 România Mare îi făcea pe balcanici să se întrebe cum de pungaşii de români au reuşit să păcălească pe toată lumea. Adică nu e puţin lucru să pierzi mai toate bătăliile din Primul Război Mondial (e drept, în faţa oştenilor Reich-ului, cu ungurii şi austriecii ne-am mai descurcat), iar la sfârşit să rămâi cu de trei ori mai mult teritoriu decât aveai înainte să iei bătaie. Toţi vecinii noştri erau uşor nelămuriţi, mai ales bulgarii, care câştigaseră sub comanda mareşalului german Mackensen bătălia de la Turtucaia şi totuşi au pierdut Cadrilaterul din condei.

Probabil pentru ca să desluşească această taină, premierul Bulgariei, Alexander Stambolyski, a făcut o vizită la Bucureşti. Amicul nostru cu ceafa lată nu era agrarian doar la nivel de doctrină politică, dar întreaga lui fiinţă respira ideologie rurală. Pe Constantin Argetoianu îl nelămureau gulerul şi manşetele negre ale cămăşii, în ton cu dunga neagră de sub unghii. Diplomat fin cu stagii la Viena, Argetoianu a presupus că aceasta era ultima modă în Bulgaria şi a preferat să nu tulbure oaspetele cu vreo întrebare. Oricum, nu ar fi avut mari şanse să obţină un răspuns: Stambolyski nu vorbea decât bulgara. Pentru dineul cu familia regală a fost adus un traducător tânăr de la Ministerul de Externe, însă strădaniile reginei Maria de a înfiripa un dialog cu premierul bulgar au fost sortite eşecului. Mai pragmatic, regele Ferdinand (în ton cu preocupările lui de botanică şi biologie) a preferat să îl studieze pe înaltul oaspete cum evita cu grijă cuţitul şi furculiţa şi îşi alegea direct cu mâna bucăţile cele mai mari din platourile care îi erau prezentate.

La un moment dat asistenţa a îngheţat: premierul Stamboliski a mârâit ceva către tânărul traducător care s-a albit instantaneu. Atentă, regina Maria s-a interesat imediat ce a spus Excelenţa Sa. Tânărul expert în ale diplomaţiei a murmurat printre buzele palide că premierul bulgar a făcut un compliment prinţesei Elisabeta. Măgulită, regina l-a rugat pe amploaiat să-i transmită mulţumiri. Replica diplomatului l-a tulburat pe bulgar, care a tăcut tot restul dineului.

Curios din fire, Argetoianu l-a înghesuit la plecare pe tânărul diplomat:

– Ce a zis de fapt bulgarul?

– Mi-a zis aşa: „Întreab-o pe babă dacă nu vrea s-o mărite pe năsoasă cu regele nostru”.

– Şi tu ce i-ai răspuns?

– „Baba a zis că năsoasa nu e pentru voi”.