Despre autor: Textul aparține fratelui unei colege de-a unui cititor de-al nostru, cel care își semnează comentariile dc. N-a vrut să-și dea numele, a spus că așteaptă să vadă mai întâi reacțiile cititorilor și, dacă nu-l amenință nimeni până diseară că-i crapă capul, ne scrie.
“Lerui” și “ler” sunt interjecții populare românești de origine biblică și corespund unei întregi propoziții din limba ebraică: “Hallelu Yah”, care înseamnă “Lăudați pe Dumnezeu”. În ebraică “hallelu” înseamnă “lăudați” și e imperativ persoana a 2-a plural masculin de la verbul “hallel” (sau “hillel” ) cu sensul “a lăuda”, iar “Yah” e forma prescurtată de la “Yahwah”, care înseamnă “Iahve sau Iehova”, adică “Dumnezeu”. În ebraică “Yah” e o prescurtare, cam cum ar fi la noi “Domnul” pentru “Dumnezeu” (sau „Dumnezo”, pentru ardeleni).
Rădăcina semitică pentru verbul ebraic “hallel” (sau “hillel” ) este “hll”, care înseamnă “a striga, a lăuda”.
Româna nu a luat cuvântul din ebraică. Odată cu traducerea Vechiului Testament din ebraică în greacă (traducere numita Septuaginta), traducătorii au facut un singur cuvânt grecesc din toata propozitia ebraică: “hallelouia”. Cuvântul grecesc a trecut în slavă sub forma “aleluja”, iar din slavă l-a imprumutat româna ca interjectie cultă biblică: “aleluia”.
Traducătorii in latină ai Bibliei au folosit tot un singur cuvânt, ca si in cazul traducerii grecești: “halleluiah”, cu varianta curenta azi in Biblia catolică oficiala a Vaticanului “alleluia”.
Varianta latinească mai veche “halleluiah” a fost moștenită de limba română ca interjecție populară: “lerui”.Transformarile fonetice produse în trecerea de la latină la română sunt următoarele:
1. afereza (adică dispariția sunetelor de la începutul unui cuvânt) lui “ha-“;
2. simplificarea lui “l” geminat (adică dublu) la “l”;
3. rotacizarea (adică transformarea in “r” a unui sunet) lui “l” simplu intervocalic (ca în lat. “mola” – rom. “moara”, lat. “solem” – rom. “soare”, lat. “gula” – rom. “gura” etc.);
4. apocopa (adică dispariția sunetelor de la sfârșitul unui cuvânt) lui “-ah”.
Interjecția populară românească “lerui” e mostenita din latina de pe vremea creștinismului primitiv. Ulterior, in română s-a produs apocopa lui “-i”, rezultand forma “leru”, si apoi apocopa lui “-u”, rezultând forma “ler” (pentru „apocopa”, vezi 3 rânduri mai sus, sunt convins că ai uitat deja).
În română se scrie corect: “Lerui, ler”, si nu “Leru-i ler”, fiindca “lerui”, “ler” sunt interjecții (dupa cum s-a vazut), nefiind vorba aici despre substantivul “ler”, iar “-i” nefiind forma scurta a verbului copulativ “a fi”, ci terminatia interjectiei. Acest “i” final din “lerui” este ce a mai ramas in română din numele ebraic “Yahwah”, adica initiala numelui respectiv.
Interjectiile populare românesti “lerui”, “ler” apar în creații folclorice (colinde) ca refren. Interjecția culta biblica “aleluia” apare in Vechiul Testament in Psalmi (de la Psalmul 105 in continuare, dar nu in toti Psalmii aflati dupa Psalmul 105, la inceputul Psalmilor respectivi, la sfarsitul lor sau si la inceput, si la sfarsit), iar in Noul Testament apare in capitolul 19 din Apocalipsa de patru ori.
Nu există nicio legătură etimologica intre interjectiile romanesti “aleluia”, “lerui”, “ler”, pe de o parte, si interjecția populara romaneasca “halal”, pe de alta parte. Interjecția populara romaneasca “halal” e imprumutata din turca, unde înseamnă “permis, legitim, legal”. Expresia romaneasca “Halal sa-ti fie!” înseamnă, din punct de vedere etimologic, “permis sa-ti fie”. Turca a imprumutat cuvântul din termenul arab “halal” care are sensul “permis de legea islamica shari’a”, termen derivat de la verbul arab “halla” cu sensul “a fi liber, a fi permis”. Radacina semitica pentru verbul arab “halla” este “hll”, care înseamnă “a fi curat, pur, sfant”. De la sensurile “a fi curat, pur, sfant” s-a ajuns in araba prin metonimia cauza – efect la sensurile “a fi liber , a fi permis” ale verbului arab “halla”.
În concluzie, în semitica există două rădăcini “hll”: o rădăcină cu sensurile “a striga, a lăuda”, din care provin, in cele din urma, interjecția culta biblica romaneasca “aleluia” si interjectiile populare românești “lerui”, “ler”, si alta radacina cu sensurile “a fi curat, pur, sfant”, din care deriva, in ultima instanta, interjecția populara romaneasca “halal”.
Iar acum, slăvit fie Domnul, am ajuns și la finalul acestui text, poate cel mai educativ, mai plicticos și mai inutil pentru domniile voastre text publicat vreodată pe Daily Cotcodac.