Julius Constantinescu
Sătul să mă tot servesc prin frizerii în care ba îmi taie părul mai scurt pe-o parte, ba mă aleg cu o ureche tăiată, de zici că-s van Gogh când ies de-acolo, într-o bună zi am decretat că am nevoie de o mașină de tuns: “Gata, Julică! Până aici cu măcelarii ăștia care își bat joc de tine și habar n-au să-ți facă o freză meseriașă pe motiv că, vezi Doamne, chelești! Bineînțeles că nu chelești! În maximum o lună, o să arăți cel puțin ca Johnny Bravo și toate femeile dintre Olteniței și Metalurgiei colț cu Luică or să suspine după tine”. După care m-am dus la un magazin și mi-am cumpărat cea mai scumpă, mai meseriașă și mai complexă mașina de tuns dintre toate mașinile de tuns din lume și din cartierul Berceni.
Prima dată când m-am tuns cu noua și performanta mea mașină de tuns, am setat-o la 4 mm: vroiam să ies ceva ca George Clooney în filmul ăla când era el mare spărgător, sau, în caz că nu ieșea conform planului, măcar ca Brad Pitt după ce s-a însurat cu Angelina. Mi-am pus poza cu George Clooney pe oglinda din baie, să am modelul, și m-am luat cu atenție în față. Când am terminat, semănam perfect, nici mama nu știa care-s eu și care-i George Clooney (ha-ha-ha, am glumit, Clooney are un semn pe frunte). Cu o oglindă mai mică, m-am luat cu finețe și la spate, până când am ieșit la ceafă mai bine decât o statuie grecească. Aveam o singură problemă: mă ciupisem prea mult lângă urechea dreaptă, așa, ca și cum aș fi suferit de o boală de piele. N-am avut de ales, a trebuit să mă tund zero.
În următoarele luni, am încercat diverse tunsori de valoare: mai scurt cu 1 mm pe lateral, cu perciuni, fără perciuni, ca solistul de la Dropkick Murphys, ca Aurelian Andreescu și ca Papi în “Daria, iubirea mea”, dacă vă amintiți. Invariabil, la sfârșit, chiar înainte să-mi trec mâna prin păr, ca tăticii, găseam cel puțin un centimetru pătrat în care scăpasem mașina și care mă făcea să arăt ca Gollum din “Stăpânul inelelor”. Oftam și mă tundeam din nou zero, plângând în pumni că, tocmai când reușisem ceva atât de special, am dat cu piciorul și a trebuit să mă tund iar ca un bec de 100 W.
De când mi-am luat mașină de tuns, arăt ca proaspăt eliberat din penitenciar. Ceea ce înseamnă că, măcar în parte, m-am ținut de cuvânt: între Olteniței și Metalurgiei colț cu Luică, toate femeile suspină după mine.