Șerban
Pora-Pora e trist. Stă pe plajă la umbra palmierului şi se uită cu nostalgie la băţul înfipt în nisip cu o bucată de coajă de palmier în vârf pe care scrie: “16°18´S 140°36´W”.
Geologul a pus-o acolo. Era un tinerel nebun care avea un ciocănel cu care bocănea în toate pietroaiele şi pietricelele de pe insulă. Şi era foarte fericit de treaba asta. A fost un om foarte bun. Mi-aduc aminte de el cu mare plăcere. Nu ştiu ce a scris acolo, Profesorul zicea că scrie unde-i locul ăsta. Şi omul ăsta mi-a plăcut, umbla brambura pe insulă şi descânta toate ierburile şi chicotea la toate lighioaiele şi păsărelele pe care le vedea. Mai spunea că apa cea mare se cheamă “Pacific”. A fost un tip tare, dar cam aţos.
Erau vremuri bune pe atunci. Veneau misionarii. Grozavi. Miroseau a cimbru, a busuioc, a oregano, a rom şi a benedictină. Dar mai ales erau plini de ceapă şi usturoi. Nu cresc pe la noi condimente de-astea exotice…
Ştiau nişte poveşti grozave despre duhurile lor, mai ales ziceau de unul, cel mai mare şi mai puternic. Făceam focul mic ca să-i ascult mai multă vreme. Sfârşitul poveştii nu-mi plăcea. Era urât şi înspăimântător. Spuneau că lumea se sfârşeşte, că n-or să mai fie oameni.
Poate că au avut dreptate. De multă vreme nu mai vin. S-o fi terminat lumea lor.
Acum, vin turişti. Nu-mi plac de loc, dar n-am de ales. De cum coboară pe ţărm, încep cu mofturile şi pretenţiile: dacă am Spa, Room Service, centru de fitness, sală de conferinţe, galerie comercială, piscină şi saună, Beauty Salon, WiFi, parcare subterană, facilităţi pentru VIP-uri şi multe alte drăcii numai de ei ştiute. Nu am nimic din toate astea, Eu am numai un cazan mare şi confortabil şi mai am ţepuşe. Nici astea nu le plac, spun că la ei sunt ţepe mult mai mari, mai mari decât insula asta, că pot s-o cumpere doar cu o ţeapă. Nu mă interesează.
Şi au un gust infect. Sunt plini de aditivi alimentari, de coloranţi şi potenţatori de aromă, de conservanţi, corectori de aciditate, emulgatori, antioxidanţi şi multe alte otrăvuri. Mizeriile astea se cheamă E-uri şi dăunează grav sănătăţii. Vecinul de pe insula apropiată, la două răsărituri de soare distanţă, a făcut pancreatită. Acum zace, săracul.
Pe deasupra sunt unşi cu tot felul de porcării, mai ales femeile. Astea sunt şi vopsite mai ceva ca războinicii viteji de demult. Sunt plini de sârme şi inele înfipte pe unde nici nu te gândeşti, au şi prin corp tije, şuruburi, tuburi, unul avea în inimă un fel de ceas. Femeile au în piept nişte meduze scârboase, nici crabii nu le mănâncă. Trebuie să fi foarte atent să nu-ţi spargi măselele sau să nu ţi se oprescă în gât ceva. Până şi rechinii se strâmbă.
Ehei, pe vremuri, spun bătrânii din bătrâni, veneau corăbii mari cu oameni îmbrăcaţi frumos care au adunat toate pietroaiele cu chip de om sau animal rămase din timpul duhurilor, au luat toate lemnele cioplite şi totemurile ca să le ducă la ei, la muzeu, ziceau. Cred că ăla era templul lor. Ne dădeau în schimb jucării frumoase şi colorate. Era bine. Mi-au rămas şi mie din bătrâni nişte mărgele, mă mai joc cu ele.
Pora-Pora e trist. Stă pe plajă la umbra palmierului aşteptând turiştii şi se joacă să-i treacă timpul. Jocul cu mărgelele de sticlă.