Simona Catrina
Mi-am dat seama că-l iubesc la nebunie în ziua în care am petrecut împreună patru ore de vis în magazinul de piese auto. De dragul lui, am pipăit relieful misterios al cauciucurilor expuse și am slobozit opinii despre trusele de șurubelnițe descrescătoare – având mare grijă să nu le contrazic pe-ale lui. Luată de valul auto-moto, l-am întrebat cu glas mătăsos, de femeie îndrăgostită: “Motorul tău are trei cilindri, nu?”. Nicicând nu l-am văzut mai amărât. M-a dojenit cu ochi umezi, de căprioară rănită: “Să nu te mai audă cineva… Numai Trabantul are trei cilindri… Eu am șase…”.
M-am îndrăgostit de vocea lui, de cilindrii lui, de priceperea lui virilă de a sorta huse, aspiratoare de mașină, etili și metili și tolueni de curățat covorașele de la picioare. Mi-a propus apoi să mergem la electrice, să-și cumpere alternator. Iar mie mi s-au înmuiat ligamentele de emoție. Făceam deja parte din viața lui: mă lua cu el să scotocim împreună în lada cu prelungitoare.
Am urmărit campionatul mondial de fotbal cap-coadă, împreună cu el, neîndrăznind să sparg semințe – așa cum mi-ar fi dictat răgetul galeriei și plictisul strict secret – pentru că el nu spărgea și mă temeam că meschinul meu crănțănit i-ar fi maculat bucuria degajării la centru.
A fost plecat în delegație și, în acest timp, i-am promis că notez meciurile pe un caiețel, scorurile, clasamentul, golurile și punctele din grupe. Într-o zi, am uitat de partidă și tocmai atunci m-a sunat, a vrut să știe ce-a făcut Italia. Mă făceam că nu aud bine, alo, alo, timp în care mitraliam cu o mână pe Google.
N-am îndrăznit să spun că uitasem de acest moment crucial din viața noastră, fiindcă ar fi avut și el motiv să uite, în viitor, de ziua mea sau de ziua când ne-am cunoscut. Că atâta mă rugase și el, să văd ce face Italia. Nu s-ar fi supărat pe mine, însă scopul meu nu se limita la liniștea cuplului. Ideea era să înțeleagă el cât suntem noi de potriviți și ce microbistă fermecătoare sunt eu.
La finala campionatului, când mă uitam la arbitrul crăcănat, realizam cât de îndrăgostită pot să fiu dacă am ajuns să aștept cornerele cu sufletul la gură.
Viața femeii vulnerabile e un campionat al concesiei. Trăim pentru grupe, șaisprezecimi, FIFA, formula 1, cârlige de undiță, bere la rece, filme cu lunetiștii din Vietnam.
Vreți un test psihologic, vreți să știți cât de îndrăgostite sunteți? Dacă știți cum probează un bărbat nivelul uleiului la mașină, înseamnă că deja nu mai puteți trăi fără el. Eu pot să vă furnizez aceste detalii oricând, m-am uitat la testul uleiului ca la prima clonare umană. A băgat sârmulița-n rezervor, a scos-o cu dramatică încruntare, a șters-o hamletian cu o cârpă special amenajată, apoi a repetat operațiunea până când am simțit că viața mea fără acest bărbat nu mai are sens.
O prietenă m-a anunțat că se mărită cu un tip pe care, până cu patru zile-n urmă, nu știa dacă-l iubește. Dar după ce el i-a cerut o râmă s-o pună-n cârlig și ea i-a dat, femeia a înțeles că acela și nu altul era bărbatul vieții ei. Pentru că, până în acel moment sublim, dacă vedea o râmă, pungea fața, strângea ochii și intra în moarte clinică.
Au trecut de-atunci niște ani buni, în care ea a practicat diferite ritualuri conjugale: a păzit instalatori, fiindcă el era ocupat și n-avea timp să stea după curul lor – textual. A făcut sex numai când avea el acea stare propice – fizică, dar mai ales intrinsecă. S-a nutrit numai cu rădăcinoase crude și pește fiert, fiindcă el, cu ochiul căscat în televizor, a constatat odată că gimnastele sunt cam grase – știut fiind faptul că nicio gimnastă din lot n-are mai mult de 38 de kile. Iar ea a priceput aluzia și-a trecut la dieta cu mâncăruri care conțin orice în afară de mâncăruri.
Pe nimeni n-am invidiat mai tare decât pe o colegă pe care, într-o joi seara, am văzut-o la mall. Eu tocmai mă abandonasem în nemaipomenita plăcere de a cerceta, alături de iubitul meu, care e cel mai bun adaptor de volți. Iar ea treiera sutiene și bărbată-su o urma spășit, o aștepta și-o încuraja să petreacă oricât de mult timp la chiloțăria de lux.
Noi când iubim avem mințile zdrențe. În locul pasiunilor și-al visurilor noastre, depozităm noile apucături, false plăceri pe care le cultivăm imbecilizant, pentru ca ei, aleșii paranoicei noastre imagini despre soartă, să ne vrea, să ne ceară, să ne păstreze. Nu mai contează vechile visuri, desprinse din volume romantice. Cărțile proaste sunt scrise pentru proști, noi trebuie să învățăm doar din cărțile bune – care se termină prost, că de-aia sunt bune.