Simona Catrina
Am vrut să scriu altceva, dar m-am luat cu textele voastre şi-am uitat de la mână pân’ la tastă. Oricum, când am citit postarea lui Julius, asta cu “Ce a vrut să spună poetul?”, mi-am adus aminte că notasem şi eu odată, pe un şerveţel, câteva aforisme, maxime şi minime de-ale vânzătorului creativ. Deci Julius, lasă-mă cu fiţele tale vanitoase! Drama ta e că te-a crezut băcanul gras? Ascultă aici:
Scena 1. Intru într-un mini-market non-stop, duminica închis (aşa scria pe uşă, ce vreţi). Zic: daţi-mi vă rog 300 de grame de salam din acesta! Îi arăt cu degetul lipit de galantar. Vânzătoarea mă măsoară bine (că dacă nu mă măsura în prealabil, nu mă ofensam aşa) şi zice: “Dar ştiţi că e 42 de lei kilogramu’, da? Deci face peste doişpe lei!”.
După ce mă scanase, a ajuns ea la concluzia că nu se riscă să-l felieze, deoarece am mutră de om care ar putea să n-aibă doişpe lei în portofel – sau, mă rog, să n-aibă doişpe lei de dat pe mezeluri de lux. Trec peste faptul că preţul era cărcălit mare şi înfipt în salam, deci mă credea şi chioară (sau analfabetă). Trebuia să-i vedeţi faţa când i-am zis, generoasă ca un calif: prea bine, cântăriţi-mi, îl cumpăr oricum!
Scena 2. Intru într-un magazin de ţoale (cam prea de fiţe pentru leafa mea, dar intrasem din greşeală). Culmea, aici nimeni nu mă previne că 300 de grame de maiou de bumbac costă 4 milioane jumate. Apuc un umeraş şi dau să mă pitulez în cabina de probă, ca să-l trag pe mine. Vânzătoarea, amabilă din fire, a ţinut să-mi economisească timpul: “Dar să ştiţi că nu cred că vă vine, acela e măsura S şi vă este mic, din acestea nu avem măsuri mai mari!”. Blegise ochii, ipocrită (ea purta XS şi avea un tricouaş care n-ar fi încăput nici pe-o sticlă de cola de doi litri). Am curentat-o din ochi şi-am apăsat pe fiecare vorbă: “V-a trecut vreo clipă prin cap că nu-l cumpăr pentru mine?”. A tăcut şi-a înghiţit-o. A fost proastă, fiindcă dacă avea replică în ea, putea să-mi aducă aminte că mă interceptase în timp ce mă duceam să-l probez.
Culmea, cu altă ocazie, într-un alt magazin în care intrasem din altă greşeală, când o altă vânzătoare m-a oprit în drum spre o altă cabină, nu m-am enervat deloc, dar absolut deloc când mi-a spus: “Dar să ştiţi că nu cred că vă vine, acela e măsura L şi vă este mare, din acestea nu avem măsuri mai mici!”.
Citeşte şi:
Una cu zahăr şi cu scuipat, vă rog